Sfanta Ecaterina


Inalta, frumoasa, desteapta si… pregatita pentru MOARTE

autor: FrontPress 25.11.2012
Aceasta este povestea unei adolescente. O fată de 18 ani, dintr-o familie înstărită şi care a avut tot ce şi-a putut dori. Era înaltă la trup, foarte frumoasă şi cu o inteligenţă peste medie. Cunoaşte mai multe limbi străine, era pasionată de literatură, filosofie şi astrologie. Totul se sfârşeşte însă când alege să fie torturată şi să moară pentru credinţa ei.
Este vorba de Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, sărbătorită de credincioşii ortodocşi în 25 noiembrie. Ea a trăit pe vremea împăratului roman Maximian, prin anii 304, şi se trăgea din cetatea Alexandriei, fiind fata unui principe care se numea Consta. Mama ei era creştină, dar se ascundea de teama prigoanei, şi ea a fost aceea care a îndreptat-o spre Hristos.
Era o fecioară frumoasă la trup şi suflet. Până la 18 ani a învăţat desăvârşit toată învăţătura şi ştiinţa grecească şi latinească, citindu-i pe Homer şi pe Virgiliu, marele poet al latinilor, pe Asclepios şi pe doctorii Hippocrat şi Gallin, pe filosofii Aristotel şi Platon, pe Filistion şi Evsevie, şi învăţătura cea tainică a marilor magi (astronomi) Ianni şi Iambri, pe a lui Dionisie şi profeţiile Sibilei. A învăţat şi tot meşteşugul retoricii (al grăirii frumoase), cât se afla pe atunci în lume. Cunoştea în plus şi multe alte limbi şi dialecte ale multor neamuri.
Faima ei s-a răspândit cu repeziciune, mulţi fiind aceia care o admirau pentru înţelepciunea şi renumele ei. Dar vremurile erau tulburi pentru creştini. În anii împăratului Maximian şi ai fiului său Maxentie a fost descoperită ca fiind adeptă a lui Hristos şi a fost arestată şi cercetată cu multe feluri de chinuri, fiind torturată de mai multe ori şi trasă pe roată. Durerile i-au fost mereu alinate de Hristos şi îngerii lui. Se spune că datorită inteligenţei ei a convins peste 150 de prigonitori să se convertească la creştinism, împreună cu alţi mulţi păgâni.
Cu toate acestea sentinţa a venit şi a fost cruntă: pedeapsa cu moartea, prin decapitare, alături de ţoţi aceia pe care a reuşit să-i aducă în Biserica lui Hristos. Sursa: FrontPress.ro

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu