Statul roman a pierdut 20 de MILIARDE de dolari prin privatizarea PETROM
Una
dintre marile curiozităţi ale procesului electoral din România constă
în faptul că nu există vreo forţă politică care să se opună vânzării
continue a resurselor naturale ale ţării. Unica diferenţă reală dintre
alianţele aflate în cursa electorală se reduce la detalii şi la numele
beneficiarilor „tainului” rezultant din aceste vânzări.
Presa, aservită politic sau economic
unor interese politice sau proprietarilor străini ai resurselor vândute
în ultimele două decenii, este dispusă să regurgiteze încontinuu
„argumentele” prezentate de aceşti politicieni, fără a le supune unei
analize critice.
Privatizarea Petrom este un caz celebru
de vânzare pe nimic a unor resurse valoroase, dar şi astăzi toată clasa
politică (şi o bună parte din mass media) încearcă să inoculeze
electoratului ideea că, de fapt, acest jaf a fost o acţiune în
beneficiul bugetului statului.
Printre „argumentele” lansate în
susţinerea acestei teze se numără sofismul devenit celebru: înainte de
privatizare Petrom era „pe minus”, iar după privatizare OMV-Petrom a
devenit cel mai mare contributor la bugetul statului, deci privatizarea
Petrom a fost un lucru bun. Implicit, se sugerează că unicul mod de a
face profitabilă o companie petrolieră este de a o privatiza, ceea ce
este total fals. În mod voit voi evita să aduc exemple din Rusia, dar
sunt exemple şi din alte ţări, precum Norvegia unde principala companie
petrolieră este deţinută de statul norvegian şi este foarte profitabilă.
Argumentul referitor la contribuţia OMV
la bugetul statului este unul penibil, deoarece nu se ia în calcul
faptul că în mod normal această contribuţie trebuia să fie de câteva ori
mai mare şi acest lucru se poate demonstra destul de uşor.
Începem cu preţul vânzării acţiunilor
Petrom. Un calcul conservativ arată că OMV a cheltuit aproximativ 1,8
miliarde de dolari (curs 2004) pentru a obţine controlul asupra Petrom.
“La momentul privatizării, estimările proprii ale Petrom (900 milioane
de barili), corelate cu o rata de înlocuire a rezervelor de 20% pe an
timp de 10 ani (în realitate rata fiind de 70%), arătau existenţa unor
rezerve egale cu 1800 de milioane de barili echivalent-petrol.” Preţul
mediu al primelor şase luni din 2004 pentru petrolul exploatabil de
către Petrom a fost de aproximativ 30,8 de dolari pe baril (FOB,
Southern Mediterranean, marca Urals, date compilate de VR). Costul de
extracţie al Petrom în acea perioadă nu era mai mare de 13 dolari pe
baril. Un calcul simplist (fără includerea utilajelor,
personalului etc) arată că numai valoarea a 51% din rezervele existente
ale Petrom minus costurile de extracţie era de aproximativ 16 miliarde
de dolari. România a reuşit să-şi vândă compania petrolieră la preţul de
1,8 miliarde de dolari, adică statul a pierdut cel puţin 14,2 miliarde
de dolari numai din vânzarea acţiunilor.
La capitolul redevenţelor şi taxării,
situaţia stă groaznic. Urmărind dezbaterile electorale, am constatat cu
stupefacţie că există reprezentanţi ai partidelor politice care cred că
stabilirea redevenţelor la nivelul de 35% ar fi imposibil pentru că
România este o ţară europeană, făcându-se implicit sugestia că doar
ţările africane au redevenţe mari. Trebuie spus că situaţia este exact
inversă faţă de insinuările politicienilor din România: redevenţele scad
pe măsură apropierii de statutul de colonie sau republică bananieră,
iar ţările civilizate au redevenţe destul de mari. Pentru comparaţie: rata
de taxare aplicată companiilor petroliere din Norvegia este 78%, iar
rata de taxare aplicată companiilor petroliere din Marea Britanie este
de 52%. Mai mult, pentru evitarea reducerii profitului taxabil,
contractele de consultanţă, marketing, management ş.a. sunt taxate
separat. Probabil, ar fi nedrept să comparăm România cu Marea Britanie,
fiind imposibil ca reprezentanţii statului român să impună un nivel
comparabil de taxare. Să comparăm România cu Guineea
Ecuatorială, mizând pe ideea că guvernul unei ţări europene ar trebui să
fie capabil să negocieze la fel de bine ca guvernul papuaş.
În forma simplificată, regimul fiscal
pentru companiile petroliere din Guineea Ecuatorială este următorul:
taxa pe profit de 35% şi redevenţe de minimum 30% (13% sub forma de
bani, minim 17% sub formă de petrol). În perioada 2005-2011,
dacă statul român ar fi aplicat regimul fiscal din Guinee Ecuatorială,
statul român ar fi încasat cu 3,18 miliarde de dolari mai mult din
redevenţe şi 2,76 miliarde de dolari mai mult din taxele pe profit.
În realitate, suma ar fi chiar mai mare, deoarece aceste calcule au
fost făcute în baza presupunerii că OMV plăteşte redevenţa de 13%, deşi
„pe surse” se vehiculează că valoarea reală a redevenţelor OMV este mai
aproape de 6%, adevărul fiind imposibil de determinat din cauza
secretizării clauzelor contractului de privatizare.
Până la momentul actual,
pierderile totale ale statului român de pe urma vânzării Petrom (preţ de
vânzare subevaluat plus regim inadecvat de redevenţe) se ridică la
20,14 miliarde de dolari şi această sumă creşte cu aproximativ 3
milioane de dolari pe zi. Întreaga clasă politică este
responsabilă pentru aceste pierderi. Traian Băsescu a semnat
memorandumul cu Banca Mondială prin care s-a angajat să privatizeze
Petrom, guvernul lui Adrian Năstase a operat vânzarea, iar parlamentul a
votat Legea privatizării Petrom, deci nu există vreo forţă politică
majoră care să poată clama că nu are o parte din vină pentru acest
dezastru. De Valentin Mândrăşescu – Vocea Rusiei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu