Bunatati scumpe



1. Şofranul
http://www.aphrodisiology.com/images/saffron-aphrodisiac-2.jpg
Șofranul este cea mai scumpă mirodenie a lumii. Preţul lui este dat de greutatea cu care se recoltează şi prelucrează acest condiment fragil care este de fapt pistilul crocusului de şofran. Pentru a recolta 500 de grame de şofran e nevoie de aproximativ 75.000 de flori recoltate de pe o suprafaţă echivalentă cu un teren de fotbal. La procesul de cultivare se adaugă unul delicat de recoltare, uscare, sortare şi transportare a şofranului care face ca în final preţul unui kilogram din această mirodenie să ajungă la 11.000 de dolari.
 
 
2. Nucile de Macadamia
http://echolife.files.wordpress.com/2010/07/macadamia_nuts.jpg
Iată nucile cu adevărat tari. La propriu şi la figurat, la coajă şi la preţ. Nucile de Macadamia sunt cele mai scumpe nuci din lume întrucât arborele care le produce are nevoie de 7-10 ani pentru a ajunge la maturitate şi necesită fertilizări intense şi costisitoare. Cei care vor să treacă de coaja tare pentru a ajunge la miezul cremos al acestei nuci care conţine peste 80% uleiuri şi aproximativ 4% zaharuri trebuie să plătească 300 de dolari per kilogram.
 
 
3. Beluga – caviarul iranian
http://www.samuelsandsonseafood.com/products/CAVBEL_photo.jpg
Cel mai scump caviar din lume nu este cel rusesc așa cum s-ar crede, ci caviarul almas (termenul iranian pentru diamant). Preţul acestui caviar, rar şi de aceea foarte scump, este dat de faptul că este produs de un sturion care are cel puţin 100 de ani. Luxosul caviar provine din acest sturion care a supravieţuit dinozaurilor şi care există pe pământ de acum 120 milioane de ani. Acest caviar iranian ajunge pe piaţa din Statele Unite şi se vinde cu 5000 de dolari kilogramul. Încă un motiv în plus pentru a consuma caviar cu moderaţie.
 
 
4. Trufa albă
http://verygoodfood.dk/wp-content/uploads/IMG_0464-1.JPG
Cea mai scumpă ciupercă din lume este de departe trufa, dar nu cea neagră ci varietatea ei albă, mult mai rară. Originară din zona Langhe, regiunea Piedmont, din nordul Italiei, trufa albă creşte până la 12 centimetri în diametru şi poate atinge 500 de grame în greutate. Aceste trufe au un preţ de 2000 de dolari, adică 4000 de dolari per kilogram. Însă preţul lor explodează atunci când sunt vândute la licitaţii. Cea mai scumpă astfel de trufă a fost vândută în decembrie 2007 lui Stanley Ho, proprietarul unui cazino din Macao, care a plătit 330.000 de dolari pentru 1,5 kilograme de trufă albă. Ca să înţelegem ce sunt trufandalele!
 
 
5. Cartoful “La Bonnotte”
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1e/BlauerSchwede02.JPG
Considerăm cartoful un aliment la îndemână pentru că este ieftin. ar acum ne ocupăm de tot ce-i mai scump. Cel mai costisitor cartof din lume este o varietate din Franţa – “La Bonnotte”. Doar 100 de tone sunt cultivate anual, iar locul de cultură este exclusiv insula Noirmourtier. De ce este scump? Pentru că este nevoie de fertilizare specială a pământului de cultură cu alge şi de o climă specială, aproape de mare. Cum această specie este aproape pe cale de dispariţie, bătălia pe această varietate este mare, 1 kg ajungând până la 500 euro.
 
 
6. Carne de Vita Kobe
http://oddstuffmagazine.com/wp-content/uploads/2010/12/Kobe-beef-960x640.jpg
Cea mai scumpă carne de vită din lume este obţinută de la specia japoneză Tajima-ushi. Vacile sunt hrănite cu cea mai bună iarbă şi sunt crescute după o tradiţie strictă în regiunea Kobe (hrănite cu bere şi masate în fiecare zi). Carnea este fragedă, gustoasă şi are o textură deosebită cu firişoare de grăsime distribuite incredibil de uniform ce îi conferă cărnii un aspect marmorat. Deşi există variante americane şi britanice ce sunt vândute ca vită stil Kobe (hrănite cu bere şi masate zilnic), adevărata vită Kobe ajunge la 100 dolari pentru 200 grame de carne macră. Folosită la sashimi, shabu-shabu, teppanyaki, vita de Kobe se deosebeşte de mai puţin reuşitele copii şi datorită hranei care este mai bună şi mai scumpă decât cea de pe continentul american.
 
 
7. Sandvişul de platină
http://www.molomo.ru/img/exp8.jpg
Cel mai scump sandviş din lume – da, există şi aşa ceva! – este von Essen Platinum Club Sandwich. Această delicatessă cu 3 straturi are cel mai fin piept de pui (poulet de Bresse, considerat a patra minune gastronomică a lumii!), şuncă, ouă de prepelită şi trufe albe. Se vinde în Cliveden, Berkshire şi costă aproape 200 de dolari. Are 1,182 de calorii şi este pe lista de “trebuie gustat” a fanaticilor gurmanzi din toate ţările.
 
 
8. Pizza de 8300 euro
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgP3Tw5wdoLBQfHZ_50uuqYxoJRB7nLW9uhdb2WLMNOu-8YKx7pLebjWZGQmAEzGQRylr1MEaiha9aKWvH_ZeReXUylVkiO3tz3UtnscKCYUziQF7B2STFkzreu9B387AfmZb7SNb-PDDfW/s1600/9.jpg
Pizza cea mai scumpă din lume poate fi gustată în Italia. Cu toppinguri generoase de caviar şi homar, această pizza are un diametru de 20 cm şi un topping excepţional în stare lichidă – coniac Louis XIII Remy Martin. În acest caz nu mai cereţi ketchup.
 
 
 
9. Omleta de 1,000 de dolari
http://elitechoice.org/wp-content/uploads/2010/11/omelette.jpg
Restaurantul Le Parker Meridien din New York serveşte cea mai scumpă omletă din lume. Preţul de 1,000 de dolari (sau 700 de dolari dacă o faceţi acasă) nu este dat de cele 10 ouă folosite, ci de cele 200 g de caviar sevruga şi de 1 homar întreg.
 
 
10. Îngheţata de 1,000 de dolari
http://laurela.us/wp-content/uploads/2008/10/most-expensive-icecream.jpg
Încă din 2004 în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai scumpă îngheţată din lume, specialitatea restaurantului Serendipity 3 din Manhattan conţine 5 globuri de îngheţată din vanilie de Tahiti, vanilie de Madagascar, foiţe de aur comestibile de 23 K şi una din cele mai scumpe ciocolate din lume – Amedei Porceleana.
 
 
11. Trufele Chocopologie
http://phenomenonsofhistory.com/site/wp-content/uploads/2010/07/372019.jpg
Apreciate ca fiind cele mai gustoase şi scumpe produse de ciocolată din lume trufele “Chocopologie by Knipschildt” costă nici mai mult nici mai puţin decât 2,600 de euro per 370 grame și se pot achiziționa doar pe bază de comandă. Realizate manual după o reţetă secretă, delicatesele conțin, printre altele, trufă neagră și 70% cacao.
 
 
12. Cafeaua Kopi Luwak
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiqHwFqRr5yqZZPo9M2Nl6jCSXPFMg6PGhgiKSK2EDdVHVhF_hev5DTxLzAArKg-v4AYSEEEf9URC7P602qxTy1y5DjYgIl8vc_trxd9Effike9hGnk3CSWKnC2DbpCMz2tCaaBVKqQIVc/s1600/klkompr.JPG
S-ar putea să deveniţi hipertensivi doar gânindu-vă la această cafea întrucât doar auzul preţului ei poate să accelereze pulsul unui hipotensiv: peste 1000 de dolari per suta de grame. Preţul cafelei Kopi Luwak este determinat nu doar de gustul apreciat ca fiind deosebit ci şi de raritatea ei. Kopi Luwak este o specie de cafea care creşte într-un areal foarte restrâns, exclusiv în insula Sumatra (Indonezia), motiv pentru care recolta anuală este de doar 15 kilograme de cafea. Iar doritorii, se pare, sunt mai mulţi.
 
 
13.Ceaiul Tieguanyin
http://multipleinfusions.com/wordpress/wp-content/uploads/2008/05/xi-ping-anxi-oolong.jpg
Dacă preţul cafelei vă face rău nu încercaţi nici cu ceai. S-ar putea să vă dăuneze. Mai ales dacă vă doriţi un ceai verde Tieguanyin.
Cel mai scump ceai din lume vine să ne arată că în China nu se produc doar obiecte de serie mare şi preţ mic ci şi ceaiuri rare şi scumpe. O singură ceaşcă din acest ceai – făcută din 2-3 frunze uscate – costă 15 dolari iar preţul kilogram ajunge la suma de 3000 de dolari.
 
 
14. Plicul de ceai cu diamante
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiWLtCURFEhUgMnjqa20Ys1c4eCnSmI_Scq3su4N4KS9ZYb_XzVclHf2Gz5dEmEf_-NKWQjLOgu7W8cVVMYNIkIbCPpJLMKUsMmC19N_dIsyE5M2aMOLqul6BawE1RgJi02uG1vgtRH9vw/s1600/mostexpensiveteabags.jpg
Dacă un ceai chinezesc vă pare a fi scump, cu siguranţă că acest plic de ceai cu diamante o să vă pară a fi exagerat. Şi chiar acest efect extravagant l-a urmărit compania PG care l-a produs pentru a celebra al 75-lea an al existenţei sale. Decorat manual cu 280 de diamante pentru a le reaminti englezilor cât de mult iubesc ceaiul, plicul costă 7500 de lire sterline. Cred că englezii îşi puteau aminti că le place ceaiul şi într-o manieră mai discretă.
 
 
15.Cea mai scumpă şampanie
http://www.weareprivate.net/blog/wp-content/uploads/perrier_jouet_2002_vintage-collection_01.jpg
Dacă bei un pahar din această şampanie probabil trebuie să bei o alta după doar ca să sărbătoreşti faptul că te-ai apropiat de cea mai scumpă şampanie a lumii. Cea mai scumpă şampanie poartă numele de Perrier Jouet Belle Epoque Blanc de Blanc şi nu vechimea este cea care o face atât de preţuită – aşa cum se întâmplă la vinurile de colecţie – ci faptul că este produsă din struguri atent selecţionaţi şi vândută în sticle pictate manual. O astfel de sticlă costă 1,500 de dolari.
 
 
16. Un whiskey cu adevărat rar
http://www.hoteliermiddleeast.com/pictures/Macallan-lalique.jpg
Probabil că dacă ar fi supravieţuit câţiva dinozauri unii tot ar fi fost mai ieftini decât acest whiskey din categoria “fine and rare” ce poartă numele de Macallan Fine Rare Vintage. Nu ştiu cât de rafinat este acest distilat, vechi de 30 de ani, dar rar este cu siguranţă. Anul trecut, în întreaga lume mai erau doar 85 de sticle. Şi poate or mai fi, dacă nu s-o fi spart vreuna, că de băut cu siguranţă se bea cu moderaţie. Nu poţi bea mult whiskey de 38.000 de dolari sticla fără să te doară rău capul a doua zi.
 
 
17.Un rom pentru piraţi bogaţi
http://www.amathusdrinks.com/media/catalog/product/cache/1/image/5e06319eda06f020e43594a9c230972d/f/i/file_740_474.jpg
Cel mai scump rom al lumii nu pare a fi pentru lupii neînfricaţi ai mărilor ci mai degrabă pentru saloanele unor milionari excentrici. Wray & Nephew White Overproof este cu siguranţă cel mai scump rom al lumii. Rar, şi cu siguranţă bun, acest rom distilat în 1940 este cea mai preţioasă licoare din categoria sa. O singură sticlă de – nu se ştie câte or mai fi – Wray & Nephew White Overproof Rum costă 53,000 de dolari.
 
 
18. Diamantele sunt eterne. Chiar şi la cupă.
http://www.mycuizine.com/Wow/images/Expens21.jpg
Nu se putea ca japonezii, care beau de revelion şampanie cu foiţă de aur ca să aibă un an nou bun şi bogat, să nu ducă extravaganţa la un nou nivel. Acesta este cauza, şi nu lipsa cruntă a măslinelor din Japonia, pentru care a fost inventat cel mai scump coctail din lume. În fond, “Diamonds-Are-Forever” – not for everyone – nu are cine ştie ce ingrediente rare, dacă facem abstracţie de diamantul de 1.6 carate din pahar.
Dacă vă interesează un astfel de cocktail îl găsiţi la hotelul Ritz-Carlton din Tokyo . Pentru 11.000 de dolari cât costă cred că nici nu trebuie să coborâţi la bar. Puteţi solicita room-service-ul.
 
 
19.  Berea Vielle Bon Secours
http://i64.servimg.com/u/f64/14/34/15/34/bonsec10.jpg
Nu ştiu dacă prietenii dumneavoastră ştiu, dar ai mei nu cunosc de ce preţul berii a crescut atât de mult. Mă rog, nu toată berea , ci doar Vielle Bon Secours, cea mai scumpă bere a lumii. Greu să ieşi cu băieţii la o bere când o singură sticlă, vândută exclusiv la Bierdorme în Londra, costă 1000 de dolari. Şi nu sunt reduceri la happy hours!
 
 
 
20.Pentru femei puternice
http://www.inoslo.no/images/content/Image/Luxury/diva_main720.jpg
Nu conţinutul face ca această sticlă de băutură, care pentru preţiozitate nu mai este numită vodca ci dovka – probabil fiindcă citeşti anagramat după ce vezi preţul – ci ambalajul. Diva Vodka, produsă de Blackwood Distillery din Scoţia – da, scoţienii produc şi vodcă! – este cea mai scumpă vodcă a lumii. În funcţie de decoraţiunile din “cristal” ale sticlei preţul uneia singure ajunge de la 35 de lire sterline şi până la 540.000 de lire sterline. Hai, recunoaşteţi că vă e dor de zilele în care se cumpărau băuturi cu sticle la schimb.
 
 
21.Apa vieţii
http://www.yankodesign.com/images/design_news/2009/01/07/aqua_mineralis2.jpg
Există o apă, literalmente, mai scumpă decât aurul. Şi platina. Şi multe alte metale rare şi scumpe. Se numeşte Kona Nigari şi este, de departe, cea mai scumpă apă a lumii. Sincer, nu prea ştiu de ce, dar preţul a 30 de mililitri din această apă produsă prin desalinizarea apei bogate în minerale din adâncurile mării hawaiene, costă 17 dolari.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu