MOARTEA institutiei CASATORIEI
Acum
doar 10 ani un astfel de titlu pentru un comentariu parea ireal, dar la
finele lui 2012 este cit se poate de real. In lumea occidentala
casatoria ca institutie sociala si umana e pe moarte. Si aparent fara ca
multora sa le pese ori sa-i duca lipsa. Si cu toate ca peste tot
oamenii de buna credinta atrag atentia asupra eforturilor deliberate pe
care parlamentarii, acedemicienii, sociologii, judecatorii, mass media,
marile corporatii multinationale, si marile vedete o fac in tarile
occidentale sa desfinteze cea mai veche si importanta institutie umana –
familia si casatoria.
Doar duminica sute de mii de francezi au
demonstrat in intreaga Franta impotriva acestor eforturi, scadind ca
Franta are nevoie de „familie,” adica de „tata + mama + copil”. Au
protestat impotriva planurilor socialistilor francezi de a redefini
casatoria naturala barbat-femeie si de a o face „neutra” din punct de
vedere al sexului sotilor. Au demonstrat impotriva planurilor de a
permite homosexualilor sa adopte copii si de a elimina din actele
oficiale franceze cuvintele „mama si tata” cind e vorba de parinti.
Stanga distruge familia
Dar realitatea aceasta nu se limiteaza
doar la Franta socialista. Peste tot in lume socialistii, si in general
stinga, cer cu agresivitate desfintarea celor mai vechi instituii umane.
Socialistii europeni deja au facut-o in Suedia, Spania, Olanda,
Daneramca, Belgia, Portugalia. Socialistii argentinieni au facut-o in
Argentina, iar socialistii mexicani in Mexico City, capitala Mexicului.
Cei din Uruguay se pregatesc sa faca la fel. Democratii americani, si ei
de orientare de stinga, au legalizat casatoriile unisex in mai multe
state americane. Iar pe 6 noiembrie cetatenii americani au validat
referenduri legislative care au legiferat casatoriile homosexuale in
Maryland, Maine si Washington.
Companiile distrug familia
Sume enorme de bani sunt investite in
promovarea unei culturi anti-familie si anti-casatorie. In referendul de
redefinire a casatoriei in statul Washington promotorii casatoriilor
homosexuale au investit 9.5 milioane de dolari si au folosit 4.000 de
voluntari care au mers de la casa la casa sa convinga oamenii sa voteze
pentru casatoriile homosexuale. Au mobilizat si sindicatele. In
contrast, crestinii au investit doar 2.1 milioane de dolari pentru
pastrarea familiei traditionale. Unul din fondatorii lui Amazon.com,
Jeff Bezos si sotia lui, au sprijinit demersurile de redefinire a
casatoriei cu 2.5 milioane de dolari. Brad Pitt a donat si el $100.000.
Din nefericire chiar si unele grupuri protestante si iudaice au sprijint
acest efort. Companii internationale bine cunoscute chiar si in Romania
au sprijinit si ele efortul de destramare a familiei, printre ele
Starbucks si Hard Rock Cafe.
Criza economica mondiala a distorsionat
prioritatile societatilor occidentale. Ce ar trebui sa dea de gindit
legiuitorilor si parlamentarilor este declinul vertiginos al institutiei
familiei si casatoriei. Acest declin are consecinte sociale
inestimabile, cu mult mai mari si drastice decit declinul economic.
Declinul familiei si declinul social nu figureaza in dezbaterile
parlamentare, nici in campaniile electorale ale celor care doresc sa ne
reprezinte in Parlament. Destramarea familiei nu figureaza in
preocuparile politicienilor. Declinul familiei inseamna declinul clasei
mijlocii, atit de vitala progresului social si economic al oricarei
societati. In contrast, divortul inseamna alunecarea instantanee a
ambilor soti din clasa mijlocie in clasa saracilor. Studiile sociologice
si economice arata ca de fapt casatoria imbogateste pe soti si familia,
pe cind divortul ii saraceste pe ambii soti si pe copiii lor. Statul
asistential, cu care stanga politica ne ademeneste mereu, a fost dovedit
ca un factor de destramare, nu edificare, a familiei si casatoriei.
O ideologie care distruge familia
Suntem deci confruntati cu „moartea
institutiei casatoriei”? E prea devreme sa raspundem acestei intrebari
afirmativ. Putem spune insa, cu certitudine, ca pe orizont deja se
reliefeaza aceasta posibilitate. Editoriale, comentarii, proiecte
legislative tot mai numeroase vorbesc explicit despre „moartea
casatoriei.” Unele cu semnul intrebarii iar altele fara. Apar cu tot mai
multa frecventa in marile ziare nord-americane (Toronto Sun, New York
Times, Los Angeles Times, the Dallas Morning News) si cele europene (The
Telegraph, Le Monde, Le Figaro, International Herald Tribune, The
Financial Times). Sunt scrise, poate nu surprinzator, de autori mai
tineri, majoritatea necasatoriti, ori fosti casatoriti, feministe,
exponenti ai miscarii homosexuale radicale. Si toate au in comun atacuri
acerbe la adresa casatoriei naturale. Doresc sa-i vada si sa-i
celebreze moartea, cit mai curind. Pe 4 noiembrie New York Times a
publicat comentariul de peste 4 pagini a lui Laurie Shrage, The End of
Marriage, („Sfirsitul casatoriei”). Profesoara de filosofie si studii
feministe (philosophy and women’s studies) la Florida International
University, teza ei e una deja la moda – casatoria traditionala
promoveaza sexismul, heteronormativitatea, procrearea, inegalitatea
intre soti, dependenta sotilor unul de altul, in loc de independenta
lor, patriarhatul, exploatarea femeii de catre barbat, etc. In
consecinta, relatiile de casatorie si familie, zice ea, si cei care
gindesc ca ea, trebuie „reformate” pentru a impune egalitate intre soti
si a asigura emanciparea femeii de sub tutela acestei institutii sociale
care ii ingradeste libertatea – casatoria si familia. [Nota AFR:
comentariul poate fi citit aici: http://opinionator.blogs.nytimes.com/2012/11/04/the-end-of-marriage/?src=rechp]
Iar recentele aparitii editoriale fac la
fel – insista asupra abolirii casatoriei. Ori daca nu chiar abolirea
ei, atunci relegarea ei la un rang inferior in ierarhia valorilor
sociale. Recent Oxford University Press a publicat o carte tocmai pe
aceasta tema, cartea lui Elizabeth Brake, Minimazing Marriage
(„Minimalizarea casatoriei”), o carte pe care nadajduim sa o recenzam
pentru dtra dupa anul nou. Feminista si profesoara de relatii de familie
la Arizona State University, Brake provine dintr-o familie traditionala
si crestina din sudul Statelor Unite. In cele peste 200 de pagini ale
cartii ei, ea ataca fara mila familia si casatoria. Nu sugereaza
abolirea casatoriei, ci doar „minimalizarea” rolului ei in societate, si
transformarea ei intr-o institutie cu idealuri mai putin obligatorii si
sublime. [Nota AFR: o recenzie in engleza a cartii o puteti citi aici: http://www.thepublicdiscourse.com/2012/10/6203/?utm_source=RTA]
In final, insa, ideile au consecinte.
Ideile anti-casatorie si familie care au fost semanate in anii 50 si 60
ai secolului trecut acum devin legi, politici de guvernare, si
fundamentele ideologice ale unei epoci noi in lumea occidentala. O epoca
in care pentru prima data in istoria omenirii societatea doreste sa
progreseze, si crede ca va progresa, fara a avea ca si fundament social
familia si casatoria. Perspectiva aceasta infricosaza, deoarece e mult
mai probabil ca in absenta lor societatea va regresa nu inainta.
Statul asistential distruge familia
Astazi ne focalizam asupra experientei
statului asistential. O perspectiva unica si putin observata ori
discutata, cel putin in Romania, este ca statul asistential cauzeaza
colapsul familiei si al casatoriei. La inceput intentiile aistentei
sociale („welfare assistance”) au fost bune – ajutorarea tinerelor
necasatorite cu minori. In timp, insa, asistenta sociala a generat o
intreaga subclasa sociala care in loc sa iasa din saracie a intrat si
mai adinc in ea. Asistenta publica a diluat dorinta de casatorie la
tineri iar statul s-a substituit casatoriei ca garantor al bunstarii
economice a familiei. In loc de progres, statul asistential a cauzat, de
fapt, chiar feminizarea saraciei in America, majoritatea covirsitoare a
clasei sarace americane fiind constituita din tinere necasatorite cu
copii, ori cupluri tinere cu copii care traiesc in concubinaj.
Concluzia, insa, este logica si doar una: in timp statul asistential se
va prabusi din lipsa de bani si va cauza, ironic spun sociologii,
restaurarea casatoriei si familiei traditonale. Dar pina atunci va mai
trece mult timp si societatea va avea de suferit.
Asupra acestei perspective unice am
depistat un comentariu publicat pe 9 octombrie de Wilfred M. McClay,
profesor la University of Chattanooga din Tennessee. A fost tradus de
parintele Emil Ember, AFR Baia – Mare. Textul englez al articolului se
afla aici: http://americanexperiment.org/publications/commentaries/free-societies-as-schools-of-the-soul
Moartea institutiei casatoriei
de Winfred M. McCay, 9 octombrie 2012
de Winfred M. McCay, 9 octombrie 2012
Viziunea mea personala asupra acestui
subiect este atat pesimista cat si optimista – pesimista pe termen
scurt, dar precaut optimista pe termen lung. Mai intai despre pesimism.
Viitorul familiei este de o importanta enorma si trainicia, sanatatea si
integritatea casatoriei si a vietii de familie constituie o conditie
primordiala, absoluta si esentiala pentru binele social, economic si
politic. Familia in America s-a dovedit a fi o institutie foarte
durabila, supravietuind numeroaselor lovituri venite din partea
revolutiilor culturale si economice din ultimii 50 de ani, fara ca sa
sucumbe in intregime. De fiecare data, insa , a platit un pret si s-a
erodat constant. Autoritatea si coeziunea familiei a fost profund
slabita de schimbarile in comportament si valori – schimbari care se
consolideaza reciproc si da doar cateva semne convingatoare de revenire
la normal.
Familiei i se schimba infatisarea, dar
nimic nu o poate inlocui. Nici un sistem educational, oricat de bine
sustinut financiar ar fi el, nici o multime de agentii de servicii
sociale, oricat de compatimitoare si de intelegatoare ar fi ele, nici un
sistem de aplicare a legii, oricat de constiincios si disciplinat ar fi
el, nici o reforma a mass mediei, oricat de inteligenta sau senzitiva
din punct de vedere moral ar fi ea, si nici o legislatie emanta de la
Washington sau de la St. Paul [Nota AFR: St. Paul este capitala statului
american Minnesota] nu poate sa inlocuiasca familia ca fundatie moral
obligatorie pentru o societate libera. Ca atare, nimeni nu poate repara
stricaciunile pe care le-am vazut sau sa ne salveze de ploile grele care
vor veni.
Deci, da, vedem slabe perspective in
viitorul apropiat pentru cei cu venituri mici. Nu mai este niciun mister
privind relatia intre familiile intacte cu doi parinti si realizarea
academica, cum nu mai este niciun mister privind relatia dintre
realizarea academica si perspectivele de angajare si, in consecinta,
mobilitatea personala. Nu exista scapare de consecintele acestor
realitati, care au fost demult pregatite prin programe sociale. Daca
politica noastra pare urata acum, asteptati pana cand guvernele locale
si de stat vor incepe sa renegocieze multe din cele mai elementare
angajamente ale lor, dupa cum cu siguranta o vor face.
Clasa mijlocie
Pentru clasa de mijloc situatia a fost
foarte bine descrisa de Charles Murray in noua sa carte Coming Apart.
Paradoxal, argumenteaza el, aceasta este clasa care traieste un joc mai
bun decat vorbeste, aratand mult mai putine disfunctionalitati care
mutileaza clasele mai vulnerabile din societatea noastra, dar
lipsindu-le convingerea de a afirma explicit si public atuurile si
obisnuintele care ii calauzesc in viata. Aceasta clasa nu este dispusa
sa se comporte ca o elita reala sau sa declare ca normative valorile
care sustin ordinea vietii lor – valori care sunt toate esentiale
acelora care cauta sa se ridice si care trebuie sa faca fata unui set de
circumstante ori conditii neiertatoare. Cultura noastra populara – una
din aleile prin care elita curenta ar putea sa se comporte ca o
adevarata elita – este, in schimb, incompetenta in transmiterea
mesajelor potrivite tinerei generatii privind casatoria si familia.
Institutiile care ar putea emite asemenea mesaje, de exemplu formele
traditionale de religie organizata, au fost slabite si au ajuns sa
valoreze putin in acest domeniu.
Deci ce este de facut? Clar, exista pasi
concreti care pot fi urmati in arena politicii publice pentru a
transforma divortul, nelegitimitatea si destramarea familiei. Reformele
sistemului de asistenta sociala ale anilor 90 au fost cele mai
admirabile si efective etape de urmat in trecutul recent. Asemenea
masuri pot fi decisive pentru a face divortul si fragmentarea familiei
mai dificile. Dar totusi, pachetul acesta atent orchestrat de stimulente
si masuri disuasive nu poate inlocui cecea ce e necesar – un profund
consens despre demnitatea si necesitatea fundamentala a familiei si a
obligatiilor sacre pe care apartenenta noastra la familii le plaseaza in
dreptul fiecaruia dintre noi.
Si atunci de unde vine optimismul meu?
Din faptul ca am facut greseli serioase si vom plati pretul pentru ele.
Aceasta este o perspectiva sumbra, dar platind acel pret, vom fi
obligati sa recuperam un sens al lucrurilor pe care l-am sacrificat
voluntar, si care este poate cel mai necesar lucru. Cand spun ca nimic
nu poate lua locul familiei, afirmatia asta trebuie luata la adevarata
ei valoare. Sunt din aceia care se tem ca „despotismul” statului
asistential va altera insasi natura umana toropindu-ne in pasivitate.
Asemenea observatori se tem ca nu exista cale de intoarcere dintr-un
asemenea declin. Eu nu cred asta. Starea de bine nu va putea sa se
mentina pentru mult timp, pentru ca nu va avea echilibrul necesar. O
societate libera in care fiecare este considerat responsabil de faptele
sale se va dovedi a fi, in timp, o scoala a sufletului – un context in
care virtutile pierdute pot fi regenerate. Oamenii vor recupera
semnificatia familiei incercand dar esuand sa traiasca fara ea. In
masura in care noi reusim sa restauram libertatea si responsabilitatea
in societate, familia va reveni la viata. Se va dovedi din nou ca cel
mai bun si natural vehicul pentru implinirea celor mai inalte cerinte
ale naturii noastre morale ca fiinte create pentru a fi fericite si
implinite prin bucurie si munca de daruire. Newsletter Alianta Familiilor din Romania
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu