Eroi din antichitate omagiati de tinerii nationalisti greci (FOTO)
Sute
de naţionalişti radicali de la partidul Zorii Aurii din Grecia au
participat zilele trecute la o acţiune de comemorare a eroilor legendari
din Bătălia de la Maraton,
care a avut loc în urmă cu circa 2.500 de ani. Tinerii au dorit să
aducă astfel un omagiu aceolora care “au murit apărând pământul grecesc
şi rasa elenă” în luptele contra invadatorilor persani.
Naţionaliştii din mai multe localităţi
s-au deplasat într-o coloană de peste 50 de autoturisme la gorganul de
la Maraton. În discursul său, George Papageorgiou, membru al Comitetului
Central de Conducere a Zorilor Aurii, a explicat importanţa acestei
comemorări, eroii din antichitate fiind consideraţi un exemplu demn de
urmat pentru generaţiile actuale.
Alexandrakis Costas, alt lider al
partidului, a făcut şi el o paralelă între trecut şi prezent. Acesta a
declarat că şi grecii de astăzi sunt puşi în faţa unei invazii, de data
aceasta una reprezentată de milioanele de imigranţi non-europeni.
Partidul Zorii Aurii a
zguduit în luna iunie sistemul politic din Grecia obţinând la alegerile
parlamentare 7 la sută din voturi, revenindu-i astfel 18 locuri în
Parlamentul din Atena.
Bătălia de la Maraton a avut loc în anul
490 î.Hr., între armata persană care invadase Grecia continentală și o
alianță a orașelor-stat elene. A fost un episod hotărâtor din cadrul
Războaielor medice, fiind prima dată când perșii au fost înfrânți
decisiv într-o bătălie deschisă. Bătălia de la Maraton a marcat
sfârșitul primei invazii a perșilor în Grecia, aceștia fiind siliți să
se retragă în Asia. Deși războaiele dintre greci și perși au continuat,
cu unele întreruperi, încă mulți ani, bătălia de la Maraton a demontat
mitul invincibilității persane, pregătind terenul pentru următoarele
bătălii victorioase ale grecilor, de la Salamina și Plateea. Sursa: FrontPress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu