O trasatura de caracter a lui Che Guevara: VAGABONDUL
Zilele
acestea în loc să mă uit seara la emisiuni şi talk show-ri electorale
am citit „Jurnal pe motocicletă” al lui Che Guevara. Citind anii trecuţi
„Jurnalul Revoluţiei Cubaneze” şi „Jurnalul Bolivian” mi-a sărit în
evidenţă o trăsătură de caracter a revoluţionarului argentinian Che
Guevara: vagabondul.
Che aveau un suflet neostenit, de a
hălădui prin lume, de a călători mult cu bani puţini şi a dormi sau
mânca pe unde apuca, încă de când era student. În toate jurnalele sale
spune că era ca un vagabond. Che Guevara a fost un nestatornic, un
neliniştit, un căutător disperat de noi trăiri sufleteşti, de cunoaştere
a unei multitudini de tipuri umane şi de peisaje. Această trăsătură de
vagabond i-a intuit-o perfect asasinul şi călăul său, agentul CIA,
cubanezul Felix Rodriguez în cartea „Luptătorul din umbră: un agent CIA
şi bătăliile sale secrete”.
Rodriguez recunoaşte atât în carte cât
şi la conferinţa de presă de la Bucureşti, când a fost adus în ţară de
istoricul Marius Oprea, că Che Guevara avea un comportament de vagabond.
Când Ce Guevara a fost prins de către armata boliviană în junglă acesta
arăta ca un vagabond: neingrijit, nebarberit, fără bocanci în picioare,
cu hainele şi şosetele rupte. Pe 9 octombrie 1967 când l-a întâlnit
agentul CIA Felix Rodriguez, acesta a fost surprins să vadă în faţa sa
nu pe eroul de gherilă al revoluţiei cubaneze, ci un vagabond după
atitudine şi înfăţişare. Parcă era Raj Kapoor eroul săracilor din
filmele indiene.
Când am citit „Jurnal pe motocicletă”
mi-a sărit în ochii, la aproape două pagini Che Guevara scria că era
s-au arătau ca nişte vagabonzi el şi prietenul său Alberto Granada. Din
ianuarie până în iunie 1952 studentul la Medicină Ernesto Guevara şi
biochimistul Alberto Granada au pornit călare pe motocicleta cu ataş
denumită simbolic La Poderosa. Jurnalul este o sumă de însemnări a doi
tineri porniţi „de nebuni”, fără bani şi mâncare, într-un periplu
iniţiatic prin ţările Americii Latine. E pasionant cum cei doi tineri,
ca nişte vagabonzi, străbat continentul sud-american, descoperind
sărăcia şi uriaşele diferenţe sociale, precum şi exploatarea
muncitorilor şi a indienilor.
Citind cartea descoperi un continent
bogat în istorie, dar locuit de oameni trişti şi foarte săraci. Che
descoperă în Chile şi mai ales în Peru că indienii nu sunt toţi la fel,
ci de două categorii umane: urmaşii foştilor incaşi, războinicii
Quechua, de la care poate proveni renaşterea indiană şi indienii simpli,
care au fost sclavi mereu şi pe vremea incaşilor ca şi pe vremea
conchistadorilor. Ei au caracterul înfrânt şi de la ei nu poate veni
speranţa eliberării Americii Latine. De fapt, în 1967 aceşti indieni
simpli l-au trădat armatei boliviene.
Che Guevara pe parcursul peripeţiilor şi
vagabondajului pe jos sau la ocazie cu camionul, după ce La Poderosa
s-a stricat, prin oraşele, satele şi leprozeriile Americii Latine
realizează necesitatea izbucnirii unei revoluţii globale continentale
împotriva SUA şi a clasei politice latine subordonate nord-americanilor.
Ernesto Guevara era şi un posedat. La un moment dat scrie în jurnal că
atunci când a ajuns într-un sat pe timpul slujbei religioase a făcut o
criză de isterie, nu numai de astm cu care ne obişnuise până atunci în
paginile însemnărilor. Parcurgând jurnalul realizăm cum Ernesto Guevara
călit de experienţa acestei călătorii iniţiatice prin continentul
sud-american se transformă şi devine viitorul revoluţionar neînfricat
Che. El devine un adept al lui Simon Bolivar pentru unitatea Americii
Latine. Cartea a fost ecranizată la Universal Studios, în regia lui
Walter Salles, „The Motorcycle Diaries”, ce a câştigat în 2005 un Oscar
pentru coloana sonoră şi premiul Bafta.
Jurnalul Che Guevara îl încheie
apoteotic şi profetic, presimţind cu 15 ani moartea sa în luptă cu arma
în mână pentru victoria revoluţiei pentru o lume mai bună, dar utopică:
„Ştiu asta, văd scris pe cerul nopţii că eu, ipocrit eclectic al
doctrinei şi psihanalist al dogmei, urlând ca un posedat, voi lua cu
asalt baricadele sau tranşeele, îmi voi lua arma pătată cu sânge şi plin
de furie, voi masacra orice duşman care îmi va cădea în mâini…mă văd pe
mine însumi, jertfit în revoluţia cea adevărată, marea încercare a
voinţei individuale, proclamând un mea culpa final. Îmi simt nările
dilatîndu-se, savurând mirosul caustic de praf puşcă şi sânge, moartea
inamicului: îmi împietresc trupul, sînt gata de luptă şi mă pregătesc să
devin un spaţiu sacru în care urletul bestial al proletariatului
triumfător să răsune cu energie şi speranţă nouă.”
Che şi-a împlinit destinul tragic visat,
el a murit în jungla boliviană ucis de armata contra-revoluţionară prin
glonţul sergentului Teran pe 9 octombrie 1967. Prietenul său de
călătorie şi vagabondaj, biochimistul Alberto Granada a preferat o
carieră ştiinţifică în Havana victoriei socialismului, după 1959, murind
în patul său pe 5 martie 2011. De Ionuţ Ţene – NapocaNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu