Legalizarea MAFIEI


Tribunalul Penal International “legalizeaza mafia” din Kosovo

autor: FrontPress 29.11.2012
În timp ce liderii politici şi militari ai sârbilor continuă să fie judecaţi şi la numai câteva zile de la eliberarea unor criminali de război croaţi, fostul premier kosovar, Ramush Haradinaj, a fost şi el achitat pentru faptele comise în timpul Războiului din Kosovo (1998-1999), de către Tribunalul Penal Internaţional. Acest lucru constituie o “legalizare a mafiei”, a declarat la aflarea veştii un purtător de cuvânt al Guvernului sârb, Milivoje Mihajlovici.
“Tribunalul de la Haga a legalizat legea mafiei în Kosovo. Omerta, legea tăcerii, trece înainte de orice, este în continuare în vigoare şi este mai puternică decât toate crimele”, a adăugat Mihajlovici, o aluzie la martorii împotriva lui Haradinaj care s-au retras în timpul procesului. Acest verdict “este o lovitură gravă dată justiţiei internaţionale şi justiţiei în general. Este o înfrângere a misiunii internaţionale în Kosovo”, a continuat purtătorul de cuvânt, care a apreciat că “eliberarea lui Haradinaj reprezintă o condamnare a angajamentului internaţional în Kosovo”. Comunitatea internaţională “nu a putut să protejeze martorii” în procesul lui Ramush Haradinaj. “Cum îi va proteja pe cei aproximativ 150.000 de sârbi” care trăiesc în Kosovo, s-a întrebat el retoric oficialul.
În opinia Belgradului, achitarea lui Haradinaj reprezintă un “obstacol ridicat în calea procesului de reconciliere” între kosovarii albanezi şi sârbi, proces angajat sub patronajul Uniunii Europene (UE) în vederea normalizării relaţiilor între Belgrad şi Priştina, transmite Mediafax. “Guvernul va continua dialogul cu Priştina, pentru că acesta este singurul mijloc prin care putem ameliora situaţia sârbilor” din Kosovo, a apreciat Mihajlovici.
Haradinaj a fost achitat joi de către Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie de acuzaţii de crime comise în timpul Războiului din Kosovo apreciind că martorii acuzării nu au fost suficient de fiabili. Judecătorul Bakone Justice Moloto a dispus eliberarea definitivă a lui Haradinaj, care este deja eliberat provizoriu, în Kosovo, de aproximativ 10 ani.
La Priştina, unde Haradinaj este considerat un erou, vestea achitării sale a fost primită cu strigăte de bucurie de către sute de persoane care au urmărit şedinţa de judecată pe un ecran uriaş într-o piaţă din centrul capitalei.
Din 1999, după bombardarea timp de 78 de zile a Serbiei de către NATO, Kosovo s-a aflat sub adimistraţia Naţiunilor Unite. În anii imediat urmatori, mii de sârbi au fost răpiţi, ucişi sau forţaţi să se refugieze. Casele sârbeşti au fost incendiate sau ocupate de albanezi iar multe biserici au fost distruse de majoritatea musulmană. Independenţa Kosovo a fost proclamată unilateral pe 17 februarie 2008 şi acestă stare de fapt a alimentat şi mai mult tensiunile separatiste din ţările europene, inclusiv în regiuni problemă de interes major pentru România, precum Transnistria sau aşa-zisul “Ţinut Secuiesc”. Până acum, statul kosovar a fost recunoscut de peste 80 de ţări din cele 193 membre ale ONU. Dintre statele membre ale Uniunii Europene, Slovacia, Spania, Grecia, Cipru şi România nu au recunoscut independeţa provinciei sârbeşti Kosovo.
În prezent Kosovo este o regiune populată în proporţie de circa 90 la sută de etnici albanezi (aproximativ 2 milioane). Sârbii kosovari, circa 120.000 de persoane, locuiesc în enclave izolate şi în câteva zone din nord (40.000), aflate la graniţa cu Serbia. Sursa: FrontPress.ro


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu