Poezie sugubeata.... de Ion Pribeagu (1887-1971)

In orasul – nu spun care –
Nu departe de aici,
Locuia un om cu stare,
Domnul Natan Smilovici.
Si, pe langa pravalie
Si o casa cu balcon,
Natan mai avea sotie
Si un singur fiu, Aron.
Tanar, cu purtari alese,
Elegant si studiat,
El era mandria casei,
O podoaba de baiat.
Despre tatal sau – de Natan -
Fabricant de jaluzele,
Se spunea ca-n tinerete
A fost mare pui de lele!
A facut el multe pozne
Cand era mai tinerel.
Dar cum varsta potoleste,
S-a cam potolit si el.
Intr-o dupa amiaza vaga,
Vine Aron, imbietor,
Si ii spune : – Tata draga,
Vreau cu Ester sa ma-nsor!
– Care Ester? – sare Natan,
Parca prins de-o amintire –
– Fata Blimei de pe Carmel,
Una blonda si subtire.
– Nu se poate! E o taina
Si mi-e greu a-ti relata,
Ca…de mult…adica Ester,
Ester este sora ta!
A plecat Aron, da’n suflet
Clocotea ca un vulcan.
Si incet, incet, de-atuncea
S-a mai scurs aproape-un an.
Si-ntr-o seara, Aron aduse
Tatalui, o veste proasta:
– Aba, o iubesc pe Leia
Si-am s-o iau chiar de nevasta!
– Vai de mine! – exclama Natan,
Iarta-ma de-ti stau in cale,
Insa, si de data asta,
Fi-voi contra vrerei tale !
Fiindc’odata, mama Leiei –
Crede si nu cerceta–
M-a convins, pana la urma,
Ca… si Leia-i sora ta!
Turburat de cele-aflate,
Bietu’ Aron s-a dus distrus
La mamica lui iubita,
Si i-a spus:
– Mama, imi vine sa-mi iau viata
Toata lumea s-o impac.
Da-mi, mamico, o povata
Si ma-nvata ce sa fac?!
Cand am vrut s-o iau pe Ester –
Floare, fir de micsunea,
Tata m-a oprit, spunandu-mi
C-ar fi Ester sora mea.
Azi, cand o-ndragesc pe Leia,
Stea scaldata de aurora –
Tata iarasi se opune,
Ca si Leia-mi este sora.
Mama a ramas furata
Parca de un gînd ascuns,
Si-apoi, dupa o clipa,
Foarte vesela-a raspuns:
– Ia pe care vrei din ele!
Si nici n-o sa-ti para rau,
Fiindca am sa-ti spun o taina:
Natan nu e tatal tau!