Sa alergam cu staruinta

“Să alergam cu stăruinţa în alergarea care ne stă înainte” (Evrei 12:1)

În Grecia există un loc pe care îl vizitează des turiştii. Autorul Evreilor poate că s-a gândit la el când a scris: “să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte” (Evrei 12:1). Este locul unde s-au ţinut Jocurile istmice, precursoarele Olimpiadei: un loc unde atleţii erau aclamaţi ca eroi. Pentru a-şi dezvolta muşchii, ei se antrenau cu greutăţi legate de picioare, dar în ziua competiţiei dădeau jos tot ce nu era esenţial. Putem învăţa o lecţie de aici. Noi credem că lucrurile de care ne agăţăm sunt importante. Dacă nu am face-o, renunţarea nu ar fi o luptă; le-am lăsa pur şi simplu la o parte.



Viaţa de creştin este o cursă care începe în ziua în care îl primeşti pe Hristos şi se încheie când te întâlneşti cu El fată în faţă. Pentru a trece linia de sosire ca învingător, trebuie să elimini:



1) Tot ce te încetineşte. Cu alte cuvinte, tot ce te ţine în urmă de la progresul spiritual. În sinea lor, poate acele lucruri nu sunt greşite, dar ele devin o “greutate” când te împiedică să trăieşti pentru Dumnezeu pe deplin.



2) Tot ce te face să te împiedici înainte de linia de sosire. Trebuie să-ţi monitorizezi constant nivelul dedicării faţă de Hristos, creşterii credinţei, vieţii de familie, relaţiilor, integrităţii, eticii muncii, gândurilor şi obiceiurilor tale. Hotărăşte-te să te concentrezi asupra premiului. Atleţii greci care câştigau, primeau o ghirlandă care în final se ofilea, dar “veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei” (1 Petru 5:4). Nu merită oare să te angajezi în cursă?