NATIONALISTI GRECI


MII de NATIONALISTI greci au comemorat victimele masacrelor comise de gherilele comuniste (FOTO+VIDEO)

autor: FrontPress 19.09.2012
Ca în fiecare an, partidul radical Zorii Aurii a comemorat duminică Masacrul de la Meligalas, când gherilele comuniste au ucis mai mulţi civili şi militari naţionalişti în toamna anului 1944. De data aceasta însă prezenţa la manifestare a depăşit orice aşteptări, mii de tineri în tricouri negre şi cu steaguri naţionale sau cu crucea celtică au ţinut să aducă un omagiu victimelor terorii roşii.
Încolonaţi şi disciplinaţi, militanţii naţionalişti veniţi din toate colţurile ţării au ascultat discursurile liderilor formaţiunii, care au promis că vor lupta pentru ca această zi de tristă amintire să fie marcată oficial în toată Grecia. După cuvântările care au fost primite cu aplauze de mulţimea din care făceau parte şi mulţi localnici a urmat un minut de reculegere.
În timpul celui de al doilea război mondial, după ce trupele germane au părăsit sudul Greciei în 1944, oraşul Meligalas a devenit în luna septembrie un câmp de luptă între rebelii comunişti, susţinuţi de Marea Britanie, şi militarii greci care au colaborat cu cel de al Treilea Reich, reuniţi sub denumirea de Batalioanele de Securitate. După trei zile de asediu, comuniştii au cucerit localitatea şi au executat aproape toţi prizonierii şi ostaticii, inclusiv localnici nevinovaţi, femei şi copii. Cadavrele au fost aruncate apoi într-un puţ. Bilanţul victimelor variază între 1.500 şi 5.000 de morţi.
Partidul Zorii Aurii a zguduit în luna iunie sistemul politic din Grecia obţinând la alegerile parlamentare 7 la sută din voturi, revenindu-i astfel 18 locuri în parlamentul de la Atena. Sursa: FrontPress.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu