“Folosim doar 10 la suta din creier” si alte mituri despre mintea umana
Conţinând
aproximativ 100 de miliarde de neuroni, creierul este cea mai complexă
structură a corpului uman. Fiecare neuron poate crea minim 1.000 de
legături, astfel că într-un creier pot exista 100.000.000.000.000 de
conexiuni neuronale. De asemenea, neuronii din creier pot transmite în
fiecare secundă până la 1.000 de semnale electrice, viteza cu care
aceste impulsuri se deplasează fiind uneori de 400 de kilometri pe oră.
De la gândit, vorbit şi iubit până la
respirat, cântat sau alergat, fiecare acţiune pe care o întreprindem se
datorează acestor celule nervoase interconectate. Creierul este activ în
permanenţă, chiar şi atunci când dormim. De aceea, aproximativ 20% din
energia pe care o obţinem din hrană este folosită de creier, organul
care este cel mai mare consumator de resurse, în ciuda faptului că
reprezintă doar 2% din greutatea totală a corpului nostru.
Misterele creierului uman au fascinat
omenirea încă din primii ani ai civilizaţiei umane. Prima menţiune în
scris a acestui organ datează de acum 6.000 de ani, regăsindu-se într-un
text în care un autor necunoscut din Sumeria a descris efectele
euforice ale macului.
Miturile despre creier dăinuiesc de mii de ani
Dificultatea studierii acestui organ
misterios a făcut ca, de-a lungul timpului, creierul să devină obiectul
multor mituri şi credinţe false. Spre exemplu, egiptenii credeau că
mintea se află în inima unui om, considerând creierul un organ
neimportant. În timpul procesului de mumificare, creierul era eliminat
pur şi simplu, în timp ce alte organe erau păstrate cu grijă şi
îmbălsămate.
Dovezile istorice arată că Alcmeon din
Crotone, care a trăit în jurul anului 500 î.e.n., a fost primul om care a
realizat, în urma a numeroase disecţii, că gândurile, senzaţiile şi
inteligenţa rezidă în creier şi nu în inimă, aşa cum se credea la acea
vreme. Aristotel, care a trăit în secolul al IV-lea î.e.n., continua să
susţină că inima este organul gândirii, creierul fiind doar un mecanism
ce răceşte inima. Acest mit a persistat până în secolul al II-lea e.n.,
atunci când Galen, un medic roman ce avea ca pacienţi numeroşi
gladiatori, a observat că aceştia îşi pierdeau facultăţile mintale
atunci când sufereau lovituri în zona capului.
Galen
credea că în creier se găsesc patru umori (sângele, flegma, bila neagră
şi bila galbenă) al căror echilibru reprezenta cheia spre o viaţă
sănătoasă. Galen a înţeles rolul esenţial al creierului în ceea ce
priveşte memoria, emoţia şi simţurile, chiar dacă îl atribuia
inexistentelor umori.
Ideile lui Galen au dăinuit mai bine de
un mileniu, susţinute şi de faptul că în Evul Mediu autorităţile
bisericeşti au interzis efectuarea disecţiilor pe cadavre omeneşti. De
aceea, de multe ori medicii apelau la remedii bizare precum trepanaţia
pentru a elimina „piatra nebuniei” din craniul pacientului tratat.
Misterele
creierului au început să fie elucidate abia începând cu secolul al
XVII-lea, pe măsură ce oamenii de ştiinţă au înţeles, studiind pacienţii
cu probleme mentale, că diferitele părţi ale creierului joacă roluri
distincte. Cu timpul, creierul a început să fie studiat în cadrul mai
multor ramuri ale medicinei şi ştiinţei, însă, în ciuda progresului
extraordinar, numeroase mituri există şi în ziua de azi.
Folosim doar 10% din creier?
Unul dintre cele mai răspândite mituri despre creierul uman este acela că oamenii îl folosesc doar în proporţie de 5%-10%.
Studiile istorice arată că acest mit a
fost conceput la sfârşitul secolului al XIX-lea, afirmaţia fiind
folosită în diferite broşuri şi reclame ce promiteau potenţialilor
clienţi şansa de a folosi părţile neaccesate ale creierului, devenind
astfel mai inteligenţi şi mai înţelepţi. Un alt moment cheie în
răspândirea acestei credinţe false despre creier îi este atribuit lui
Albert Einstein. Legenda spune că un jurnalist l-ar fi întrebat pe omul
de ştiinţă care este secretul inteligenţei sale, iar acesta i-ar fi spus
că oamenii îşi folosesc doar o mică parte din potenţialul creierului
lor, pe când el foloseşte ceva mai mult. Chiar dacă arhivele nu confirmă
că acest interviu ar fi avut loc vreodată, legenda sa a permis
răspândirea mitului.
Ulterior,
această legendă a fost folosită de autorii de cărţi de dezvoltare
personală, aceştia promiţând potenţialilor clienţi dezvăluirea unor
secrete care să le permită să folosească o parte mai mare din creier. De
asemenea, legenda a fost preluată şi de magicieni pentru a explica
presupusele lor puteri paranormale.
Succesul acestui mit se datorează
parţial dorinţei oamenilor de a depăşi limitele inerente corpului uman.
De aceea, el a fost folosit în numeroase campanii publicitare ce au
contribuit la rândul lor la răspândirea acestui neadevăr. Nici
realizatorii de filme de la Hollywood nu s-au sfiit să apeleze la
această legendă, ea stând la baza thrillerului Limitless, în care un
medicament-minune permite protagonistului să-şi folosească 100% din
creier şi să beneficieze de capacităţi de concentrare şi memorie ieşite
din comun.
În ciuda răspândirii mitului,
cercetătorii au explicat de câteva decenii că este improbabil să fie
adevărat: ţinând cont de faptul că 20% din energia corpului este
consumată de creier, e greu de crezut că folosim doar 10% din
capacităţile sale. Selecţia naturală ar fi dus la dispariţia fiinţelor
care consumă energie ineficient, pentru a alimenta ţesuturi inactive.
Mai mult, cercetările efectuate asupra
persoanelor care au suferit vătămări ale creierului (veterani de război
şi persoane cu afecţiuni mentale) au arătat că abilităţile şi
comportamentul acestora sunt puternic influenţate de traumele suferite,
indiferent de zonele afectate din creier.
Progresul ştiinţific realizat în
domeniul imagisticii cerebrale a eliminat în totalitate posibilitatea ca
acest mit să fie adevărat. Folosind aparate de imagistică prin
rezonanţă magnetică funcţională (fMRI), cercetătorii au putut observa că
oamenii folosesc mai mult de 10% din creier chiar şi atunci când fac
gesturi banale precum strângerea degetelor în pumn. „Imagistica
funcţională ne-a arătat că există foarte puţine elemente ale creierului
care să nu fie activate la un moment dat”, explică profesorul Sophie
Scott de la Institutul de Ştiinţe Cognitive din cadrul University
College London. Chiar dacă nu folosim toate părţile creierului simultan,
imagistica cerebrală a arătat că, de-a lungul unei perioade de 24 de
ore, oamenii activează toate zonele creierului.
O afirmaţie mai apropiată de adevăr,
spun specialiştii, este aceea că înţelegem doar 10% din modul în care
funcţionează creierul.
Ne face mai inteligenţi muzica lui Mozart?
Un alt mit referitor la creierul uman
este acela că muzica lui Mozart contribuie la dezvoltarea cognitivă a
bebeluşilor, făcându-i mai inteligenţi decât ar fi fost în mod normal.
Această legendă a ajutat la dezvoltarea unei companii americane, Baby
Einstein, ce a obţinut profituri de milioane de dolari din vânzarea de
pachete speciale de cărţi şi CD-uri destinate părinţilor care îşi doresc
copii mai isteţi.
Acest mit îşi are originile într-un
studiu efectuat în anii ‘50 de un specialist ORL, conform căruia
pacienţii cu probleme de auz şi de vorbire prezintă îmbunătăţiri
semnificative ale sănătăţii atunci când ascultă muzica lui Mozart. Apoi,
un studiu realizat în anii ‘90 pe un grup de studenţi americani a
sugerat că persoanele care au ascultat 10 minute muzica lui Mozart
înainte de un test IQ prezentau rezultate îmbunătăţite, obţinând, în
medie, 8 puncte în plus.
În scurt timp, mesajul a fost răspândit
cu ajutorul mass-media înainte ca alte studii să poată infirma sau
confirma descoperirea. Cercetările ulterioare au relevat că, atunci când
oamenii ascultă orice tip de muzică ritmată înainte de un test de
gândire, sunt mai operativi şi mai entuziasmaţi, ceea ce creează
condiţiile pentru un rezultat mai bun. Aceste studii nu au fost
popularizate, astfel că mitul muzicii lui Mozart a continuat să se
răspândească, aducând un profit semnificativ companiilor care au ştiut
să speculeze legenda.
Cercetătorii afirmă că părinţii ar face
mai bine dacă ar cheltui aceşti bani pentru a-i asigura copilului şansa
să înveţe să cânte la un instrument muzical, deoarece există numeroase
dovezi care arată că acest lucru îmbunătăţeşte, într-adevăr,
concentrarea, încrederea în sine şi capacităţile de coordonare.
Lupta dintre cele două emisfere – creativitate versus logică
Creierul este împărţit în două emisfere
ce funcţionează diferit. Spre exemplu, emisfera stângă domină atunci
când este vorba de procesarea limbajului, pe când cea dreaptă este mult
mai implicată în procesarea emoţiilor. De multe ori, însă, aceste
diferenţe dintre cele două emisfere sunt exagerate, astfel că în ultimii
ani s-a răspândit ideea că persoanele mai creative şi mai intuitive îşi
folosesc mai mult partea dreaptă a creierului, pe când cele mai logice
şi mai aplecate spre raţionalitate se bazează mai mult pe emisfera
stângă. De multe ori, cei ce răspândesc acest mit afirmă că oamenii ar
deveni mai înţelepţi dacă ar învăţa să folosească la maximum potenţialul
ambelor emisfere. Cultura populară a ajutat, la fel ca în cazul
celorlalte legende despre creier, la popularizarea acestei credinţe, aşa
cum se poate observa şi în reclama de mai jos.
Oamenii
de ştiinţă afirmă că mitul acesta este departe de adevăr. Oamenii
diferă, într-adevăr, în ceea ce priveşte capacităţile cognitive, însă
acest lucru nu înseamnă că îşi folosesc o parte de creier „mai mult”
decât pe cealaltă. Cele două emisfere comunică prin formaţiunea corpus
callosum, fiind vorba despre o complementaritate în funcţionarea lor, nu
de o concurenţă.
În ciuda faptului că există o
lateralizare a funcţiilor în cele două emisfere, cercetătorii subliniază
că există mult mai multe asemănări decât diferenţe între acestea. De
asemenea, pentru ca un om să-şi piardă pe deplin anumite facultăţi
mintale, dovezile medicale arată că este necesară vătămarea zonei
responsabile în ambele emisfere.
Aşadar, cele două emisfere prezintă
diferenţe, însă conceptul de „emisferă dominantă” ce poate explica
personalitatea unui om nu este decât un mit rezultat dintr-o
simplificare.
Ce mistere urmează să mai fie elucidate?
În ultimele două decenii s-a observat o
folosire tot mai intensă a aparatelor specializate în imagistica prin
rezonanţă magnetică funcţională (fMRI). Spre deosebire de
electroencefalografie (EEG), prin care cercetătorii pot detecta
activitatea electrică de la suprafaţa creierului, tehnologia fMRI
permite studierea zonelor de profunzime ale creierului.
Acest progres tehnologic a permis
oamenilor de ştiinţă să afle numeroase aspecte neştiute despre creierul
uman, precum faptul că acesta prezintă o compartimentare foarte
detaliată. Spre exemplu, există regiuni specifice pentru perceperea
chipurilor sau pentru deciziile ce ţin de responsabilitatea morală. De
asemenea, tehnologia a permis cercetătorilor să realizeze că este
posibilă comunicarea cu pacienţii aflaţi în stare vegetativă prin
monitorizarea activităţii lor cerebrale.
Cu toate acestea, tehnologia nu este
perfectă, specialiştii recunoscând că ea nu permite măsurarea în mod
direct a activităţii neuronale. De aceea, oamenii de ştiinţă sunt
convinşi că următoarele decenii vor aduce clarificări pentru multe alte
aspecte încă neînţelese ale celui mai complex organ uman. De Marius Comper – Descopera
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu