Acvila incoronata
Absolut
toate fostele ţări comuniste (inclusiv Rusia) au revenit, după 1989, la
stemele anterioare, cu coroana la locul ei, chiar dacă sunt încă
republici. România a rămas singura ţară care a adoptat o stemă
decapitată. Nici o altă naţie creştină din fostul lagăr socialist nu a
avut curajul să-şi reteze coroana din stemă, altfel spus, una din căile
de comunicare cu divinitatea.
Din
cele mai vechi scrieri, simbolismul coroanei îi conferă o semnificaţie
eminentă: ea include nu numai valorile capului, culme a trupului
omenesc, ci şi valorile a ceea ce se află mai presus de cap, un dar
venit de sus. Se marchează astfel caracterul transcendent al unei
împliniri. Forma circulară indică perfecţiunea şi participarea la natura
cerească, al cărei simbol este cercul. Ea uneşte ceea ce este dedesubt
cu ceea ce este deasupra, şi separă terestrul de ceresc, umanul de
divin. Coroana exprimă întotdeauna ideea de înălţare, de putere, de
iluminare. Este un semn al puterii şi al luminii. Este sensul simbolic
al coroanei christice.
Materia coroanei, vegetală sau minerală,
precizează natura actului eroic săvârşit şi pe cea a recompensei divine
atribuite. Demnitate, putere, acces la forţele superioare, suveranitate
absolută. Sunt sensurile cuprinse în imaginea coroanei.
În
stema Regatului Român, Acvila României poartă pe cap Coroana de Oţel,
însemnul Independenţei şi al Suveranităţii depline a României, cucerite
în timpul domniei Regelui Carol I.
Turnată din ţeava unui tun turcesc,
capturat în Războiul din 1877, Coroana este simbolul Independenţei
obţinute prin luptă. Crucea de deasupra coroanei este crucea decoraţiei
„Trecerea Dunării”.
Absolut toate fostele ţări comuniste
(inclusiv Rusia) au revenit, după 1989, la stemele anterioare, cu
coroana la locul ei, chiar dacă sunt încă republici. România a rămas
singura ţară care a adoptat o stemă decapitată. Nici o altă naţie
creştină din fostul lagăr socialist nu a avut curajul să-şi reteze
coroana din stemă, altfel spus, una din căile de comunicare cu
divinitatea. Simbolurile sunt partea vizibilă a invizibilului. Adevărata
putere stă în respectul şi cultivarea lor. A nu preţui simbolul – sacru
– al coroanei de pe capul acvilei din Stema României, înseamnă a-ţi
submina puterea ca naţie, din proprie voinţă. De Marilena Rotaru – Vestul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu