Revolutia uitata a Timisoarei: Manifestatiile studentesti din 1956
Indiferent
de propaganda care incearca sa ne inoculeze ideea ca regimul comunist a
fost necontestat timp de jumatate de veac sau ca traiul sub dictatura a
fost considerabil mai bun, faptele oamenilor care au trait in acele
vremuri spun o cu totul alta poveste. Regimul a supravietuit prin
minciuni si disimulare, iar exponentii sai postdecembristi au infectat
cu aceeasi fatarnicie noile generatii, care nu au avut ocazia sa simta
pe propria piele ce insemna de fapt binele comunist.
Inca de la inceputul instaurarii
regimului, romanii de rand si-au facut simtita impotrivirea fata de
conducatorii impusi de Moscova. Tratati cu ostilitate, comunistii nu au
putut decat sa apeleze la represiuni si violente, cu speranta ca asa vor
supune poporul. Insa, cu toate eforturile lor, nu au putut frange pe
de-a intregul vointa de lupta a oamenilor.
Lupta pentru libertate nu se uita
Ne aflam in anul 1956, la sfarsitul
lunii octombrie. Republica Ungara traieste convulsiile revolutiei.
Manifestatiile organizate de studenti unguri au raliat poporul. Dupa
doar doua zile de proteste violente regimul comunist se prabuseste. In
tara noastra autoritatile incepusera deja sa ia masuri pentru a preveni o
eventuala rabufnire.
Regimul dictatorial este ingrijorat
Politica falimentara a lui
Gheorghiu-Dej, reprimarile brutale ale politiei secrete cuplata cu
parazitismul Uniunii Sovietice au creat nemultumiri grave in randul
populatiei.
Furtul praticat de URSS in Romania prin
sovromuri, prezenta trupelor sovietice si inrobirea tarii sub comunisti
provocau insatisfactii profunde. Studentii resimteau si ei nu doar
apasarea sovietica, dar si flagelul saraciei care se instapanise in
intreaga tara.
Situatia era deosebit de periculoasa in
Timisoara unde vestile despre ceea ce se petrecea in tara vecina
ajunsesera la urechile studentilor si spiritele incepeau sa se agite.
Sunt anulate orice fel de intruniri si evenimente culturale pentru a-i
impiedica pe studenti sa se stranga mai multi la un loc.
In acest rastimp activistii de partid
clamau o imbunatatire in perioada imediat urmatoare a conditiilor in
invatamantul universitar pentru a dezamorsa situatia. Sunt puse in
miscare motoarele propagandistice care inunda cu stiri legate de o
contrarevolutie in Republica Ungara a bandelor de teroristi degenerati.
Eforturile sustinute de izolare a focarului timisorean prevesteau ca
autoritatea regimului se clatina in oras.
Pe 26 octombrie profesorii facultatilor
timisorene sunt instruiti sa imparta studentii in grupe care urmau a fi
chestionate cu privire la evenimentele din Republica Ungara si la
atitudinile fata de autoritatile comuniste romanesti, pentru a-i depista
pe cei care s-ar dovedi potrivnici regimului.
Studentii nu se lasa manipulati
Tinerii au boicotat aceste intalniri in
felurite moduri. Teodor Stanca, Caius Mutiu si Aurel Baghiu si-au
convins colegii din anul V al Facultatii de Mecanica sa se prezinte toti
odata. Nu mica a fost mirarea cand in sala si-au facut loc peste o suta
de tineri spre privirile consternate ale asistentului care urma sa
prezideze. Totusi, sedinta a fost tinuta.
Studentii la inceput au cerut socoteala
pentru propaganda mincinoasa din ultimele zile, ca mai apoi discutiile
sa degenereze, tinerii incepand sa condamne regimul de la Bucuresti
pentru defaimarea revolutionarilor unguri si sa le recunoasca ca
legitima lupta pentru libertate, care izvora din aceleasi conditii
precare ce se resimteau si in propria tara.
Memoriul de la Timisoara
Tot aici se naste ideea unei intruniri
cu reprezentanti ai puterii pentru a face cunoscute nemultumirile lor.
In zilele urmatoare Teodor Stanca redacteaza memoriul care trata
probleme de larg interes. Intr-una din lucrarile sale “Remember 1956″
apare si textul cu cererile studentilor, de unde a fost si preluat.
Punctele sale erau urmatoarele:
1. Lichidarea definitiva a cultului personalitatii.
2. Desfiintarea actualului sistem de norme din industrie ca fiind necorespunzator.
3. Desfiintarea cotelor si reducerea impozitelor care ruineaza taranii cu gospodarii individuale.
4. Ridicarea salariilor si in special a salariului minim in concordanta cu preturile existente.
5. Reconsiderarea sistemului de acordare a burselor pentru elevi si studenti.
6. Retragerea imediata a trupelor sovietice stationate pe teritoriul Romaniei.
7. Incheierea de conventii si contracte economice cu toate statele, inclusiv cu cele capitaliste si publicarea acestora.
8. Libertatea presei si a cuvantului.
9. Scoaterea limbii ruse din invatamant ca limba obligatorie si studierea la alegere a unei limbi de circulatie internationala.
10. Reducerea orelelor de marxism si economie politica.
11. Autonomie universitara.
12. Imbunatatirea conditiilor de viata ale studentilor.
13. Publicarea continutului “Memoriului” in presa locala si centrala.
14. Dezbaterea publica a acestor probleme si a altora de acelasi interes.
15. Abtinerea autoritatilor de la masuri coercitive impotriva semnatarilor memoriului.
Studentii planuiesc pentru data de 30
octombrie o mare intrunire unde memoriul urma sa fie prezentat
reprezentantilor puterii de stat, insa autoritatile aveau planuit cu
totul altceva.
Cu Revolutia Ungara in plin avant,
studentii timisoreni se pregatesc sa-si prezinte principalele
nemultumiri reprezentantilor puterii comuniste. Cei mai importanti
delegati au fost Coriolan Dragulescu, adjunctul ministrului
invatamantului, Petre Lupu – in calitate de membru al Comitetului
Central al PMR si Ilie Verdet, membru supleant.
Desi intalnirea urma sa aiba loc intr-un
amfiteatru al Facultatii de Mecanica, el s-a dovedit mult prea mic
pentru numarul mare de studenti. Peste 1.200 au participat, aproape un
sfert din numarul total al celor inscrisi in facultatile timisorene.
Promisiuni incalcate
Petre Lupu i-a asigurat ca-si pot spune
pasurile fara repercursiuni. Studentii au preluat initiativa si au adus
in discutie problema prezentei trupelor sovietice in tara, a controlului
economic instaurat prin sovromuri, a lipsei libertatii cuvantului si a
presei, a politicilor economice schiloditoare, a programei doctrinare si
a lipsurilor de tot felul in universitati.
Dupa cateva ore, delegatii se retrag
promitand ca vor reveni la discutii pe data de 2 noiembrie. Studentii
erau hotarati ca, daca pana pe 2 noiembrie nu se primea un raspuns cu
privire la cererile lor, sa iasa in strada. La nici o ora de la
sfarsitul discutiilor, trupele Securitatii descind in forta si au loc
arestari in masa. Incarcerarile au continuat de-a lungul noptii de 30
catre 31 octombrie.
Proteste violente in strada
Situatia s-a vrut controlata de un
comandament general proaspat infiintat, insa acest lucru nu a impiedicat
ca in dimineata zilei de 31 octombrie 1.000 de studenti sa iasa si sa
protesteze fata de arestarea colegilor lor, conducatorii miscarii de
strada fiind studentii Gheorghe Pacuraru si Octavian Vulpe.
Pana si elevii de liceu au iesit sa
protesteze, in semn de sustinere. Situatia degenerase intr-o asa masura
incat suprimarea Timisoarei ca centru universitar devenise imperativa
pentru autoritati daca manifestarile continuau.
Planuri de revolte in alte centre universitare
Comandamentul, care ii avea in
componenta pe Nicolae Ceausescu, secretar al Comitetului Central al PMR,
Emil Bodnaras, membru al Biroului Politic, Leontin Salajan, ministrul
Fortelor Armate, si Alexandru Draghici, ministrul Afacerilor Interne,
fusese autorizat sa deschida focul asupra protestatarilor daca nu puteau
fi opriti.
Deja focarul revoltelor se extinsese in
Iasi, Targu-Mures, Cluj si Bucuresti. Desi protestele programate pe 5
noiembrie in Bucuresti au fost preintampinate de autoritati, care au
umplut Piata Universitatii de militari si de trupe ale Securitatii,
studentii inca erau decisi sa iasa in strada pe 15 noiembrie, cand
sperau ca macar o parte din populatia Capitalei sa li se alature.
In Timisoara, tinerii care au iesit in
strada au fost incercuiti la Catedrala Mitropolitana de fortele de
ordine. Ei au fost batuti cu pumnii si picioarele, cu bastoanele si
paturile armelor si au fost avertizati cu focuri de arma, dupa care cu
totii au fost urcati in camioane.
Un numar mare de studenti s-au baricadat
in propriile camine. Gloantele au inceput sa suiere si pe langa
geamurile lor, fapt ce i-a facut si mai indaratnici. A fost nevoie de
interventii in forta pentru a-i captura. Facultatile au inceput a fi
pazite de blindate si militari.
Timisoara este invinsa
Pana pe 4 noiembrie jumatate din numarul
total al studentilor timisoreni au fost arestati si dusi la o tabara
militara din Becicherecul Mic, ca peste 800 sa fie in continuare
retinuti pentru anchete ulterioare. Cei care erau eliberati au fost
obligati sa semneze declaratii prin care se dezavuau de miscarea de
protest pentru a li se permite sa continue facultatea. Multi nu au vrut
sa le iscaleasca asa ca au fost torturati si batuti pana cand au fost
convinsi.
Capitala cade
O lovitura puternica de moral pentru
aceste miscari a fost interventia militara a Uniunii Sovietice in
Ungaria si, chiar daca pana la acea data manifestatiile fusesera oprite
in Timisoara, la Bucuresti nu se renunta la protestul programat pe data
de 15 noiembrie.
Insa autoritatile au actionat decisiv si
au operat arestari masive in randurile studentilor, punand mana si pe
conducatorii lor, Alexandru Ivasiuc si Mihai Victor Serdaru. Gheorghe
Enoiu s-a ocupat personal de batai si cel putin un student este ucis.
Principalii organizatori ai protestelor
din Timisoara au fost judecati separat si au primit ani grei de
inchisoare. Un numar insemnat de studenti bucuresteni au impartasit
aceeasi soarta. Chiar si asa cu greu s-au putut controla sentimentele
adanci de ostilitate fata de regimul comunist.
Desi tinerii timisoreni si-au vazut
viata distrusa infundand puscariile sau fiind exmatriculati din
facultati, rasplata a fost sa vada cum treizeci de ani mai tarziu, in
aceeasi Timisoara, incepeau revoltele care aveau sa duca la prabusirea
dictaturii. De Laurentiu Dologa – Ziare.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu