Mai puteţi avea încredere în ştiinţă? După ce a fost acuzat c-a adus sifilisul în Europa, Columb a fost acum absolvit de această vină
Ştirea de mai jos, din ziarul The Telegraph, e interesantă doar dintr-un anumit punct de vedere: aceea a neputinţei ştiinţei în a stabili adevărul.“Cristofor Columb şi echipajul său a fost de-a lungul timpul blamat pentru că a transmis sifilisul din America în Europa, după prima sa călătorie istorică. În 1493, ei s-au întors în Spania pentru a aduce veşti dincolo de Atlantic, şi, se credea că, tocmai în acea perioadă, au apărut primele cazuri de sifilis, boală care în trecut ducea, inevitabil, la moarte.
Dar, oamenii de ştiinţă au găsit acum dovezi că această boală a existat în Europa cu mult înainte ca să se nască Columb. Nişte schelete dezgropate şi aflaţi într-un cimitir din estul Londrei arată clar că această boală exista cu cel puţin două secole înaintea apariţiei lui Columb. Astfel, arheologii au găsit urme ale sifilisului pe cranii şi pe membre, indicând faptul că acei oameni suferiseră de această boală. Brian Connell, un expert al Muzeului Londrei, cel care a studiat scheletele, a afirmat că nu există niciun dubiu că ele au fost îngropate înaintea călătoriei lui Columb. Datarea cu radiocarbon a mostrelor este estimată a avea 95% certitudine.
Două din scheletele sifilitice proveneau din perioada 1200-1250, pe când alte cinci din perioada 1250-1400. Ele au fost îngropate împreună cu monezi şi alte obiecte, ajutându-i astfel pe experţi să colaboreze rezultatele cu datările de radiocarbon. Dl Connell a mai spus: ‘Suntem încrezători că Cristofor Columb nu este un factor care a răspândit boala în Europa. Aceasta pune capăt definitiv ‘teoriei Columb privind sifilisul’”.
Mai ţineţi minte ştirea de acum 1 an de zile? http://www.lovendal.net/wp52/cristofor-columb-a-descoperit-america-dar-a-raspandit-in-europa-sifilisul/ Cea în care bietului Cristofor Columb i se punea în cârcă răspândirea în Europa a sifilisului. Acum, se afirmă exact opusul. În aceste condiţii: cum aţi putea avea încredere în ştiinţă? Acum spune ceva, peste 1 an sau 2 se răsuceşte la 180 de grade.
Stau şi privesc cu admiraţie, de exemplu, doctrina yoga. În ea se spune clar că există 7 corpuri ale omului. Niciodată această doctrină n-a mai fost schimbată de-a lungul timpului. Religia, spiritualitatea e foarte sigură pe ea însăşi. Ştiinţa, nu. Ea bâjbâie în întuneric; crede că a descoperit ceva, dar, de fapt, peste o anumită perioadă de timp, observă că s-a înşelat.
De aceea, vă pot pune întrebarea: aveţi încredere în ceva constant şi clar sau în ceva relativ şi schimbător? Voi alegeţi!
http://lovendal.net/
http://odorica.blogspot.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu