Agente MOSSAD scoase in fata pentru a spala imaginea serviciilor secrete israeliene
Cinci
agenţi ai serviciului secret israelian Mossad au primit permisiunea de a
acorda interviuri în care vorbesc despre viaţa lor în faimoasa
organizaţie, scrie The Independent.
Unul dintre subiectele discutate în
cadrul interviurilor acordate revistei Lady Globes este prezenţa
femeilor în cadrul Mossad. Rolul femeilor în serviciul secret israelian a
ieşit în evidenţă în 1986, când o agentă cunoscută sub numele de
“Cindy” l-a ademenit pe Mordechai Vanunu de la Londra în Italia, unde a
fost drogat, ridicat şi transportat în Israel.
Vanunu, omul care a dezvăluit detalii despre programul nuclear israelian, a ajuns astfel în închisoare, unde a petrecut 18 ani.
Care este avantajul femeilor Mossad? “Un
bărbat care vrea să pătrundă într-o zonă restricţionată are şanse mai
reduse de a reuşi. O femeie zâmbitoare are şanse mai mari de succes”,
spune Yael, o agentă Mossad, pentru lady Globes.
“Ne folosim feminitatea deoarece orice
mijloc este valid. Dar chiar dacă am ajunge să credem că am putea ajuta
Israelul culcându-ne cu şeful cabinetului lui Ahmadinejad (Mahmoud,
preşedintele Iranului, n.r.), nimeni din Mossad nu ar permite aşa ceva.
Agentele nu sunt folosite în scopuri sexuale. Flirtăm, dar tragem linie
înainte de relaţiile sexuale”, asigură Efrat, o altă agentă.
Şeful Mossad, Tamir Pardo, spune că
există un număr egal de femei şi bărbaţi în rândul agenţilor Mossad care
lucrează pe teren. “Femeile au un avantaj distinct în războiul secret
deoarece au mai multe abilităţi”, spune Pardo, care subliniază că
femeile interpretează mai bine rolurile necesare şi reuşesc, spre
deosebire de bărbaţi, să îşi depăşească orgoliul pentru a atinge
scopurile.
“Femeile se pricep să descifreze
situaţiile cu care se confruntă. Contrar stereotipurilor, abilităţile
femeilor sunt superioare în ceea ce priveşte înţelegerea teritoriului
sau orientarea spaţială”, mai spune şeful Mossad.
“Cât despre teamă – tuturor ne este teamă. Teama nu ţine de gen”, concluzionează Pardo. De pe Realitatea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu