Kelemen Hunor: UDMR va INSISTA pentru recunoasterea limbii maghiare in Constitutie
Preşedintele
UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că Uniunea va avea un rol
important în amendarea Constituţiei în anul 2013, în condiţiile în care
există “mai multe aspecte care trebuie clarificate”, şi va insista
pentru recunoaşterea limbii maghiare în legea fundamentală, scrie
Mediafax.
“Anul 2013 va fi un an în care Constituţia României va fi amendată. Este nevoie de o amendare a Constituţiei şi noi credem că UDMR va avea un aport important în amendarea Constituţiei. Sunt câteva aspecte care trebuie clarificate, pornind de la primul articol
şi până la raportul între instituţiile fundamentale, dacă vrem
republică parlamentară sau republică semiprezidenţială, dacă vrem să
separăm atribuţiile celor două Camere ale Parlamentului, dacă vrem
bicameralism sau nu. Noi la toate aceste întrebări avem răspunsuri
corecte şi concrete care vin din societate şi nu din teorie, din
manuale. Vom insista şi în ceea ce priveşte drepturile
minorităţilor, drepturile lingvistice şi nu numai, drepturile colective,
şi noi credem că folosirea limbii materne este un lucru important, şi
în zonele unde trăiesc maghiari într-o proporţie substanţială această
limbă trebuie să devină o limbă recunoscută şi din punct de vedere al
legii fundamentale”, a spus liderul Uniunii.
Potrivit acestuia, după amendarea
Constituţiei va avea loc şi o reorganizare a regiunilor de dezvoltare,
iar UDMR va avea, de asemenea, un punct de vedere.
“Nu este indiferent comunităţii maghiare
cum vor arăta aceste regiuni, că rămân aceste judeţe, iar peste judeţe
se vor organiza regiuni de dezvoltare sau nu. Noi considerăm că judeţele
trebuie să rămână în forma actuală, iar peste acestea trebuie să apară
noi regiuni de dezvoltare ţinând cont de tradiţiile culturale,
tradiţiile istorice, legăturile economice şi sociale între diferite
microregiuni, pentru că aceste tradiţii, aceste identităţi regionale
sunt puternice şi noua organizare a regiunilor de dezvoltare trebuie să
ţină cont de aceste aspecte fundamentale, altfel nu vor fi eficiente, nu
vor fi coerente aceste regiuni”, a subliniat Kelemen.
Liderul UDMR s-a declarat convins că
până în 2016 în România va fi regândit şi sistemul electoral, fiind
important pentru Uniune ca acesta să fie unul proporţional, “care
înseamnă că fiecare comunitate este reprezentată în Parlamentul
României, niciun vot nu se pierde şi formaţiunile politice mici nu vor
ieşi din politica naţională”. De pe Romania TV
Oare de ce nu ma mira consecventa lor tenace ???
RăspundețiȘtergerePentru ca o au in sange !!!! Numai bine, Odorica
RăspundețiȘtergere