M-am uitat noaptea, si iată că era un om călare pe un cal roşu, si stătea între mirţi într-un umbrar. Zaharia 1:8




Viziunea din acest capitol descrie condiţia lui Israel din zilele lui Zaharia. Interpretată în privinţa noastră, ea descrie biserica lui Dumnezeu aşa cum se găseşte acum în lume. Bierica este comparată cu un umbrar de mirţi. Sunt nişte mirţi ascunşi, neobservaţi, tainici. Nu caută onoare şi nu atrag privirea trecătorului nepăsător. Biserica, ca şi Capul ei, are slavă, dar slava aceasta este ascunsă de privirile fireşti, fiindcă timpul STRAlucirii ei nu a sosit încă. Ideea siguranţei liniştite este şi ea sugerată, fiindcă mirţii care cresc în vale sunt liniştiţi şi calmi, în timp ce furtuna mătură culmile muntelui. Furtunile îşi irosesc puterea pe crestele îngheţate ale Alpilor, dar în vale, acolo unde curge râul care bucură cetatea lui Dumnezeu, mirţii înfloresc lângă ape liniştite, netulburaţi de vânt şi furtună. Cât de mare este liniştea bisericii lui Dumnezeu! Chiar şi atunci când are parte de împotrivire şi persecuţie, are o pace pe care lumea nu o poate da, şi, de aceea, nici nu o poate lua. Pacea lui Dumnezeu care depăşeşte orice înţelegere păzeşte inimile şi minţile copiilor Lui. Nu descrie oare această metaforă creşterea sigură şi continuă a sfinţilor? Mirtul nu îşi leapădă frunzele; el este întotdeauna verde. Şi biserica, în timpurile cele mai rele, are un înveliş verde binecuvântat în jurul ei; de fapt, are parte de o creştere mai sănătoasă atunci când iarna este mai grea. Ea prosperă cel mai mult atunci când încercările sunt mai severe. Textul arată şi o victorie. Mirtul este simbolul păcii şi un indicator al biruinţei. Fruntea cuceritorilor era încununată cu ramuri de mirt şi laur. Nu este biserica întotdeauna victorioasă? Nu sunt creştinii „mai mult decât biruitori" (Romani 8:37) prin Christos care îi iubeşte? Trăind în pace, nu adorm oare sfinţii în braţele victoriei?