Comemorare


Comemorare la Ip: 157 de romani masacrati de unguri in toamna anului 1940

autor: FrontPress 14.09.2012
În toamna anului 1940, ca urmare a Diktatului de la Viena si cedãrii Ardealului de Nord cãtre Ungaria lui Miklos Horthy, în mai multe localitãţi transilvãnene trupele maghiare au ucis români nevinovaţi, printre cele mai cunoscute şi înfiorătoare crime numărându-se masacrele de la Ip şi Treznea.
Locuitori ai comunei Ip, alături de oficialităţi locale şi judeţene, veterani de război şi reprezentanţi ai partidelor politice, au participat vineri la comemorarea victimelor tragicei nopţi de 13 spre 14 septembrie 1940, când 157 de localnici au fost ucişi de trupele horthyste.
Programul manifestării, care a adunat aproape 1.000 de persoane, a inclus ceremoniale religioase şi militare, depuneri de jerbe şi coroane la cimitir şi la obeliscul eroilor, situat în centrul localităţii şi un scurt program artistic susţinut de elevi şi tineri din comună.
“Rugăciunea pe care o închinăm eroilor martiri, astăzi, de Înălţarea Sfintei Cruci, o sărbătoare de mare însemnătate pentru creştinii ortodocşi şi greco-catolici, demonstrează că nu am uitat şi că nu vom putea uita niciodată ce s-a întâmplat. Suntem astăzi aici pentru a aduce omagiul şi respectul nostru etern pentru cei trecuţi în nefiinţă, dar şi pentru a ne exprima regretul că asemenea fapte incalificabile au avut loc într-un moment convulsiv, tensionat şi complicat, dar care nu îi scuză nici în faţa istoriei, dar nici în faţa oamenilor pe cei care le-au înfăptuit. Este de datoria noastră, a tuturor, să ne asigurăm că astfel de tragedii nu o să se mai repete. Doresc să reafirm astăzi cu aceeaşi putere şi convingere mesajul pe care l-am transmis şi la comemorarea eroilor martiri de la Treznea: toleranţa este mai presus de toate un semn de nobleţe şi bunătate caracteristică poporului român”, a declarat, la obeliscul eroilor, Filonaş Chiş, prefectul judeţului Sălaj.
“În încheiere, aş dori să dedic un memento supravieţuitorului de la Ip , Gavrilă Butcovan, care a trecut în nefiinţă, ca un semn divin, tot la data de 14 septembrie. Acesta a trăit ca o torţă , povestind an de an cu durere tristele evenimente celor prezenţi la comemorarea eroilor martiri, petrecute la Ip. Chiar dacă acesta nu mai este printre noi, suntem datori în memoria lui, să împărtăşim noilor generaţii evenimentele care s-au petrecut, pentru că aşa cum spune celebrul dicton “ cine nu-şi cunoaşte istoria riscă să o repete.” Dumnezeu să-i odihnească în pace pe martirii eroi de la Ip!”, şi-a încheiat alocuţiunea prefectul.
Evenimentul de la Ip se înscrie în seria masacrelor antiromâneşti desfăşurate pe teritoriul Transilvaniei de Nord în toamna anului 1940. În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940 trupe maghiare ce făceau parte din armata de ocupaţie cantonată în oraşul Şimleul Silvaniei, împreună cu localnici maghiari şi cu membri ai organizaţiei Straja naţiunii (‘Nemzetorseg’) au ucis 157 de localnici români.  Masacrul a fost precedat de violuri şi torturi, printre care smulgerea unghiilor, ruperea oaselor cu bâte şi paturi de armã. Mai mulţi copii au fost sfârtecaţi cu baionetele, aşa cum, potrivit unor surse, ar fi sugerat în 1935 Ducso Csaba (unul dintre pseudonimele scriitorului ardelean Lorand Daday, 1893-1954) prin intermediul unui personaj din cartea Nincs kegyelem (Fãrã milã): „Voi suprima pe fiecare valah ce-mi iese în cale. Voi aprinde satele noaptea – satele valahe! Voi trage în sabie toată populaţia, voi otrãvi toate fântânile şi voi ucide pânã şi copiii în leagãn”.
O altă de manifestare solemnă a avut loc duminică, 9 septembrie, la Treznea, pentru comemorare a 93 de persoane ucise în noaptea de 8 spre 9 septembrie 1940 de trupele horthyste, eveniment rămas în istorie ca ‘masacrul de la Treznea’. În 1940, trupele maghiare au intrat în comună şi primele victime au fost copiii aflaţi cu vitele la pãscut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal. Dupã ocuparea satului, unitãţile maghiare au dezlãntuit mãcelul. Românii au fost masacraţi cu focuri de mitraliere, strãpunşi cu sãbiile şi baionetele, iar casele atacate cu grenade si incendiate. Sursa: FrontPress.ro
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu