Le Pen acuza “EVREIMEA internationala” de izolarea politica a Frontului National
Preşedintele de onoare al Frontului Naţional,
veteranul Jean-Marie Le Pen, tatăl actualei lidere a partidului, a
acuzat organizaţia masonică evreiască B’nai B’rith (Fiii Alianţei sau
Fiii Legământului) că a semnat un pact cu fostul preşedinte Jacques
Chirac şi cu alţi politicieni în vederea marginalizării celei mai mari
formaţiuni naţionaliste din Franţa.
“A fost semnat un pact unde dreapta
moderată jură că nu îşi va uni forţele cu Frontul Naţional”, a declarat
Le Pen într-un interviu acordat săptămânalului “Minute” cu prilejul
împlinirii a 40 de ani de la fondarea partidului naţionalist. “Se spune
că pactul a fost impus de B’nai B’rith, un fel de francmasonerie
evreiască”, a continuat politicianul de 84 de ani.
Dr. Richard Prasquier, preşedintele
Consiliului Reprezentativ al Instituţiilor Evreieşti din Franţa, a
catalogat afirmaţiile lui Le Pen “un rezultat al senilităţii sau al
antisemitismului obsesiv”. “Tendinţa de a vedea conspiraţii peste tot
este o caracteristică a antisemiţilor şi din păcate acesta este cazul
domnului Le Pen”, a mai spus Prasquier într-un comunicat de presă.
Deasemenea el i-a mai cerut Marinei Le Pen să-l îndepărteze pe tatăl ei
din funcţia de preşedinte de onoare al Frontului Naţional, în prezent al
treilea cel mai mare partid politic din Franţa.
Preşedintele filialei franceze a B’nai
B’rith, Serge Dahan, ca denunţat comentariile lui Le Pen ca fiind
“minciuni şi absurdităţi”. Acesta a recunoscut totuşi că în 1986 a fost
organizată o întrunire cu reprezentanţii stângii şi dreptei politice cu
privire la o posibilă alianţă cu “extrema dreaptă”, dar că “nu a fost
semnat nici un document”. Dahan a spus însă că au existat promisiuni
asupra faptului că nici un partid de sistem nu se va alia cu Frontul
Naţional, nici măcar la nivel local.
B’nai B’rith, organizaţie afiliată
Congresului Mondial Evreiesc, are ca scop oficial combaterea
antisemitismului şi numără peste 600.000 de membri, toţi etnici evrei.
Este una din cele mai vechi organizaţii evreieşti internaţionale, fiind
înfiinţată de 12 sionişti la New York, în 13 octombrie 1843. B’nai
B’rith are filiale active în peste 50 de ţări, în Franţa existând cel
puţin 60 de loje masonice afiliate. Sediul central este însă în
Washington D.C., în umbra Casei Albe, cu care are legături privilegiate,
oricare ar fi preşedintele american. Sursa: FrontPress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu