Talharul Cotovschi

Politisti IMPUSCATI pentru ca l-au prins pe talharul Cotovschi, declarat “erou bolsevic”

autor: FrontPress 15.10.2012

Doi foşti poliţişti din Basarabia ţaristă au fost condamnaţi de sovietici la pedeapsa capitală după 25 de ani de la prinderea infractorului, declarat de bolşevici „erou legendar al războiului civil”.

Expirarea termenului de prescripţie în raport cu gravitatea faptei săvârşite, circumstanţe atenuante, imparţialitate la aplicarea normei dreptului penal etc., niciunul dintre aceste principii fundamentale ale dreptului nu erau respectate de justiţia sovietică. Dovadă e şi cazul poliţiştilor Piotr Ciamanski şi Simion Nikitin, care, exercitându-şi atribuţiile de serviciu, au contribuit la prinderea unui tâlhar, hoţ şi jefuitor pe nume Grigori Cotovschi. Pentru a menţine mitul că acesta a fost un erou, odată cu venirea sovieticilor în Basarabia, în 1940, cei doi oameni ai legii au fost arestaţi şi împuşcaţi, chiar dacă reţinerea lui Cotovschi avusese loc în 1916.

Unii oameni îşi mai aduc aminte de versurile lui Andrei Lupan dedicate lui Grigori Cotovschi, pe care, dacă nu le ştiau, nu aveau cum să obţină notă bună la „literatura moldovenească”:

„A pornit Cotovschi tânăr,
Ca un şoim răzbunător.
Toţi boierii şi ciocoii,
Tremurau în cuibul lor…

În lipsă de altă informaţie, populaţia mai tânăra a RSS Moldoveneşti, care nu auzise despre adevăratele isprăvi ale lui Cotovschi, credea în mitul „ultimului haiduc”. Bătrânii, însă, la auzul acestui nume strâmbau din nas, întrebându-se retoric: „Erou?”. „A fost un bandit”, ziceau ei. Şi aveau dreptate, căci istoria nu cunoaşte fapte prin care Grigori Cotovschi s-ar înscrie în rândurile haiducilor de odinioară.

După ce a fost împuşcat în 1925, i s-au ridicat monumente, numele lui a fost conferit unor şcoli, colhozuri, întreprinderi, străzi, sate, oraşe, despre el s-au turnat filme, s-au deschis muzee despre activitatea sa etc.

CURĂŢAU CASELE DE BANI ŞI AUR

Grigori Cotovschi s-a născut la 12 iunie 1881, în localitatea Hânceşti, judeţul Chişinău, în familia unui mecanic. Şi-a făcut studiile mai întâi la şcoala din localitate, apoi la colegiul agricol din Cucuruzeni, judeţul Orhei. Dornic de câştig nemuncit, Grigore ataca şi oameni, magazine şi instituţii şi le jefuia. Prima pedeapsă i se aplică în 1907, când a fost condamnat la zece ani de munci silnice pentru tâlhării. Reuşeşte să fugă de la ocnă în anul 1913.

Revenit în Basarabia, Cotovschi îşi reia vechea îndeletnicire. O circulară a poliţiei din 14 aprilie 1916 arăta că în lunile septembrie-decembrie 1915 la Chişinău au fost înregistrate mai multe acte de jaf şi tâlhării. S-a constatat că, de obicei, atacatorii, în număr de cinci-şapte inşi, se prezentau la victimă seara, având un plan bine pus la punct. Erau înarmaţi cu revolvere, unii purtau cagule pe cap şi executau ordinele unei persoane. Luau, de obicei, bani, piese de aur şi argint şi haine scumpe.

În urma cercetărilor, poliţia a stabilit că atacurile banditeşti erau efectuate de un grup de persoane al cărui lider era Grigori Cotovschi. Din banda lui făceau parte: Mihail Sergheevici Ivcenko (33 de ani), locuitor al oraşului Elisavetgrad, persoană lipsită de orice drept politic şi social; dezertorul din armată Mihail Piotrovici Afanasiev (35 de ani), originar din oraşul Balta, gubernia Podolie; Mordko Iudovici Ergo (54 de ani), din oraşul Moghiliov, regiunea Podolie; dezertorul din armată Samuil Bercovici Gheftman (26 de ani), originar din or. Bahcisarai, regiunea Tavria; fratele lui Samuil, Iosif Bercovici Gheftman (31 de ani), care se eschiva de la încorporare; Nuhum Ihlievici Averbuh (25 de ani), originar din or. Tulcin, gubernia Podolie; fratele lui Nuhum, Moişe Ihlievici-Iosev Averbuh; Aron Volkovici Kiţis (28 de ani), locuitor din Chişinău, persoană lipsită de orice drept politic şi social; ţăranul Feodor Ivanovici Perekupka (39 de ani) din satul Dahnovki, regiunea Kiev; un oarecare Iosif Ruf; Nicolai Radzişevski, persoană lipsită de drepturi; un oarecare Elik Şofer (Şefer); Vasika „baistruc”, tot el fiind Vasili Simionovici Kirillov, persoană lipsită de orice drept politic, originar din Tiraspol; Ivan, tot el Alexandrov, tot el Gamarnic (28 de ani), ţăran din regiunea Podolie.

ÎN MEDIUL URBAN ERA CUNOSCUT CA GRIŞA GORSKI

În circulara poliţiei se menţiona că Grigori Cotovschi avea acte false şi s-a prezentat un timp drept Piotr Ivanovici Rudakovski (în mediul urban era cunoscut ca Grişa Gorski) şi se dădea drept vechil, ajutor de maşinist, livădar, reprezentantul unei firme comerciale care are misiunea de a contracta alimente pentru armată. Încerca să stabilească legături cu persoane din verigile de sus ale puterii.

Se mai preciza că Grigori Cotovschi „este de statură mijlocie, are 35 de ani, e bine făcut, brunet, are o chelie mare, e tuns scurt, uneori cu sau fără mustaţă/barbă. Faţa mare. Sub ochi/pleoape îşi făcuse tatuaje, pe care le-a ars, rămânând gropi. Se îmbracă bine şi poate da aparenţa unui gentelman. Îi place să mănânce bine şi are grijă de sănătatea sa. În timpul mersului se leagănă. În discuţie se bâlbâie vădit. Vorbeşte rusa, moldoveneasca, româna, ivrit. Se descurcă în germană şi în franceză”.

FUGARUL DE LA OCNĂ COTOVSCHI, ÎN CĂUTARE

Pentru a-l prinde pe Cotovschi, poliţia a publicat în ziarul „Golos Kişineva” din 23 iunie 1916 următorul anunţ: „Se caută fugarul de la ocnă Grigori Ivanovici Cotovschi, condamnat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni. El a terminat colegiul agricol din Cucuruzeni. Vorbeşte limbile rusă, moldovenească şi ivrit. Poate să se exprime în germană [...]. Persoanele care îl ascund vor fi pedepsite conform legii, iar cele care pot să furnizeze informaţii ce ar ajuta la prinderea lui vor fi răsplătite cu 2.000 de ruble”.

Având portretul şi un ordin special, poliţia a pornit căutările. L-au urmărit mult timp. În sfârşit, l-au identificat la moşia unui oarecare Gheorghe Stamatov, nu departe de localitatea Căinari, din judeţul Bender. Lucra vechil şi se prezenta Ivan Nicolaevici Romaşkin.

În noaptea de 25 iunie 1916, o echipă de şase poliţişti, îmbrăcaţi în haine ţărăneşti, s-a deplasat la moşie. Ajunşi acolo dimineaţa, pentru a-l deruta pe Cotovschi, ei l-au rugat să fie angajaţi la lucru în calitate de cosaşi. Cotovschi şi-a dat seama că noii veniţi, chiar dacă aveau coase şi greble, nu semănau a ţărani şi a reuşit să fugă. A fost urmărit şi, până la urmă, prins. La 5 octombrie 1916, Cotovschi a fost judecat de un tribunal militar la Odesa şi condamnat la pedeapsa capitală. Ulterior, generalul Brusilov i-a schimbat pedeapsa în munci silnice pe viaţă.

„SCHIMBAREA LA FAŢĂ” A „ULTIMULUI HAIDUC”

După revoluţia din februarie 1917 din Sankt Petersburg, persoanele judecate pe criterii politice au fost eliberate. Chiar dacă nu a fost judecat conform unui astfel de articol, Cotovschi a fost pus în libertate şi trimis pe frontul rus din România. Acolo aderă la ideile bolşevice. Când frontul se destramă, se retrage în Ucraina prin Basarabia, prădând tot ce-i cădea în cale. La izbucnirea războiului civil din Rusia, Cotovschi se află mai întâi în fruntea unii detaşament de călăreţi, apoi a unui regiment. A fost decorat cu Crucea „Sfântul Gheorghe”, iar bolşevicii i-au înmânat trei ordine „Drapelul Roşu”, precum şi „Arma de onoare revoluţionară” – o sabie încrustată. A fost proclamat „Erou legendar al războiului civil”. Participă activ la formarea RASS Moldoveneşti.

Grigori Cotovschi a fost împuşcat la 6 august 1925 de un oarecare Meer Zaider. Omorul nu a avut nimic comun cu „activitatea revoluţionară” a lui Grigori Cotovschi. Documentele privind asasinarea sa rămân secret de stat al Federaţiei Rusei.

JUDECAŢI DUPĂ 25 DE ANI DE LA PRINDEREA HOŢULUI

Piotr Ciamanski s-a născut în anul 1879, în localitatea Dubăsari, regiunea Podolie, iar Simion Nikitin – în anul 1877, în localitatea Manguş, judeţul Mariupol, regiunea Ecaterinoslav. Ambii au fost, din 1905, poliţişti în ohranca ţaristă (poliţia secretă).

Ciamanski şi Nikitin au fost printre poliţiştii care au luat parte la prinderea lui Grigore Cotovschi în anul 1916. Ei au fost incluşi în echipă fiindcă îl văzuseră anterior pe Cotovschi. După unirea Basarabiei cu România, au rămas la Chişinău. Nikitin a fost poliţist până în anul 1920, după care şi-a deschis o prăvălie, iar Ciamanski a fost paznic.

Lucrurile iau o întorsătură neobişnuită pentru cei doi după anexarea Basarabiei de către URSS la 28 iunie 1940. Ciamanski şi Nikitin au fost arestaţi la 14 octombrie 1940. Li s-a încriminat art. 54/13 Cod Penal al RSS Ucrainene – „Lupta activă împotriva clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare”, în realitate fiind arestaţi pentru că au participat în urmă cu 25 de ani la prinderea lui Grigori Cotovschi.

„INFRACŢIUNE CONTRA CLASEI MUNCITOARE”

În timpul anchetei preliminare, Ciamanski şi Nikitin îşi recunosc faptul că au prins un infractor pe nume Cotovschi, precizând că la acea vreme nu cunoşteau despre „activitatea revoluţionară” a acestuia. Judecătoria Supremă a RSS Moldoveneşti, în şedinţa din 5 martie 1941, i-a condamnat pe Piotr Ciamanski şi Simion Nikitin la pedeapsa capitală prin împuşcare şi confiscarea averii. În sentinţă se preciza că inculpaţii au săvârşit „o infracţiune gravă contra clasei muncitoare” şi, din aceste considerente, în cazul dat „nu se poate invoca termenul de prescripţie”, care expirase demult.

Ziarul districtului militar Odesa, „Apărătorul Patriei”, din 8 martie 1941, într-un articol intitulat „Judecata asupra călăilor poporului basarabean” anunţa cu mândrie despre condamnarea la moarte a lui Ciamanski şi Nikitin. Cererea de graţiere făcută de cei doi foşti poliţişti a fost respinsă de Prezidiul Sovietul Suprem al RSSM.

La 27 mai 1941, preşedintele Judecătoriei Supreme a RSSM, Verlan, printr-o scrisoare strict secretă, informa Comisariatul Poporului pentru Securitatea Statului al RSSM (NKGB al RSSM) că Judecătoria Supremă a URSS a aprobat sentinţa aplicată lui Piotr Ciamanski şi Simion Nikitin. A doua zi, pe 28 mai 1941, locţiitorul şefului Comisariatului NKGB, căpitanul Mordoveţ, dispune executarea sentinţei. Tot în acea zi, intendentul NKGB al RSSM, locotenentul Securităţii de Stat Bogdanov, în prezenţa procurorului pe dosare speciale Naidis şi a şefului interimar al secţiei a doua a NKGB al RSSM, locotenent al Securităţii de Stat Zakrevski, i-a executat pe Ciamanski şi Nikitin, fiind întocmit un proces-verbal semnat de toţi. Se precizează că ambele corpuri au fost îngropate.

Au fost reabilitaţi abia în anul 2000

Plenul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, printr-o hotărâre din 23 septembrie 2000, îi reabilitează pe Piotr Ciamanski şi Simion Nikitin.

Republica Moldova n-a scăpat de fantoma lui Cotovschi. O localitate din raionul Ceadâr-Lunga poartă denumirea de Cotovscoie, iar la Chişinău şi Hânceşti sunt monumente ale tâlharului de legendă, pe care regimul comunist al lui Voronin le-a trecut în registrul monumentelor protejate de stat. De Mihai Taşcă – Adevarul