O controversa

Evreii si crimele antiromanesti: O controversa nerezolvata

autor: FrontPress 14.10.2012

Pe 28 iunie 1940 ultimatumul este acceptat. Unitatile sovietice ocupa Basarabia, nordul Bucovinei si Tinutul Herta. Sunt impiedicate evacuarile, refugiatii sunt atacati si agresati, constransi sa nu plece, iar ostasii romani, prinsi si batjocoriti, unii ucisi. La aceste excese a contribuit si un numar insemnat de evrei.

Documentele vremii le-au consemnat fara tagada violentele si injosirile comise. Unii au pactizat cu trupele sovietice, in timp ce altii s-au dedat la acte barbare.

Intr-un raport aflat in arhivele Serviciului Istoric al Armatei, fondul Marelui Stat Major, Sectia 2 Informatii, dosarul 941, datat 7 iulie 1940, se enunta urmatoarele: “Din relatarile tuturor refugiatilor din provinciile rapite reiese ca atitudinea manifestata de populatia evreiasca din aceste provincii atat fata de armata romana in retragere cat si fata de populatia civila ce se refugia, a luat forme care depasesc o imaginatie chiar divaganta. Imediat dupa anuntarea ultimatumului sovietic si inainte de intrarea Armatei Rosii, in toate orasele basarabene si nord bucovinene ca la un consemn, s-au format grupuri de evrei inarmati, in majoritate tineret de ambele sexe, care numaidecat au inceput actiunea terorista. Au fost impuscati cu predilectie functionarii judecatoresti, cei politienesti, slujitorii altarului precum si functionarii financiari [....]. Nu a fost crutata nici armata si zilnic sosesc noi informatiuni despre ofiteri, subofiteri si soldati care fara a fi contrazis intentiile comunistilor evrei de a manifesta au fost impuscati sau schinguiti.”

Documentul continua cu un numar de cazuri concrete, semnaland, printre altele, ca in comuna Olanesti evrei si bulgari au impuscat o invatatoare, pe Irina Tapu, dar si ca, dupa spusele refugiatilor: “(….) au fost impuscati de bandele comuniste evreiesti colonelul Cernobescu, comandantul Regimentului 7 Vanatori Chisinau, impreuna cu capitanul in rezerva Grumvescu (….)”.

Marturii despre evenimentele din Basarabia si nordul Bucovinei

Intr-o nota de pe data de 30 iunie 1940, aflata in acelasi dosar, se aduce la cunostinta ca in multe orase si localitati basarabene si nord bucovinene violentele sunt generalizate:

“Evreii din Chisinau au arborat drapele rosii manifestand pe strada si barand strazile spre gara pentru a nu permite refugierea functionarilor romani. Au ocupat de asemenea localurile institutiilor. Comisarii Pascal Nicolae, Mateescu Constantin, Severin si Stol au fost executati de evrei in strada.

Evreii din Cernauti, imediat ce au luat la cunostinta de evacuare, s-au dedat la manifestatiuni antiromanesti, rupand si scuipand tricolorul romanesc si suindu-se pe monumentul Unirii, au arborat steagul rosu.

Refugiatii din Bucovina declara ca la Cernauti, inainte de intrarea trupelor rusesti, populatia evreeasca a devastat biserici si a executat numerosi fruntasi romani si ofiteri. Toti refugiatii declara ca toata dezordinea o provoaca numai evreii comunisti si ucrainenii.

La Balti, sub protectia blindatelor sovietice care au depasit limitele stabilite, populatia evreeasca a dezarmat patrulele si posturile noastre insarcinate cu mentinerea ordinei. In gara Balti, evreii au cerut concursul trupelor sovietice pentru a dezarma pe ofiterii si soldatii romani.

La ocuparea orasului Vijnita, trupele rusesti au fost intampinate de intreaga populatie evreeasca in frunte cu primarul orasului, evreul Satran, care a facut act de supunere si manifestatie de simpatie trupelor rusesti.

Toate drapelele romanesti au fost rupte, lasandu-se numai culoarea rosie, care a fost arborata.

Un grup de evrei a dezarmat si dezechipat cativa ostasi romani care se retrageau spre Husi, lasandu-i numai in camese si ismene, scuipandu-i in vazul tuturor”.

Crime si talharii in Soroca

In nota cu data de 1 iulie 1940, aflata tot in Serviciul Istoric al Armatei, fondul Marelui Stat Major, Sectia 2 Informatii, dosarul 941, sunt raportate urmatoarele crime petrecute in Soroca:

“In ziua de 28 iunie a.c. ora 16:30-17, comunistii evrei din oras au ocupat Politia si Primaria, unde au facut perchezitii. La Politie a vorbit avocatul evreu Michel Flexor, comunist, care a defaimat autoritatile si administratia romana.

In acest timp a aparut comisarul ajutor Murafa Vladimir si agentul Eustatiu Gabriel, care nu avusesera timp sa se refugieze. Acestia au fost mai intai prechezitionati si apoi pusi cu mainile in sus in Piata Unirii, la statuia generalului Poetas unde au fost impuscati de Michel Flexor.”

La scurt timp o masina de valori care transporta valuta a fost oprita, functionarii si ostasii fiind ucisi cu sange rece:

“La ora 17:00, un autocamion cu tezaurul Administratiei Financiare Soroca, in valoare de circa 15-18.000.000 lei, a plecat de la Cercul de Recrutare spre Piata Unirii, spre a se aproviziona cu benzina, urmand ca apoi sa ia pe administratorul financiar Ion Gheorghiu si capitanul Georgescu de la acelas Cerc de Recrutare, care urmau sa conduca transportul.

In Piata Unirii, insa, autocamionul in care se aflau locotenentul Pavelescu Gheorghe, mai multi subofiteri, Vartolemei, dirigintele oficiului postal si avocatul Gheorghe Stanescu, a fost oprit de evrei, care au rupt galoanele locotenentului Pavelescu si ale subofiterilor, in asistenta soldatilor sovietici.

In fata acestei situatii, locotenentul Pavelescu si Vartolomei au dat 50-60.000 lei la doi evree, cari i-au scos din multime. Subofiterul Ene, fugind, a fost impuscat pe la spate.

Avocatul Stanescu a fost dat jos din masina, de catre avocatul evreu Pizarecsky Alexandru si din informatiuni reiese ca a fost executat. Autocamionul cu tezaurul a ramas in mainile bandelor de evrei.

Din informatiuni rezulta ca au fost asasinati ulterior de evrei administratorul financiar Gheorghiu Ion si capitanul Georgescu, de la Cercul de Recrutare.”

Informatii cu privire la evenimentele din Soroca se regasesc si intr-un raport, cateva luni mai tarziu, intocmit de Serviciul Special de Informatii, aflat la Arhivele Nationale Romane, fondul Presedentiei Consiliului de Ministrii- SSI, dosarul cu numarul 2/1940:

“In ziua de 28 iunie 1940 trupe de cazaci au ocupat orasul, arestand pe maiorul Voicescu Valeriu, sublocotenent in rezerva Donciu Mihail, subofiterul Mocala si doi soldati, toti din Regimentul 39 Infanterie, precum si intregul personal al manutantei.

In aceeasi zi, comunistii evrei, condusi de avocatul evreu Michel Fleshor, au ocupat Primaria si Politia, ocazie cu care au impuscat pe comisarul-ajutor Murafa si pe agentul Eustatiu Gabriel. Acestia au mai rupt epoletii locotenentului Pavelescu si subofiterilor impuscand pe subofiterul Ene.

De asemenea, au atacat autocamionul Administratiei Financiare, retinand pe administratorul Gheorghiu, rupand epoletii maiorului Vartic, comandantul Legiunii de Jandarmi Soroca, capitanului Ramadan si oprind numerosi preoti sa se evacueze.”

In continuare se mentioneaza faptul ca aceste intamplari au fost “comise la indemnul si sub conducerea soldatilor si ofiterilor sovietici.”

In aceeasi sursa mai apar, printre altele, si informatii conform carora un numar de evrei din Tighina au atacat jandarmii in zilele de 28 si 29 iunie, carora le-au furat uniformele, ca apoi sa ii agreseze pe refugiati.

Dupa cum se indica in nota din 1 iulie 1940, evenimente de acest fel au continuat sa se petreaca in Chisinau si Cernauti, unde evreii au iesit in strada, au arborat drapele rosii, au eliberat detinuti din inchisori, au devastat biserici si au impiedicat evacuarile.

Tragedii dincolo de granita

In Galati s-au intamplat evenimente la fel de grave cand un grup de doua mii de basarabeni, intr-o proportie covarsitoare evrei, asteptau sa se refugieze dincolo de Prut, in teritoriile cedate. Numai ca unii dintre ei, iritati de faptul ca trenul lor se lasa asteptat, s-au revoltat. Lucrurile au degenerat cand ostasii romani insarcinati cu paza au tras focuri de avertizare. Dinspre multime se trage si ostasii raspund in forta. In urma acestui schimb de focuri, doisprezece oameni isi pierd viata, patruzeci au fost raniti si optzeci au fost arestati.

Marturiile sunt fara echivoc in a-i numi pe evrei ca fiind in parte responsabili de unele crime si violente in timpul retragerii din Basarabia si nordul Bucovinei.

Este consemnat in raportul de pe 7 iulie 1940 pana si faptul ca “[....] fruntasii evrei intentioneaza sa publice o declaratie de desolidarizare a evreilor din Vechiul Regat de actiunea criminala a consangenilor lor din provinciile ocupate.”

O alta perspectiva asupra evenimentelor

Insa, facand referire la aceste violente si culpa evreilor, in capitolul dedicat acestui subiect in raportul final al Comisiei Internationale pentru studierea Holocaustului, se stabileste inca de la inceput ca:

“Un cliseu dominant in istoriografia romaneasca despre perioada 28 iunie-3 iulie 1940 este cel potrivit caruia evreii din Basarabia si nordul Bucovinei s-au comportat vexatoriu fata de autoritatile si de trupele romane in retragere. Aceasta credinta, desi falsa, a fost folosita pentru a justifica actiunile ulterioare antievreiesti ale romanilor.”

Desi existenta unor multitudini de surse care ii invinuieste pe evrei nu este combatuta, in raportul final al Comisiei Internationale pentru studierea Holocaustului se pune sub semnul intrebarii masura in care ele ar fi izvoare obiective.

Marturiile vremii sunt criticate

Generalizarile, exagerarile, prejudecatile, lipsa detaliilor, a luciditatii si claritatii, informatiile neverificate, pana si paranoia unora dintre autorii inscrisurilor ar fi numai o parte a motivelor pentru care valoarea documentara a acestor surse ar fi compromisa.

Se arata ca evreii erau la fel de tematori ca si romanii fata de sovietici si daca intr-adevar ar fi fost neloiali nu s-ar fi retras odata cu trupele romane si ar fi ramas in teritoriile cedate.

Justificari ce ridica probleme

Insa ministrul Internelor, generalul David Popescu, face cunoscut intr-un comunicat eliberat pe data de 4 august, ca in doar doua luni de la raptul teritorial 112.000 de oameni au trecut granita in Uniunea Sovietica, raspund acuzatiilor internationale ca evreilor li se ingradeste libertatea de miscare.

Tot in respectivul raport, se face asertiunea ca documentele nu fac deosebiri intre evrei si urcrainenii din teritoriile cedate, cei din urma fiind cunoscuti pentru sentimentele prosovietice.

Prin urmare nici masura in care evreii au participat la actiunile antiromanesti nu poate fi stabilita, mai ales ca sunt pomenite si cazuri in care insisi functionarii romani i-au binevenit pe sovietici.

Sunt redate apoi cateva randuri scrise de regele Carol al II-lea care se arata dezamagit de faptul ca numerosi lideri locali au tradat si pactizat cu sovieticii.

Insa, si nu este singurul exemplu, citind nota informativa din 30 iunie 1940, se poate observa clar ca se face deosebire, mentionand ca vinovati pentru tulburari evreii comunisti, impreuna cu ucrainenii.

Si mai suspecta este sublinierea faptului ca si romanii au avut un comportament blamabil, dand spre ilustrare cazul primarului din Soroca, Gheorghe Lupascu, care i-a primit cu bratele deschise pe sovietici.

Tertipul logic folosit urmareste discreditarea celui ce invinuieste, prin prisma faptului ca si el se face vinovat de faptele pe care le acuza. O astfel de argumentare eronata urmareste doar sa compromita pentru a se evita un raspuns clar la acuzatiile formulate.

Pentru ca raportul se foloseste de inscrisurile regelui Carol al II-lea, putem in acest sens sa precizam si insemnarile sale de pe 29 iunie 1940: “Excese de orice fel ale populatiei minoritare, mai ales evreii, care ataca si-i insulta pe ai nostri; au fost ofiteri batjocoriti, unitati dezorganizate.”

In aceeasi ordine de idei, le putem adauga si pe cele din 6 iulie 1940, in care el face referire la consecintele acestor fapte: “Stirile din tara sunt ingrijoratoare : purtarea evreilor din Basarabia si Bucovina a fost asa de rea cu ocazia evacuarii incat a provocat o reactie si o indignare care se manifesta prin excese, asasinate, devastari”.

Concluzii referitoare la evenimentele din timpul retragerii

Vina pentru aceste atrocitati este aruncata asupra evreilor, considera autorii raportului, pentru ca ei au reprezentat un “paratrasnet politic” ideal. Liderii tarii au deturnat revolta simtita de oameni si au indreptat-o asupra evreilor, incurajand in acelasi timp sensibilitatile antisemite.

Chiar daca la inceputul capitolului vinovatia evreilor era doar un “cliseu” istoriografic, totusi se recunoaste inspre final ca trupele romane s-au confruntat cu atitudinile agresive nu doar ale sovieticilor, dar si ale unui numar mare de locuitori ai Basarabiei si Bucovinei, unii dintre ei fiind si evrei.

Numai ca pornind de la aceste cazuri, ajutati si de presa, s-a repercutat in constiinta vremii notiunea ca evreii, in plenitudinea lor, erau antiromani, de unde si violentele impotriva lor in timpul, dar si in perioada urmatoare retragerii.

Privind intamplarile cu ochi critici

In afara de acest lucru, unele marturii par intr-adevar viciate, cum ar fi una rememorata in raportul din 7 iulie 1940: “La Chisinau 400-500 evrei comunisti constituiti in banda, inarmati unii cu pusti si revolvere, iar altii cu pietre si bastoane, au cerut directorului Ionet, medicul spitalului de copii, ca imediat cladirea acestuia sa le fie predata. La incercarea medicului de a calma spiritele, l-au impuscat, dupa care au navalit in spitalul devastandu-l complet, iar pe copiii aflati internati omorandu-i si aruncandu-i afara pe geamuri.”

Se observa o asemanare destul de suspecta cu mitul omorului ritual, atat de intalnit in Evul Mediu, al copiilor crestini de catre evrei pentru sangele lor.

Usurinta unei iluzii

Totusi vocile erau unanime la acea vreme in condamnarea tuturor evreilor. Pana si un Nicolae Iorga s-a aratat indignat, iar intr-un articol deja devenit cunoscut “De ce atata ura?” i-a blamat pe evrei spunand: “Se aduna si cresc vazand cu ochii documentele si materialele, actele oficiale si declaratiile luate sub juramant. Inalti magistrati si bravi ofiteri, cari si-au riscat viata ca sa apere cu puterile lor retragerea si exodul romanilor, au vazut cu ochii lor nenumarate acte de salbaticie, uciderea nevinovatilor, lovituri cu pietre si huiduieli. Toate aceste gesturi infame si criminale au fost comise de evreimea furioasa, ale caror valuri de ura s-au deslantuit ca sub o comanda nevazuta.”

Cu siguranta, pentru un necunoscator, ca un om de talia lui Nicolae Iorga sa aiba o astfel de iesire ar confirma fara urma de indoiala culpa evreilor. Insa el era purtatorul unor puternice convingeri antisemite, criticandu-l, printre altii, chiar si pe I.L. Caragiale pentru contactele sale cu diferiti evrei din lumea literara. In felul sau deja consacrat, dramaturgul roman marturiseste ca Iorga “…creste inalt, dar stramb.”

Opiniile radicale rascolesc trecutul

Cu siguranta este nechibzuita tentativa de a culpabiliza intregul element etnic pentru violentele din Basarabia si nordul Bucovinei, dar la fel de nechibzuita este si exonerarea invinuitilor, doar pentru a se pastra neintinata perceptia evreilor ca victime.

Cazurile in care unii evrei s-au dedat la acte violente sunt consemnate, la fel ca si cele in care unii romani, ucraineni sau bulgari i-au primit cu bratele deschise pe sovietici, marturiile dovedindu-se nepartinitoare in multe instante.

Numai ca vina colectiva imprimata asupra evreilor din Basarabia si nordul Bucovinei a fost dirijata politic cu ajutorul presei, jucand un rol important in alimentarea si exacerbarea pornirilor antisemite. Ziarele vremii erau pline de articole tendentioase, unele cu intamplari odioase, dar fabricate, incercand sa potoleasca vocea rusinii ce rasuna in toti romanii.

Parasind fara lupta provinciile romanesti, indignarea, mania si revolta simtita de oameni a fost indreptata de autoritati prin diferite mijloace catre evrei. Insa nu trebuiesc uitate realitatile concrete din care au izvorat.

Totusi, la peste jumatate de veac de la aceste intamplari, interpretarile sunt incadrate in doua curente de opinii radicale. Unii au incercat sa dezminta in intregime violentele, in timp ce altii au sustinut ideea ostilitatii totale, ambele parti facandu-se vinovate de un triaj atent al dovezilor ce le-ar valida tezele.

Este evident ca unii etnici evrei s-au comportat blamabil in timpul retragerii, insa acest lucru nu ar trebui sa fie un barometru al atitudinii intregii populatii din Basarabia si nordul Bucovinei.

Pe de alta parte, numarul mare de intamplari in care ei au fost implicati nu a facut nimic altceva decat sa incite alte acte de violenta ale unor romani impotriva evreilor de rand, inca un fapt consemnat in rapoartele vremii. De Laurentiu Dologa – Ziare.com