Sa traiasca arhitectul !

Sa traiasca arhitectul !(poezie decoltata) de George Toparceanu(1886-1937)

Pe strada Toamnei unde,
Pomii-si scuturau povara,
Locuia o cuconita
Blonda si frumoasa -Clara!

Avea trup de crin si gura
Rosie ca o muscata;
Sînii - doua crizanteme
Si...era si maritata!

Sotul ei – Avram Barbulea –
Voiajor prin toata tara,
Pleca luni de dimineata
Si venea sîmbata seara.

Astfel ca, în alte zile,
Clara dulce, dragastoasa
Marti si joi – sa se distreze –
Ma primea pe mine-n casa.

Îi citeam poeme, versuri,
Ma-mbatam de glasul ei,
Ne spuneam povesti, si-n urma
Petreceam ca de-obicei.

Casa-n care dragei mele
Îi fusese scris sa sada,
Avea dou-apartamente
Cu balcoanele spre strada.

Jos în gang, urcai o scara
Care-asa – din construire –
Nu avea alta intrare,
Nu avea alta iesire.

Iar alaturi, statea Sprinta
Cu barbatul – Haim Nane,
Care-avea tot astfel casa
Si tot astfel de balcoane.

Nimeni, nimeni; numai scara
Luminata de un bec.
Ma stia cînd vin la Clara,
Mai ales stia cînd plec.

Vremea-si împletea cununa,
Si destinul priveghea
Sa gustam din fericirea
Dragostei – si eu si ea!

Da-ntr-o noapte violenta,
Cînd cu draga ma…distram
Se-auzira pasi pe scara,
Si ea-mi spune: - Vine-Avram!

Ma îmbrac în fuga, fulger,
Vinovat ca un borfas

Si deschid în graba usa
Si-mi dau drumu-n balconas.

Doamne, Tu, care scapat-ai
De la jertfa pe Isac,
Fa si-acuma o minune
Si ma-nvata ce sa fac?

Si precaut, fara voie,
Instinctiv, eu fac un salt
Si-ntr-o clipa sînt alaturi,
În balconul celalalt.

Situatia e grava;
Simt în creier un ciclon!
Ce ma fac daca vecinul
Ma gaseste în balcon?!

Sa sar jos, cu neputinta!
Trotuarul e departe,
Simt în cerebel o lupta
Si pe viata, si pe moarte!

Si de-odata se deschide
Usa-ntr-un moment fatal,
Si-n chenarul ei apare...
Sotul Clarei, personal!

Eu înghet si gura-mi muta
Nici o soapta nu îndruga!
Si ridic în semn de spaima
Bratele, în semn de ruga...

Pe cînd el, vazîndu-mi halul,
Ca sa-mi crute umilinta,
A dedus fara-ndoiala
Ca am fost surprins la…Sprinta.

Si întelegînd din semne
Ca-i cer mila ca un prost,
Mi-a dat mîna sa sar iarasi
În balconu-n care-am fost!

A deschis cu grija usa,
Nici un zvon sa n-o alarme
Si, cu patos i-a spus Clarei,
Care se facea ca doarme:

- Nu ti-am spus eu, Clara draga,
Cum ca Sprinta-i o stricata?
Uite de-unde are blana –
Skong – cu care-i îmbracata!

Vino-ncoa, poete draga
Si iti jur pe Dumnezeu
Ca n-o sa ne stie nimeni.
Nici sotia, nici chiar eu!

M-a condus de mîna vesel,
Iara eu priveam cuminte,
Trupul Clarei strîns în brate
Cu o ora înainte.

Si cînd m-am vazut în strada
M-am rugat, c-asa mi-e firea,
Sa traiasca arhitectul
Care-a construit cladirea!

Fiindca ce faceam eu daca
Ma pastea un ghinion,
Si aceasta casa-a Clarei
Avea numai un balcon?!