Israel si SUA au demarat “cel mai important exercitiu militar” din istoria celor doua state
Israelul
şi Statele Unite au început duminică manevre militare comune care
reprezintă “cel mai important exerciţiu” de acest tip din istoria celor
două state, a anunţat armata israeliană într-un comunicat, relatează
AFP.
“Este vorba despre cel mai important
exerciţiu în domeniul apărării (anti)aeriene efectuat vreodată în comun
de cele două armate”, au subliniat forţele israeliene, precizând că
acesta poartă numele de “Austere Challenge 2012″.
“Exerciţiul a început să fie planificat
în urmă cu doi ani şi nu constituie un răspuns la evenimente specifice
din regiune”, a subliniat ea.
Aceste manevre urmează să de desfăşoare
timp de trei săptămâni, la ele urmând să participe aproximativ 3.500 de
militari americani şi aproximativ 1.000 de israelieni.
Ele constituie “cel mai important
exerciţiu din cadrul lungii relaţii militare dintre Statele Unite şi
Israel”, au anunţat, la rândul lor, organizatorii, generalii american
Craig Franklin şi israelian Nitzan Nuriel.
În mod oficial este vorba doar despre
“ameliorarea coperării în domeniul apărării antirachetă” dintre cele
două ţări şi despre “promovarea stabilităţii în regiune”, a declarat
recent generalul Franklin.
Baterii antirachetă “Iron Dome” (Cupola
de fier), dar şi rachete antibalistice de tip Arrow 2 (Hetz, în ebraică)
şi Patriot urmează să fie testate cu această ocazie. Militarii
israelieni vor testa, prin simulare, şi noul sistem “Praştia lui David”,
capabil să intercepteze rachete cu o rază de acţiune cuprinsă între 40
şi 300 de kilometri, potrivit generalului Nuriel.
Presa israeliană scrie că un crucişător
antirachetă de tip Aegis urmează să staţioneze în portul Haifa (nord),
tot în cadrul exerciţiului.
Israelul este adesea ţinta unor rachete
lansate de pe teritoriul Fâşiei Gaza şi se află în raza de acţiune a
unor rachete siriene şi aparţinând mişcării şiite libaneze Hezbollah.
Însă Israelul îşi exprimă îngrijorarea în special faţă de Iran, care
dispune de rachete balistice cu rază lungă de acţiune.
În plus, regimul israelian a acuzat
Iranul că vrea să se doteze cu arma nucleară sub acoperirea unui program
nuclear civil, acuzaţie pe care Teheranul o dezminte ferm. De pe Antena 3
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu