Madalin Voicu


Madalin Voicu: 40 la suta dintre suporterii stelisti sunt TIGANI

autor: FrontPress 02.10.2012
Finanţatorul FC Steaua, europarlamentarul Gigi Becali, a susţinut luni o conferinţă de presă alături de deputatul social-democrat Mădălin Voicu şi de “şeful staborurilor” (tribunale de judecată ţigăneşti), Florin Motoi, pentru a aduce argumente împotriva acuzelor de “rasism”, transmite Mediafax. Acesta a ţinut însă să precizeze că nu va angaja niciodată un homosexual sau un “pocăit”.
“Discriminarea înseamnă ură, iar la noi nu a existat ură, şi o voi spune de o sută de ori pentru a înţelege şi cei de la CNCD. Nu pot avea ură ţigani contra ţigani, pentru că în galeria Stelei sunt cei mai mulţi ţigani. Este vorba de duşmănie, o rivalitate între galerii. Se cânta împotriva galeriei, nu împotriva ţiganilor. Treaba e nasoală pentru că la CNCD e un ungur. Toţi sunt unguri şi spun că Steaua discriminează. CFR îi pune. La CNCD toţi sunt unguri şi îmi dau mie amenzi. Eu am aceeaşi dragoste şi pentru homosexuali şi pentru ceilalţi. Dar trebuie să înţeleagă lumea că un homosexual nu poate să joace într-o echipă de fotbal. Fac baie dezbracaţi, cutare, nu le mai arde la ăia să dea gol. Eu îi iubesc pe toţi la fel, dar cum să angajez homosexual fotbalist? Eu îi iubesc, dar nu pot să fie într-o echipă. Echipa aia nu o să câştige niciodată. Unul îi sleieşte pe toţi de putere. Nu iau niciodată nici pocăiţi. Îl iubesc la fel cum îi iubesc pe creştini-ortodocşi. Eu consider că am ghinion cu el. Pocăiţii sunt dintr-o sectă satanică. Eu aleg cu cine lucrez, nu urăsc. Încerc să le salvez sufletul”, a declarat Becali.
Oficialul grupării steliste s-a mai întrebat dacă nu cumva este ţigan şi patronul FC Rapid, George Copos. “Auzi, dar tu crezi că George Copos nu e ţigan? Pentru că eu îi spun bulibaşă”, l-a întrebat Becali pe Voicu, deputatul răspunzându-i că George Copos şi-a făcut operaţie şi “i-a trecut”.
Pentru a preîntâmpina anumite scandări la partida cu CFR Cluj, de duminică, din cadrul etapei a XI-a, Becali a spus că va avea o discuţie cu membrii galeriei steliste: “Pentru meciul cu CFR voi lua măsuri speciale pentru că se va striga probabil aia cu ‘afară cu ungurii din ţară’. O să se strige. Acum o să vorbesc şi la galerie, dar şi la staţie, dacă iubiţi şi divinizaţi şi nu faceţi discriminare, dar aşa e considerată de Asztalos (preşedintele CNCD, Csaba Ferenc Asztalos), nebunul ăla. E nebun. O să le zic la staţie suporterilor că Asztalos e nebun, nu ştie multe, nu vă puneţi cu el. Va avea efect pentru că e prea frumos, suntem ca şi campioni”.
Oficialul stelist a precizat că a intenţionat să-l invite la conferiniţa de presă şi pe Regele Cioabă, dar a renunţat la idee pentru că acesta nu e ortodox, scrie România Liberă.
Deputatul Mădălin Voicu a declarat că şi în cazul în care ar fi fost suporter al echipei Rapid nu s-ar fi simţit jignit de scandările rasiste ale galeriei steliste: “Mi s-a părut exagerată această formă de manifestare, care nu are însă treabă cu discriminarea şi xenofobia. E o glumă fără sens. Eu dacă aş fi hingher înseamnă că îi discriminez pe dinamovişti? În proporţie de 40 la sută din galeria Stelei este formată din membri aparţinând acestei etnii şi nu se poate vorbi de o formă de discriminare sau xenofobie. Dacă există persoane care au manifestări ce nu îi onorează, aşa cum a făcut domnul MM Stoica şi Gabi Safta, care au clamat într-un mod aparte faţă de ceea ce a făcut galeria, atunci clubul îi poate sancţiona. Încet-încet ar trebui să dispară din rândul galeriilor aceste manifestări care să aducă prejudicii de imagine clubului. Nu putem amenda clubul, ci ne putem îndrepta atenţia asupra unor persoane care astfel de comportamente. Eu sunt stelist, aşa cum a fost şi tata. Nu toţi rapidiştii sunt ţigani. Ar trebui să eliminăm apelativele astea, ţigan sau cioară, poate ar trebui să facă doar cra-cra. Aş fi venit la conferinţă şi dacă eram rapidist. Eu sunt aici pentru că sunt prieten cu Gigi, nu am venit să vizitez palatul. Trebuie apărat de unii oameni care vor neapărat să-i facă rău, că ar încuraja rasismul şi xenofobia, nici vorbă de aşa ceva”.
Preşedintele Uniunii Naţionale a Comunităţilor de Romi, UNCR, Florin Motoi, fiul fostei ghicitoare supranumite Mama Omida, cel care ocupă şi poziţia de şef al “judecătorilor de pace” din comunităţile ţigăneşti, membrii aşa-zisului stabor, consideră că împreună cu finanţatorul stelist ar trebui să discute problema discriminării cu membrii galeriei din Bulevardul Ghencea. “Nu la nivelul galeriilor are loc acest rasism ci la nivel european, prin acele deportări din Franţa, prin neimplicarea statelor respective în problematica romilor. Etnia noastră a fost ajutată de Gigi Becali şi aduceţi-vă aminte de episodul Ferentari. Ar fi bine să vorbim şi cu cei din galerie pentru a rezolva această problemă pe care amiabilă”, a declarat Motoi.
După incidentele de lunia trecută de pe Arena Naţională, cauzate de mai multe mesaje ale galeriei roş-albastre, Liga Profesionistă de Fotbal a sancţionat echipa din Ghencea cu 20.000 de lei, în timp ce Jandarmeria a aplicat o altă amendă în valoare de 127.000 de lei. Deasemenea Gabi Safta şi-a prezentat săptămâna trecută demisia din funcţia de crainic de stadion al echipei Steaua, acesta fiind acuzat că a incitat prin staţia de amplificare la scandări împotriva echipei rivale. Sursa: FrontPress.ro 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu