Prejmer, un colt de poveste
La
15 kilometri de Braşov se întinde un ţinut cu adevãrat fermecãtor,
celebru de altfel în toatã lumea prin biserica fortificatã inclusã în
patrimoniul mondial UNESCO. Dacã tânjiţi dupã un aer medieval şi boem,
cu siguranţã cã micuţa localitate Prejmer este capabilã sã vã satisfacã
setea de istorie.
Complexul bisericii fortificate din
Prejmer este fãrã îndoialã o mãrturie de necontestat a tradiţiei saşilor
transilvãneni, care ne-au lãsat moştenire o veritabilã pleiadã de
monumente pe care uneori nu le apreciem cum se cuvine. Cetatea din
Prejmer a fost începutã de cavalerii teutoni,
undeva prin anul 1218, pentru ca apoi sã se înalţe în stilul goticului
timpuriu, introdus în Transilvania de cãtre cãlugãrii cistercieni. Odatã
cu invazia turceascã din secolul al XV-lea se trece la fortificarea
sistematica a lãcaşului, care se poate lãuda cu o rezistenţã absolut
remarcabilã, ce nu a permis nici mãcar o cucerire otomanã.
Este
cea mai întinsã şi impunãtoare bisericã fortificatã din sud-estul
Europei, deţinând trei stele Michelin, cu alte cuvinte cea mai înaltã
distincţie pentru o clãdire din ţara noastrã. Un loc de o frumuseţe
aproape sacrã, o feerie istoricã ce ne deschide un portal cãtre o lume
înneguratã de trecerea ireversibilã a timpului, dar care se vrea
redescoperitã şi atinsã de privirea cutezãtoare a pasionatului de
trecut…”Printre izvoare” însemna numele localitãţii propriu-zise
pomenite prima datã în cronici care ne duc pânã în anul 1240. De fapt,
chiar în 1211, regele Ungariei, Andrei al II-lea, trimite un document
teutonilor în care este menţionat râul Târlung, lângã care va fi
stabilitã localitatea Prejmer (Tartlau). Teutonii primesc dreptul de a
se stabili aici, punându-şi în practicã tehnica şi talentul pentru a
ridica o bisericã deosebitã, în stilul gotic burgund pe care îl regãsim
şi la biserica cistercienilor de la Cârţa. În 1240 regele Bela al IV-lea
cedeazã biserica capitlului mãnãstirii Citeaux din Bourgogne,
abaţia-mamã a ordinului cistercian, spre folosul întregului ordin.
Denumirea de “Prasmar” apare prima datã într-un document datat în 1360.
Probabil de departe cel mai important izvor care se ocupã de istoria
acestui minunat colţ medieval etse lucrarea cronicarului prejmerean
Thomas Tartler, preot al parohiei, lucrare intitulatã “Tartlauer
Chronic”.
Impozantul
monument se remarcã prin planul de cruce greacã, unic în Transilvania
şi observabil la unele biserici din nordul Germaniei. Un turn octagonal a
fost ridicat pe careu, iar absida principalã a fost flancatã cu cape
laterale şi bolţi ogivale. Alte elemente caracteristice goticului
burgund sunt cornişele pe console cu croşete şi ferestrele polilobate.
În secolul al XVI-lea aripa vesticã este prelungitã şi acoperitã cu
boltã în plasã. Aceastã oazã de sfinţenie ascunde un preţios obiect,
care dateazã din jurul anului 1450. este vorba despre altarul poliptic,
cel mai vechi din întreaga Transilvanie, având ca temã Patimile Domnului
şi incluzând un triptic cu panou central şi voleuri pictate. În pofida
iconografiei simple, tonurile de roşu pe fundalul auriu conferã o
strãlucire deosebitã.
Începând
cu anul 1427 în jurul bisericii se ridicã maiestuoasele ziduri ale
cetãţii. Cel care decide construirea unor sisteme de apãrare în Tara
Bârsei este nimeni altul decât Sigismund de Luxemburg. Prima datã este
pusã la punct o incintã albã înconjuratã de un şanţ de apã, zidurile
cetãţii construite în formã de cerc atingând o grosime de 3-4 metri şi o
înãlţime de 12. Se ridicã din loc în loc şi bastioane, porţile sunt de
fier, iar accesul se face prin poduri mobile. Din loc în loc întâlnim în
ziduri gãuri de foc, dar instrumentul cel mai interesant cu siguranţã
cã îl reprezintã “orga morţii”, un dispozitiv de foc continuu, capabil
sã provoace daune însemnate inamicului prin activarea simultanã a
armelor alãturate. În ziduri sunt amplasate 272 de camere pe 4 nivele,
pe timp de pace servind drept camere de provizii, iar pe timp de asediu
drept camere de locuit. Numãrul de pe uşã era corespondentul casei din
localitate, fiecare familie deţinând în cetate o camerã care se
moştenea. La ultimul nivel al zidului existã un drum de rond care uneori
ajunge la 4 metri lãţime. Alt element remarcabil este poarta exterioarã
contruitã în 1788, care încã se mai pãstreazã şi azi.
Cetatea
deţine şi un mic muzeu etnografic cu ceramicã, mobilier pictat şi
obiecte de cult, purtându-ne şi mai mult prin negura istoriei şi bogata
constelaţie de tradiţii sãseşti. De altfel, comunitatea localã încearcã
de câţiva ani sã reînvie un vechi obicei german: Festivalul Clãtitelor
(Fasching Carnaval), o sãrbãtoare menitã sã vesteascã apropierea
primãverii şi triumful luminii. Fasching-ul însemna un alai de oameni
mascaţi care cutreierau meleagurile pe jos sau pe cai, încercând
reiterarea ritualicã a cãlãtoriei saşilor în Transilvania. Din alai nu
lipsea cãruţa cu sobã improvizatã unde se preparau clãtite…
Fortificaţia
de la Prejmer a avut şi ea de înfruntat vicisitudinile naturii şi ale
omului, dar un proiect al Direcţiei Monumentelor i-a schimbat destinul.
Într 1960 şi 1970 au loc ample lucrãri de restaurare, care i-au redat
forma şi farmecul iniţial. În 1999 este inclusã în patrimoniul cultural
mondial, recunoscându-i-se valoarea aparte. Astâzi întregul complex se
gãseşte în administrarea Fundaţiei Saşilor Transilvãneni din Műnchen,
care finanţeazã lucrãrile de întreţinere. Astfel, cetatea ne poate
încânta în continuare cu povestea ei, deschizându-ne o portiţã spre
fascinantul tãrâm numit Ţara Bârsei… De Irina-Maria Manea – Historia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu