Mihai Neamtu povesteste cum s-a DESPRINS de ideile LEGIONARE
Mihai Neamţu explică atitudinea pe care o avea în anul 1995 şi simpatia pentru mişcarea legionară. El susţine că a fost influenţat de un grup de foşti deţinuţi politici, mari admiratoi ai lui Corneliu Zelea Codreanu.
Neamţu a explicat că acele scrisori au fost scrise sub impulsul
poveştilor pe care foştii deţinuţi i le spuneau, iar după ce a reuşit să
se documenteze mai serios pe tema legionarilor s-a delimitat de această
mişcare.
“Eu nu am făcut niciodată parte din
nicio altă structură decât cele democratice, să fie clar acest lucru.
Sunt un om cu viziune de centru-dreapta.”, a explicat Neamţu pentru DeCe
News.
“Da, la 15-16 ani, am comis păcatul de a
fi crezut mărturia unor foşti deţinuţi politici (cu ani bătuţi pe
muchie în temniţa de la Aiud) despre afinitatea între elita culturală a
perioadei interbelice (Eliade, Cioran, Noica) şi crezul naţionalist al
unui lider exaltat (C.Z. Codreanu).
Tânăr fiind, am scris nu doar pentru
Vox, Pop & Rock (editată de Andrei Partoş), ci și pentru Puncte
Cardinale (Sibiu, editată de Răzvan Codrescu). Au rezultat, în primii
ani de liceu, câteva articole inflamate, admirative la adresa unor
legionari asasinaţi sub dictatura calistă. Am scris din ignoranță și
admirație prost plasată. Mea culpa pentru această abatere. Sufocate de
un stil gongoric și corupte de o argumentație falsă, aceste orbecăiri
literare n-ar fi meritat prea multă atenție.
Care este rațiunea celor câteva
paragrafe infantile pe care le-am scris în jurul vârstei de 16 ani și
care au fost publicate de Puncte Cardinale (unde am putut citi şi
traduceri din Dante)? E simplu. Mă aflam sub impresia unor discuții
febrile cu foști deținuți politici din organizația AFDPR-Arad. La 14
septembrie 1994, am vizitat împreună închisoare de la Aiud. În tren sau
prin curtea temniței, le ascultam poveștile extrase din experiența lor
carcerală, pe care o evocau candid, netrăind frisonul camaraderiei, dar
și momentele destinse, povestite cu umor. Eram doar unul dintre miile de
elevi care urmăreau cu ochii încordați, uneori cu lacrimi în ochi,
„Memorialul Durerii”, a povestit Neamţu şi pe pagina pesonală de
Facebook.
El
a explicat că la momenul respectiv era “înflăcărat de interviurile
Luciei Hossu Longin cu legionarii şi de poveştile acestora. “Emoționat
de interviurile Luciei Hossu-Longin cu foștii deținuți politici, mi-am
dorit să cunosc măcar câțiva supraviețuitori ai lagărelor comuniste. Nu
aveam habar despre vechile angajamente precarcerale ale acestor
deținuți, dintre care unii se comportaseră nobil și sacrificial în
închisoare (vezi mărturiile regretatului Ioan Ioanid, ale lui Nicolae
Steinhardt etc.)”.
Neamţu susţine că, după o lectură mai
aprofundată a faptleor istorice, s-a delimitat de mişcarea legionară şi
obiectivele ei. “Anii de facultate mi-au descoperit episoadele sumbre
ale istoriei României moderne, de la coruperea parlamentarismlui, abuzul
de violență statală, condamnările și execuțiile fără procese, până la
utilizarea revolverului ca armă de intimidare a adversarului. Lectura
lui Dostoievski m-a introdus în psihologia fanatismului secular sau
religios (atât Ferapont cât și Stavroghin). Întâlnirea cu liberalismul
clasic din scrisul luminos al unor gânditori ca Andrei Pleșu sau
Horia-Roman Patapievici, pe de o parte, dar și descoperirea altor
modele, care propuneau sinteza creatoare între Ortodoxie și modernitate
(Mircea Vulcănescu, bunăoară), m-au edificat asupra caracterului
pernicios al etnocentrismului.
Distanțarea
de „neo-interbelici” a fost firească, rapidă și neechivocă. Revelațiile
arhivistice despre Holocaust (inclusiv suferința indusă prin deciziile
Guvernului Miron Cristea, dar și ale Guvernului Antonescu) au desenat și
pentru mine, ca pentru atâția alții, fresca enormelor suferințe ale
poporului evreu. Am denunțat obscenitatea celor care justifică
antisemitismul invocând aderența la ideologia de stânga a unei părți din
populația evreiască a României interbelice. Am studiat contradicția
teologică între creștinismul universal și tribalismele primordialiste
(naționalismul fiind, de altfel, declarat erezie de Patriarhia ecumenică
la sfîrșitul secolului XIX). Am pledat, ulterior, ca Biserica Ortodoxă
să-și asume experiența istorică de sub toate dictaturile, de la Carol II
până la Nicolae Ceaușescu, printr-o investigație critică a derapajelor
către autoritarism sau totalitarism”. De Lucian Negrea – De Ce News
Citeste si Mihai NEAMTU, liderul Noii Republici, pe vremea cand cocheta cu cercurile NEOLEGIONARE romanesti
Da-ti-i astuia o pusca, daca aveti curaj!
RăspundețiȘtergere