Dragoste de creier

Sursa foto: blogs.p2pu.org

Sa ne intelegem! Nu doresc sub nici o forma ca articolul sa fie interpretat ca o negare a sentimentului iubirii. Departe de mine acest gand, la fel ca si denigrarea esentei acestuia. O lume fara dragoste nu cred ca ar fi posibila, la fel cum nu ar exista nimic fara Creator. Sunt insa sustinatorul urmatoarelor idei:

1.Nu exista suflete pereche;
2.Dragostea se fabrica in creier.

Dragostea pura si primordiala au cunoscut-o doar Adam si Eva. Ceea ce numim noi azi dragoste respectiv iubire este doar o imitatie a acesteia cu mijloacele si posibilitatile noastre de pamanteni. Iubim in felul nostru, suntem capabili sa traim si sa exteriorizam sentimente si sute, mii de senzatii. Daca eliminam din start dragostea perfecta, asa cum stim ca nu este om perfect, atunci am eliminat orice perspectiva iluzorie si acceptam ca “sistemul” este plin de fisuri. Tocmai de aceea cred ca dragostea se fabrica in creier. Sau cel putin tine in mare parte de acesta. Vorba cuiva intelept, “e chestie de emisfere”.

Interactiuni
Dragostea este la urma urmei o interactiune. Este rasfrangerea educatiei, a celor sapte ani de acasa, a influentelor sociale, a mediului, a experientelor trecute. Nu mare mi-ar fi mirarea ca si informatia genetica sa joace un rol in toata aceasta ecuatie. Bunul simt, respectul, familia si anturajul isi au toate rolul (desi mascat) bine definit.

Iau exemplul atator femei care desi abuzate fizic in mod brutal, suporta dojana mai mult sau mai putin intemeiata pe motivul ca “nu se cade” sa ia atitudine. Iata un exemplu de educatie, respectiv de influenta a anturajului!

La baza oricarei relatii sta intelegerea. Eu o numesc “comoditate” care ajunge odata cu trecerea timpului la statutul de obisnuinta. Este o convenienta. “Ne intelegem bine” - nu exista discordante, talerele balantei urmaresc linia orizontala. Interesele fiecaruia sunt in mod egal respecate.

Toate aceste influente pe care si le atribuie dragostea ma determina sa acord importanta mentalului in acest sens.

Sincronizarea. Fatetele iubirii
Intelegerea pe care am mentionat-o adineauri nu este altceva decat sincronizare.
Sincronizare = Echilibru = Armonie, tradus in termeni definitorii ai senzatiilor = liniste, fericire, transpuse sentimentelor = Dragoste.

Iubim cand exista sincronizare in intentii, ganduri, planuri, sentimente. Sentiment. Ratiune.Convenienta. Cand un taler al balantei se ridica, cealalta coboara invariabil.

Orice sentiment corespunde unei nevoi personale (constient sau inconstient).Prin a iubi o persoana cu X calitate, vrei defapt sa-ti suplinesti nevoia personala , lipsa din tine al aceluiasi sentiment sau completarea sa.

Atractie fizica = pasiune
Relatiile amoroase tin oarecum de... norocul chior in prima faza. De abia apoi incepe munca.
Norocul este de a gasi persoana compatibila. A nu se confunda cu “sufletul pereche”! Persoana compatibila este aceea cu care iti stabilesti sincronicitatea. Cat despre munca, consider ca e de la sine inteles ce anume presupune.

Atractia fizica e ca un magnet. De fapt, sunt doi magneti atrasi. Insa de ei se vor agata in timp greutati(si depinde ce greutati) care vor duce sau nu la distrugerea campului dintre cei doi.

Pasiunea, atractia fizica e de cea mai marunta importanta. Ea se consuma cel mai usor, de aceea si interesul poate lua o turnura degresiva. Cu siguranta si aici se stabilesc anumite limite, preferinte iar calitatea actului (sexual in speta) se poate imbunatati sau diminua in functie de interes.

Nu consider ca pasiunea in faza ei incipienta se identifica cu iubirea. Nu este iubire in adevaratul sens al cuvantului, nu poate detine puritatea de baza a sentimentului; pentru a ajunge acolo, ar trebui sa se fi consumat toate etapele, sa se fi stabilit toate regulile intr-o permanenenta auto-analiza a sentimentelor, dorintelor si necesitatilor proprii pentru a converge la o simbioza.

Se intampla uneori ca atractia sa apara pe un alt plan decat cel fizic. Intelectul cuiva poate sa atraga de la admiratie la adulatie. Este insa un teren minat: din pricina necunoasterii mai aprofundate a persoanei,cea mai mica greseala a sa constituie o slabiciune care in unele cazuri duce la dezamagire sau chiar la credinta superioritatii sinelui vis-a-vis de acea persoana (maestrul si ucenicul). In lipsa cunoasterii temeinice a celuilalt, se construieste mental o holograma, o inchipuire, o iluzie.

Nu doresc sa dezvolt subiectul “Furnicate Under the Command of the King”, vorba chinezului: “nici un lant nu e mai solid decat veriga lui cea mai slaba”. Cert e ca si o casa are nevoie de o fundatie solida pentru a rezista, un cort din paie nu e suficient intemperiilor.

Subliniez din nou importanta mentalului in forma pur anatomica: adrenalina. Secretata de creier, ea apare atunci cand intervine un stimul extern. Atractia, bataile inimii, euforia sunt toate urmari ale acesteia. Imi vin in minte expresiile: “si-a pierdut capul dupa X” sau “ma gandesc ca ar fi mai bine sa o luam mai incet” sau “sa luam o pauza” - toate acestea au loc cu interventia mentalului, mai putin prima care tinde sa denote pierderea cerebralitatii.

Suflete pereche?!
Ce se vor a fi sufletele pereche?! Este un concept idilic, care are la baza tot compatibilitatea. Cert este ca oriunde am fi plasati, tot am gasi oameni compatibili. Avem astfel suflete pereche peste tot: in Kuala Lumpur, Honk Kong, Kenya, la Nisa, Bucuresti si Budapesta. Depinde de fiecare pe unde o ia la picior, pe unde il duce soarta si depinde cu care se intalneste primul. Dintr-o imposibilitate a sortii, nu putem face o comparatie intre toti cei compatibili, si nu putem nici sa-i cunoastem pe toti. De unde si frica de a ramane singur, neajungand sa cunosti nici macar o singura persoana compatibila.

Unde este magia sufletelor pereche in cazul triburilor?! Cum se explica faptul ca se casatoresc intre ei pentru a nu parasi tribul si acesta este considerat un fapt cat se poate de normal. Sa le consideram si pe acestea suflete pereche?! Sa spunem ca asa a fost sa fie, ca asa a vrut destinul?! Subreda explicatie! Cam care ar fi sansele ca asa zisul “suflet pereche” sa iti fie in permanenta sub nas, la doua corturi distanta?! Sunt convinsa ca oricare persoana, daca ar locui in China, India ori Bangladesh ar incepe sa aibe relatii acolo, poate relatii de durata, daca nu cumva ar pali-o norocul si si-ar gasi “sufletul geaman”.

Sa luam cazul in care cineva care a fost in coma ori si si-a pierdut memoria nu isi mai recunoaste partenerul/partenera . Pai unde e atunci dragostea nebuna, le coup de foudre? Iata un caz in care informatia este stearsa din soft (creier) si sentimentele nu mai corespund.

Daca ideea inexistentei sufletelor pereche nu va surade, atunci puteti lua reversul medaliei: avem suflete pereche peste tot! Cate compatibilitati, atatea suflete pereche! Nu-i asa ca nu mai suna tragic?! Din contra...

Valente:
Dragostea e uneori o chestie de ambitie personala si tradeaza un oarecare grad de egoism: dorinta de a obtine ceva pentru a demonstra sinelui sau celorlalti ca nu si-a pierdut abilitatile, de exemplu, de a cuceri. Aceasta atitudine tradeaza nesiguranta de sine, mandrie ori trufie. Uneori, in ciuda convingerilor proprii, se vrea adoptarea unei alte atitudini care tine mai mult de hazard, de exemplu unuia nu ii plac blondele, dar din dorinta de a nu rata momentul ori din curiozitate, nu pierde ocazia de a-si programa o intalnire cu o blonda.

Suplimentarea apare atunci cand iti lipseste ceva, un amanunt, o necesitate nu iti este indeplinita , insa e inlocuita cu alta. Ex: nevasta nu iti gateste insa te lasa sa te duci cu baietii la bere. Este astfel inlocuita o piesa a puzzle-ului cu o alta care sa-i tina cat de cat locul.

Se spune despre Y ca este “materialista”. Iata o dragoste cu creierul, in cea mai egoista forma. Iubire cu o cauza eminamente exterioara, nici macar nu tinteste spre senzatii de “bine, confort”. Vizeaza folosirea si exploatarea celuilalt intr-un mod miselesc.

Toleranta poate sau nu avea legatura cu dragostea. Depinde de natura relatiei. Presupune insa un anumit confort, respectarea nevoilor si a necesitatilor primare, de baza.

Cicalirea dintre parteneri e ca o portita, o gaura in gard prin care se incearca intrarea pe terenul celuilalt, uneori din dorinta de dominare ori subminare, alteori din necesitatea testarii unor limite.
Apare de obicei la inceputul unei relatii, mai apoi e de preferat sa nu apara decat cu o nota comica, nicidecum destructiva.

Actionarea din instinct este din nou un pas pe marginea prapastiei. Consider ca sunt cel putin doua acceptiuni:
1.Eliminarea posibilitatii existentei optiunilor din lipsa unei perspective de ansamblu.
2.Constientizarea existentei optiunilor, in care instinctul e lasat sa joace rolul de liber-arbitru.

Efectul de bumerang:
Dragostea e asemenea cresterii unui copil. Mai intai e extazul ,respectiv surpriza. Apoi incep grijile, intrebarile. Ajungi la un moment dat sa te indoiesti de tine si de abilitatile tale de a fi un bun parinte. Copilul creste si la adolescenta observi ca el iti imita comportamentul (efect de bumerang) ori poate face lucruri la care te asteptai mai putin,(greselile facute de noi, tot bumerang). Cand e suficient de “copt”, isi urmeaza cursul in lume. Capabilitatea de a se descurca singur, este certitudinea ca fundatia este rezistenta si constructia va fi una de durata.

CONCLUZIE:
Ma indoiesc ca iubirea trece prin stomac, dar cu siguranta face stationari in suflet dupa ce in prealabil si-a compostat biletul in creier.

Iubiti-va mult! :)