Ţara care a REFUZAT de două ori intrarea în UE. Locuitorii ei nu ştiu ce e criza.
Această
ţară aflată la periferia Bătrânului Continent nu a cunoscut criza, iar
locuitorii ei sunt printre cei mai fericiţi de pe planetă, aceştia având
al doilea venit pe cap de locuitor din lume.
Norvegia
este o monarhie constituţională, care se află în nordul Europei, cu
4,9 milioane locuitori. Bogată în petrol, pește și păduri, Norvegia are
unul dintre cele mai ridicate standarde de trai din lume, conform greatnews.ro.
Spre
deosebire de mult ţări europene, inclusiv România, această ţară nu are
datorii. România are o datorie externă de aprope 100 miliarde de euro.
Norvegia este o națiune care deţine o adevărată avere. Ţara controlează
un fond suveran de investiţii care depăşeşte 550 de miliarde de dolari.
Acest fond, administrat de banca centrală a statului, ocupă locul doi la
nivel mondial, Norvegia fiind depăşită la acest capitol numai de
Emiratele Arabe Unite, care controlează un fond în valoare de 627 de
miliarde de dolari, potrivit datelor Sovereign Wealth Funds Institute.
Estimările moderate susțin că până în 2017 fondul va ajunge la 800-900
de miliarde de dolari. Norvegienii au cel mai ridicat raport de rezerve
monetare pe cap de locuitor din lume, acestea depăşind 110.000 de
dolari.
De unde vine bogăția acestui stat?
De
la natură. În anul 1969 norvegienii au descoperit petrol la Ekofisk, în
Marea Nordului, la aproximativ 320 de kilometri sud-vest de coastă. De
atunci, țara a început să crească economic. În 2011, 28% din veniturile
statului erau generate din industria petrolieră, Norvegia fiind al
cincilea exportator de petrol din lume și al treilea de gaz. Norvegia
are resurse de ţiţei de 7,5 milioane de barili (aproximativ 1% din
totalul mondial).
Ţara care a spus „nu” Uniunii Europene
Populația Norvegiei a votat de două ori împotriva aderării la UE în cadrul unor referendumuri organizate în 1972 şi 1994. Deși are o istorie bogată, Norvegia este de fapt un stat foarte tânăr, independent abia din 1905. În ziua de 7 iunie 1905, Parlamentul Norvegian (Storting) a luat decizia unilaterală de a declara desființată Uniunea cu Suedia ce data din 1814. Fiind o țară mică, cu o densitate scăzută a populației, Norvegia a pendulat fără voia ei, timp de aproape 500 de ani, între cei doi vecini mult mai puternici, Danemarca și Suedia. Nerăbdătoare să își recapete independența după cel De-al Doilea Război Mondial, nu este greu de înțeles de ce poporul norvegian a fost foarte defensiv când a venit vorba ca statul lor să își cedeze parțial suveranitatea către structurile UE, scrie greatnews.ro. Aliații și prietenii Norvegiei sunt Marea Britanie, aliat tradițional în probleme de securitate națională, și SUA, care a fost o a doua patrie pentru mulți norvegieni emigrați acolo în cursul anilor.

Cu
toate acestea însă, Norvegia cooperează îndeaproape cu UE în
majoritatea domeniilor, dezvoltarea UE prezentând o importanță deosebită
pentru Norvegia.
Cea mai importantă legătură a Norvegiei cu Uniunea Europeană o constituie Acordul privind Spațiul Economic European (Acordul SEE) , care a intrat în vigoare în 1994. Acordul permite Norvegiei și celorlalte țări SEE să participle la piața internă UE. Aceasta presupune faptul că în zonele incluse în Acordul SEE, cetățenii și firmele norvegiene beneficiază de același tratament ca și cele din statele membre UE, pe întreg teritoriul inclus în Acord. În calitate de parte a Acordului SEE, Norvegia se implică în elaborarea legislației comunitare în domeniile vizate de piața internă și se supune, totodată, acesteia. Norvegia participă, de asemenea, la programele de cooperare UE în numeroase domenii precum domeniul culturii, cercetării, politicilor regionale și educație.
Norvegia
sprijină, la rândul său, eforturile de reducere a disparităților între
țările UE prin două programe financiare: Granturile SEE și Granturile
Norvegiene. În perioada 2009–2014, Norvegia va oferi circa 14 miliarde
de NOK unui număr de 12 noi state membre UE, precum și Greciei,
Portugaliei și Spaniei. Fondurile vor fi canalizate către domenii
prioritare precum protecția mediului și schimbările climatice, întărirea
societății civile, conservarea patrimoniului cultural, justiție și
afaceri interne.Cea mai importantă legătură a Norvegiei cu Uniunea Europeană o constituie Acordul privind Spațiul Economic European (Acordul SEE) , care a intrat în vigoare în 1994. Acordul permite Norvegiei și celorlalte țări SEE să participle la piața internă UE. Aceasta presupune faptul că în zonele incluse în Acordul SEE, cetățenii și firmele norvegiene beneficiază de același tratament ca și cele din statele membre UE, pe întreg teritoriul inclus în Acord. În calitate de parte a Acordului SEE, Norvegia se implică în elaborarea legislației comunitare în domeniile vizate de piața internă și se supune, totodată, acesteia. Norvegia participă, de asemenea, la programele de cooperare UE în numeroase domenii precum domeniul culturii, cercetării, politicilor regionale și educație.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu