Primarul Londrei


Primarul Londrei: “Parasirea UE nu este sfarsitul lumii”

autor: FrontPress 18.12.2012
Primarul Londrei, Boris Johnson, a declarat că mult aşteptatul referendum pe tema retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană nu mai trebuie amânat de guvern. Edilul şef a mai susţinut că părăsirea UE de către ţara sa “nu este sfârşitul lumii”.
Politicianul, văzut de mulţi drept un potenţial viitor rival al premierului David Cameron pentru şefia Partidului Conservator, a făcut aceste afirmaţii în cadrul unui interviu acordat BBC.
“Nu am mai avut un vot popular în legătură cu Europa din 1975. Mi-ar plăcea să pot să fac campanie pentru o piaţă comună, dar şi pentru retragerea unei mulţimi de politici fără sens”, a spus Boris Johnson, care se declară un adept al rămânerii în UE, dar în termenii impuşi de Londra. În caz contrar, Marea Britanie ar putea părăsi fără probleme structura supra-statală, consideră primarul. Sursa: FrontPress.ro
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu