Craciun de Mall
Nu
încetez a mă mira în fiecare an câtă lume invadează hypermarekturile.
Experienta mea este legata mai ales de hypermarketurile din Craiova, un
oras oarecum mic dar cu multe de-astea si care mai nou are si un mall
care atrage nu doar tot Caracalul dar i s-a dus vestea chiar si pana la
Kladova (orasul sarbesc de peste Dunare de langa Drobeta Turnu-Severin).
Recunosc ca și eu fac parte din
categoria nechibzuiților care așteaptă ultimele zile ca să termine de
cumpărat cadourile – oricâte liste îmi fac, mereu mai ramâne ceva – și
care se grămădesc în magazine în ultimele zile, stând la cozi
interminabile ca pinguinii de la zoo, în timp ce casierele nervoase tună
și fulgeră iar dacă nu ești atent la coadă imediat vecinul din spate
îți ia fața. Stam zilele trecute la o astfel de coadă și pentru câteva
secunde am avut senzația că mă aflu la urgențe iar casiera e doctorița
cu bisturiul care strigă disperată după un anume asistent în timp ce
infirmierul (paznicul în realitate) o întreba dacă nu cumva poate
trimite pe un altul. Iar doctorița (casirea în realitate) în timp ce
cusea pacientul și era concetrată deasupra lui (butona la casa de marcat
și dădea restul) a făcut o pauză până a prins un moment de respiro dupa
care s-a răstit la infirmier (paznic) și i-a strigat disperată: “Am
spus Cristi, doar de el am nevoie! Ce nu ai înțeles?!”. După care
paznicul s-a executat rapid și a plecat să îl caute pe Cristi care
bineînțeles că nu a venit și așa am stat eu la coadă la Domo aproape o
oră pentru că uitasem să cumpăr ultimul cadou de pe listă. Slavă
Domnului că nu am fost la spital și că nu am avut de suferit decât
pierderea câtorva neuroni, nimic mai mult. Nu același lucrul îl pot
spune și despre nefericiții care au fost nevoiți să intre și în
hypermarket pentru ca daca au scapat cu picioarele necalcate de
carucioare si cu coastele neintepate de coturi au fost norocosi.
Romanul iubeste mall-ul trebuie sa
recunosc. Nu stiu ce ii place la mall si cum rezista polifoniei
stridente, dar sunt sigur ca daca nu ar avea nici un ban si tot s-ar
invarti prin mall macar sa simta si el ca traieste. E trist ca romanul a
ajuns sa respire mall, dar e o realitate. Intr-o perioada, pana sa
redescopar ca pot gasi mai de toate si la buticul de langa bloc, mergeam
in fiecare seara la mall sa ii cumpar lui tata ce avea nevoie. Zile la
rand ma intalneam cu un personaj ciudat, un tip inalt intr-o haina
neagra care parea pierdut. De fiecare data fie se plimba, fie se relaxa
pe banca, nu avea nici un bagaj si nu parea sa vina acolo la
cumparaturi. Il stiu de mic copil caci am fost in aceeasi scoala,
locuieste la 5 minute de mall si probabil dupa-amiaza si-o petrece
ratacind pe aleile mall-ului si ascultand muzica. Acum de Craciun nu
l-am mai vazut, cred ca nu ii place nici lui aglomeratia, ori posibil
sa-l fi gonit pândarii.
Sarbatoarea Craciunului, pentru 99% din
romani se cam reduce la asta: cadouri pentru copii, parinti si nasi,
cumparat mancare si bautura multa, gatit mai mult sau mai putin
mancarurile traditionale, vazut “Singur acasa” si alte 2-3 filme la
ProTV, primit 2-3 colindatori si cam atat. S-ar mai adauga cate o vizita
pe ici pe colo, mers la tara pentru cine o mai are, taiat porcul
asemenea si ascultat colinde la radio – caci la TV cam greu sa mai vezi
asa ceva in ziua de azi.
Nu spun ca e rau si nu vreau sa critic,
ca nu asta conteaza. Ma mir de darul neamului meu de a se incarca singur
cu poveri aiurea cand nimeni nu i le pune in carca. Ce sens are toata
alergatura asta, de ce sa gatesti o mie de retete daca oricum nu ai
tinut post si oricum mananci carne de porc in fiecare zi si bei bere
cand vrea muschii tai? Dar si chiar daca ai tinut post, de ce trebuie sa
faci o tona de salata de beof, mate si carnati, sarmale, ciorbe si
patru prajituri plus cozonaci? Cine tine post 40 de zile, va praznui de
minune si cu un ou in tigaie cu o bucata de branza. De ce sa te stresezi
sa iei o mie si una de cadouri pentru toata lumea doar pentru ca si
ceilalti iti cumpara tie sau doar pentru ca te simti obligat sa o faci
ca e Craciunul si asa e frumos? O sa fie mai greu primul an, pana cand
se obisnuieste lumea ca tu nu dai cadouri, dar incepand din anii
urmatori vei vedea ce linistit vei fi: cum va veni Craciunul vei vedea
cum toti alearga ca nebunii din colt in colt, isi fac calcule, isi fac
griji, si tu vei putea sa te linistesti si sa te odihnesti, beneficiind
de zilele de odihna cuvenite. Si poate cu ocazia asta o sa te gandesti
si ce inseamna Craciunul cu adevarat. Daca nu cumva iti trece prin cap
sa dai o tura pe la Mall sau sa aprinzi televizorul …
Partea a II-a
Am văzut ieri o emisiune cu Neagu Djuvara
și am primit – dacă mai era nevoie – o confirmare a senzației mele că
sărbătorirea Crăciunului s-a cam transfigurat pas cu pas în ultimii ani
și deloc înspre bine. Nu sunt eu în măsura să explic care ar fi sensul
Crăciunului și cum ar trebui sărbătorit și nu este mai puțin adevărat că
societatea se schimbă continuu, lumea se schimbă, noi ne schimbăm și
procesul schimbări nu poate fi oprit. Cu toate acestea, nu ar strica
deloc puțină luare-aminte ca să vedem ce schimbăm și cum schimbăm și să
nu ne lăsăm și noi duși de val.
Bunăoară, astăzi tocmai am aflat că eu
fac parte dintr-o categorie “fringe“, anume a celor care de Crăciun se
duc la slujbă la biserică și nu la mall. Nu mi-a venit să cred! Pur și
simplu știrea văzută la TV suna ceva de genul: “Nu toți românii
sărbătoresc Crăciunul cu mese copioase, cu petreceri, în stațiuni sau la
mall (tocmai fusese o știre cu unii care s-au săturat de mâncărurile
tradiționale și de Crăciun au dat o fugă la mall să mai tragă o shaorma
sau un burger; bineînțeles, un reporter era în mall, între mese ca să
transmită live fenomenul). Unii români participă la slujbe la biserică.
Dar mai multe despre acest subiect, după câteva momente“. Cam așa suna
știrea despre românii extremiști care mai merg la biserică în ziua de
Crăciun și după ce am văzut știrile importante ale zilei care se
refereau la cei care au mers la mall, la cei care au mers în parc să se
pârțâie în liniște după tonele de sarmale, la ce omoruri și accidente au
mai avut loc, a urmat știrea cu creștinii care merg la biserică –
evident cu filmarea care să dovedească asta și niscavai interviuri deloc
inteligente. Culmea culmilor, întrebarea pentru acești extremiști a
fost: de ce preferați să veniți la slujbă în ziua de Crăciun? O femeie a
fost atât de debusolată de întrebare încât a răspuns pe măsură: asa
obișnuim noi în fiecare an! Ca să vezi reportaj … Uneori am impresia că
la reporteri când în angajază le dau test de inteligență și cine sare
peste medie e refuzat.
Iată deci unde a ajuns relativizarea și
diluarea unei sărbători 100% creștine. Bineînțeles că nu s-a făcut doar
la noi, este evident că fenomenul este global – personal îl clasific ca o
componentă a ecumenismului – și ce observ eu nu este nimic nou sub
soare și nimic important, sunt doar niște realități cu care ne-am
obișnuit (din păcate) – dar pe care eu doresc să le evaluez pentru a
înțelege mai bine procesul mental al societății în care trăim și care
acționează în mare marte prin televizor.
Era o vreme când tot creștinul mergea la
biserică, când toți se spovedeau, când dacă unul din sat nu ținea
postul, acela era arătat cu degetul deoarece spurca satul. Octavian
Paler o spune, că așa era când era el copil, într-un sat din Făgăraș.
Deci să nu fi fost prea mult în urmă când sărbătoarea era sărbătoare,
sensurile erau păstrate, tradițiile respectate, colindele erau colinde
și televizorul nu avea nici o putere asupra minților și sufletelor
oamenilor. Între timp s-a întâmplat să treacă câteva decenii de comunism
când Moș Crăciun a fost înlocuit cu Moș Gerilă și apoi ne-am trezit
precum un copil în mijlocul străzii în chiloți și am apucat ce zdrențe
ni s-au aruncat ca să ne acoperim. Și așa am importat tot ce s-a putut,
de la Moș Crăciun by Coca-Cola (care
nici măcar ală nu mai e veritabil [1]), pana la craciunițe, “luna
cadourilor” [2], ornamente și lumini spectaculoase prin oraș și
magazine, serbări peste tot (școli, grădinițe, spectacole), oferte
comerciale de nerefuzat la orice se vinde (până și la crema gel pentru picioare obosite).
Toate aceste importuri în totalitate cu iz comercial s-au melanjat de
minune cu tradițiile culinare românești, presărate pe ici pe colo de
oarece cântari de colinde – diluate și ele în stiluri mai “trendy” – și
niscavai obiceiuri renăscute în principal în zonele de interes turistic
cu scopul evident de a da un plus de experiență turiștilor.
Dacă punem așadar în paralel cum se
sărbătorea Crăciunul acum 100 de ani (post, spovedanie, mers la
biserică, colinde, tăiat porc, vizitat rude) și cum se sărbatorește acum
(tăiat porc, cumpărat oferte de nerefuzat, cadouri pentru toată lumea,
colinde moderne, plimbări la mall și în parc) este evident ce s-a
pierdut între timp. Prin procesul de mulare a unor obiceiuri noi pe
tradiții vechi și abandonarea prin ignorare și dezinteres a altora, s-a
ajuns unde s-a ajuns. Paradoxal, am ajuns ca tocmai lucrurile cel mai
importante să fie eliminate și unele obiceiuri cel puțin neesențiale să
devină centrul atenției – martori ne sunt emisiunile TV care ne prezintă
realitatea așa cum este ea, nu? Și noi încă stam mai bine față de cei
din vest, pentru că încă mai auzim cuvântul Crăciun și încă mai auzim pe
ici pe colo urarea Crăciun Fericit! care încet-încet este și ea unită
din spirit de eficiență și/sau superficialitate cu “La mulți ani!”. Spun
asta deoarece în afară, mass-media mainstream încearca de ani buni să
elimine din mentalul colectiv și cuvantul Christmass deoarece le
amintește de Hristos. Am tratat putin subiectul ăsta aici. Din
nefericire însă procesul de pervertire este în derulare și la noi. Numai
cu câțiva ani în urmă mai existau o categorie de creștini care mergeau
la biserică doar de Crăciun și de Paști. Nu mai e cazul! Aceștia merg
acum la Mall și în dimineața de Crăciun dorm obosiți după atâtea
alergături sau pregătesc grătarul tradițional de Crăciun. Singura lor
experiență sacră cu privire la Nașterea Domnului este poate primirea
preotului cu icoana sau a vreunor colindători.
Desacralizarea își continuă marșul eroic
și caută să anihileze orice posibilitate de ridicare a minți omului
înspre Dumnezeu prin acoperirea cu o falsă lumină virtuală și o falsă
veselie a unor false daruri ale unui fals Moș Crăciun. Și nu ar fi atât
de trist totul, dacă măcar spiritul de comuniune s-ar păstra, dacă măcar
oamenii ar face toate cu măsură, nimic în plus și nimic în minus față
de ceea ce simt și ceea ce sunt. Sinceritatea ar fi o mare șansă pentru
mulți pentru că ar problematiza. Din păcate oamenii sunt oi și
comuniunea lor se rezumă la a vibra la emisiunile TV favorite și a
discuta despre ele cu alții la un pahar de vin fiert. Toată comuniunea
în mare parte se trăiește prin raportarea la emoțiile și la experiențele
eroilor favoriți. Până și viața noastră privită cu aceiași ochi
modelati de televizor pare atât de mizerabilă și tristă încât nu avem ce
povesti și ce împărtăși cu alții pentru că neridicându-se niciodată la
standardele impuse de TV, nu poate prezenta interes pentru
interlocutorii noștri, la fel de spălați pe creier și noi. Am trecut de
etapa în care doar imitam ce vedeam la televizor, visam și căutam să ne
acordăm la “moda zilei”. Acum suntem o societate care nici nu mai are
nevoie să imite idolii ercanului lucios, ci ii este de ajuns să se
hrănească cu emoțiile și experiențele lor. Poate de aici și explozia
cererii de ecrane cât mai mari și cât mai performante: setea de TV nu ne
poate fi saturată și vrem să trăim emoțiile altora cât mai puternic,
cât mai 3D, pe un ecran cât mai mare, la o rezoluție cât mai mare, cu
boxe cât mai puternice și semnal cât mai digital. Mai e puțin și o să ne
bage antena direct în cap și nu m-ar mira ca la viitorul Crăciun să văd
superoferte la convertoare din analog în mental.
Note:
[1] un nepot imi spunea
cu tristete ca desi “mosul” a venit la scoala (e in clasa I-a), nu era
mos real deoarece avea barba de hartie si nu i se vedea gura; va vine sa
credeti pana unde a crescut obsesia pentru sabloane incat trebuie musai
sa vina mosul pana si la scoala chiar daca scoala nu are bani decat
pentru un costum de hartie penibil pe care profesorul de sport il
imbraca grosolan incercand sa fraiereasca copiii care bineinteles oricat
de indoctrinati de profesori si de parinti, respind falsul, avand inca o
picatura de lumina in suflet;
[2] “luna cadourilor” –
un concept adoptat pe nevazute si neauzite pas cu pas; daca in 1989
numai copiii primeau cadouri de Craciun, dupa aceea vrem nu vrem am
cazut prada marketingului capitalist si am ajuns sa incepem
cumparaturile in ritm alert inca din Decembrie si sa facem liste pentru
tot neamul, toti prietenii si toti colegii; si ca sa nu picam prost,
simtim nevoia sa trimitem sms-uri cu la multi ani si tuturor celor din
lista de contacte, pentru ca ecoul reclamelor care ne-au formatat
mintile ne indeamna ca dupa toate alergaturile si cheltuielile din
hypermarket sa mai cotizam cativa centi si la compania de telefoane. De Gigel Chiazna
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu