onstitutia de la… Venetia
Dacă vom ajunge să acceptăm „indicaţiile” Comisiei de la Veneţia, ba poate chiar îi vom lăsa pe juriştii acesteia să ne rescrie ei Constituţia, atunci nu numai că am intrat degeaba în Uniunea Europeană, dar, mai grav, nici nu am învăţat ceva din jertfa tinerilor din Decembrie ’89! Cei ce s-au sacrificat pentru o Românie a românilor, nu a feluriţilor alogeni care au dat şi dau târcoale ţării. Ar înseamnă că părinţii noştri s-au zbătut degeaba să lepede cuşma sovietică asupritoare, iar astăzi, noi, bieţi epigoni ai acelora care au fluturat indiferent de consecinţe stindardul Demnităţii Naţionale, suntem cei ce înlocuim trista amintire a comisarilor sovietici intraţi cu bocanii în istoria noastră cu modelul în carne şi oase a unor personaje cu apucături similare. E drept, care dau dovadă de proceduri de insinuare mult mai „soft”, europene.
Ar semnifica faptul că toate deceniile interpuse între istoria de atunci şi cea pe cale a se repeta astăzi au fost în zadar… Pentru că, dacă în loc să lăsăm o constituantă românească să genereze propunerile de modificare a legii supreme, după cum au nevoie românii şi nu guvernanţii (gata să accepte orice „sugestii” de la orice adunare agreată de UE doar pentru a-şi asigura finalitatea mandatelor) şi vom prelua fără crâcnire în legea supremă punctele de reformare deja redactate de Comisia de la Veneţia atunci suveranitatea ţării va fi pusă sub un mare semn de întrebare. Va fi momentul în care noi singuri o vom fi abandonat-o pe eşafodul trocurilor politice generate de vanităţile, frustările şi aroganţele propriilor noştri lideri.
De aceea, indicaţiilor despre felul în care ar trebui să modificăm legea supremă trebuie să le răspundem cât mai ferm, nefiind acceptabil ca unei ţări membre UE să i se dicteze, nici măcar sub aparenţa unor sugestii binevoitoare, ce să scrie în propria-i Constituţie. Pentru că legea supremă a unei ţări nu este obiect de dezbatere internaţională! Şi ar trebui să-i întrebăm pe guvernanţi cum de şi-au permis să transforme textul Constituţiei României într-un obiect de analiză internaţională. A oricărei comisii din afara României! Unde le-a stat mintea în clipa în care, pentru a-şi apăra punctele politice în faţa Europei, guvernanţii de astăzi au cerut păreri asupra legii supreme.
Să fie clar: românii nu au ales USL pentru ca actualii guvernanţi să pună Constituţia ţării „la bătaie”. De aceea, zâmbetul tâmp al executivului după ce românii au fost jigniţi de Comisia de la Veneţia (Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept) prin avansarea punctelor pe care ar trebui să le schimbe în legea supremă ar trebui taxat. Dar şi răspunsul la fel de prostesc al premierului unei ţari europene care şi-a arătat „satisfactia pentru disponibilitatea arătată de Comisia de la Veneţia”.
E drept, poate că unor ocârmuitori definiţi de spiritul mimetismului şi a plagiatului li se pare dificilă redactarea de la zero a Constituţiei. Şi le-ar conveni să primească una de-a gata. Dar cred ei că românilor chiar nu le păsa cine le scrie o lege pentru multe generaţii de acum încolo? Iar dacă nu vrem să ajungem să privim, izolaţi în propria-i absenţă civică, felul în care ţara încape pe de-a întregul pe mâini străine, ar trebui să ne chestionăm proprii guvernanţi despre felul în care această comisie a ajuns să-şi dea cu presupusul, ba chiar să livreze „reformările” necesare, asupra unui simbol al suveranităţii noastre. Pentru că, indiferent de minusurile ei, Constituţia României este a noastră, noi fiind singurii îndreptăţiţi să „umblăm” pe textul ei.
Şi chiar am vrea să credem că juriştii comisiei au fost, de fapt, bine intenţionaţi, şi nu şi-au dat cu părerea doar în încercarea de a ne croi o lege supremă după cum ar vrea Europa să aibă fiecare stat, nu putem, căci, dacă analizăm „sugestiile” lor, se vede clar că acele propuneri, revizuri şi adaugiri, dacă ar fi trecute în noua Constituţie, ne-ar împinge într-o capcană. Astfel, dacă am introduce în legea supremă modificările pe care le crede comisia de cuviinţă (în mare parte, lungi paranteze la prevederile deja existente) nu am mai avea o constituţie „suplă”, ci o lege fundamentală extrem de stufoasă. Or, o constituţie „suplă” este cea care defineşte un stat modern, în vreme ce o lege supremă „încărcată”, în care am începe să inserăm precizări specifice legilor, ne-ar arunca în urmă cu mulţi ani.
Pe de altă parte, dacă vom accepta „sugestiile” Comisiei de la Veneţia, atunci orice altă adunare din UE se va considera îndreptăţită să ne dea indicaţii. Este unul dintre motivele pentru care nu trebuie să permitem nimănui să se atingă de Constituţia României. Ea este a românilor. Iar dacă în ’89 am ştiut să ne facem singuri o constitutie, cu atât mai mult ar trebui să fim capabili acum, după două decenii de democraţie. Mai ales că, în aceste vremuri în care politicile financiar-fiscale ne sunt dictate de afară (ba, suntem pe cale să pierdem şi controlul asupra bugetului de stat, care va fi aprobat de Parlamentul European înaintea legislativului propriu), dreptul de a ne redacta singuri legea supremă este un reper al faptului că nu am fost încă subjugaţi.
În ceea ce priveşte Comisia de la Veneţia şi „recomandările” ei, aceasta își poate pune excesul de zel juridico-„civic” în slujba unor ţări din lumea a treia. În interesul unor state care poate acum tind să facă pasul spre democraţie. Dar să nu interfereze peste textul unei constituţii al unui stat membru UE, constituţie care, de bine de rău, a fost garantul integrării în structuri democratice. De Cezar A. Mihalache – Ziarul Natiunea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu