Sterie Ciumetti – PREZENT!
În
noaptea de 29 spre 30 decembrie 1933, în sediul Poliţiei din Bucureşti
este asasinat mişeleşte de “oamenii legii”, din ordinul ministrului
Iamandi, legionarul macedo-român Sterie Ciumetti, după ce chiar în
aceeaşi zi fusese eliberat din închisoare împreună cu fruntaşii Mişcării
Legionare Ion Moţa şi Vasile Marin. Acesta s-a refugiat în România
interbelică din cauza politicii Greciei de asimilare a aromânilor. Este
arestat şi închis la Văcăreşti în 1930 ca militant pentru dreptul
macedo-românilor de a se stabili în Dobrogea. Aici îl cunoaşte pe Corneliu Codreanu,
liderul tineretului naţionalist român reunit sub aripa protectoare a
Arganghelului Mihail, de care rămâne legat până la moarte. Devine casier
central al Gărzii de Fier. Este rănit grav de jandarmi în timpul
campaniei electorale din 1933. La sfârşitul lunii aceluiaş an, abia
eliberat de câteva ore din închisoare, este din nou arestat şi anchetat
de poliţie pentru a divulga unde se ascunde Corneliu Codreanu. Pentru că
refuză, este schingiuit, împuşcat şi aruncat într-un lac.
În continuare reproducem integral articolul dedicat acestui erou de comandantul Mişcării Legionare Horia Sima. Textul apare în publicaţia ŢARA ŞI EXILUL – Curier Informativ al Miscãrii Legionare, din Madrid, în numărul 9, din iulie 1965.
“În cartea Căpitanului, “Pentru legionari”,
găsim următoarele rânduri despre Sterie Ciumetti: „Sterie Ciumetti
trăieşte zi şi noapte cu mine. E un tânăr de o mare corectitudine şi de o
credinţă de câine. El devine casier central al Gărzii. Sterie Ciumetti
Toate zilele – câte le va mai avea – nu se va gândi decât la Gardă, nu
se va frământa şi nu va acţiona decât pentru Gardă, nu va trăi viaţa
decât pentru ea”.
Când a evocat in termenii de mai sus
viaţa legionară a lui Sterie Ciumetti, Căpitanul s-a gândit şi la
finalul sublim al acestei vieţi. Au fost mii de legionari care au căzut
pentru Legiune, dar in cazul lui Ciumetti avea de-a face cu o situaţie
exceptională, când soarta întregei mişcări era in joc, când de
atitudinea lui, in momentul in care duşmanii au pus mâna pe el, depindea
continuitatea sau dispariţia Legiunii. Dacă ar fi cedat in noaptea de
29-30 Decembrie 1933 presiunilor, torturilor şi amenintarilor, acela in
care îşi pusese nădejdile întreg tineretul ţării, Comeliu Codreanu, ar
fi fost descoperit şi ucis. Daca i-ar fi fost mai dragă viaţa lui, ar fi
tăiat firul vieţii legionare. Căpitanul ucis in 1933, după toate
prevederile omeneşti, s-ar fi destrămat şi Legiunea. Mişcarea era încâ
prea puţin extinsă ca să poată recupera şi dăinui şi după moartea
întemeietorului ei. Abia in cei patru ani următori, 1934-1937, si-a
creat cadre putemice şi a prins rădăcini in toată ţara. Ciumetti, şi in
aceasta constă măreţia unică a jertfei lui, a respins alternativa
salvării şi s-a hotărât pentru moarte. Si-a zdrobit existenţa lui
proprie pentru a îndepărta fâlfâirea morţii de deasupra capului şefului
său.
Ionel Mota si Sterie Ciumetti la inchisoarea Jilava – decembrie 1933
Sunt cunoscute împrejurările in care
Căpitanul s-a întâlnit cu grupul de studenti români din Macedonia, o
întâmplare din acelea pe care nu le poti atribui decât Providentei: in
duba care transporta pe aceşti tineri la închisoarea Văcareşti, după
atentatul neisbutit a lui Beza contra ministrului Angelescu. În celulele
acestei închisori, sub privirea ocrotitoare a Arhanghelului, s-a
plămadit frătia de cruce între Căpitanul oastei legionare, pe atunci
destul de mică, şi grupul de luptători nationalişti veniti din
Macedonia. Aceşti români, renumiti prin vitejia şi dârzenia lor in
apărarea patrimoniului national, in loc să găsească sprijin in
Patria-Mamă, erau prigoniti de autorităti, tratati ca duşmani ai
Statului şi azvârliti in închisori. Între cei întemnitati se găsea şi
Sterie Ciumetti. “Atunci l-am cunoscut pe Sterie Ciumetti, scrie
Căpitanul, pe care Dumnezeu l-a ales, pentru sufletul său bun şi curat
ca roua să fie, prin tragica sa soartă şi chinuire, cel mai mare martir
al Mişcării Legionare, al României legionare”.
Corneliu Codreanu şi tovarăşii lui de
suferintă au folosit timpul petrecut in închisoare in vara anului 1930
pentru a dezbate problemele vitale ale neamului românesc de
pretutindeni. Căpitanul a avut prilejul să cunoască in amanunt, chiar
din mărturia cutremurătoare a acelora care au trăit-o, tragedia
Românilor din Balcani, iar tinerii originari din Macedonia au fost
cuceriti nu numai de personalitatea umană a Căpitanului, bunătatea lui
fără margini, dar şi de conceptia lui politică, a cărei viziune nu se
limita la fruntariile unui Stat, ci îmbrătişa totalitatea natiunii
noastre, de la Nistru şi până in Pind. Luptele şi suferintele Românilor
din Macedonia fac parte integrantă din zbuciumul neamului întreg. De
altă parte însă, din convorbirile cu Căpitanul, ei şi-au dat seama că
problema lor nu poate fi rezolvată fară existenta unei Români puternice
şi respectate in afară. Drumul de salvare al elementului românesc din
Balcani trece prin Bucureşti. Dar cum România însăşi suferea de plaga
politicianismului, trebuia ca mai înainte să se dea bătălia in
Patria-Mamă, pentru a impune un regim sănătos la cârma tării. Odată ce
s-ar fi întărit Statul Român, influenta lui binefăcătoare s-ar fi
resimţit asupra tuturor aşezărilor româneşti din întreaga lume. Legiunea
lui Codreanu era instrumentul politic destinat să opereze “schimbarea
la fată a României” şi, in consecintă, locul lor era in această
organizatie.
Aceste discutii şi confruntări fără
îndoială că nu ar fi avut acelaşi ecou in sufletul acestor tineri dacă
s-ar fi desfăşurat in alte împrejurări, mai putin dramatice, şi nu
îndărătul gratiilor unei închisori. Ceea ce i-a impresionat mai mult pe
studentii macedoneni, care nu erau nişte însăilători de vorbe goale, ci
oameni de actiune, haiduci şi revolutionari, a fost solidarizarea
Căpitanului cu cauza lor. In toată tara, in toate partidele, nu s-a
găsit nimeni să-i înteleagă şi să le ia apărarea. În afară de acest om.
El însuşi într-o situatie grea, el însuşi pândit de duşmani din toate
părtile. Căpitanul risca mai mult decât toti cei închişi in chestiunea
manifestului lansat de studentimea macedoneană. Risca existenta
organizatiei abia înfiripate. Risca o condamnare care l-ar fi desfiintat
politic. O cât de uşoară condamnare, cereau duşmanii, pentru ca să aibă
prilejul să se năpustească asupra Legiunii. Dar onoarea lui de luptător
nationalist nu putea suporta ca el să tacă, in timp ce se săvârşea o
mare nedreptate acestor Români din partea unor politicieni vânduti
străinilor. El a sărit in ajutorul altor Români obiditi sau primejduiti,
ca la Iaşi, la Universitate, la Nicolina, sau in Maramureş, fară nici
un calcul, fără a măsura primejdiile ce le atrage asupra lui.
Acest gest, tinerii români din Macedonia
nu l-au uitat. Unitatea lor de simtire şi gândire cu Căpitanul s-a
pecetluit in focul luptei. De îndată ce au fost liberi, s-au înrolat in
Legiune, atrăgând după ei cea mai mare parte a tineretului universitar
originar din Peninsula Balcanică şi a coloniştilor aşezaţi in
Cadrilater. Căpitanul a fost răsplătit din belşug pentru ajutorul dat
acestor oameni in momente de restrişte. Tocmai atunci luase hotărârea să
se stabilească la Bucureşti. Elementul macedonean i-a fost de nepreţuit
sprijin tocmai in această perioada dificilă, a primului contact cu
Capitala, o lume necunoscută şi in mare parte străină de aspiraţiile
Mişcării. De atunci încoace nu a fost luptă legionară in care ei să nu
fie prezenţi, cu munca lor, cu banul lor, cu sacrificiul lor, cu viaţa
lor.
Sterie Ciumetti a luat parte la toată
această eroică afirmare a ramurii de romani macedoneni in sanul
Legiunii, in perioada 1930-1933. E umbra credincioasă a Căpitanului. E
numit casier central al Gărzii, funcţiune care presupune nu numai
corectitudine in mânuirea banilor, dar şi strădania zilnică şi penibilă
de a acoperi nevoile minime ale organizaţiei. Legiunea nu era finanţată
de nimeni. Toate mijloacele ei materiale proveneau din cotizaţii sau din
ajutoare benevole ale membrilor ei. Campaniile electorale din 1932 si
1933 au impus însă Legiunii un efort financiar covârşitor, care nu mai
putea fi susţinut din cotizaţii. Situaţia era critică. Atunci Sterie
Ciumetti a făcut apel la generozitatea negustorilor macedoneni din
Capitală şi Legiunea a fost salvată din impas. Listele de candidaturi au
putut fi depuse la timp in toată ţara.
Ne-am oprit câteva clipe asupra
antecedentelor legionare ale lui Sterie Ciumetti pentru că numai pe
firul lor putem încerca să pătrundem in taina sufletului său. Cununa
martiriului nu s-a aşezat întâmplător pe capul lui, n-a fost un gest
temerar de ultimă oră, ci intra in vocaţia lui de luptător, era
împlinirea concepţiilor lui de viaţă. Fără îndoială că ultimul lui act
de serviciu pentru Legiune depăşeşte tot ce a făcut el pâna atunci, dar
între masa sacrificiilor zilnice săvârşite in cursul funcţiunilor ce
le-a îndeplinit in Mişcare, adeseori anonime, adeseori cunoscute numai
de cel care le poartă povara, şi între ultima lui zvacnire de energie,
care a spart plafonul acestei lumi pentru a salva viaţa Căpitanului,
exista o legătură naturală şi o continuitate logică. Sterie Ciumetti era
aeelaşi şi când strângea un ban pentru Legiune şi când murea pentru
Capitan. Aceeaşi vână spirituală hrănea amândouă sacrificiile, deşi
valoarea lor nici nu se poate compara.
După împuşcarea lui Duca, Victor Iamandi,
subsecretar de stat la Inteme, dăduse ordin organelor de poliţie şi
jandarmerie că dacă îl prind pe Corneliu Codreanu să facă justiţie
sumara cu el. Sterie Ciumetti fusese eliberat de la Jilava in după
amiaza zilei de 29 Decembrie, cu câteva ore înainte de atentatul de la
Sinaia, împreună cu Ion Moţa şi Vasile Marin. Abia poposise in mijlocul
familiei lui, când zbirii bat din nou la uşă şi îl ridică. De asta dată
pentru totdeauna. Dus la poliţie, a fost groaznic chinuit ca să spună
unde poate fi găsit Căpitanul. Cum Ciumetti lucrase permanent la
secretariatul Mişcării, era cel mai indicat să le dezvăluie legăturile
Căpitanului, persoanele pe care le frecventa in Capitală şi unde
eventual s-ar putea ascunde. Cu toate chinurile ce le-a suferit,
comisarii n-au putut smulge nimic de la el. L-au ameninţat cu moartea.
Ciumetti nu s-a turburat, atunci într-un acces de furie şi disperare, au
tras in el şi apoi i-au azvârlit trupul neînsufleţit la marginea unui
lac in jurul Bucureştilor.
Comisarii de politie, Panova si Aurelian
Negrescu, responsabili de moartea lui Ciumetti, au fost reclamaţi
justiţiei şi s-au început cercetările împotriva lor. Dar procesul n-a
ajuns să se judece. Prin corupţie şi presiuni guvemamentale asupra
organelor de anchetă, afacerea a fost înmormântată. Abia in toamna
anului 1940 vinovaţii si-au luat cuvenita pedeapsă.
Trebuie să ne închipuim ce s-a petrecut
in sufletul lui Sterie Ciumetti in timp ce loviturile cădeau cu grămada
asupra trupului său slăbit. De o parte era viaţa caldă şi ademenitoare,
era căminul abia înfiripat, de unde fusese smuls abia de câteva ore; de
alta, era viziunea măreaţă a destinului românesc in lume, Căpitanul,
Ţara, Legiunea, care-şi croise drum vitejeşte până atunci in mijlocul a
mii de primejdii şi duşmănii. Toate aceste cuceriri şi realizari să se
prăbuşească acum, după atâtea suferinte şi sacrificii, dacă ar fi
Căpitanul descoperit şi ucis? Nimeni n-ar mai fi in stare să ia de la
capăt mişcarea de renaştere natională. Totul se putea pierde pentru un
moment de slăbiciune al lui. Atunci, gândindu-se la figurile legendare
ale Armatolilor, într-un efort supraomenesc s-a ghemuit in durerea lui,
pentru a rămânea credincios visului de înăltare românească in lume.
Carnea si oasele zdrobite au fost învinse de forţa spiritului până ce
călăii l-au eliberat de chinuri şi dureri, dându-i lovitura de graţie.
În toată viaţa lui de luptător pentru
mântuirea neamului românesc, Sterie Ciumetti a fost de o consecvenţă
severă. Odată ce s-a hotărât să apuce drumul spinos al luptei naţionale,
pentru el nu au mai existat întoarceri, revizuiri, sau îndoieli. Având
formaţie de luptător încă din mediul in care s-a născut şi in care şi-a
petrecut adolescenţa, prin Legiune a îmbrăţişat aspiraţiile neamului
întreg şi şi-a încheiat viaţa dând un exemplu cutremurător de lealitate
fată de idealul care i-a încălzit sufletul. Căpitanul i-a cinstit
memoria, aşezându-l in fruntea martirilor pomeniţi la şedinţele de cuib.
Sterie Ciumetti a fost un caracter tăiat
in stâncă. Viaţa şi moartea lui formează un bloc de granit, o unitate
indestructubilă. O existenţă rar întâlnită, modelată până in ultima
clipă de văpaia spiritului nemuritor.” Sursa: FrontPress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu