Economie, Distributism si Ortodoxie
1. Lucrarea economică sau negoţul cu bună măsură
Economia este o ştiinţă a cărei esenţă o
reprezintă activitatea economică. Aceasta este fără îndoială o latură
importantă a acţiunii sociale. Activitatea economică a existat din cele
mai vechi timpuri; chiar dacă unii specialişti consideră că ştiinţa
economică a precedat toate celelalte ştiinţe sociale şi ale naturii, cu
excepţia fizicii, omul în Rai, neavând grija zilei de mâine, nu făcea
activităţi economice, dar în schimb exista credinţa în Dumnezeu.
Ulterior, din pricina căderii în păcat şi alungării din Rai, omul a
început să aibă grija zilei de mâine. Tot acum au apărut nevoile, care,
în funcţie de cele trei dimensiuni ale fiinţei umane (biologică, socială
şi raţională), se grupează în nevoi fiziologice (necesare pentru a
trăi), nevoi de grup, nevoi spiritualpsihologice. Aici se pune problema
nevoilor, trebuinţelor, din punct de vedere biblic.
Dea lungul secolelor, una dintre cele
mai importante activităţi economice era comerţul, de aceea în Sf.
Scriptură există multe trimiteri la această activitate. Comercianţii în
spirit creştin sunt definiţi ca fiind negustorii cu bună măsură. Esenţa
activităţii economice o reprezintă profitul, sau mai bine spus, conform
principiului hedonist, maximizarea profitului în raport cu efortul
depus, sau minimizarea efortului, a resurselor intrate în raport cu
efectul scontat aşteptat.
1.1. Repere biblice cu temă economică
În Sf. Scriptură există 2350 de versete
cu temă economică, prin care Dumnezeu ne transmite cum trebuie să ne
administrăm bunurile. Sintetizez câteva idei principale biblice, care
pot inspira şi îndruma viaţa economică. Vezi pe larg şi Studiul Biblic
Financiar şi Afaceri ca la Carte.
-Nimic de pe pământ nu ne aparţine, cu atât mai puţin banii şi bunurile dobândite aici.
-Tot ce a fost creat în natură a fost
creat pentru om, pentru satisfacerea nevoilor proprii fiecăruia.
Învăţătura Sf. Scripturi, prin care ni se comunică cuvântul lui
Dumnezeu, ne spune că atunci când nevoile noastre curente sunt
asigurate, ar trebui să ne arătăm mulţumiţi; iar înainte de orice nevoie
este nevoia de Dumnezeu: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi
dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga vouă (Matei 6, 33).
-Lipsa moralităţii în domeniul economic
este expresia unui deficit moral al societăţii în ansamblul ei şi o
lipsă de credinţă la nivel personal, care are efecte comunitare. De aici
rezultă necesitatea unor mecanisme pentru asigurarea moralei sociale şi
respectiv de instanţe de control în acest sens. Biserica are un mare
rol pentru prevenirea, vindecarea şi formarea morală a omului pentru a
conveţui în societate ca un bun creştin.
1.2. Biserica şi responsabilitatea socială. Principii şi atitudini ortodoxe
-Nu există o adevărată soluţie a „problemei social-economice” în afara Evangheliei.
-Credinciosul trebuie să fie prezent în
centrele unde se elaborează orientările viitorului, pentru a fi
promovate cât mai urgent principiile evanghelice de adevăr, dreptate,
libertate, bucurie şi pace în Duhul Sfânt, principii ce prefigurează
Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ precum şi în cer.
-Aceste principii creştine trebuie să
reintre în circuitul valorilor umane ţinând cont de libertetea
fiecăruia, de comunitatea de iubire şi de strădania firească a omului
după fericirea terestră în comun, în drumul lui spre veşnicie.
-Nimănui nui este îngăduit să fericească pe alţii cu dea sila, în numele unor principii sau programe sociale sau economice.
-Biserica trebuie să ia atitudine
împotriva individualismului modern, atomizat şi democratic, împotriva
totalitarismului contemporan, autoritar şi tiranic, care substituie
adevăratei comunităţi de dragoste, a Bisericii lui Hristos, chipul
apocaliptic al Leviatanului.
-Biserica trebuie să apere şi să susţină
demnitatea omului. Să fie o Biserică de zi cu zi – nu numai de duminică
sau de sărbătoare – pentru oameni şi pentru societate, să le apere
interesele spirituale, morale, sociale, economice, comunitare,
materiale, toate în Duhul lui Hristos.
-Creştinul, pentru a evita eşecul,
trădarea chipului adevărat al omului, drama pământească de a fi silit să
trăiască rupt între două lumi, trebuie să se lepede de chipul modern al
acestei lumi, săL mărturisească pe Hristos şi Evanghelia Lui şi să
rămână un membru activ al Bisericii dar şi al Societăţii.
-Lepădarea de chipul acestei lumi nu
înseamnă fuga de lume, nici militantismul indivizilor în lupta contra
altor indivizi, sau împotriva structurilor care menţin nedreptatea
socială, ci reprezintă urmarea lui Hristos, poate înseamna o alternativă
pentru cei care doresc să cunoască pe Hristos şi înseamnă că „fiii
luminii sunt mai înţelepţi decât fiii acestui veac”.
-Vindecarea sau revitalizarea corpului
social-economic sau cum propune Ovidiu Hurduzeu şi colaboratorii prin
teoria distributistă ”remoralizarea pietei, relocalizarea economiei si recapitalizarea saracilor”
trebuie să se facă în Duhul şi în numele lui Hristos, prin exemplul
personal şi comunitar, deoarece creştinul trebuie să fie „sarea
pământului” şi „lumina lumii”, şi orice faptă bună să o facă din
dragoste pentru Dumnezeu şi aproapele, ţinând cont de libertatea
persoanei.
-În mediile ecumenice li se impută
ortodocşilor faptul că ei nu au de unde prezenta o etică socială. O
acuză total falsă, făcută de cei ce nu înţeleg că Ortodoxia nu poate fi
plasată la nivelul natural şi obligatoriu al problematicii impuse de
modul de viaţă occidental. „Neracordarea” Ortodoxiei la acest mod de
viaţă nu este o încurcătură istorică şi nici o simplă absenţă de
vigilenţă teologică, ci ea nu confundă etica socială şi
politicile social-economice cu învăţătura lui Hristos, nici nu
transformă etica creştină în etică de economie politică. Ortodoxiei îi este străină teologia politică sau teologia revoluţiei!
-Morala socială a Bisericii Ortodoxe
este o morală de comuniune, care se indentifică cu conţinutul ontologic
al adevărului eclezial. Adevărul vieţii e comuniune în Hristos prin
Duhul Sfânt.
-Comuninunea constituie viaţa, dar
constituie deopotrivă şi morala vieţii, dinamica vieţii, impulsul şi
mişcarea ce împlinesc viaţa în deplină libertate a persoanei. În această
comuniune, centrală este persoana, nu distanţa existenţială a
realităţii individuale sau social-economice a „celuilalt”.
-Este contradictoriu să vorbim de „etică
socială” obiectiv aplicabilă, din moment ce evenimentul comuniunii se
judecă exclusiv în cadrul libertăţii personale. Când se impun în mod
convenţional sau cu forţa modele în afara persoanei, sau când dorim „să
creăm de sus” o comuniune cu programe definite şi cu legi raţionale, cu
reguli ireale de libertate şi de justiţie, fie economice, culturale sau
de orice altă „valoare” obiectivă, mutilăm însăşi viaţa şi îi chinuim pe
oameni.
-Unele mişcări creştine (devenite
religie şi nu sistem de viaţă firească) încearcă să reconstitue – fie şi
numai în cadrul socialului – unitatea universului spart de iscodirea
modernă şi să instituie un Dumnezeu colectivitate în locul Dumnezeului
Creator, Tată şi Mântuitor, să instituie transcendenţa naturală a
socialului şi a economicului faţă de individ în rolul transcendenţei
absolute a Divinităţii; toate aceste încercări Biserica Ortodoxă nu le
poate privi decât ca pe o formă de neopăgânism. O astfel de „fericire
pământescă laolaltă” oferă nălucirea unei false aşteptări paradisiaice,
adică un „rai trist”, fără Dumnezeu.
1.3. Ce este Biserica Ortodoxă şi care este rolul ei în economie?
-Biserica este Trupul tainic al lui
Iisus Hristos, viu şi activ în lume şi în istorie. Ea trebuie să vegheze
la spiritualizarea actului politic, economic şi social, să transcede
lumea şi să o transfigureze hristic, şi nicidecum să se dilueze în
aceasta. De aceea trebuie să fie meta-politică, meta-economică şi meta-socială.
-Întrucât valorile acestei lumi oferă
prea puţină motivaţie în raport cu aspiraţiile creştinului, Biserica nu
trebuie să susţină un anume sistem politic, economic sau ideologic, ci
trebuie privită ca mijloc de tămăduire şi de îndumnezeire.
-Ortodoxia ca doctrină şi sistem „de
viaţă din belşug” este net superior oricărei doctrine politice,
economice sau sociale. Biserica poate fi privită în acest sens ca o
alternativă concretă şi sigură pentru bunăstarea pământească, mântuirea
lumii şi a omului prin Iisus Hristos.
-Biserica respectă autonomia legitimă a
ordinii democratice şi nu-şi atribuie calitatea de a impune o soluţie
economică, instituţională sau constituţională.
-Când oamenii îşi închipuie că deţin
secretul unei organizări sociale sau economice perfecte, îşi inchipuie
că pot folosi şi orice mijloc – chiar şi violenţa şi minciuna – pentru a
o realiza. Politica sau economia devin atunci o „religie lumească”,
având iluzia că va construi raiul pe pământ. Nici o societate politică
sau economică avânduşi propria autonomie şi propriile legi nu va putea
fi confundată cu Împărăţia lui Dumnezeu.
-Biserica Ortodoxă nu este o Biserică
printre alte biserici, ci este singura Biserică adevărată, una, sfântă,
sobornicească, apostolească şi patristică Biserică şi aşa trebuie să
rămână până la sfârşitul veacurilor.
-Ortodoxia nu trebuie să se transforme
în religie sau în anexe politice, economice sau sociale ale statului
secular, aşa cum s-a petrecut cu bisericile neortodoxe după 1054 până în
prezent, sau şi mai rău să devină ele însele un stat în stat
(Vaticanul), printre alte state, tocmai Biserica lui Hristos, care are
datoria morală de a reeduca, moraliza şi spirutualiza statul. Nu este
permis să amesteci pe Cezarul lumesc cu Dumnezeul cel ceresc, sau
Impărăţia lui Dumnezeu cu împărăţia lumii acesteia.
-Din punct de vedere ortodox Biserica
operează chirugical păcatul şi credinciosul are şansa să se vindece dacă
lucrează sinergic cu harul, iar impactul acestei vindecări are efect
asupra vieţii sociale şi economice întregi; iar Statul trebuie să
opereze economia şi politica, şi în acest caz bolnavul se însănătoşeşte
dacă există dorinţă politică sau civică (comunitară). În aceste condiţii
dăm fiecare şi cezarului şi lui Dumnezeu ce se cuvine.
-În această cheie teologală nu putem vorbi despre un distributism ortodox sau despre o ortodoxie distributistă,
deoarece ortodox – calea cea dreaptă – arată drumul spre transcendent,
spre Dumnezeu. Distributismul economic propus de D-l Hurduzeu poate
sluji şi arăta Calea şi merge pe acelaşi drum, dacă economicul are şi un
scop soteriologic, acela că bogăţia folosită bine, poate satisface cele
6 cerinţe mântuitoare la Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos: a
hrăni pe cel flămând, a adăpa pe cel însetat, a îmbraca pe cel gol, a
primi pe cel stăin, a vizita pe cel bolnav şi în temniţă. Deci economia
ca mijloc de mântuire. Dar nici atunci nu poate fi vorba de o economie
distributistă ortodoxă, ci de un concept economic motivat hristic de un
creştin ortodox. Cu toată smerenia Ortodoxiei, ea nu se poate coborî
înapoi la materie, chiar şi pentru scopuri nobile, filantropice,
economice şi sociale, deoarece drumul ei are un singur sens, o singură
Cale, un singur Domn şi nu doi, o singură impreună lucrare trup-suflet,
respectiv relaţia materiei (economiei) cu viaţa duhovnicească şi un
singur ţel: îndumnezeirea omului folosind şi materia-economia pentru
aceasta, şi nu îmbogăţirea lui materială, cu orice preţ. Separându-le ar
însemna să disociezi trupul de suflet, care ar produce moartea. În
clipa în care relativizăm, actualizăm – aggiornamento nepermis de mult,
folosim, instrumentalizăm sau îmblânzim Ortodoxia, există pericolul ca
Ortodoxia să devină umanistă, adică să arate drumul spre om, în loc să
arate drumul spre Dumnezeu.
2. Distributism şi Ortodoxie. Dileme şi precizări
Traseismul ideologic al unor economiști
moderni de la dreapta la stânga și invers, care urmăresc doar interesul
personal sau de grup sau experimente mondialiste oculte, produc și mai
mare haos, confuzie, egoism, luptă de clasă, avariție, cămătărie salvată
din banul public, și în cele din urmă demolarea lumii. Soluția ieșirii
din această perspectivă sumbră și revenirea la dreapta măsură a
economiei este cea hristică, adică o economie a dăruirii frățești de
dragul şi în numele lui Iisus Hristos, iar unii economişti şi teologi
creştini propun teoria economică distributistă. Economia civică,
reprezentată de clasa de mijloc şi “bazată pe o dispersie largă a
proprietăţii productive” atât în satele cât şi în oraşele din România
este doar de 5% faţă de Germania de 92 %. Aceasta arată polarizarea
societăţii româneşti şi dezastrul economiei recente.
Acest lucru a fost posibil întrucât în
ultima vreme economia în România a fost secătuită de valorile ei morale
minime şi livrată discreţionar marilor carteluri economice, la comandă
politică internaţională.
În
ciuda acestei catastrofe naţionale, unii politicieni şi economişti
recenţi cred, că politica de dreapta se suprapune armonios cu Dreapta
Credință – Ortodoxia. Nimic mai fals. Economia, sau cum spus Sf. Părinți
negoțul cu bună măsură, din punct de vedere creștin ortodox, nu e nici
de dreapta nici de stânga, nici distributist sau civic, ci este dincolo
de orice repere fizice terestre sau atribute, este doar de sus, adică de
la Dumnezeu. Redau câteva repere ale moralei creştine ortodoxe privind
aspectul economic:
-a munci sau a face economie – negoț făra a ţine seamă de Creator, de aproapele sau de creaţie este un păcat;
-exploatarea muncii este un păcat strigător la cer;
-dreptul la proprietatea privată
este, după Sf. Scriptură, relativ şi prin urmare nici proprieteatea
privată nu are o valoare absolută. Dumnezeu este proprietarul
absolut a toate. Dumnezeu împrumută spre folosinţă omului din
proprietatea lui, spre binele său şi al aproapelui. Pentru acest lucru
omul trebuie să fie mereu mulţumitor faţă de Dumnezeu.
-În acest context Dumnezeu recunoaşte
omului dreptul de proprietate relativ şi condamnă orice violare a lui,
în cele două porunci din decalog: „Să nu furi”, respectiv: „Să nu
doreşti casa aproapelui tău…”.
-Omul are dreptul la proprietatea comună
asupra cunoaşterii, asupra tehnicii şi a ştiinţei. Omul se străduieşte
prin munca sa, nu numai pentru sine, ci şi pentru ceilalţi şi împreună
cu ceilalţi.
-Omul are vocaţia de a fi stăpân şi
păzitor al creaţiei şi nu risipitor şi prădător. În acest sens prin
administrarea şi eficientizarea creaţiei păstrând echilibru ecosistemic
al naturii, cu dorinţa de a face activităţi economice, se respectă
persoana umană şi demnitatea sa. Astfel se evită consumismul, risipa,
relativizarea principiilor economice şi morale, precum şi hedonismul.
-Dumnezeu a binecuvântat bunurile
materiale ale pământului şi lea dat omului “spre hrană” şi folosinţă şi
binecuvintează pe om cu bogăţie, dacă nu-şi alipeşte inima de ea. Omul
trebuie să folosească lumea euharistic.
-Ispita sau refuzul omului de a face din
relaţia cu lumea o „euharistie”, o acţiune de mulţumire către Dumnezeu,
de a face să devină „euharistie” – mulţumire – însăşi viaţa lui, atrage
după sine căderea inevitabilă.
2.1. Distribuţie sau retribuţie?
Sf. Scriptură pe lângă caracterul
profetic-revelat este şi o „carte socialdiaconică” revelată, cu efecte
economice asupra vieţii de zi cu zi, pe care o scrie şi din care ne
învaţă arta slujirii şi a economiei Însuşi Dumnezeu. Sf. Scriptură
numeşte plata lucrătorului ca vrednicie pentru munca depusă, deci
retribuţie şi nu distribuţie: vrednic este lucrătorul de plata sa.
Din pilda talanţilor se deduce
caracterul asociativ şi creativ al iniţiativei umane, adică cel ce a
primit sau i-a fost distribuit ceva, are libertatea de a face profit
împreună cu alte persoane sau instituţii, (parteneriat privat), cu
oricine crede el şi cum crede el mai bine de cuviinţă.
Deci nu stăpânul îi stabileşte regulile
sau planul cum să facă profit, ci are libertatea de a hotărî singur, de a
fi creativ, dinamic, înţelept etc.
În lipsa creativităţii şi imaginaţiei
economice, are voie cel puţin, şi în cele din urmă, să meargă chiar la
zarafi (băncile de azi?), dar nu i se permite să nu facă nici un profit.
Pentru că nu a mers măcar la zarafi cel ce a primti un talant şi l-a
îngropat, este pedepsit pentru aceasta, cu deposedarea de tot ce a
primit: “Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu,
venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă“.
Vedem că Dumnezeu dă, sau distrubuie din
averea Sa, dar cere şi socoteală şi pedepseşte pe cel ce îngroapă sau
risipeşte. “Era un om bogat care avea un iconom şi acesta a fost pârât
lui căi risipeşte avuţiile. Şi chemândul, ia zis: Ce este aceasta ce aud
despre tine? Dămi socoteală de iconomia ta, căci nu mai poţi să fii
iconom” (Luca 16, 112).
Deci “distributorul” a cerut
socoteală faţă de toţi cei ce au primit de la el şi a răsplătit celui
harnic şi întreprinzător, dar a şi pedepsit pe cel leneş şi fără curaj
şi iniţiativă.
Întrebarea primordială care se pune în
contextul teoriei distributiste este: cine trage la socoteală pe cel ce
primeşte şi felul cum administrează? Tot statul? Dacă da, atunci este o
problemă majoră. Din istoria recentă a României ne amintim că în
perioada de tranziţie năucitoare postdecembristă au fost distribuite
cupoane, active şi actiuni cetăţenilor, numită şi cuponiada
distributistă. Cine i-a tras la răspundere pe cei ce le-au iniţiat fără
reguli precise, le-au adunat şi manipulat în folosul lor, înşelând mii
de oameni şi demolând pur si simplu economia ţării? Cine ne garantează
acum că propunând o nouă variantă distributistă a la Cojocaru nu se va
repeta aceeaşi cuponiadă cu aceleaşi efecte dezastroase?
Iată întrebări deloc retorice care aşteaptă un răspuns. Dacă nu este încă un răspuns, există două varinate:
-economiştii distributişti actuali par a
nu fi deloc în pas cu evenimentele, sau dimpotrivă le-au depăşit,
sărind prea multe trepete până la limita utopicului;
-nu există stabilită încă nici o noţiune
despre ce înseamnă justiţia distributivă, aşa cum ne sugerează pilda
talanţilor sau însăşi raţiunea firească a lucrurilor.
3. Propuneri şi perspective
Sf. Scriptură cheamă pe cei ce au
puterea şi autoritatea statală să o folosească pentru apărarea de rău şi
pentru susţinerea binelui de orice fel. În aceasta constă sensul moral
al existenţei statului.
Biserica Ortodoxă poate ajuta la
dezvoltarea economică a unei societăţi, respectiv a unei ţări, deoarece
investiţiile financiare presupun şi o investiţie etică sau morală în
sens ortodox.
Criza prin care trecem, nu este exclusiv
de natură economico-politico-administrativă sistemică, ci şi o criză
antropologică şi spirituală, care măreşte şi mai mult raza cercului
vicios al risipei, al consumismului, al egoismului şi al hedonismului
dus la extrem. Acest cerc se rostogoleşte liber şi cu viteză spre haos,
dezintegrare economică, financiară, morală şi socială, şi prin faptul că
finanţarea a fost si este mai departe separată de economia reală;
economia actuală mondială a devenit autonomă şi autocefală, eludând
astfel controlul şi voinţa politică exprimată prin votul popular, iar
politica la rândul ei s-a separat de etica umană, precum şi de valorile
moralei creştine.
În mod concret, pentru a pune capăt
acestei stări de fapt, Biserica poate contribui împreună cu politicul,
împreună cu factorii economici, academici şi sociali la redresarea
economică şi la vindecarea morală a lumii, prin însăşi învăţătura
ortodoxă şi prin structurile ei eclesiale, promovând de exemplu:
-cultura adevărului (pe
aceasta se bazează încrederea investitorilor şi a acţionarilor, precum
şi încrederea angajaţilor cu privire la siguranţa locului lor de muncă);
-cultura respectului
(fie faţă de clienţi sau faţă de proprii angajaţi, unde respectul are la
bază demnitatea omului şi asemănarea lui cu Dumnezeu, fie faţă de
proprietatea spirituală şi materială a celorlalţi);
-cultura iertării
(fiecare angajat al unei întreprinderi comite greşeli, altminteri nimeni
n-ar mai avea nici un fel de iniţiative; răbdare ca formă de sprijinire
a autoajutorării; acceptarea altor feluri de a fi);
-cultura solidarităţii
(să te simţi om în interiorul colectivului întreprinderii, să ai
valoare, să poţi fii un exemplu moral –conducerea prin exemple–, să
preiei răspundere faţă de tine, de aproapele tău, de colectivul
întreprinderii, de societate, să practici încrederea faţă de colegi şi
de întreprindere, empatia umană şi socială, să fii ajutat în procesul
muncii) etc.
Este ştiut faptul, că o cultură a muncii
astfel influenţată din punct de vedere etico-social-creştin va optimiza
considerabil randamentul întreprinderilor, al întreprinzătorilor şi
instituţiilor economice, crescând prin aceasta atractivitatea şi şansele
amplasării unei noi întreprinderi sau a unei noi investiţii într-o
asemenea societate.
Biserica a dezvoltat în istorie valorile
de mai sus în diferite timpuri şi situaţii dificile, pentru uşurarea
vieţii credincioşilor ei. Sf. Vasile cel Mare, de exemplu, face apel la
bunătatea unui agent fiscal ca preotul dintrun sat să nu sufere nici o
păgubire din pricina impozitului. Iar în altă scrisoare îi scrie unui
agent fiscal să fie omenos, pentru a se putea arăta vrednic de o faimă
nemuritoare.
Urmând exemplul Mântuitorului nostru
Iisus Hristos, Sf. Părinţii ai Bisericii au arătat în mod practic ce
înseamnă cultura adevărului, a dreptăţii sociale, a respectului, a
iertării, a solidarităţii şi a dragostei creştine. Renumiţi printre
aceştia sunt, pentru atitudinea lor, adică pentru funcţia de apărător al
săracilor, Sfântul Ioan Gură de Aur, iar pentru funcţia de
întrajutorare efectivă a celor în nevoi, Sfântul Vasile cel Mare, cu
oraşele sale ale milosteniei, cunoscute şi sub numele de baziliade.
4. Concluzii
-Economia se bazează pe condiţii, pe
care ea însăşi nu le poate oferi, întucât dezvoltarea economică a unei
ţări depinde în mod hotărâtor de viaţa morală a ţării în cauză.
Biserica poate sluji la dezvoltarea economică a unei societăţi, prin
serviciile ei eclesial-morale şi social-filantropice, mult mai mult
decât orice morală umanistă seculară.
-Cred că politica economică distributisă
este compatibilă cu Ortodoxia fără să se suprapună cu aceasta, şi fără
să-şi împrumute sau atribuie numele de ortodox. Teoria distributistă
poate fi luată în serios ca o variantă viabilă, ca o a treia cale, doar
dacă artizanii ei vor găsi şi instrumentele de implementare a unei
justiţii distributive eficiente şi reale.
-O economie politică eficientă şi
benfică trebuie să ţină cont de principiile disciplinei Bioeticii, ale
Antropologiei Economice, ale Teologiei Morale Ortodoxe şi să se inspire
din doctrina creştină ortodoxă, pentru ca să poată deveni o ştiinţă
integrală, o disciplină umană completă și dreaptă, în sens practic şi
știinţific, care poate genera prosperitate și pace socială durabilă.
-Nimeni nu poate avea pretenţia că o
doctrină economică s-ar putea suprapune perfect peste învăţătura
creştină ortodoxă, sau să-i folosească numele, oricât de perfectă ar fi
aceasta, doar pentru a convinge sau pentru a se face credibilă. Deci
nici nu poţi să le separi dar nici nu ai voie să le amesteci.
-Nu poţi separa economia de politică,
sau de stat, întrucât sistemele economice se integrează într-o reţea de
legi şi instituţii iar lipsa acestora ar face ca economia să devină doar
o ideologie fără consecinţe practice, dar nu o poţi separa nici de
învăţătura creştină, deoarece ar deveni un pericol social. Deci nu poţi
separa ceea ce Dumnezeu a lăsat fiinţial nedespărțit, adică
etica-bioetica-morala creştină, de economie, întrucât însăși împărăţia
lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în
Duhul Sfânt. Dacă dreptatea şi morala creştină sunt alungate din
economie, atunci ea însăși va deveni o sursa de haos, va alunga pacea
socială și va grăbi sfârșitul de istorie al omului, mutilând astfel
demnitatea şi chipul persoanei umane, acel Imago Dei.
-Aşa cum nu există o politică
creştină ortodoxă propriuzisă, ci doar creştini ortodocşi care fac
politică, tot aşa nu poate exista o economie politică ortodocsă, ci
economişti ortodocşi, care fac economie politică. La baza
acestei formulări stă credinţa mea, că Ortodoxia nu se epuizează în
politică, în economie, cultură, ştiinţă, etc., şi nici întrun proiect al
organizării societăţii umane, întrucât adevărata comunitate spirituală a
creştinului e Biserica, nu statul. În acest sens nu există alternativă.
În afară de Biserică nu există comunitate spirituală. De aceea nu se
poate vorbi de un statcomunitate spirituală, sau de un stat teocratic.
-Conform Sfintelor Canoane, doar Sfântul
Sinod al Sf. Bisericii Ortodoxe Române este singurul îndreptăţit să
formuleze dogme şi învăţături ortodoxe, care să transmită principii
călăuzitoare şi valori formatoare la nivel duhovnicesc, eclesial,
psihosocial, academic, lumii moderne şi postmoderne, bioeticii,
ştiinţei, politicii, economiei, etc., şi să reglementeze moral relaţia
Bisericii cu acestea. Cu toate acestea noi, ca şi creştini clerici sau
laici, suntem chemaţi, ca mădulare vii ale Bisericii să accedem la
devenirea Împărăţiei lui Dumnezeu nu de ieri, nu de mâine, ci de astăzi,
şi de a transmite lumii „gândul lui Hristos”. În acest context Dumnezeu
ne „pretinde” să răspundem de acest timp, ne „atribuie” acestui timp şi
ne încredinţează că noi am fost creaţi de El cu simţul
responsabilităţii, al conştiinţei de sine şi a tot ce ne înconjoară,
pentru a putea percepe adecvat timpurile şi lumea şi pentru a acţiona ca
atare.
-„A da cezarului ce este al cezarului şi
lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” arată separerea treburilor
Bisericii de ale Statului şi datoriile creştinului faţă de Dumnezeu şi
faţă de Stat. Cine încearcă să le amestece şi să folosească utilitarist
Biserica lui Hristos pentru bunăstarea economică sau politică a unei
naţii, acela compromite atât economia cât şi Trupul Tainic al lui
Hristos – Biserica Ortodoxă, care este chemată să elibereze omul de
patimile care îl paralizează şi apoi să-l îndumnezeiască – Theosis.
-Pentru economiştii şi politicienii
nepracticanţi ai credinţei creştine sau pentru cei necreştini se impune
minima moralia pentru homo economicus de a stabili graniţe
liberalismului darwinist şi mondialist actual şi să nu permită ca statul
naţional să fie confiscat în numele unei ideologii globaliste himere şi
utopice, de clici politice, economice sau mondialiste oculte sau să
favorizeze economia unei minorităţi clientelare. În caz contrar
dictatura partidului unic va fi înlocuită cu dictatura unei oligarhii
economice despotice şi oculte, dacă nu deja s-a şi instalat în România
recentă şi în lume! În acest caz statul intrumentalizează şi
instituţionalizează războiul continuu cu proprii cetăţeni. În aceste
circumstanţe Biserica trebuie să aibă o atitudine critică şi
moralizatoare, în sens profetic şi după modelul patristic şi să
sancţioneze hristic derapajul şi dictatura statului, cu riscul de a se
întoarce înapoi în catacombe şi nu de a tăcea vinovat şi colaboraţionist
cu acesta, doar de dragul de a sluji în Biserici frumoase şi în
Catedrale măreţe cu orice preţ şi de a nu-şi pierde confortul şi
avantajele materiale.
Personal cred că Ortodoxia poate inspira
şi ajuta puterii lumeşti şi politicii economiei distributiste, fără
însă să amestece planurile şi scopurile fiecăreia în parte. Economiştii
şi politicienii distributişti şi nu numai ei, au şansa să intre în
istorie şi să facă istorie, nu doar economie şi politică, dacă vor ţine
seama de precizările de mai sus, legate de rolul Bisericii Orotodoxe sau
au neşansa să rămînă mereu în sfera politicii şi a economiei perdante
dacă:
-vor căuta soluţii şi interese străine
de neam, cultură şi spiritualitatea noastră şi fără să ţină seama de
persoana umană şi de Hristos;
-nu vor exorciza răul şi nedreptatea din economia actuală;
-vor pune eşecul, incompetenţa şi
corupţia unora dintre ei pe seama întregului popor, ca fiind hoţ sau
leneş congenital, şi nu pe proasta lor conducere şi reaua credinţă faţă
de neam şi ţară;
-vor avea aroganţa să făurească o
economie politică fără să ţină cont de valorile democraţiei (votul) şi
ale moralei creştine şi se vor considera deasupra poporului şi a
Bisericii ca fiind iluminaţi şi elite, atitudine, ce le-ar da dreptul,
închipuit numai de ei, că doar ei ştiu cum este cu ştiinţa economiei şi
cu criza, şi că lor, ca mari tehnocraţi li se datorează doar ascultare
şi adulaţie!
Se vorbeşte despre o Românie profundă,
care ar putea face o Românie posibilă, însă ambele Românii nu se pot
realiza fără Iisus Hristos, Biserica Sa şi Poporul Său, aşa cum ne şi
atenţionează însuşi Mântuitorul lumii: fără Mine nu puteţi face nimic
(Ioan, 15, 1-5).
Sf. Euharistie şi Filantropia diaconală a
Bisericii – adică iubirea de oameni prin slujire – devin cele mai
importante şi sigure mijloace pentru bunăstarea spirituală şi materială a
lumii, pentru împăcarea omului cu sine însuşi, cu Dumnezeu, cu
aproapele, cu natura, cu societatea şi cu lumea în general, spre
mântuirea şi îndumnezeirea noastră – theosis.
Pentru dobândirea ei este necesar să se
trăiască liturgic, mistic şi euharistic în mod eclesial, economic şi
politic în mod corect şi drept, cultural, ştiinţific, filantropic şi
diaconal în mod hristic, toate acestea întro reciprocă armonie. De Mihai Valică – Rost Online
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu