La TIMISOARA se intampla, totusi, CEVA! (FOTO)

autor: FrontPress 04.09.2012

Într-o țară copleșită de indiferență, saturație și marasm, la Timișoara se întâmplă, totuși, ceva. Nu e vorba de nunți țigănesti, referendumuri felixiene sau manele la maxim, ci de ceva nou pentru peisajele tot mai cenușii ale interminabilei tranziții. Ați ghicit, este vorba despre echipa SS Politehnica, din liga a cincea. De fapt, pentru noi nu este atât de interesantă echipa în sine, cât emanația pe care o crează.

În fotbalul steril, previzibil și ultramercantil din zilele noastre, nenumărați ultrași vorbesc în permanență împotriva “fotbalului modern”, fără să facă însă nimic concret pentru combaterea acestuia. S-au depășit de mult toate limitele posibile, dar oamenii refuză să lupte pentru libertatea și identitatea lor.

Poate că unii ne-ar aminti de pilda cu strugurii acri, dar această cădere bruscă și radicală ne-a deschis de fapt niște perspective nebănuite, care depășesc sfera limitată a sportului. Dacă toată lumea ar analiza fotbalul cu rigla în mână, ar trebui să ținem doar cu Real Madrid sau Barcelona. Fotbalul însă (pentru unii) este mai mult decât un sport – este un fenomen social, în care bucuria deplasărilor, camaraderia, unitatea, distracția și etalarea patriotismului local primează în fața statisticilor reci și chiar a trofeelor. Noi reprezentăm o comunitate în adevăratul sens al cuvântului, un termen care pentru alții și-a pierdut orice însemnătate. Oamenii care devin tot mai singuri, mai egoiști și mai izolați nu pot înțelege entuziasmul irațional al unei gloate pestrițe. Este un lucru care pur și simplu te face fericit, iar asta e tot ce contează.

Gustul victoriei este extrem de dulce, dar uneori te face să-ți pierzi mințile și să uiți de unde ai plecat, renunțând la multe principii care te caracterizau în trecut. Recunosc, am fost unul dintre aceia care au suferit enorm că nu am luat titlul în 2011, și aceasta pentru că mi-am construit un singur țel. În ritmul impus de fostul președinte riscam să ne transformăm într-un CFR Cluj (mai puțin la partea cu trofeele), o echipă (posibil) eficientă, dar lipsită de scrupule și de suflet. Chiar și de suporteri pătimași, fără de care fotbalul nu are nici un sens.

Prin urmare, și noi ne dorim să vedem victorii, promovări și succese, ne dorim o echipă competitivă, inimoasă și ambițioasă, ne dorim glorie sportivă, dar nu cu orice preț. Experiențele trecute ne-au făcut să ne reevaluăm sistemul de valori în ceea ce privește fotbalul, iar calea scandalurilor și a eternelor compromisuri și șantaje sentimentale nu (mai) poate fi calea noastră.

Avem ocazia unică de a face ceva concret împotriva fotbalului modern, în afară de pălăvrăgeală. Avem ocazia să punem temeliile unei noi gândiri și percepții asupra fenomenelor sociale și să producem schimbări prin noi înșine.

Mulți invocă acceptarea compromisurilor în trecut. Dar dacă am trăit toată viața în mizerie și corupție, de ce s-o facem și în continuare?

Și dacă s-au făcut nelegiuiri în trecut, ce? Poate fi aceasta o scuză perpetuă pentru mârșăviile din perioada precedentă? Sau pentru cele ce vor urma?

Mulți dintre noi s-au săturat de un asemenea fotbal, lipsit de demnitate, valoare și perspectivă. Și nu e vorba doar de fotbal, pentru că ne-am săturat în general de o asemenea gândire păguboasă, care legitimează toate fraudele politice, economice și de altă natură.

Cu cârpeli, ghidușii și șmenuri discrete nu vom ieși niciodată din mizeria generalizată care ne copleșește tot mai mult, pe zi ce trece.

Hai să nu așteptăm s-o facă alții, hai să ne schimbăm mai întâi pe noi. Orice reformă organică sănătoasă se face de jos în sus, iar noi, profitând de împrejurări, putem schimba multe lucruri care par bătute în cuie.

În România, ca în orice capitalism sălbatic, parveniților îmbogățiți le este permis aproape orice. Legile și regulamentele se aplică doar în cazul șeptelului, pe când în vârful piramidei nelegiuirilor este permis orice dribling șmecheresc. Oamenii care legitimeaază tot acest sistem prin tăcere, indiferență, mers la vot sau chiar militantism fățiș, se fac părtași la dezastrul creat, și nu e vorba doar de sport.

Politica nu poate arăta altfel decât oamenii care stau la baza ei, iar aceia suntem noi, mulțimea. Urâțenia și ticăloșia noastră se oglindesc în cei care ne reprezintă. Atâta timp cât noi fentăm legea, promovăm mediocritatea, necinstea și corupția, acceptăm cârpeli, manevre, mișmașuri, compromisuri, fofârlici și acte de injustiție, vom primi în schimb numai umilință.

Degeaba arătăm cu degetul, dacă mâna căreia îi aparține votează în continuare alți și alți farisei. Salvarea nu va veni din cer. Dacă oamenii cinstiți nu își vor uni forțele, vor trăi toată viața ca niște fraieri, batjocoriți de personaje de calibrul lui Zambon, Iancu și Anamaria Prodan (ca să mă limitez doar la fotbal).

Prin urmare, la Timișoara se întâmplă ceva. Există o efervescență sinceră, naturală și fascinantă a unei minorități microbiste. O efervescență care poate mișca anumite plăci tectonice.

Dacă un meci cu FC Bazoș a stârnit o pasiune mai mare decât o întâlnire cu rivalii istorici de la UTA, înseamnă că unii oameni au început să înțeleagă ceva. Toți suporterii cu mintea sănătoasă și cu sufletul deschis pentru un fotbal curat au fost impresionați de inițiativa noastră, iar acest lucru ne împlinește și pe noi. Nu suferim să fim băgați în seamă, dar ar ține de domeniul ipocriziei dacă nu am admite că ne impresionează să auzim doar laude de la aceia care până ieri nu știau decât să ne injure, dovadă că solidaritatea pentru niște idealuri nobile nu a dispărut.

Personal, sunt mândru că există astfel de oameni la Timișoara, chiar dacă nu reprezintă majoritatea. Pasul de la vorbe la fapte se face foarte greu. Nu avem nici o garanție că vom reuși, dar chiar și pentru cele trei meciuri de până acum ar fi meritat tot efortul.

Preferăm să fim niște Don Quijoți pe barba și pe sabia noastră, decât o turmă de iobagi moderni.

Și dacă nu vom fi doriți niciodată la masa bogaților (sic!) pentru că bem ca nesimțiții și răgâim a pleșcaviță, chiar nu ne interesează, pentru că am ajuns în punctul în care ne doare fix în învârtoșatul ștromeleag de ligile lui Mitică și șantajele lui Jabba, iar unora nu le vine să creadă cât de “ignoranți” putem fi.

Iar dacă va fi să murim, măcar o vom face frumos. Căntând și chiuind, ca dacii liberi. Ca lupii, nu ca oile. De Goran Mrakici – FrontPress.ro

Citeste si REMORCA SQUAD (FOTO+VIDEO)