Majoritatea
celor care au băut vreodată o bere au auzit, la un moment dat, despre
„legea germană a purităţii berii”. Pasionaţii au remarcat cu siguranţă
că pe etichetele berilor germane se regăseşte fraza „Gebraut nach dem
deutschen Reinheitsgebot”, ce garantează că băutura a fost preparată în
conformitate cu această lege. În ultimii ani, Reinheitsgebot, aşa cum îi
spun germanii, a ajuns să reprezinte o etichetă ce garantează calitatea
celei mai populare băuturi alcoolice din lume, fiind adoptată de-a
lungul globului. Puţini ştiu, însă, povestea celei mai vechi legi aflate
încă în vigoare în Germania, care desemnează totodată cel mai vechi
standard alimentar stabilit vreodată.
O lege veche de jumătate de mileniu
Povestea „legii purităţii berii” începe
în Bavaria acum aproape 500 de ani, pe data de 23 aprilie 1516, când
conducătorii acestei regiuni de la acea vreme, ducele Wilhelm al IV-lea
şi ducele Ludwig al X-lea, au emis la această dată un decret ducal ce
avea să facă istorie, fiind cunoscut astăzi sub numele de
Reinheitsgebot.
Decretul reglementa pentru prima dată
modul în care berea putea fi comercializată în Bavaria. Pentru a-i
garanta calitatea, cei doi duci au stabilit că singurele ingrediente
care puteau fi folosite pentru a produce berea vândută în oraşe şi pieţe
erau orzul, hameiul şi apa, urmând ca orice bere care nu respecta acest
decret să fie confiscată de autorităţi. De asemenea, legea stabilea
preţul maxim cu care putea fi vândută berea (vara, când cererea era mai
mare, preţul era de asemenea mai piperat).
Dacă
acum legea este cunoscută mai ales pentru ideea de „puritate”, intenţia
conducătorilor bavarezi de la acea vreme nu era neapărat aceasta. De
altfel, cuvântul „reinheit”, ce înseamnă puritate în limba germană, nu
apare nicăieri în textul original, acesta fiind pentru prima dată
folosit în textele legale germane în jurul anului 1918.
Istoricii au ajuns la concluzia că, prin
această lege, conducătorii bavarezi erau mai degrabă îngrijoraţi de
soarta pâinii decât de cea a berii. Deoarece berea nu mai putea fi
produsă din alte cereale în afara orzului, acest lucru oferea
producătorilor de pâine un monopol de facto asupra grâului şi secarei.
De ce a fost creată legea purităţii berii?
„Pur şi simplu, autorităţile doreau ca
oamenii să nu utilizeze cereale preţioase pentru a produce bere. Prin
acest decret se asigurau că producătorii de bere nu intrau pe teritoriul
brutarilor”, a explicat istoricul Maureen Ogle într-o declaraţie
acordată revistei Wired.
Pentru conducătorii Bavariei de la acea
vreme era esenţial ca populaţia să poată obţine pâine ieftină chiar şi
în momentele de criză, pentru a evita apariţia revoltelor populare. Dacă
producătorii de bere nu mai concurau brutarii pentru grâu şi secară,
preţul acestor cereale scădea, ceea ce făcea mai puţin probabil tumultul
social.
Totodată, decretul ducal a dus la
creşterea calităţii berii, deoarece mulţi berari foloseau anterior
diferite ingrediente nocive pentru a-şi creşte profitul. De asemenea,
înainte ca hameiul să fie adoptat în întreaga Europă pentru producerea
berii, mulţi berari foloseau plante narcotice precum măselariţa şi
mătrăguna. Prin limitarea ingredientelor berii, autorităţile eliminau un
factor de risc pentru sănătatea populaţiei.
Decretul avea să se dovedească un succes
fără precedent, permiţând berii din Bavaria să ajungă una dintre cele
mai bune din lume. Berarii au recunoscut importanţa pe care această lege
a jucat-o în dezvoltarea industriei bavareze a berii, astfel că
regulile stabilite de ducii bavarezi au început, cu timpul, să fie
aplicate şi în alte regiuni din Germania.
Reinheitsgebot a devenit legea întregii
Germanii în 1918, atunci când s-a format Republica de la Weimar. Deşi
berarii din celelalte regiuni nu doreau adoptarea acestei legi, Bavaria a
anunţat că nu va accepta să fie parte a noului stat decât dacă regulile
purităţii berii se vor aplica pe întregul teritoriu al ţării, astfel că
dorinţa bavarezilor a fost pusă în practică sub numele cunoscut astăzi –
Reinheitsgebot.
Legea a rămas în vigoare în cea mai mare
parte a secolului al XX-lea, însă Curtea Europeană de Justiţie a decis
în 1987 că Reinheitsgebot reprezintă o formă de protecţionism, astfel că
a eliminat barierele de comerţ şi a permis ca în Germania să fie
importate beri care nu respectă această lege.
Autorităţile
continuă să aplice această lege în cazul berilor produse în Germania,
legea purităţii berii fiind o parte a codului fiscal adoptat în Germania
în 1993. Berarii germani continuă să fie fideli acestor reguli
străvechi, etichetele şi reclamele ce promovează berile nemţeşti
subliniind puritatea berilor, calitate apreciată de cei mai mulţi dintre
iubitorii berii din Germania.
Legea purităţii berii este atât de
apreciată în Germania, încât în 2011 un grup de berari, politicieni şi
alţi membri importanţi ai societăţii a cerut includerea Reinheitsgebot
pe lista Patrimoniului Cultural Intangibil al Umanităţii, stabilită de
UNESCO (pe care se regăsesc două tradiţii româneşti, cea a căluşarilor
şi a doinei).
„Această lege veche de aproape 500 de
ani reprezintă una dintre cele mai vechi reglementări a alimentelor din
lume. Pentru foarte mult timp, ea a oferit consumatorilor garanţia că
vor beneficia de un produs absolut pur, gustos şi de o calitate înaltă.
Berea este şi va continua să fie băutura naţională a Germaniei”, a
anunţat la acea vreme Institutul German pentru Puritatea Berii.
Chiar dacă UNESCO nu a inclus până acum
Reinheitsgebot pe lista Patrimoniului intangibil, această lege continuă
să reprezinte o influenţă importantă asupra berii din întreaga lume, iar
rolul pe care aceasta l-a jucat în istoria acestei populare băuturi
merită cunoscut de fiecare persoană ce doreşte să bea o bere preparată
din cele mai bune ingrediente. De Marius Comper – Descopera
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu