La dispartia unui crucisator al presei crestine: O lume fara ROST
De
câte lucruri trebuie să ne lipsim în viaţa asta pentru a le înţelege
valoarea? Cât şi ce trebuie să pierdem pentru a ne da seama, la final,
de importanţa unei lucrări sau a alteia? Un lucru e cert: noi, românii,
avem vocaţia tânguirii după ce a fost, însă când dobândim ceva important
nu ştim să-i preţuim valoarea. Idilizăm trecutul – ca nişte moşnegi
neputincioşi –, dar nu ne bucurăm de prezent, nu ştim să ni-l ţinem
aproape, să ni-l însuşim.
Aşa s-a întâmplat şi cu revista ROST.
Una dintre puţinele publicaţii cu adevărat ortodoxe, de vitalitate şi
longevitate, de largă exprimare jurnalistică, de ţinută editorială şi –
nu în ultimul rând – morală. În pofida tuturor avertisementelor lui
Claudiu Târziu – sufletul ROST-ului –, ignorând semnalele S.O.S. lansate
periodic, am asistat neputincioşi (nevolnici, aş zice) la dispariţia
acestui crucişător (la propriu) al presei creştine în apele mâloase ale
crizei economice şi ale indiferenţei româneşti de început de mileniu. Ne
văităm că nu avem de unde şi de la cine învăţa, că tânăra generaţie
este agresată constant de non-valori, că nu avem alternative de lecturi
sănătoase, că ni se fură identitatea. Dar ROST-ul, ce-am făcut cu el?!
De ce a sucombat după „numai” 112 numere? Doar atât a avut de spus
intelectualitatea creştină românească? Atât am avut noi, cititorii, de
aflat despre lumea în care trăim?
112 de numere în care au scris sute de
personalităţi contemporane ale vieţii româneşti. 112 numere în care am
aflat nenumărate lucruri despre generaţiile care au fost, despre
adevăratele elite ale României interbelice. 112 numere în care
duhovnicii noştri ne-au sfătuit asupra pericolelor care ne pun în
primejdie mântuirea. Mântuirea, fraţilor – ce cuvânt greu!
Aceste 112 numere au devenit, începând de azi, un 112 al urgenţei, al indiferenţei, al lipsei de ROST! Să ne amintim asta de fiecare dată când avem nevoie de ajutor şi nimeni nu e la celălalt capăt al firului!
Aceste 112 numere au devenit, începând de azi, un 112 al urgenţei, al indiferenţei, al lipsei de ROST! Să ne amintim asta de fiecare dată când avem nevoie de ajutor şi nimeni nu e la celălalt capăt al firului!
Dar ce ne tot mirăm atât: într-o lume
condusă de „doctori” şi „marinari”, navele se scufundă pe rând şi
puţinii supravieţuitori care mai erau pe punte pier unul câte unul… De Răzvan BUCUROIU – Text apărut ca editorial în numărul 110, pe luna septembrie a.c., al revistei “Lumea Credinţei”
Nota Claudiu Tarziu:
Articolul prietenului Răzvan Bucuroiu reprezintă un semn de
solidaritate, dar nu e doar atît. El atrage atenţia asupra faptului că
se întîmplă ceva grav cu noi şi că dispariţia revistei ROST nu e decît
un simptom. Sînt perfect de acord.
Îi mulţumesc şi aici lui Răzvan Bucuroiu
pentru că nu a lăsat să treacă în tăcere şi nepăsare moartea unei
astfel de publicaţii. E un gest despre care nu mă îndoiesc că nu este
numai unul motivat de prietenie, ci şi un reflex firesc al unei
conştiinţe treze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu