CENZURA


CENZURA Natiunii prin Audio-Vizual

autor: FrontPress 05.11.2012
Când Europa a încercat să contureze un instrument de cenzură al informaților pe cel mai „viral” domeniu al noilor formate media, internetul, pentru un control al rețelelor de dezbatere dar și al presei electronice, măcar a căutat să impună, înainte de toate, un cadru de reglementare. Dacă acesta ar fi izbutit, în speță aprobarea maleficului acord ACTA la nivelul Uniunii Europene, ar fi urmat în mod cert și conturarea, legală, a unor instituții-instrument de control. Dar, chiar dacă ACTA a fost respins, presiunile vizând conturarea unor mecanisme de control au continuat la noi. Fără a de vorbi măcar public, ca dezbatere democratică a unei inițiative vizând legalitatea juridică și a oportunității în spațiul media a creării unui instrument specific de control, se încearcă o extindere abuzivă a sferei de acțiune a unui organism deja existent.
Și nu este nici un secret că, de multă timp, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) jinduiește la uriașa felie de comunicare a internetului. De acolo de unde, dacă și-ar putea înfige ghearele acaparatoare, instituția ar putea să stoarcă mulți bani din amenzile pe care, acum, este limitată a le aplica doar, așa cum îi spune și titulatura, la nivelul audiovizualului. În speță, televiziunilor și a radiourilor. De altfel, în cârdășie cu legislativul, speculând frustările unor parlamentari ale căror unice proiecte ca aleși ai neamului vizau croirea unor inițiative legistive vizând controlul blogurilor și al ziarelor electronice, CNA a mustit de multe ori în pofta de acaparare a unui domeniu extrem de suculent pentru un eventual organism coercitiv.
E adevărat, inițial, dincolo de latura financiar-pecuniară vizată de CNA, era vorba mai mult de interesul diverselor ocârmuiri de a controla un segment ostil planurilor acestora: presa scrisă. Pentru că, prin acordarea dreptului de a amenda activitatea asociată presei electronice, CNA putea face ulterior și pasul ca organism de reglementare a presei scrise. Mai întâi a presei online, la vremea respectivă ziarele electronice fiind doar niște „cenușărese” față de ziarele pe hârtie, pentru a cuprinde apoi în cadrul de reglementare, ca ținta supremă, presa tipărită. Și au numeroase proiectel strecurate în parlament care încercau să dea astfel de puteri CNA-ului.
Nu după mulți ani, însă, „ierarhia” avea să se răstoarne, ziarele tipărite devenind ele cenușăresele celor electronice. A fost momentul în care cenzura și sugrumarea până la dispariție a presei scrise erau mult mai facile prin intermediul mecanismelor financiare. De la restrângerea accesului la publicitate, prin masiva dezagregare a mediului economic, la scumpirea hârtiei de ziar, prin desființarea fabricilor de hârtie și îndreptarea spre hârtia mult mai scumpă din import, dar, mai ales, prin controlul și desființarea secțiunii vitale a mecanismului de aducere a ziarelor și revistelor la îndemâna cititorilor. În speță, rețelele naționale de difuzare a presei, desființate sau limitat la structuri zonale, dar și eliminarea, sub presiunea comercială a „vadului”, a mii de chioșcuri și tarabe de ziare.
Și totuși, deși ziarele pe hârtie, reduse drastic ca număr și tiraj, nu mai reprezentau un pericol, pofta Consiliului Național de a reglementa ceva ce nu avea trecut în statutul de funcționare s-a menținut. Mai mult, grației noilor media, a interacțiunii la nivelul acestora, dintre radiourile și televiziunile clasice, aflate în modul de reglementare al CNA, cu ziarele și revistele electronice, instituția a reușit să mai facă un pas spre momentul creării justificărilor necesare. În plus, faptul că presa scrisă, a se citi „libertatea de exprimare”, a reușit să supraviețuiască, refugiindu-se, ea între paginile electronice ale internetului, dar, în special, consemnarea unui rol deloc neglijabil pe care au reușit să-l joace ziarele electronice și blogurile în timpul campaniei locale din acest an, furnizând diverselor forumuri de discuții, asociate ori nu acestora, subiectele necesare, au readus presa electronică în atenția CNA. Iar cum inițiativele legislative de control al presei ale unor personaje precum Prigoană, Gișe sau Oltean, care au facut valuri cu propuneri de legi care să îi pedepsească pe cei ce „se ascund în spatele presei online”, au rămas în sertarele parlamentului, fie și în stadiul de conservă, alegerea momentului și a „motivației” CNA-ului de a „sugera” unor aleși să desfacă putoarea botulismului deja împachetat ca inițiative legislative este singura barieră între starea de azi și starea de mâine, cea a loviturii de grație dată libertății de exprimare.
Dar cum să ajungă CNA, fără să încalce violent democrația, să invoce dreptul de control al presei electronice? Răspunsul a venit din identificarea unui mijloc abject, dar eficient, prin emiterea unor pretenții vizând „reglementarea” ctocmai a acelor segmente din componenta presei scrise electronice care fac legătura cu audiovizualul clasic. Este vorba fie de structurile de radio și televiziune online create de anumite publicații, fie de gestul altor reviste electronice de a insera clipuri și filme pe platformele lor multimedia.
În acest context trebuie să citim „directiva” pe care Consiliul Național al Audiovizualului a dat-o Poliției Române privind încălecarea abuzivă a site-lor online care difuzează filme. Aparent, măsura a venit ca urmare solicitărilor unui operator privat al audiovizualului, ProTV, care, deranjat că propria-i platformă de difuzare a filmelor în mediul online, contra cost, nu reușea să „producă” (mai ales în condițiile existenței a zeci de site-uri echivalente, dar gratuite), a apelat la CNA, un organism al statului, pentru a-i apăra interesele comerciale!
Or, în condițiile în care multe dintre site-urile ziare lor și revistelor electronice difuzează astfel de filme și clipuri pe platformele lor (să ne gândim doar la documentarele „sensibile” pe care televiziunile „mari” nu le transmit niciodată), inclusiv publicitate audio-vizuală pe care CNA și-ar dori să o „reglementeze” și în mediul virtual, tot ceea ce se întâmplă acum constituie doar un mjloc de creare a justificării de a pune gheara pe tot ceea ce înseamnă presă electronică. Este însă o construcție cu mult dincolo de lege, CNA neavând dreptul să ia la puricat aceste site-uri, fie și în condițiile în care acestea difuzează producții audio-vizuale fără a respecta drepturile de copyright. Pentru că, în asemenea situații, stabilirea furtului intelectual este de competența instituției care se ocupă de drepturile de autor, ORDA, și nu a CNA-ului care își crează abuziv acea justificare necesară extinderii „competențelor” pe care le are prin lege.
Suntem, de altfel, în fața unui moment de cotitură pentru audio-vizual și online. Dacă CNA nu va fi adus rapid în limitele date de lege, pentru că Internetul nu face parte din aria de acoperire a regulilor impuse de acest organism, noile ținte de reglementare ale acestei instituți de dat amenzi, care se va transforma rapid din CNA în CNAI (Consiliul Național al Audio-vizualului și Internetului), vor fi serviciile de televiziune online, live sau preplătite.
P.S.: O dovadă a faptului că reclamația ProTV-ului este doar o motivație pentru un CNA care vrea să profite de conjunctură, vine și din faptul că poliția oricum nu poate opri aceste site-uri de filme. În primul rând, Poliția Română nu poate intersecta decât site-urile cu extensii „.ro”. Apoi, dacă aceste site-uri sunt găzduite pe servere în afara României, nimeni nu le poate bloca. Singurul mijloc ar fi obligarea funizorilor de internet să restricționeze accesul userilor români pe aceste adrese. Ceea ce ar însemna cenzură, exact după modelul Chinei, care blochează accesul cetățenilor ei pe site-urile din afara țării. De Cezar A. Mihalache – Ziarul Natiunea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu