CENZURA Natiunii prin Audio-Vizual
Când
Europa a încercat să contureze un instrument de cenzură al informaților
pe cel mai „viral” domeniu al noilor formate media, internetul, pentru
un control al rețelelor de dezbatere dar și al presei electronice, măcar
a căutat să impună, înainte de toate, un cadru de reglementare. Dacă
acesta ar fi izbutit, în speță aprobarea maleficului acord ACTA la
nivelul Uniunii Europene, ar fi urmat în mod cert și conturarea, legală,
a unor instituții-instrument de control. Dar, chiar dacă ACTA a fost
respins, presiunile vizând conturarea unor mecanisme de control au
continuat la noi. Fără a de vorbi măcar public, ca dezbatere democratică
a unei inițiative vizând legalitatea juridică și a oportunității în
spațiul media a creării unui instrument specific de control, se încearcă
o extindere abuzivă a sferei de acțiune a unui organism deja existent.
Și nu este nici un secret că, de multă
timp, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) jinduiește la uriașa
felie de comunicare a internetului. De acolo de unde, dacă și-ar putea
înfige ghearele acaparatoare, instituția ar putea să stoarcă mulți bani
din amenzile pe care, acum, este limitată a le aplica doar, așa cum îi
spune și titulatura, la nivelul audiovizualului. În speță,
televiziunilor și a radiourilor. De altfel, în cârdășie cu legislativul,
speculând frustările unor parlamentari ale căror unice proiecte ca
aleși ai neamului vizau croirea unor inițiative legistive vizând
controlul blogurilor și al ziarelor electronice, CNA a mustit de multe
ori în pofta de acaparare a unui domeniu extrem de suculent pentru un
eventual organism coercitiv.
E adevărat, inițial, dincolo de latura
financiar-pecuniară vizată de CNA, era vorba mai mult de interesul
diverselor ocârmuiri de a controla un segment ostil planurilor acestora:
presa scrisă. Pentru că, prin acordarea dreptului de a amenda
activitatea asociată presei electronice, CNA putea face ulterior și
pasul ca organism de reglementare a presei scrise. Mai întâi a presei
online, la vremea respectivă ziarele electronice fiind doar niște
„cenușărese” față de ziarele pe hârtie, pentru a cuprinde apoi în cadrul
de reglementare, ca ținta supremă, presa tipărită. Și au numeroase
proiectel strecurate în parlament care încercau să dea astfel de puteri
CNA-ului.
Nu după mulți ani, însă, „ierarhia” avea
să se răstoarne, ziarele tipărite devenind ele cenușăresele celor
electronice. A fost momentul în care cenzura și sugrumarea până la
dispariție a presei scrise erau mult mai facile prin intermediul
mecanismelor financiare. De la restrângerea accesului la publicitate,
prin masiva dezagregare a mediului economic, la scumpirea hârtiei de
ziar, prin desființarea fabricilor de hârtie și îndreptarea spre hârtia
mult mai scumpă din import, dar, mai ales, prin controlul și
desființarea secțiunii vitale a mecanismului de aducere a ziarelor și
revistelor la îndemâna cititorilor. În speță, rețelele naționale de
difuzare a presei, desființate sau limitat la structuri zonale, dar și
eliminarea, sub presiunea comercială a „vadului”, a mii de chioșcuri și
tarabe de ziare.
Și totuși, deși ziarele pe hârtie,
reduse drastic ca număr și tiraj, nu mai reprezentau un pericol, pofta
Consiliului Național de a reglementa ceva ce nu avea trecut în statutul
de funcționare s-a menținut. Mai mult, grației noilor media, a
interacțiunii la nivelul acestora, dintre radiourile și televiziunile
clasice, aflate în modul de reglementare al CNA, cu ziarele și revistele
electronice, instituția a reușit să mai facă un pas spre momentul
creării justificărilor necesare. În plus, faptul că presa scrisă, a se
citi „libertatea de exprimare”, a reușit să supraviețuiască,
refugiindu-se, ea între paginile electronice ale internetului, dar, în
special, consemnarea unui rol deloc neglijabil pe care au reușit să-l
joace ziarele electronice și blogurile în timpul campaniei locale din
acest an, furnizând diverselor forumuri de discuții, asociate ori nu
acestora, subiectele necesare, au readus presa electronică în atenția
CNA. Iar cum inițiativele legislative de control al presei ale unor
personaje precum Prigoană, Gișe sau Oltean, care au facut valuri cu
propuneri de legi care să îi pedepsească pe cei ce „se ascund în spatele
presei online”, au rămas în sertarele parlamentului, fie și în stadiul
de conservă, alegerea momentului și a „motivației” CNA-ului de a
„sugera” unor aleși să desfacă putoarea botulismului deja împachetat ca
inițiative legislative este singura barieră între starea de azi și
starea de mâine, cea a loviturii de grație dată libertății de exprimare.
Dar cum să ajungă CNA, fără să încalce
violent democrația, să invoce dreptul de control al presei electronice?
Răspunsul a venit din identificarea unui mijloc abject, dar eficient,
prin emiterea unor pretenții vizând „reglementarea” ctocmai a acelor
segmente din componenta presei scrise electronice care fac legătura cu
audiovizualul clasic. Este vorba fie de structurile de radio și
televiziune online create de anumite publicații, fie de gestul altor
reviste electronice de a insera clipuri și filme pe platformele lor
multimedia.
În acest context trebuie să citim
„directiva” pe care Consiliul Național al Audiovizualului a dat-o
Poliției Române privind încălecarea abuzivă a site-lor online care
difuzează filme. Aparent, măsura a venit ca urmare solicitărilor unui
operator privat al audiovizualului, ProTV, care, deranjat că propria-i
platformă de difuzare a filmelor în mediul online, contra cost, nu
reușea să „producă” (mai ales în condițiile existenței a zeci de
site-uri echivalente, dar gratuite), a apelat la CNA, un organism al
statului, pentru a-i apăra interesele comerciale!
Or, în condițiile în care multe dintre
site-urile ziare lor și revistelor electronice difuzează astfel de filme
și clipuri pe platformele lor (să ne gândim doar la documentarele
„sensibile” pe care televiziunile „mari” nu le transmit niciodată),
inclusiv publicitate audio-vizuală pe care CNA și-ar dori să o
„reglementeze” și în mediul virtual, tot ceea ce se întâmplă acum
constituie doar un mjloc de creare a justificării de a pune gheara pe
tot ceea ce înseamnă presă electronică. Este însă o construcție cu mult
dincolo de lege, CNA neavând dreptul să ia la puricat aceste site-uri,
fie și în condițiile în care acestea difuzează producții audio-vizuale
fără a respecta drepturile de copyright. Pentru că, în asemenea
situații, stabilirea furtului intelectual este de competența instituției
care se ocupă de drepturile de autor, ORDA, și nu a CNA-ului care își
crează abuziv acea justificare necesară extinderii „competențelor” pe
care le are prin lege.
Suntem, de altfel, în fața unui moment
de cotitură pentru audio-vizual și online. Dacă CNA nu va fi adus rapid
în limitele date de lege, pentru că Internetul nu face parte din aria de
acoperire a regulilor impuse de acest organism, noile ținte de
reglementare ale acestei instituți de dat amenzi, care se va transforma
rapid din CNA în CNAI (Consiliul Național al Audio-vizualului și
Internetului), vor fi serviciile de televiziune online, live sau
preplătite.
P.S.: O dovadă a
faptului că reclamația ProTV-ului este doar o motivație pentru un CNA
care vrea să profite de conjunctură, vine și din faptul că poliția
oricum nu poate opri aceste site-uri de filme. În primul rând, Poliția
Română nu poate intersecta decât site-urile cu extensii „.ro”. Apoi,
dacă aceste site-uri sunt găzduite pe servere în afara României, nimeni
nu le poate bloca. Singurul mijloc ar fi obligarea funizorilor de
internet să restricționeze accesul userilor români pe aceste adrese.
Ceea ce ar însemna cenzură, exact după modelul Chinei, care blochează
accesul cetățenilor ei pe site-urile din afara țării. De Cezar A. Mihalache – Ziarul Natiunea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu