Tu, pe care te iubeşte sufletul meu.

Tu, pe care te iubeşte sufletul meu. Cântarea Cântărilor 1:7




Este minunat să fii în stare, fără „dacă" sau „dar", să spui despre Domnul Isus — „Tu, pe care te iubeşte sufletul meu". Mulţi pot spune despre Isus doar că speră să-L iubească; ei cred că ÎI iubesc, dar numai o experienţă săracă şi superficială va fi multumită să stea aici. Nu ar trebui să îngăduim odihnă sufletelor noastre până nu suntem siguri în această chestiune importantă. Nu trebuie să ne mulţumim cu speranţa superficială că Isus ne iubeşte sau cu părerea că noi ÎI iubim. Sfinţii din vechime nu au vorbit cu dar, dacă, sper şi poate, ci au vorbit clar şi răspicat. „ştiu în Cine am crezut" (2 Timotei 1:12), spunea Pavel. „ştiu că Răscumpărătorul meu este viu" (Iov 19:25), spunea Iov. Adună cunoştinţe despre dragostea ta pentru Isus, şi nu te mulţumi până când nu poţi vorbi despre interesul tău în El ca despre o realitate, de care ai fost asigurat prin mărturia Duhului Sfânt şi prin sigilarea sufletului tău în credinţă. Adevărata dragoste pentru Christos este lucrarea Duhului Sfânt, şi trebuie să fie împlinită în inimă prin El. El este Agentul, dar motivul logic pentru care ÎI iubim pe Isus se află în El însuşi. De ce îl iubim pe Isus? „Fiindcă El ne-a iubit mai întâi" (1 loan 4:19). Am căpătat viaţă prin moartea Sa; avem pace prin sângele Său. „El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi" (2 Corinteni 8:9). De ce îl iubim pe Isus? Din cauza plinătăţii persoanei Sale. Suntem plini de simţământul frumuseţii Lui, de admiraţie pentru calităţile Lui, şi de conştiinţa infinitei Sale perfecţiuni! Măreţia, bunătatea şi frumuseţea Sa se unesc într-o singură rază, şi încântă sufletul atât de tare încât exclamă: „toată fiinţa îmi este plină de farmec" (Cânt. 5:16). Aceasta este o dragoste binecuvântată, o dragoste care leagă inima cu lanţuri mai fine decât mătasea, şi mai tari decât piatra!