invitatie
Sunteţi poftiţi la
botezul unui blog nou născut, cu muci la nas, la http://petrudumitriu.wordpress.com.
Puteţi intra încăltaţi! Bebe blog e simpatic, blând si zâmbeşte binevoitor. Nu-i
place singur şi vrea să-i vorbiţi. Frumos. Dar nu intraţi toţi o dată!
Libertatea contemporanilor
Libertatea contemporanilor
Conform
teoriilor lui Gaetano Mosca despre clasa politică și despre putere,
toate formele de Stat tind spre ceea ce astăzi este cunoscut ca
autoritarism. În toate formele de Stat se observă tendința de
justificare a puterii în virtutea unei oarecare alegeri ereditare sau
elective. Ultima formă de legitimare din partea puterii este fără nici
un dubiu cea mai eficientă: cel mai bun mod pentru a comanda poporul
și/sau masele este să îi faci pe cei conduși să creadă că ei comandă!
Societatea contemporană pare să ne
demonstreze ceea ce părintele contractului social, Rousseau, afirma
despre sclavie: nu există supunere mai perfectă decât aceia în care este
jucată cartea libertății aparente, căci astfel până și voința este
supusă. Omul contemporan, crede a fi liber și nu realizează rolul său de
pion anonim în cadrul unui joc mai mare teleghidat, nu realizează rolul
său de instrument pasiv în mâinile oligarhiilor. Această impresionantă
“realizare” se datorează terorismului ideologic propagat de mass-media,
metodă care îi distruge omului capacitatea de a gândi. În urma acestui
proces de o eficiență înspăimântătoare, omul “gândește” că posedă o
opinie proprie, dar de fapt, el exprimă opinia celor care au avut și au
influență asupra modului său de a vedea realitatea.
Filosoful francez Foucault ne învață că
adevărata față a puterii stă într-un exercițiu continuu, realizat prin
intermediul unor aparate impersonale – birocrație, armată, școală,
știință, mijloace tehnice – prin care suntem costrânși în mod incoștient
și continuu să fim, să gândim și să acționăm într-un anumit fel. Rolul
individului, cetățeanului, este cel de spectator, dimensiunea
participativă care l-ar transforma în protagonist fiind doar un vis.
Individul nu este decât un element pasiv în interiorul masei care
trebuie să fie dirijată, făcut să creadă că are rol decizional și pus să
accepte variante și decizii cu convingerea că acționează autonom. În
realitate individul este dirijat de un adevărat bombardament de stimuli
și sugestii impuse de alții. Edward Louis Bernays încă din 1928 accentua
importanța unei manipulări inteligente a opiniilor și obiceiurilor
maselor, pentru o mai buna funcționare a unei societăți democratice.
Conform lui Bernays rezultatul este acela de a oferi maselor idei
stereotip, sub pretenția autonomiei intelectuale ascunzându-se de fapt
un deliberat proiect de orientare a imaginarului și gândirii colective;
ceea ce noi știm, sau credem că știm, ne face să acceptăm realitatea în
mod acritic.
Dorința de a fi liber se mișcă în mod
paralel cu exigența de afirmare a propriei personalități. Dar ținând
cont de faptul că afirmarea propriei personalități poate fi realizată
posedând un minim de inteligență, în mod natural esența liberatății nu
este percepută de toți; concluzia este că puțini sunt cei care pot
pretinde a fi liberi: eliberarea de idei preconcepute, de ignoranță, de
mediocritate, de indiferență, căci libertate înseamnă a gândi, a căuta,
acționa, a compara, și nu a accepta fără a pune întrebări ceea ce alții
îți oferă drept realitate.
În zilele noastre televiziunea în
special și media în general “ajuta” omul să fie liber, să descopere, să
pună întrebările juste; întrebări de genul: ce se va purta anul acesta?,
ce cluburi/discoteci pot fi frecventate în seara aceasta?, unde mergem
mâine să facem shopping?, oare x-ulescu are amantă?, oare respectivul
actor de film (actorii de teatru nu au căutare) este vegetarian sau nu?,
rețin atenția opiniei publice, distrag atenția de la lucrurile cu
adevărat importante. Știrile despre lumea mondenă sunt cele promovate de
media, astfel încât pentru un individ oarecare să fie mai important
dacă știe în care scandal sexual a fost implicat un oarecare politician
decât dacă află informații despre averea personală a respectivului
politician sau dacă afla opinia aceluiași politician în legatură cu
Tratatul de la Lisabona. Cei ce lucrează în media ar putea argumenta
fluxul ridicat al știrilor despre lumea mondenă si a transmisiunilor de
prost gust, precizând că oamenii asta cer, iar ei nu fac decât să ofere
ceea ce se cere. Exact ca în economie, piața cere iar producătorii
oferă. Dar ceea ce trebuie știut este că exact ca și în economie,
cererea poate fi influențată, astfel încât profitul producătorilor să
fie mai ridicat; iar producatorii/deținătorii de trusturi media sunt
implicați până peste cap în politică, deci profitul lor este dublu.
Concubinajului dintre putere şi organismele creatoare de informaţie,
adică între sistemul democratic şi mass-media pervertește conceptul de
libertate, libertatea contemporanilor nefiind altceva decât o iluzie.
Un alt aspect contemporan care se
confundă cu libertatea este consumismul. Libertatea de astăzi este
înainte de toate libertatea de a poseda. Aceasta nu are nici o legatua
cu “a fi” ci cu “a avea”. Omul este considerat liber în măsura în care
este proprietar. Condiționat încă din copilărie să asocieze posesia de
mărfuri cu libertatea, omul contemporan a ajuns să se identifice cu
marfa, ajungând la rândul lui o marfă. Prin intermediul reclamelor
publicitare “homo sapiens” din zilele noastre este “convins” să cumpere
mai mult decât ar avea nevoie în speranța că va fi fericit, în speranța
viitorului idilic proiectat de artizanii ideologiei profitului.
Dacă a fi liber înseamnă doar a munci
pentru a consuma și “a gândi” la comanda atunci nu există nici o
diferență între societatea așa-zis democratică și cel mai teribil
totalitarism. Atunci când o singură percepție a realității și un singur
mod de viață sunt prezentate drept esența libertății supreme întrebarea
firească este de când libertatea presupune lipsa de alternative? Atunci
când doar acele valori utile puterii oligarhice sunt promovate și
acceptate, iar orice idee non-conformă cu logica utilitarist-consumistă a
centrelor de putere politico-economice este stigmatizată și exclusă din
circuitul social, ne face să ne îndoim profund asupra sincerității și
asupra bunelor intenții ale actualului sistem de guvernare din Europa. De Remus Tanasă – Foaie Nationala
Uganda
Romania se chinuie sa cumpere avioane multirol second hand, Uganda le ia nou-noute
In
timp ce Ministerul Apararii din Romania se chinuie ca cumpere 12
avioane multirol F-16 la mana a doua, din Portugalia, Uganda este pe
cale de a achizitiona acelasi numar de avioane, jumatate dintre ele
fiind deja in posesia armatei ugandeze.
Uganda a inceput negocierile cu o
companie de export de arme din Rusia, in legatura cu posibilitatea de a
cumpara sase avioane de lupta noi, la doar cateva luni de la o
tranzactie asemanatoare cu aceeasi companie de arme, transmite Africa
Review, citand agentia de stat rusa Ria Novosti.
Uganda a cumparat, in luna aprilie, sase
avioane de lupta noi, de tipul Sukhoi Su-30MK2, in valoare de circa 255
de milioane de dolari, de la firma Rosoboronexport.
Avioanele Sukhoi Su-30MK2 nu doar ca
sunt de peste doua ori mai scumpe decat cele F-16, un model nou costand
34 de milioane de dolari, dar sunt si o generatie de avioane multirol
mai noua cu circa 15 ani. Avioanele F-16 noi costa intre 15 si 19
milioane de dolari.
Consiliul
Suprem de Aparare a Tarii a aprobat, in sedinta de joi, achizitionarea a
12 avioane multirol F-16 pentru Fortele Aeriene Romane, din Portugalia,
produse de Lockheed Martin.
Ministrul Apararii Nationale, Corneliu
Dobritoiu, a prezentat demersurile intreprinse in vederea initierii
programului Avion Multirol al Fortelor Aeriene. In acest sens, membrii
Consiliului au aprobat “Conceptia de realizare graduala a capabilitatii
de aparare aeriana” in cadrul programului “Avion multirol al Fortelor
Aeriene”, in concordanta cu interesele esentiale de securitate ale tarii
si cu angajamentele asumate de Romania in cadrul organizatiilor
europene si nord-atlantice, se arata intr-un comunicat al Administratiei
Prezidentiale.
Ministrul Apararii Nationale, a
declarat, joi seara, ca s-au identificat resurse in buget pentru
achizitia a 12 avioane second-hand F-16, Romania incepand sa plateasca
din 2013 si va beneficia de aceste avioane din 2016.
Dobritoiu a precizat ca ratiunea pentru
care Romania incepe plata din 2013 si va folosi avioanele abia in 2016
consta in faptul ca efortul bugetar este mai mic, suma totala de achitat
fiind platita in transe anuale, timp de cinci ani.
“Efortul se situeaza undeva in jur la
100 de milioane de euro pe an. Aceasta nu inseamna ca avioanele costa
600 de milioane de dolari (…) Costul unui avion este de 10 milioane de
dolari maxim”, a spus Dobritoiu. El a aratat ca aceste avioane vor putea
sa isi indeplineasca toate misiunile pentru minimum 20 de ani.
In anul 2010, Romania a avut un
cheltuieli destinate Ministerului Apararii de peste doua miliarde de
dolari, ceea ce a reprezentat 1,6 la suta din PIB tarii, in timp ce
Uganda a alocat doar 280 de milioane de dolari Apararii – 1,3 la suta
din PIB. De Florin Necula - Ziare.com
VIOLET
VIOLET pentru BICICLETE (FOTO+VIEO)
Dacă
mi-ar fi spun cineva în trecut că voi merge cu bicicleta într-o
deplasare de-a lui Poli, aș fi zâmbit cu indulgență sau i-aș mai fi
comandat un “genocid” (un cocktail savurat de avangarda drojdierimii
periferice, o licoare magică obținută dintr-o rețetă originală de
băutură intermediară cu aromă de vodcă, luhău și pufoaică; cu alte
cuvinte – un delicates underground). Dar ce poate fi mai motivant decât
energia de a da la pedală cu entuziasm pionieresc, mânat de pasiunea
violetă, inspirând din mers aerul proaspăt al libertății, așa cum ți-o
croiești din perspectiva de suporter?
Nu am mai mânat de ani de zile o bițiglă
la drum lung. În copilărie eram specialist, puteam să merg kilometri în
șir și să iau curbe fără să pun niciuna dintre mâini pe ghidon. Dar
există cineva acolo sus care dă la pedala anilor, dezumflând treptat
cauciucurile, uzând osiile, zgâriind cadranul, stricând frânele,
neungând lanțul…Oare cum va fi acum? Risc să se uite lumea la mine ca la
Fram – ursul polar? Mă liniștește însă ideea că mă vor însoți în
coloană niște bicicliști care nu seamănă deloc cu Marco Pantani, Miguel
Indurain sau Lance Armstrong, ci mai degrabă cu personajele burlești din
filmele lui Kusturica. Oameni fericiți într-o lume nefericită.
Locul
de întâlnire – platoul fostei fabrici “6 Martie” de pe
Circumvalațiunii. Unii îl confundă cu terasa “Orlovi”, în jurul căreia
se strâng mai multe biciclete decât în fața braseriilor comuniste.
Ajunge la noi o veste îmbucurătoare: firma de închiriat biciclete le-a
dat pe toate. Prognoza mea oarecum sceptică legată de participarea a
60-70 de bicicliști este combătută total – peste 200 de poliști s-au
adunat la linia de start. Coloana pornește într-o aventură nemaivăzută
în lumea fotbalului timișorean. Ne dăm repede seama că mersul pe
bicicletă nu prea mai seamănă cu acela din copilărie, dar strângem din
dinți și pedalăm. Unii simt nevoia să facă niște escale de aprovizionare
și odihnă, iar trecătorii se uită mirați la bicicliștii amatori care au
împânzit orașul.
Diferența între această deplasare și
altele este aceea că mersul pe bicicletă a făcut din ea o experiență
personală. Fiecare suporter a avut ocazia să trăiască propria deplasare,
propria călătorie inițiatică. Există peste 200 de povești separate
legate de deplasarea de la Giarmata Vii, înglobate totodată în una
singură, numită atașamentul față de Poli și față de valorile autentice
ale Timișoarei. Acesta este un lucru fascinant.
În
sfârșit, ajungem și la stadion, acolo unde urmează să înfruntăm echipa
Lorena Giarmata Vii, fostă Luceafărul și Aeroportul. Numele vine
probabil de la sponsorul clubului sau de la vreo rudă a finanțatorului,
fiind puțin probabil ca germanii colonizați în Überland (demunirea
șvăbească a satului) în secolul al 18-lea să fi fost originari din
Lothringen, numele nemțesc al Lorenei. Sau cine știe…”Ima neka tajna
veza” (”Există o legătură nevăzută”), ar spune cei de la Bijelo Dugme pe
versurile lui Dusko Trifunovic.
Jucătorii Giarmatei par motivați. Nu
știu câți dintre ei știu că doi fii ai satului, Johann Neumann și
Constantin Spătar, au jucat în trecut la Poli. Evident, în sport doar
prezentul contează, așa că mingea este așezată la centru. Ai noștri
încep în forță și doar după câteva minute conducem cu 2:0. Entuziasmul
este la el acasă. Din păcate, o greșeală de portar îi readuce pe
adversari în joc la finalul primei reprize, aceștia reușind să reducă
din handicap. Al doilea mitan este mai echilibrat, dar jucătorii în
alb-violet reușesc să perforeze încă o dată poarta gazdelor pentru un
final fără emoții. Scorul este de 1:3 și fiesta poate să înceapă.
Suporterii timișoreni nu au uitat că pe data de 27 septembrie Iosif
Rotariu, acest Stanley Matthews al Banatului, a împlinit 50 de ani, așa
că au făcut un bener prin care au ținut să-l felicite. Pe un alt bener
drojdierii au precizat că “Poli bace, Poli pierge, noi nis tăt cu sticla
verge”. Pentru liniștea sufletească a celor care filează peluza pentru
un mic, o bere și un gram de atenție (cu abilitatea unor autentici
geimsbonzi mioritici din filmele lui Lucian Pintilie) – nu e nici un
mesaj subliminal, ci doar etalarea unei stări de spirit. Orice ar face
Poli, cea pe care o iubim, vom fi tot acolo.
Un
jurnalist m-a întrebat dacă e mai bine cu avionul în Champions League
sau cu bicicleta în județ? Nu am ezitat să optez pentru a doua variantă,
și nu din lipsă de respect pentru prima, care a fost și ea
senzațională. Nu aș schimba pentru nimic în lume bucuria trăită la
golurile lui Gigel Bucur de la Donețk, dar acolo s-au dus doar oamenii
care au avut câta bani, pe când la Giarmata Vii, în județ, între șosea
și calea ferată, au venit toți suporterii care o iubesc necondiționat pe
Poli. Am trăit în două lumi fotbalistice paralele, și doar atașamentul
pentru niște simboluri ne-a făcut să rămânem împreună. Pe noi – golanii
care pedalează înainte, indiferent de consecințe și de natura
obstacolelor.
În
cafeneaua “D`Arc”, unul din locurile conspirative ale huliganilor
violeți, petrecerea a continuat până târziu în noapte. Laitmotivul serii
a sunat cam așa:
“Mamă, mamă, mamă, ştii de ce
bate aşa de tare inima din piept?
O văd pe Poli jucând din nou în alb-violet!”
O zi de neuitat pentru suflarea polistă,
greu de exprimat în cuvinte. La primul titlul câștigat de Napoli în
1987, pătimașii suporteri sudiști au scris pe pereții unui cimitir:
“Nici nu știți ce ați pierdut”. Este tot ce le putem spune și noi celor
care nu au fost. De Goran Mrakici – FrontPress.ro
ANTI - ALB
Politician francez: “RASISMUL ANTI-ALB” este in crestere
Un
primar francez şi candidat pentru funcţia de lider al partidului
conservator de opoziţie, Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP), a
şocat zilele trecute când a afirmat că în ţara sa “rasismul anti-alb”
este un fenomen în creştere. Oponenţii politici şi presa stângistă l-au
acuzat imediat pe Jean-Francois Cope că adoptă retorica naţionalistă specifică Frontului Naţional.
Cope este în cursa pentru şefia
partidului, alături de fostul premier, François Fillon. În prezent UMP
încearcă să-şi revină după înfrângerea din alegerile prezidenţiale a lui
Nicolas Sarkozy în faţa candidatului socialist. Şi în campania
electorală, conservatorii francezi au încercat să atragă o parte din
electoratul Frontului Naţional prin radicalizatrea discursurilor de
campanie.
“Rasismul anti-alb se dezvoltă
în cartierele din oraşele noastre unde diverşi indivizi, unii având
cetăţenie franceză, manifestă dispreţ la adresa francezilor, jignindu-i
doar pentru că nu au aceeaşi religie ca ei, aceeaşi culoare a pielii sau
aceleaşi origini”, a scris acesta într-un manifest menit să
“distrugă un tabu”. Politicianul mai susţine că “rasismul anti-alb este
de neacceptat, la fel ca orice altă formă de rasism”.
Marine Le Pen, lidera Frontului Naţional a declarat imediat că această poziţie a fost pur şi simplu copiată din discursul ei. Sursa: FrontPress.ro
IRA
Imaginarul violent al Irlandei
O
ştire cu mare potenţial explozibil (la propriu şi la figurat) riscă să
facă valuri în Irlanda, dar şi în Marea Britanie. O nouă Armată
Republicană Irlandeză (IRA) apare pe frontispiciul complicatei vieţi
politice din Irlanda.
Mai multe grupări republicane disidente
irlandeze au anunţat recent că se vor contopi într-o singură
organizaţie, în vederea oferirii unui răspuns mult mai articulat şi,
evident, violent „ocupantului“ britanic. Organizaţia va fi formată din
Real IRA (RIRA), Republican Action Against Drugs şi o coaliţie largă de
alte grupuri armate independente. Noua IRA plănuieşte să-şi intensifice
atacurile asupra obiectivelor britanice precum sedii, baze de
antrenament şi alte facilităţi ale forţelor de ordine, bănci britanice,
tribunale şi alte prezenţe semnificative care menţin legăturile între
Irlanda de Nord şi Marea Britanie. Trebuie precizat că toate facţiunile
care şi-au dat mâna nu făceau parte din societatea civilă
nord-irlandeză, adepta protejării biodiversităţii şi salvării
urangutanilor din Uganda, ci, dimpotrivă, aveau o istorie zbuciumată de
continuare a violenţelor, e drept, la o scară mai redusă, având în
vedere atât numărul voluntarilor, cât şi armamentul şi cantitatea de
muniţii şi explozibili pe care au reuşit să o sustragă de sub controlul
Armatei Republicane Irlandeze oficiale (strâns legată de Partidul Sinn
Fein aflat la guvernare în Executivul de la Belfast, ocupând numeroase
poziţii ministeriale), care a hotărât să adopte calea politică şi a fost
de acord să semneze Acordurile de Pace din Vinerea cea Sfântă, din
1998, mai mult, acceptând să se dezarmeze.
The Real IRA (RIRA)
s-a opus încă de la bun început rezultatelor negocierilor şi
prevederilor procesului de pace. Numele RIRA i-a fost atribuit atunci
când paramilitarii disidenţi au instituit un baraj rutier în
Jonesborough, comitatul Armagh, prezentându-se cu curtoazie şoferilor
blocaţi în trafic: „Suntem de la Armata Republicană Irlandeză. Adevărata
Armată Republicană Irlandeză“, o ironie fină la adresa foştilor
camarazi care acceptaseră să renunţe la violenţă în schimbul unor
concesii substanţiale din partea guvernelor britanic şi irlandez. La 7
ianuarie 1998, prima acţiune a disidenţilor a fost plasarea unei bombe
de 140 de kilograme într-o maşină în localitatea Banbridge din comitatul
Down, bombă care a putut fi dezamorsată de poliţia nord-irlandeză fără
să provoace pagube. În mai 1998, RIRA a organizat alte acţiuni
teroriste clasice (bombe) în diverse orăşele din Ulster, iar la 9 mai
1998, mass-media din Belfast a fost anunţată că RIRA îşi asumă
responsabilitatea pentru un atac cu mortier asupra unei secţii de
poliţie din localitatea Belleek, comitatul Fermanagh. RIRA este
considerată responsabilă pentru cel mai atroce atentat cu bombă
perpetuat în Irlanda de Nord de-a lungul întregii perioade de trei
decenii, cât a durat acest adevărat război civil (din 1968 până în
1998), atentatul din 15 august 1998 din orăşelul Omagh. Metoda preferată
de organizare a unui atentat, o maşină furată înţesată cu explozibili,
parcată în centrul comercial al oraşului, a fost aleasă şi în acest caz.
Maşina capcană ar fi fost destinată unui sediu de tribunal, însă
teroriştii, negăsind un spaţiu de parcare în apropierea obiectivului,
au parcat maşina la 400 de metri depărtare. Cele trei telefoane de
avertisment date de RIRA au produs confuzie în rândul autorităţilor,
care au crezut că bomba se afla amplasată în imediata apropiere a
tribunalului, şi nu la o distanţă atât de mare. Poliţia locală a
stabilit un perimetru de siguranţă în jurul clădirii care a făcut mai
mult rău, căci a îndreptat mulţimea către exact locul unde se afla
amplasată maşina capcană, care, atunci când a explodat, a creat un
carnagiu fără precedent, într-o provincie totuşi foarte obişnuită cu
astfel de scene: 29 de oameni au murit, iar 220 au fost răniţi. Această
barbarie a fost condamnată de întreaga lume, chiar şi de foştii camarazi
din IRA, care au vizitat 60 de disidenţi în încercarea de a-i convinge
să abandoneze lupta armată şi să predea armamentul deţinut. Fără mare
succes.
La
8 septembrie 1998, RIRA a declarat unilateral încetarea focului, tocmai
pentru a avea timp să se reorganizeze. Liniştea a durat până la 20
ianuarie 2000. La 25 februarie acelaşi an, paramilitarii RIRA au
încercat să amplaseze o bombă de mare putere lângă una dintre cazărmile
armatei britanice din Ulster, însă nu au reuşit să-şi ducă la sfârşit
operaţiunea, fiind descoperiţi, şi au abandonat. În perioada 2000-2001,
RIRA a încercat şi să reia o campanie de atentate perpetuate în Anglia,
continuând tradiţia clasică a mişcării republicane irlandeze din secolul
trecut de a aduce teroarea în casele şi pieţele britanicilor înşişi. La
21 septembrie 2000, o rachetă a fost trasă în direcţia sediului MI6,
folosindu-se un lansator de rachete, fapt ce a atras din nou atenţia
opiniei publice asupra rebelilor irlandezi. Se poate lesne observa că,
spre deosebire de teroriştii arabi, cei irlandezi nu au preferat
niciodată atentatele sinucigaşe, chiar şi această luptă atipică şi
disproporţionată având anumite reguli (ca, de exemplu, telefonul de
avertisment dat înaintea producerii unei deflagraţii, încăpăţânarea de a
viza mai degrabă obiective militare sau însumând un nivel simbolic
ridicat – sedii de tribunale, primării, tot ceea ce ţine de
infrastructura statului britanic din Irlanda de Nord şi nu numai).
În
următorii ani, atentatele şi atacurile RIRA au fost de mai mică
intensitate (cel puţin faţă de ceea ce era obişnuită Irlanda de Nord în
anii ‘70 şi ‘80), abia la 7 martie 2009 RIRA comiţând un alt atentat
care a atras din nou atenţia opiniei publice. Patru soldaţi britanici
aşteptau în faţa cazărmii din Massereene sosirea unei comenzi de pizza
când au fost mitraliaţi, doi murind, doi fiind răniţi. Orice ameninţare
poate rămâne doar la stadiul de cuvinte fără importanţă, dacă nu există
mijloacele de a o pune în practică. RIRA ar fi preluat de la fosta IRA
exploziv, pistoale mitralieră, puşti de asalt, detonatoare. În 1999,
organizaţia a importat ilegal (evident) din Croaţia explozivi,
mitraliere, dar şi lansatoare de rachete. În iulie 2000, o încercare de a
aduce un al doilea transport în Irlanda a fost zădărnicită de
serviciile secrete britanice şi cele croate. Agenţii RIRA încercau să
achiziţioneze tot din Croaţia nu mai puţin de 5 tone de exploziv
plastic, 2.000 de detonatoare, 500 de pistoale. În 2001, a fost dejucată
o altă tentativă de a cumpăra arme din Slovenia.
Cealaltă
grupare care a fuzionat în noua organizaţie este mai puţin cunoscută,
are o denumire lipsită de gloria Armatei Republicane Irlandeze: Republican Action Against Drugs,
care a operat mai ales în zona oraşului Derry (versiunea catolică) sau
Londonderry (versiunea protestantă), fiind implicată mai ales în lupta
împotriva traficanţilor de droguri din zonă. Această preocupare a
republicanilor irlandezi faţă de acest subiect nu datează din 2008, când
acest grup s-a format, ci cu mult timp înainte, căci una dintre
preocupările IRA în perioada 1968-’98 a fost şi cea de a controla
comunitatea catolică, înlăturând tentaţia drogurilor, dar şi eventualii
spioni infiltraţi de britanici sau posibilii colaboraţionişti cu
autorităţile de ocupaţie. În anii ‘90, în Ulster apăruse Direct Action
Againts Drugs (DAAD), care avea legături cu IRA (se pare că membrii ei
erau atât voluntari ai IRA, cât şi implicaţi în lupta împotriva
traficanţilor de droguri din regiune). De la înfiinţare, RAAD a
întreprins câteva zeci de acţiuni subversive, dacă luăm în considerare
faptul că gruparea se substituie autorităţilor legale ale Irlandei de
Nord: ameninţă cu violenţa persoanele pe care le suspectează că întreţin
răspândirea drogurilor. Principala metodă a mişcării a constat în
împuşcarea în picior/picioare a vinovaţilor, exact aceeaşi metodă
aplicată de mai vechiul grup din anii 1990.
După
înfiinţarea RAAD, aceasta a oferit o amnistie traficanţilor de droguri,
cerându-le doar să-şi recunoască implicarea în această activitate
ilegală şi să dea asigurări că vor înceta orice implicare viitoare. În
aprilie 2010, RAAD a anunţat un nou armistiţiu până în iunie 2010, cei
care continuau să vând droguri urmând a fi asasinaţi. În iunie 2010,
zece persoane au fost obligate să părăsească de urgenţă oraşul Derry. În
februarie anul acesta, RAAD a comis prima crimă, împuşcându-l mortal pe
Andrew Allen în casa sa din orăşelul Buncrana din comitatul Donegal
(Republica Irlanda, în apropierea oraşului nord-irlandez Derry, dominat
de comunitatea catolică). În iunie, membrii RAAD au atacat un vehicul al
PSNI (Police Service of Northern Ireland), prima acţiune îndreptată
împotriva autorităţilor nord-irlandeze, „un răspuns direct faţă de
atacurile brutale, din ce în ce mai numeroase, la care sunt supuşi
republicanii şi familiile lor“ avertizând că „astfel de atacuri vor
continua atât timp cât forţele de securitate vor ameninţa zonele
republicane“. Înainte de contopirea în noua organizaţie, RAAD s-ar fi
implantat şi în Belfast. De la înfiinţarea din 2008, RAAD a forţat două
sute de oameni să părăsească oraşul Derry, 40 fiind rănite, una omorâtă.
Marea majoritate a celor afectaţi de violenţa campaniilor sunt tineri
de 20 de ani, uneori ei fiind obligaţi să se prezinte voluntar cu
părinţii pentru a fi împuşcaţi în picior, pentru a nu o păţi şi mai rău!
Aceste violenţe au ajuns să fie prezentate şi în mass-media britanice,
ziarul The Guardian consacrându-i un articol, mai ales că oraşul Derry a
fost declarat oraşul britanic al culturii în anul viitor. Victimele
terorii nu înţeleg cum Derry ar putea să mai fie un oraş al culturii,
când este doar unul al fricii. Situaţia a ajuns să fie intolerabilă,
încât chiar Martin Mc Guiness, fostul şef al statului major al IRA
oficiale, originar din Derry, viceprim-ministru în guvernului autonom de
la Belfast, a condamnat ferm violenţele.
Continuity IRA
(CIRA), o altă formaţiune paramilitară cu rădăcini republicane, ar fi
rămas în afara noii organizaţii. În orice caz, CIRA a păstrat un profil
mult mai scăzut şi, chiar dacă s-a desprins din IRA în anul 1986,
respingând noile metode de implicare activă în viaţa politică adoptate
de IRA şi Sinn Fein (până în acel moment republicanii candidau la
alegeri, dar dacă erau aleşi refuzau să îşi exercite mandatul – boicotul
politic nu s-a născut totuşi în România, în iulie 2012), a derulat mult
mai puţine acţiuni violente în comparaţie cu RIRA. În 2004, Statele
Unite credeau că CIRA nu ar avea mai mult de 50 de membri activi, iar în
2005, Michael McDowell, ministrul irlandez al Justiţiei, Egalităţii şi
Reformei, declara în Dail Eireann că mişcarea nu ar avea mai mult de 150
de voluntari. Un adevăr se impune: contopirea mai multor grupuscule
radicale nu reprezintă neapărat o garanţie că ostilităţile se vor relua
pe o scară largă în Irlanda, însă în egală măsură nu este un motiv de
bucurie pentru guvernele Republicii Irlanda, Irlandei de Nord sau Marii
Britanii, puternic lovite de criza economică. Dacă în alte zone ale
Uniunii Europene nemulţumirea economică şi politică se poate deversa în
diverse mişcări şi partide politice extremiste, antieuropene,
antiemigraţioniste, distincţia notabilă a Irlandei constă tocmai în
faptul că deziluziile actuale pot îngroşa rândurile unor organizaţii
mult mai periculoase, care au şi expertiză, şi capacitatea tehnică de a
pune în practică ceea ce alţii prin Europa doar clamează în cafenele
cochete. De Codrut Constantinescu - Revista 22
Kelemen Hunor
Kelemen Hunor: UDMR va INSISTA pentru recunoasterea limbii maghiare in Constitutie
Preşedintele
UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că Uniunea va avea un rol
important în amendarea Constituţiei în anul 2013, în condiţiile în care
există “mai multe aspecte care trebuie clarificate”, şi va insista
pentru recunoaşterea limbii maghiare în legea fundamentală, scrie
Mediafax.
“Anul 2013 va fi un an în care Constituţia României va fi amendată. Este nevoie de o amendare a Constituţiei şi noi credem că UDMR va avea un aport important în amendarea Constituţiei. Sunt câteva aspecte care trebuie clarificate, pornind de la primul articol
şi până la raportul între instituţiile fundamentale, dacă vrem
republică parlamentară sau republică semiprezidenţială, dacă vrem să
separăm atribuţiile celor două Camere ale Parlamentului, dacă vrem
bicameralism sau nu. Noi la toate aceste întrebări avem răspunsuri
corecte şi concrete care vin din societate şi nu din teorie, din
manuale. Vom insista şi în ceea ce priveşte drepturile
minorităţilor, drepturile lingvistice şi nu numai, drepturile colective,
şi noi credem că folosirea limbii materne este un lucru important, şi
în zonele unde trăiesc maghiari într-o proporţie substanţială această
limbă trebuie să devină o limbă recunoscută şi din punct de vedere al
legii fundamentale”, a spus liderul Uniunii.
Potrivit acestuia, după amendarea
Constituţiei va avea loc şi o reorganizare a regiunilor de dezvoltare,
iar UDMR va avea, de asemenea, un punct de vedere.
“Nu este indiferent comunităţii maghiare
cum vor arăta aceste regiuni, că rămân aceste judeţe, iar peste judeţe
se vor organiza regiuni de dezvoltare sau nu. Noi considerăm că judeţele
trebuie să rămână în forma actuală, iar peste acestea trebuie să apară
noi regiuni de dezvoltare ţinând cont de tradiţiile culturale,
tradiţiile istorice, legăturile economice şi sociale între diferite
microregiuni, pentru că aceste tradiţii, aceste identităţi regionale
sunt puternice şi noua organizare a regiunilor de dezvoltare trebuie să
ţină cont de aceste aspecte fundamentale, altfel nu vor fi eficiente, nu
vor fi coerente aceste regiuni”, a subliniat Kelemen.
Liderul UDMR s-a declarat convins că
până în 2016 în România va fi regândit şi sistemul electoral, fiind
important pentru Uniune ca acesta să fie unul proporţional, “care
înseamnă că fiecare comunitate este reprezentată în Parlamentul
României, niciun vot nu se pierde şi formaţiunile politice mici nu vor
ieşi din politica naţională”. De pe Romania TV
.jpg)
Obama si Netanyahu
Obama si Netanyahu – Acord pentru a impiedica Iranul sa se doteze cu arme nucleare
29 septembrie 2012 de deveghepatriei
Presedintele american Barack Obama si premierul israelian Benjamin Netanyahu sunt “pe deplin de acord” asupra necesitatii de a impiedica Iranul sa se doteze cu arma nucleara, a anuntat vineri Casa Alba, dupa o convorbire telefonica intre cei doi lideri, transmit AFP si Reuters.
Obama si Netanyahu “au subliniat ca sunt pe deplin de acord cu privire la obiectivul lor comun de a impiedica Iranul sa obtina o arma nucleara. Prim-ministrul a salutat angajamentul presedintelui Obama in fata Adunarii Generale a Natiunilor Unite de a face tot ce este necesar pentru a indeplini acest obiectiv”, a precizat intr-un comunicat presedintia americana.
In discursul sustinut joi la ONU, premierul israelian a cerut stabilirea unei “linii rosii clare” cu privire la imbogatirea uraniului de catre Iran pentru a-l impiedica sa obtina arma atomica, subliniind ca “timpul preseaza” in cazul dosarului nuclear iranian.
La randul sau, presedintele american a afirmat marti de la tribuna Adunarii Generale a ONU ca SUA, desi prefera calea diplomatica, vor lua masurile ce se impun in problema nucleara iraniana. http://www.ziare.com
Angela Merkel si ISLAMUL
Angela Merkel considera ISLAMUL parte integranta din Germania
Cancelarul
Angela Merkel a declarat miercuri că islamul a devenit o “parte
integrantă” a Germaniei şi că cetăţenii ar trebui să manifeste toleranţă
faţă de musulmani, informează AP. Această declaraţie este în
contradicţie cu o afirmaţie din toamna anului 2010, când aceasta a spus
că modelul unei Germanii multiculturale, unde coabitează în armonie
diverse culturi, “a eşuat complet”.
Ţinând un discurs în faţa membrilor
partidului conservator Uniunea Creştin-Democrată, Merkel a spus că
germanii ar trebui să fie deschişi în legătură cu acest subiect şi să
accepte că islamul „este o parte din noi”. Ea a considerat că creştinii
ar trebui mai degrabă să înceapă să se gândească şi să vorbească mai
mult despre propria lor religie, “decât să se teamă de islam”.
O declaraţie similară a fost făcută acum
doi ani şi de fostul preşedinte Christian Wulff, care i-a surprins pe
mulţi afirmând că “islamul acum face de asemenea parte din Germania”.
În luna august, autorităţile locale din
Hamburg au semnat un acord istoric cu organizaţiile comunităţii
musulmane, prin care se garantează respectarea sărbătorilor islamice, a
orelor de religie din şcoli şi dreptul la înmormântare conform
ritualului specific.
Germania este una din ţările Uniunii
Europene care găzduieşte un număr impresionant de musulmani, peste 4,5
milioane (dintre care 2,5 milioane de etnici turci), adică 5,5 de
procente din totalul populaţiei. Sursa: FrontPress.ro
Timisoara 1956
Revolutia uitata a Timisoarei: Manifestatiile studentesti din 1956
Indiferent
de propaganda care incearca sa ne inoculeze ideea ca regimul comunist a
fost necontestat timp de jumatate de veac sau ca traiul sub dictatura a
fost considerabil mai bun, faptele oamenilor care au trait in acele
vremuri spun o cu totul alta poveste. Regimul a supravietuit prin
minciuni si disimulare, iar exponentii sai postdecembristi au infectat
cu aceeasi fatarnicie noile generatii, care nu au avut ocazia sa simta
pe propria piele ce insemna de fapt binele comunist.
Inca de la inceputul instaurarii
regimului, romanii de rand si-au facut simtita impotrivirea fata de
conducatorii impusi de Moscova. Tratati cu ostilitate, comunistii nu au
putut decat sa apeleze la represiuni si violente, cu speranta ca asa vor
supune poporul. Insa, cu toate eforturile lor, nu au putut frange pe
de-a intregul vointa de lupta a oamenilor.
Lupta pentru libertate nu se uita
Ne aflam in anul 1956, la sfarsitul
lunii octombrie. Republica Ungara traieste convulsiile revolutiei.
Manifestatiile organizate de studenti unguri au raliat poporul. Dupa
doar doua zile de proteste violente regimul comunist se prabuseste. In
tara noastra autoritatile incepusera deja sa ia masuri pentru a preveni o
eventuala rabufnire.
Regimul dictatorial este ingrijorat
Politica falimentara a lui
Gheorghiu-Dej, reprimarile brutale ale politiei secrete cuplata cu
parazitismul Uniunii Sovietice au creat nemultumiri grave in randul
populatiei.
Furtul praticat de URSS in Romania prin
sovromuri, prezenta trupelor sovietice si inrobirea tarii sub comunisti
provocau insatisfactii profunde. Studentii resimteau si ei nu doar
apasarea sovietica, dar si flagelul saraciei care se instapanise in
intreaga tara.
Situatia era deosebit de periculoasa in
Timisoara unde vestile despre ceea ce se petrecea in tara vecina
ajunsesera la urechile studentilor si spiritele incepeau sa se agite.
Sunt anulate orice fel de intruniri si evenimente culturale pentru a-i
impiedica pe studenti sa se stranga mai multi la un loc.
In acest rastimp activistii de partid
clamau o imbunatatire in perioada imediat urmatoare a conditiilor in
invatamantul universitar pentru a dezamorsa situatia. Sunt puse in
miscare motoarele propagandistice care inunda cu stiri legate de o
contrarevolutie in Republica Ungara a bandelor de teroristi degenerati.
Eforturile sustinute de izolare a focarului timisorean prevesteau ca
autoritatea regimului se clatina in oras.
Pe 26 octombrie profesorii facultatilor
timisorene sunt instruiti sa imparta studentii in grupe care urmau a fi
chestionate cu privire la evenimentele din Republica Ungara si la
atitudinile fata de autoritatile comuniste romanesti, pentru a-i depista
pe cei care s-ar dovedi potrivnici regimului.
Studentii nu se lasa manipulati
Tinerii au boicotat aceste intalniri in
felurite moduri. Teodor Stanca, Caius Mutiu si Aurel Baghiu si-au
convins colegii din anul V al Facultatii de Mecanica sa se prezinte toti
odata. Nu mica a fost mirarea cand in sala si-au facut loc peste o suta
de tineri spre privirile consternate ale asistentului care urma sa
prezideze. Totusi, sedinta a fost tinuta.
Studentii la inceput au cerut socoteala
pentru propaganda mincinoasa din ultimele zile, ca mai apoi discutiile
sa degenereze, tinerii incepand sa condamne regimul de la Bucuresti
pentru defaimarea revolutionarilor unguri si sa le recunoasca ca
legitima lupta pentru libertate, care izvora din aceleasi conditii
precare ce se resimteau si in propria tara.
Memoriul de la Timisoara
Tot aici se naste ideea unei intruniri
cu reprezentanti ai puterii pentru a face cunoscute nemultumirile lor.
In zilele urmatoare Teodor Stanca redacteaza memoriul care trata
probleme de larg interes. Intr-una din lucrarile sale “Remember 1956″
apare si textul cu cererile studentilor, de unde a fost si preluat.
Punctele sale erau urmatoarele:
1. Lichidarea definitiva a cultului personalitatii.
2. Desfiintarea actualului sistem de norme din industrie ca fiind necorespunzator.
3. Desfiintarea cotelor si reducerea impozitelor care ruineaza taranii cu gospodarii individuale.
4. Ridicarea salariilor si in special a salariului minim in concordanta cu preturile existente.
5. Reconsiderarea sistemului de acordare a burselor pentru elevi si studenti.
6. Retragerea imediata a trupelor sovietice stationate pe teritoriul Romaniei.
7. Incheierea de conventii si contracte economice cu toate statele, inclusiv cu cele capitaliste si publicarea acestora.
8. Libertatea presei si a cuvantului.
9. Scoaterea limbii ruse din invatamant ca limba obligatorie si studierea la alegere a unei limbi de circulatie internationala.
10. Reducerea orelelor de marxism si economie politica.
11. Autonomie universitara.
12. Imbunatatirea conditiilor de viata ale studentilor.
13. Publicarea continutului “Memoriului” in presa locala si centrala.
14. Dezbaterea publica a acestor probleme si a altora de acelasi interes.
15. Abtinerea autoritatilor de la masuri coercitive impotriva semnatarilor memoriului.
Studentii planuiesc pentru data de 30
octombrie o mare intrunire unde memoriul urma sa fie prezentat
reprezentantilor puterii de stat, insa autoritatile aveau planuit cu
totul altceva.
Cu Revolutia Ungara in plin avant,
studentii timisoreni se pregatesc sa-si prezinte principalele
nemultumiri reprezentantilor puterii comuniste. Cei mai importanti
delegati au fost Coriolan Dragulescu, adjunctul ministrului
invatamantului, Petre Lupu – in calitate de membru al Comitetului
Central al PMR si Ilie Verdet, membru supleant.
Desi intalnirea urma sa aiba loc intr-un
amfiteatru al Facultatii de Mecanica, el s-a dovedit mult prea mic
pentru numarul mare de studenti. Peste 1.200 au participat, aproape un
sfert din numarul total al celor inscrisi in facultatile timisorene.
Promisiuni incalcate
Petre Lupu i-a asigurat ca-si pot spune
pasurile fara repercursiuni. Studentii au preluat initiativa si au adus
in discutie problema prezentei trupelor sovietice in tara, a controlului
economic instaurat prin sovromuri, a lipsei libertatii cuvantului si a
presei, a politicilor economice schiloditoare, a programei doctrinare si
a lipsurilor de tot felul in universitati.
Dupa cateva ore, delegatii se retrag
promitand ca vor reveni la discutii pe data de 2 noiembrie. Studentii
erau hotarati ca, daca pana pe 2 noiembrie nu se primea un raspuns cu
privire la cererile lor, sa iasa in strada. La nici o ora de la
sfarsitul discutiilor, trupele Securitatii descind in forta si au loc
arestari in masa. Incarcerarile au continuat de-a lungul noptii de 30
catre 31 octombrie.
Proteste violente in strada
Situatia s-a vrut controlata de un
comandament general proaspat infiintat, insa acest lucru nu a impiedicat
ca in dimineata zilei de 31 octombrie 1.000 de studenti sa iasa si sa
protesteze fata de arestarea colegilor lor, conducatorii miscarii de
strada fiind studentii Gheorghe Pacuraru si Octavian Vulpe.
Pana si elevii de liceu au iesit sa
protesteze, in semn de sustinere. Situatia degenerase intr-o asa masura
incat suprimarea Timisoarei ca centru universitar devenise imperativa
pentru autoritati daca manifestarile continuau.
Planuri de revolte in alte centre universitare
Comandamentul, care ii avea in
componenta pe Nicolae Ceausescu, secretar al Comitetului Central al PMR,
Emil Bodnaras, membru al Biroului Politic, Leontin Salajan, ministrul
Fortelor Armate, si Alexandru Draghici, ministrul Afacerilor Interne,
fusese autorizat sa deschida focul asupra protestatarilor daca nu puteau
fi opriti.
Deja focarul revoltelor se extinsese in
Iasi, Targu-Mures, Cluj si Bucuresti. Desi protestele programate pe 5
noiembrie in Bucuresti au fost preintampinate de autoritati, care au
umplut Piata Universitatii de militari si de trupe ale Securitatii,
studentii inca erau decisi sa iasa in strada pe 15 noiembrie, cand
sperau ca macar o parte din populatia Capitalei sa li se alature.
In Timisoara, tinerii care au iesit in
strada au fost incercuiti la Catedrala Mitropolitana de fortele de
ordine. Ei au fost batuti cu pumnii si picioarele, cu bastoanele si
paturile armelor si au fost avertizati cu focuri de arma, dupa care cu
totii au fost urcati in camioane.
Un numar mare de studenti s-au baricadat
in propriile camine. Gloantele au inceput sa suiere si pe langa
geamurile lor, fapt ce i-a facut si mai indaratnici. A fost nevoie de
interventii in forta pentru a-i captura. Facultatile au inceput a fi
pazite de blindate si militari.
Timisoara este invinsa
Pana pe 4 noiembrie jumatate din numarul
total al studentilor timisoreni au fost arestati si dusi la o tabara
militara din Becicherecul Mic, ca peste 800 sa fie in continuare
retinuti pentru anchete ulterioare. Cei care erau eliberati au fost
obligati sa semneze declaratii prin care se dezavuau de miscarea de
protest pentru a li se permite sa continue facultatea. Multi nu au vrut
sa le iscaleasca asa ca au fost torturati si batuti pana cand au fost
convinsi.
Capitala cade
O lovitura puternica de moral pentru
aceste miscari a fost interventia militara a Uniunii Sovietice in
Ungaria si, chiar daca pana la acea data manifestatiile fusesera oprite
in Timisoara, la Bucuresti nu se renunta la protestul programat pe data
de 15 noiembrie.
Insa autoritatile au actionat decisiv si
au operat arestari masive in randurile studentilor, punand mana si pe
conducatorii lor, Alexandru Ivasiuc si Mihai Victor Serdaru. Gheorghe
Enoiu s-a ocupat personal de batai si cel putin un student este ucis.
Principalii organizatori ai protestelor
din Timisoara au fost judecati separat si au primit ani grei de
inchisoare. Un numar insemnat de studenti bucuresteni au impartasit
aceeasi soarta. Chiar si asa cu greu s-au putut controla sentimentele
adanci de ostilitate fata de regimul comunist.
Desi tinerii timisoreni si-au vazut
viata distrusa infundand puscariile sau fiind exmatriculati din
facultati, rasplata a fost sa vada cum treizeci de ani mai tarziu, in
aceeasi Timisoara, incepeau revoltele care aveau sa duca la prabusirea
dictaturii. De Laurentiu Dologa – Ziare.com
Tigani alungati
Zeci de TIGANI alungati cu forta de FRANCEZI din Marsilia
Sătui
de lipsa de reacţie a autorităţilor, mai mulţi locuitori ai unui
cartier din Marsilia au alungat joi seară mai multe familii de ţigani
instalate ilegal în zonă şi le-au incendiat tabăra, relatează TF1.
Poliţiştii au fost chemaţi la faţa
locului în jurul orei locale 19, pentru a-i separa pe cei circa 30 de
localnici nemulţumiţi şi pe cei aproape 40 de ţigani, care până la urmă
au fost nevoiţi să fugă cu mai multe rulote, lăsând în urmă câteva
barăci. Acestea au fost incendiate de francezi cu scopul igienizării
zonei, care devenise un focar de infecţie şi infracţional. Nimeni nu a
fost arestat, pentru că nu au existat violenţe fizice.
Acţiunea a fost premeditată, pentru că
locuitorii anunţaseră autorităţile că vor trece la fapte, dacă ţiganii
nu vor părăsi împrejurimile cartierului Creneaux. Aceştia erau
suspectaţi că ar fi autorii mai multor jafuri. Sursa: FrontPress.ro
DECES POST-OPERATOR
Aproape 7 la suta din operatiile din Romania rezulta in DECES post-operator
Chirurgia
europeană are mari probleme. Conform unui amplu studiu medical
internaţional apărut, recent, în prestigioasa publicaţie de specialitate
The Lancet,
rata deceselor post-operatorii este uriaşă, la nivel european, cel
puţin dublă faţă de aşteptări, în cazul chirurgiei non-cardiace.
În chirurga cardiacă, considerată cea
mai complicată şi cu gradul cel mai mare de risc, rata medie a deceselor
postoperatorii, intraspitaliceşti, este de circa 2%. În cazul
celorlalte operaţii chirurgicale, ar fi fost de aşteptat ca rata
deceselor postoperatorii, intraspitaliceşti, să fie mai mică. Or, dintre
cei 46.539 de pacienţi incluşi în studiu, 1.855, adică 4% au murit
înainte de externarea din spital.
La studiu au participat 498 de spitale din 28 de state europene.
În 6 dintre aceste state, printre care şi România, rata de deces
intraspitalicesc este cu mult peste medie. În România, rata de deces
este de 6,8%. Ţara noastră este depăşită de patru state, cu rate absolut
şocante de deces. Astfel, în Lituania, mai mult de un pacient din cinci
(21,5%) moare în spital, după o operaţie – alta decât cea pe cord.
Urmează Polonia, cu 17,9% rată de deces, Slovacia – 11,2% şi Croaţia –
7,4%. La polul opus, foarte bine stau Islanda – 1,2% rată de deces,
Estonia şi Norvegia – 1,5%, Suedia – 1,8%, Elveţia şi Olanda – 2%.
Situaţia se îmbunătăţeşte sensibil în
Slovacia şi Croaţia, dar nu şi în Polonia, Lituania, România şi Irlanda,
după ajustarea cu o serie de parametri ce trebuie consideraţi în
aprecierea cauzelor decesului şi a speranţei de supravieţuire
post-operatorie: vârsta, scorul Societăţii Americane de Anestezie,
urgenţa intervenţiei chirurgicale, nivelul intervenţiei (minor, mediu,
major), tipul intervenţiei (organul / ţesutul operat), prezenţa cirozei
sau a unei boli metastatice.
Studiul indică şi o foarte posibilă
cauză generală a acestei situaţii total neaşteptate la nivel european:
1.358 (aproape trei pătrimi) dintre cei 1.855 de pacienţi decedaţi
înainte de externarea din spital nu au fost admişi la terapie intensivă
după operaţie. Se presupune că, cel puţin unora dintre aceştia, terapia
intensivă le-ar fi putut salva viaţa. Decizia de admitere la terapie
intensivă aparţine chirugilor.
În cazul României, însă, această cauză
poate fi scoasă din discuţie, fiindcă suntem ţara europeană cu cel mai
mare procent (16,1%) de admitere la terapie intensivă după o intervenţie
chirurgicală. După cum explică şi vicepreşedintele Societăţii Române de
Chirurgie Toracică, medicul primar Constantin Dabelea, de la Spitalul
clinic de urgenţă „Sfântul Ioan” din Bucureşti, „la noi protocolul este
că toată lumea trece prin terapie intensivă, după o operaţie majoră”.
Atunci, care să fie cauzele scorului
prost pe care îl primeşte chirurgia românească în acest studiu, care
pare să spulbere mitul şcolii româneşti de chirurgie?
În opinia doctorului Dabelea,
rezultatele studiului ar putea fi uşor diferite faţă de realitate: „Cred
că suntem în media europeană. Mi se pare incredibil un procent ca cel
din Lituania, cu 21,5% rată de deces. În plus, la noi nu cred să existe
raportări exacte, cu toate acele variabile ce trebuie considerate, la
nivelul fiecărui spital. Există diferenţe între un spital de urgenţă, ca
Floreasca şi un spital mai mic, unde se fac intervenţii obişnuite, mai
puţin complicate. Deci, depinde ce spitale au intrat în studiu. De aceea
am unele rezerve. Dar şi aşa este grav, pentru că această medie de 4%
este mult peste aşteptări. Este evident că trebuie schimbat ceva, dacă
ne raportăm la situaţia din chirurgia cardiacă. Nu se poate admite ca
rata deceselor post-operatorii în intervenţiile considerate, pe bună
dreptate, mai puţin complexe, să fie mai mare decât în cazul
intervenţiilor pe cord. La noi, având în vedere faptul că se poate
scoate din discuţie lipsa terapiei intensive, cauzele ratei mari de
deces post-operatoriu ar putea fi cele care ţin de organizarea
medicinei, controlul infecţiilor post-operatorii, neglijenţa din spital,
infrastructura învechită din blocul operator”. De Robert Veress – Jurnalul National
Prezentare eronata a adevarului
De ce in manualele de astazi continua prezentarea deformata a adevarului despre Eminescu?
DOSARUL EMINESCU
Eminescu a atras una dintre cele mai
complexe manevre de dezinformare si intoxicare specifice domeniului
serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformata si manevrata de
toate regimurile politice care s-au succedat in Romania . Restabilirea
adevarului despre Eminescu este o datorie de onoare a breslei
ziaristilor. Ca multi alti ziaristi, Eminescu a intrat in malaxorul
aparatului represiv al politiei politice si a devenit o problema si o
afacere de Stat.
Cea mai insemnata parte a activitatii
sale a fost dedicata gazetariei si politicii. Din 1876 devine ziarist
profesionist – ocupatia sa principala pana la sfarsitul vietii.
Debuteaza la Curierul de Iasi apoi, in1877 este redactor la Timpul, din
1880 redactor sef si redactor pe politica pana in 1883. In mod brutal,
in iunie 1883, munca sa este intrerupta si este introdus cu forta
intr-un ospiciu. Politia, sub comanda Puterii de stat, il transforma
astfel pe Eminescu intr-unul dintre primii detinuti politici ai statului
modern roman. Oricum, este primul ziarist caruia i se pune calus in
gura in aceasta maniera dura. Metoda va fi perfectionata sub comunism.
CONSERVATOR
Eminescu isi asuma ca pe o profesiune
de credinta lupta pentru Romania, amendand atat liberalii cat si
conservatorii pentru politica de cedare in interesul marelui capital in
chestiuni arzatoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar si
cu rigoare, scria cu o forta devastatoare. Maiorescu noteaza – „Eminescu
s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al
culturii ce acumulase singur, prin logica si verba“. „Stapan pe limba
neaosa“ si cu o „neobisnuita caldura sufleteasca“, Eminescu insufletea
dezbaterea publica si totodata izbea necrutator „iresponsabilitatile
factorilor politici, afacerismele, demagogia si logoreea paturii
superpuse“. Pe scurt, un ziarist de marca, o voce puternica, un spirit
radical si incomod. Mihai Eminescu avea o functie publica foarte
importanta ca redactor-sef al ziarului Timpul, care era organ oficial al
Partidului Conservator. Maiorescu – la organizarea Partidului
Conservator – a aratat clar pozitia lui Eminescu: „Cei 10 capi ai lui,
si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul“.
DE LA NISTRU PAN’ LA TISA
Eminescu duce campanii de presa
dedicate chestiunii Basarabiei, critica aspru Parlamentul pentru
instrainarea Basarabiei, este intransigent atat fata de politica de
opresiune tarista (,,o adanca barbarie“) cat si fata de cea a Imperiului
Austro-Ungar si, totodata, isi acuza colegii, fruntasii conservatori,
ca participa la infiintarea de institutii bancare in scop de specula.
Situatia sa la ziar devine critica in 1880, mai ales dupa ce ataca
proiectul de program al Partidului Conservator, lansat de Maiorescu, in
care acesta pleda pentru subordonarea intereselor Romaniei si sacrifica
romanii aflati sub puterea Imperiului Austro-Ungar. Cata vreme guvernele
de la Budapesta ii oprima pe romani, ingradind accesul la scoala si
Biserica, blocand cultivarea limbii materne – apropierea de Imperiu nu
este posibila si nici recomandabila, avertiza jurnalistul.
LOVIT LA TIMPUL
Viena insa atrage ca un magnet si
conservatorii se cupleaza cu liberalii – ”la ciolan“, cum ar zice azi
Ion Cristoiu. P.P Carp, inalt fruntas conservator, devine ambasador al
liberalilor la Viena si cere sa i se puna surdina lui Eminescu (intr-o
scrisoare catre Titu Maiorescu ii atrage atentia: „si mai potoliti-l pe
Eminescu!“). Scarbit, acesta protesteaza: ”Suntem barbati noi sau niste
fameni, niste eunuci caraghiosi ai marelui Mogul. Ce suntem, comedianti,
saltimbanci de ulita sa ne schimbam opiniile ca camasile si partidul ca
cizmele?“ Ca urmare, in noiembrie 1881 Eminescu este inlocuit de la
conducerea Timpului, este retrogradat, iar noul redactor-sef il ataca pe
Eminescu in chiar ziarul pe care acesta il condusese.
SOCIETATEA CARPATII – SERVICIUL SECRET ROMAN AL DACIEI MARI
In 1882, Eminescu participa la fondarea
unei organizatii cu caracter conspirativ, inscrisa de fatada ca un ONG
de azi – Societatea Carpatii. Societatea isi propunea – conform
Statutului, sa sprijine orice,,intreprindere romaneasca“. Se avea insa
in vedere situatia romanilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerata
subversiva de serviciile secrete vieneze, organizatia din care facea
parte Eminescu este atent supravegheata. Sunt infiltrati agenti in
preajma lui Eminescu, inclusiv in redactie. Manifestarile organizate de
„Societatea Carpatii“ ingrijorau in mod deosebit reprezentanta
diplomatica a Austro-Ungariei in Romania. ,,Societatea Carpatii“ era un
adevarat partid secret de rezerva, cu zeci de mii de membri (peste
20.000), care milita pe fata pentru ruperea Ardealului de Imperiul
Austro-Ungar si alipirea la Tara, dar executa si actiuni conspirative.
URMARIT DE SPIONII AUSTRO-UNGARIEI
Intr-o nota informativa secreta din 7
iunie 1882, redactata de ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la
Bucuresti, Ernst von Mayr, catre ministrul Casei imperiale si ministrul
de Externe din Viena se raporta: „Societatea Carpatii“ a tinut la 4
iunie o sedinta publica, careia i-a precedat o consfatuire secreta.
Despre aceasta am primit din sursa sigura (ceea ce inseamna nota unui
agent infiltrat in organizatie – n.n.) urmatoarele informatii: subiectul
consfatuirii a fost situatia politica.
S-a convenit acolo sa se continue lupta
impotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu in sensul de a admite
existenta unei ,,Romanii iredente“. Membrilor li s-a recomandat cea mai
mare precautie. Eminescu, redactorul principal al ziarului „Timpul“, a
facut propunerea de a se incredinta studentilor transilvaneni de
nationalitate romana, care pentru instruirea lor frecventeaza
institutiile de invata-mant de aici, sarcina pe timpul vacantei lor in
patrie, sa contribuie la formarea opiniei publice in favoarea unei
“Dacii Mari”. Sacareanu, redactorul adjunct de la „Romana libera“, a dat
citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit
carora romanii de acolo ii asteapta cu bratele deschise pe fratii lor“.
(Arhivele St. Buc., Colectia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1,
f.189-192, Haus – Hof – und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.-
Akten, K.159)
TRADATORII
Un alt un raport confidential catre
Kalnoky, ministrul de Externe al Austro- Ungariei, informa despre o alta
adunare a ,,Societatii Carpatii“, din care rezulta ca un anume Lachman,
redactor la ziarul „Bukarester Tageblatt“ si foarte activ spion
austriac, avea ca sarcina urmarirea pas cu pas mai ales a lui Eminescu.
|n contextul notei informative se mai numeste un agent din vecinatatea
imediata a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepresedintele
„Societatii Carpatii“, despre care se scrie negru pe alb ca este nici
mai mult nici mai putin decat… spion austriac. (Numele acestuia reapare
ulterior in procesul verbal adresat de comisarul Niculescu cu ocazia
arestarii lui Eminescu: „informat de d.d. G. Ocasanu si V. Siderescu ca
amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins
de alienatie mintala“).
NATIONALISTII, URMARITI SI DE RUSI
Eminescu avea o statura publica
impresionanta si era perceput drept un cap al conservatorismului dar si
al luptei pentru unitate nationala, coordonata ulterior printr-o
intreaga retea de societati studentesti din orase centre universitare
din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de «network»
care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politica a romanilor.
Pe langa ,,Societatea Carpatii“, au mai aparut la Budapesta Societatea
„Petru Maior“, la Viena „Romania juna“, la Cernauti „Junimea“,„Dacia“,
„Bucovina si Moldova“, in Transilvania societatea „Astra“ si, in vechea
Romanie, „Liga pentru unitatea culturala a tuturor romanilor in vechea
Romanie“, care avea filiale inculsiv la Paris. Toate aceste organizatii
se aflau in obiectivul serviciilor secrete ale Rusiei tariste si Austro-
Ungariei, fiind intens infiltrate si supravegheate. Colectia arhivelor
politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similare cu notele
informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider
primejdios.
INCOMODUL EMINESCU
Baronul von Mayr, ambasadorul
Austro-Ungariei la Bucuresti, il insarcinase pe F. Lauchman in acest
sens: “Eminescu este in permanenta urmarit de F. Lachman, agent
austro-ungar care avea sub observatie miscarea „iridenta“ a ardelenilor
din Bucuresti si ale carui rapoarte sunt astazi cunoscute“. O nota
informativa a baronului von Mayr denunta articolul lui Eminescu din
„Timpul“, privitor la expansiunea catolicismului in Romania. |n 1883,
Eminescu realizeaza un tablou al maghiarizarii numelor romanesti in
Transilvania si il ridiculizeaza pe regele Carol I pentru lipsa sa de
autoritate. Condamna guvernul liberal pentru politica externa si
interna, denunta cardasia conservatorilor cu liberalii si devine o
povara incomoda pentru toata lumea. Tiradele si intransigenta sa
deranjau pe toata lumea. Eventualitatea ca acesta sa devina candva
parlamentar – ca multi alti ziaristi, ar fi fost nefasta pentru puterile
externe din jurul Romaniei, deoarece ar fi putut genera un curent
politic ostil si neconvenabil intereselor acestora.
STIA CA I SE PREGATESTE CEVA
Eminescu este informat si simte ca i se
pregateste ceva. |n 28 iunie 1883 se strange latul. Este luat pe sus de
politie si bagat cu forta la ospiciu. Sunt incalcate desigur toate
normele legale si i se insceneaza unul dintre cele mai murdare procese
de defaimare si lichidare civila, la care au participat inclusiv
,,apropiati“ interesati prin diferite mijloace. Ziua de 28 iunie 1883
este o zi foarte importanta pentru istoria si politica Romaniei nu doar
datorita arestarii lui Eminescu. Exact in aceasta zi, Austro-Ungaria a
rupt relatiile diplomatice cu statul roman timp de 48 de ore, iar von
Bismark i-a trimis o telegrama lui Carol I, prin care Germania ameninta
cu razboiul. |n cursul verii, Imperiul Austro-Ungar a executat manevre
militare in Ardeal, pentru intimidarea Regatului Romaniei, iar presa
maghiara perorase pe tema necesitatii anexarii Valahiei. Imparatul
Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de amenintari,
in care soma Romania sa intre in alianta militara, iar Rusia cerea, de
asemenea, satisfactii.
INTERZIS SI INTERNAT
Guvernul a desfiintat ,,Societatea
Carpatii“ chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei la
Bucuresti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui
Eminescu. Odata cu arestarea si internarea la balamuc a lui Eminescu au
fost organizate razii si perchezitii ale sediului „Societatii Carpatii“
au fost devastate sediile unor societati nationale, au fost expulzate
persoane aflate pe lista neagra a Vienei si au fost intentate procese
ardelenilor. Exact in aceasta zi trebuia de fapt sa se semneze Tratatul
secret de alianta dintre Romania si Tripla Alianta, formata din
Austro-Ungaria, Germania si Italia. Tratatul insemna aservirea Romaniei
Austro-Ungariei in primul rand, ceea ce excludea revendicarea
Ardealului. Bucurestiul era dominat de ardeleni, care, ridicau vocea din
ce in ce mai puternic pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile
romanilor asupriti de unguri. Eminescu era in centrul acestor
manifestari. Tratatul urma sa interzica brusc orice proteste pentru
eliberarea Ardealului, iar conditia semnarii tratatului era anihilarea
revendicarii Ardealului de la Bucuresti.
SUPRIMAREA INCEPE DE LA 33 DE ANI
„Directiva de sus“ s-a aplicat la
diferite nivele. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre
ele. Asa-zisele ,,interese de stat“ l-au nimicit pe tanarul redactor –
potentiala mare figura politica a Romaniei Mari, tocmai in anul cand
implinea 33 de ani, varsta jertfei lui Ioan Botezatorul si a lui Iisus.
Tratatul a fost semnat pana la urma in septembrie 1883, ceea ce a mutat
lupta ardelenilor in Ardeal. Ce urmeaza in anii urmatori este un cosmar –
bine regizat, in care rolurile sunt asumate de personajele politice ale
vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberata si va duce la moartea
sa. Politia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele si
toate documentele – cica sa nu fie distruse – depunandu-le la Academie
dupa ani buni. Eminescu nu si-a mai vazut niciodata corespondenta,
cartile, notele. |n manuscrisele din acei ani, cele care au scapat
nedistruse de Maiorescu sunt insemnari derutante, care arata nivelul la
care era hotarat sa actioneze Eminescu ca lider al „Societatii
Carpatii“. Planurile lui Eminescu vizau contracararea consecintelor unei
aliante a Casei Regale din Romania cu lumea germana, proiecte cu
adevarat ”subversive“, mergand pana la o rasturnare a lui Carol. Este
usor de inteles ca actiunile sale au fost dejucate prin metodologia
tipica „masurilor active“ specifice serviciilor secrete de acum dar si
de atunci. Nimic nou sub soare pe campul ”operativ“.
OTRAVIT CU MERCUR
Se lanseaza zvonul nebuniei
inexplicabile, se insista pe activitatea sa poetico-romantica, se
inventeaza povestea unei boli venerice. Este apoi otravit lent cu
mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este
batut in cap cu franghia uda, i se fac bai reci in plina iarna, este
umilit si zdrobit in toate felurile imaginabile. Nu mai are unde sa
scrie, se resemneaza cu situatia sa de condamnat politic si isi asuma
destinul – nu fara insa a lupta pana in ultima clipa. |n 1888, Veronica
Micle reuseste sa il aduca pe Eminescu la Bucuresti, unde urmeaza o
colaborare anonima la cateva ziare si reviste, iar apoi, la 13 ianuarie
1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemica ce va zgudui
guvernul, rupand o coalitie destul de fragila, de altfel, a
conservatorilor (care luasera, in fine, puterea) cu liberalii. Repede se
afla, insa, ca autorul articolului in chestiune este „bietul Eminescu“.
Si tot atat de repede acesta este cautat, gasit si internat din nou la
balamuc, in martie 1889. Astfel, Eminescu este scos complet din circuit,
iar opera sa politica pusa la index.Defaimarea sa nu a incetat nici
astazi, la mai bine de 120 de ani de la uciderea sa. Adevarate campanii
continua si azi. I se fac rechizitorii si procese de intentie si
denigrat de anti-romani.
EMINESCU NU A FOST NEBUN
Abia recent s-a dovedit, prin
contributia unor specialisti in medicina legala – cum este Vladimir
Belis, fost director al Institutului de Medicina Legala, sau cu aportul
doctorului Vuia, ca mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai
joasa speta.
Punand cap la cap toate dovezile stranse
ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: „Concluziile mele, ca medic
neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari din
domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare. Eminescu nu a
suferit de lues si nu a avut o dementa paralitica“. Lui Eminescu i s-a
facut autopsia in ziua de 16 Iunie 1889, existand un raport depus la
Academie, nesemnat insa. Creierul sau, dupa autopsie, s-a constatat ca
are 1495 de grame, aproape cat al poetului german Schiller. Iar apoi
este ,,uitat“ pe fereastra, in soare. Creierul sau era o dovada
stanjenitoare a falsitatii teoriei sifilisului – deoarece aceasta boala
mananca materia cerebrala. |n manualele de astazi continua prezentarea
deformata a adevarului in ce il priveste pe Eminescu. Insa propagarea
operatiunii de dezinformare in care cad multi, din necunostinta de
cauza, este inceputa de pe vremuri de serviciile secrete al
Austro-Ungariei si continuata apoi de dusmanii Romaniei. „Tinta“
Eminescu inca preocupa diferite cancelarii si „grupuscule elitiste“ – in
fapt extensii ale unor grupuri de putere care isi perpetueaza misiunea
de destructurare a valorilor simbolice ale Romaniei. De pe Basarabia 91
Abonați-vă la:
Postări (Atom)