:: Imi pare rau

Titlu: Imi pare rau
Autor:: http://www.noapteaiguanei.ro/?p=3705
Articol: Mă emoţionează până la lacrimi cazurile nefericite ale copiilor născuţi cu malformaţii, ori ale celor ce s-au îmbolnăvit şi au foarte puţine şanse de a supravieţui.

Sunt indignată pentru că trăim într-o societate care îi obligă pe părinţi să îşi vândă şi sufletul pentru a-şi putea salva copiii bolnavi. Indignată, pentru că întotdeauna se găsesc "fonduri" pentru "reutilarea" locului de muncă al parlamentarilor, pentru că se găsesc "soluţii" pentru a le asigura acestora tot conforul "necesar" pentru a putea dormi liniştiţi acolo unde, culmea, noi dorim să-i găsim descoperind EI modalităţi pentru ca salvarea vieţii unui copil să nu însemne mai apoi traiul lui în sărăcie şi mizerie.

Pentru că… dacă o familie îşi va vinde locuinţa modestă pentru a reuşi să strângă 1/4 din suma necesară unei operaţii în străinătate şi se va împrumuta de restul banilor (puţini au şansa de a primi 1/4 din sumă din donaţii…), după operaţie se vor trezi dacă nu pe drumuri, atunci, în cazurile "fericite" vor sta "înghesuiţi" pe la părinţi ori bunici şi nu vor reuşi decât uneori cu eforturi incredibile să-şi achite datoriile. Copilul "salvat" de boală se va cufunda în sărăcie… o altă boală… incurabilă şi ea.

Într-adevăr, sunt atâţia copii bolnavi încât, dacă nu eşti foarte înstărit, nu poţi, oricât de mult ai vrea, să îi ajuţi pe toţi. Dar sunt oameni pentru care… hai să spunem… 50.000 de euro reprezintă contravaloarea unei vacanţe exotice. Ei se tem să nu fie "înşelaţi" de aşa-zişii bolnavi. Mi-ar face mare plăcere să aud că un astfel de om a luat "sub aripa lui" un copil bolnav şi l-a ajutat să se vindece. În felul acesta nu doar o viaţă ar fi salvată, ci chiar şi un viitor…

Mă aruncă într-o stare de nedescris declaraţiile celor care câştigă la jocuri de tip "loto" 0ri "bingo"… "ce veţi face cu banii?" – sunt întrebaţi. Invariabil, răspunsul este: "voi dona o sumă pentru construirea unei biserici"… Oameni buni! Dacă am avea credinţă pentru câte biserici există, am fi cei mai "bogaţi" oameni! Mai reflectaţi puţin! Un calcul (nespecializat) ar duce la concuzia că banii necesari contruirii unei biserici ar salva cel puţin 100 de copii! Reflectaţi puţin, poate credinţa are o altă formă!
--
Visitor Ip: 95.76.228.242

Un comentariu:

  1. O doamne, e un subiect despre care am tot vorbit dar niciodata n-am scris despre el si uite ca alticineva il pune in pagina atit de clar si emotionant. Pe strada mea sint 4 biserici noi(ridicate in ultimii zece ani) si nu o data am gindit ca si tine: cite vieti ar putea salva banii bagati pur si simplu in niste ziduri sumbre inauntrul carora nu sta neaparat Isus ci orgoliul milenar al barbatilor!

    RăspundețiȘtergere