Despre recunoştinţă
A fost odată o femeie fără vedere căreia i se urâse de viaţă, într-atât de greu o ducea. Avea însă un prieten care o îngrijea alinându-i suferinţa. Simţind afecţiunea omului de alături, ea i-a spus într-o zi:
- Cred că eşti un om tare bun, frumos şi la chip şi la suflet. Dacă aş avea ochi să te văd, cred că te-aş iubi din toată inima şi am putea să ne căsătorim
S-a întâmplat că într-o zi, cineva i-a donat o pereche de ochi, operaţia s-a efectuat cu succes şi când i s-au luat bandajele de pe faţă, a putut să vadă lumea în mijlocul căreia trăia.
El a întrebat-o:
- Acum că vezi, eşti de acord să te căsătoreşti cu mine?
Femeia s-a uitat la el, era orb şi asta a şocat-o foarte mult. Însemna să-şi asume toată viaţa obligaţia de a-l îngriji, şi cine ştie ce putea să mai intervină. Toate astea determinat-o să îi răspundă politicos dar să-l refuze.
Prietenul ei a plecat si a doua zi i-a trimis o scrisoare de câteva rânduri: Draga mea, să ai grijă de ochii tăi, că de la mine îi ai!
Câţi dintre noi, asemenea şi ei, ne mai amintim cine au fost aceia care ne-au ajutat când ne-a fost mai greu în viaţă?
http://viugrai.info/category/stiati-ca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu