Problematica unei noi constituţii Sau ţara arde şi baba se piaptănă...

...


Atunci: Pe 1 iulie 1866 a fost adoptată prima Constituţie a României, după model belgian. După extinderea teritoriului naţional în 1918, o nouă constituţie a fost aprobată pe 29 martie 1923, care prevedea printre altele votul universal - cea mai modernă constituţie din Europa. În perioada comunistă Constituţia a fost modificată în 1948, 1952 şi 1965. După Revoluţia din 1989, o nouă Constituţie a fost adoptată în 1991, revizuită în 2003 (am prezentat aici o scurtă istorie a Constituţiilor României, să ştim de la ce pornim).



Astăzi: Pornind de la referendumul din 22 noiembrie 2009 validat de populaţie din prostie, puterea politică vrea cu orice preţ ca rezultatul acestuia (reducerea numărului de parlamentari şi trecerea de la un sistem parlamentar bicameral la unul unicameral) să fie prevăzut de Legea Fundamentală, ceea ce ar înseamna totodată o nouă Constituţie! Am spus mai sus "validat din prostie" pentru că pe toată durata campaniei electorale s-a discutat despre orice altceva afară de referendum şi de urmările sale, iar populaţia nu avea şi nu are o cultură politică încât să facă distincţia între cele două sisteme parlamentare. Sunt ferm convins că 80% dintre cei ce şi-au exprimat punctul de vedere la referendum habar nu au ce au votat, şi ce implicaţii va avea votul lor!


Mai multe puteţi citi pe http://ziyati-fcrb.blogspot.com


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu