Era trecut de miezul noptii. In ciuda orei tarzii pasii mei nu se opreau. Era prea frumos afara ca sa stau in casa la calculator, sa ma duc pe undeva, sau sa dorm. Cel mai potrivit era plimbarea, pana la rasarit, tinand cont ca a doua zi era duminica. Am inceput prin a simti mirosul pamantului, stropit de cativa stropi de ploaie trecatori, apoi am trecut printr-o zona, unde vegetatia era mai bogata ca in alte locuri, la un moment dat am simtit aroma narciselor dintr-o gradina, si a gardului viu, erau atat de multe narcise, iar gardul viu era netuns, si pe o lungime considerabila, ceia ce ma facea sa imi inchipui ca sunt in jungla. Era atat de placut sa simt primavara trecand prin plamani, la o ora in care toata lumea era in casa, la televizor, la calculator sau la chef. Simteam ca fiecare pas pe care il fac in acea noapte imi prelungeste viata cu o clipa, o clipa de paradis, fara agitatie, masini, aglomeratie. Era ceva unic, care se poate descoperi doar primavara. Apoi am ajuns si prin centru, strazile erau goale, bisnitarii de la colturi lipseau, la fel si zgomotul tocurilor doamnelor cochete. Acum era o tacere de mormant. Am trecut prin centru pe strazile inguste, si am coborat spre faleza. Ajungand in fata catedralei ortodoxe, mi-am facut cruce si am stat cateva minute si am analizat-o. Era o alta fata de a ei, o fata care o vezi numai noaptea tarziu, spre dimineata. Simteam cum zidurile ei emana ceva mistic si tainic, cum icoanele de la intrare sunt un pic sinistre, si cum teama incepe sa-mi intre in oase. Am pasit mai departe, si am ajuns la statuia inginerului Saligni, mi-am reamintit de valoroarea sa de la vremea in care a trait, si am privit portul, o parte din capodopera mainilor sale. Apoi am ajuns in fata marii, faleza era pustie, doar un pescarus croncanea somnoros in locul lautarului ce ziua incanta urechile trecatorilor cu-n acordeon vechi.
Era trecut bine de miezul noptii si eu paseam natang pe strazi adormite, inapoi spre casa, imi propusesem ca pana la ivirea zorilor sa ajung acasa, cu pasi mici si fara taxi. Trecand prin parc pe la primarie am vazut bancile goale, am stat 5 minute pe una din ele si am recitat din vremuri apuse ale vietii mele, apoi am vazut cum pe o banca cineva doarme, sub cerul liber, imbracat si infofolit intr-o patura. Era un om al strazii, m-am apropiat si l-am recunoscut, era el cel care canta pe faleza la acordeon, trecatorilor.
Mi-am inchipuit ca nu e o afacere tocmai buna sa canti la acordeon, ca lumea e saraca si canti degeaba, iar cu banii castigati nu poti sa-ti ei nici mancare, dapoi sa mai ai si un loc unde sa dormi. Nu degeaba dormea bietul om in parc. Daca ar fi castigat bine, n-ar fi fost aici....
Am zis sa il iau la mine in acea noapte, dar apoi mi-am zis ca e suficient de cald afara, si eu nu stateam tocmai aproape... O parte din mine spunea: ia-l, ajuta-l, o alta parte din mine spunea: lasa-l in pace, esti si tu amarat ca sa poti ajuta un om cu o astfel de problema, sunt altii care au mai multe drepturi sa o faca. Am stat mult timp si m-am tot gandit ce sa fac, sa-l gazduiesc noaptea aia la mine sau nu? Mi-a fost greu sa iau o decizie, mult timp, m-am tot gandit cum unii din noi ar putea sa ajute fara nici o problema, deoarece au 10 case, o camera data gratis unui om amarat nu costa o avere. Apoi mi-am amintit ca sunt multi oameni care nu au constiinta, si n-are rost sa ceri ceva unui om fara constiinta, e ca un robot.... Apoi m-am gandit la biserica. De ce biserica nu ajuta astfel de oameni amarati, care dorm noaptea sub cerul liber? In structura bisericilor se invart foarte multi bani, stiu foarte bine asta, de ce din banii aceia nu se fac si cateva adaposturi pentru amarati? Apoi m-a fulgerat in minte si de Dumnezeu? De ce Dumnezeu permite asta, de ce sunt oameni care clar au nevoie de ajutor, si totusi lucrurile raman la fel? pentru Dumnezeul suprem ar fi doar un fleac ca sa aseze astfel lucrurile incat sa nu mai fie oameni sub cerul liber. Asta cu Dumnezeu mi-a trecut repede, amintindu-mi ca sunt multe nedreptati pe lumea asta in care El nu intervine, nedreptati mult mai mari decat a dormi sub cerul liber. Mi-am zis ca ma depaseste ca sa analizez acest aspect, si ca Dumnezeu stie mai bine ce vrea cu fiecare din noi, dar cu siguranta Dumnezeul suprem nu e atat de sensibil pe cat il cred unii. Mi-am luat talpasita spre casa gandind ca viata asta e plina de nedreptati, iar o noapte ce incepuse cu mici franturi din paradis, tocmai se sfarsea cu mari dureri din iad. Pe curand!
MEDICINA ISIHASTA care previne multe comportamente DEVIANTE .... AUTOEDUCATIA dragi ROMANI va poate aduce si FERICIRE....
RăspundețiȘtergere