De ceva vreme observ si incerc sa inteleg de ce relatiile dintre oameni sunt din ce in ce mai complicate. Relatiile intre oameni, in general, imi par mai seci, mai lipsite de continut, "doar socializari", dar ma gandesc acum la relatiile dintre femei si barbati....tot mai multe divorturi, tot mai multi oameni singuri, tot mai multe cupluri supravietuind la limita suportabilitatii reciproce...Cineva imi spunea ca viata este simpla, noi o complicam. Oare asa sa fie sau poate chiar viata insasi s-a complicat si nu mai e asa simpla?!
Traim o perioada de redefinire a rolurilor. Mii de ani femeia a fost vioara a doua si trebuia sa se multumeasca cu un rol deja consacrat, unul umil atat pe plan familial, cat si social. In secolul XX, a venit si epoca emanciparii femeii si, ca aproape orice pe lumea asta, a avut si aceasta emancipare doua taisuri, iar acum, la niste zeci de ani dupa declansare, incepe sa-si arate coltii. Era absolut necesara si cred ca nici o femeie din ziua de azi nu si-ar putea imagina si in nici un caz dori, sa fi trait in vremurile in care femeile erau complet lipsite de drepturi.
Este insa firesc si ce se intampla acum pentru ca probabil nici o "castigare de drepturi" nu se face fara un soi de agresivitate in pretindere si in exercitarea drepturilor dobandite, dar observ ca se tinde spre ceva dincolo de egalitate si echilibru. Femeile au aceleasi drepturi si obligatii ca si barbatii, cel putin la nivel teoretic...au dreptul sa mearga si sa studieze la acelasi scoli, au dreptul sa aspire la aceleasi functii si chiar fac fata cu brio provocarilor...pana aici toate bune si frumoase, dar nu scapam ceva pe parcurs? Consecintele evidente care sunt?!
Cel mai adesea, absorbite de competitia cu barbatii, femeile uita sa fie femei, sotii si mame...Luptand sa-si construiasca o cariera, sa se intretina si sa aiba succes, exercitandu-si din plin dreptul de a munci de dimineata pana seara, se calesc si reusesc sa piarda unele din atributele feminitatii, devenind agresive de la atitudine la forme de "lupta". Oricat am incerca sa ne pastram feminitatea, trebuie sa recunoastem ca imprumutam de la barbati mai mult decat ni se potriveste atat in limbaj, cat si in comportament. Cate femei nu vorbesc cel putin la fel de colorat ca barbatii?! Mai multi prieteni barbati decat prietene femei, mi s-au confesat nemultumiti ca, in diverse momente, desi isi doreau o relatie cu cineva, au fost folositi ca simple aventuri...Femeia emancipata a reusit sa copieze barbatul in mai multe decat si-ar fi dorit pentru ca exista si reversul medaliei.
Barbatii, pe langa ca se gasesc intr-o continua confuzie in fata femeii care nu are aproape nimic in comun cu ceea ce au invatat ei despre femeie de-a lungul timpului, prin convietuire zilnica in medii mixte, nu doar acasa, ci si la scoala, la munca, la distractii, imprumuta de la femei mult mai multe decat am vrea...lasand la o parte tendintele din ce in ce mai accentuate in materie de estetica si cosmetica si preocuparea excesiva pentru imagine, mai grav este faptul ca barbatii incep sa ni se asemene sau, mai bine zis, sa semene cu ce erau femeile odata, ca si structura...sunt mai lipsiti de curaj si mai nesiguri, aspecte care sunt in contradictie cu ce stiam despre barbati, vorbesc, despica firul mai ceva decat femeile, sunt pasivi si asteapta ca partenerele sa ia deciziile.
Traim o perioada de redefinire a rolurilor. Mii de ani femeia a fost vioara a doua si trebuia sa se multumeasca cu un rol deja consacrat, unul umil atat pe plan familial, cat si social. In secolul XX, a venit si epoca emanciparii femeii si, ca aproape orice pe lumea asta, a avut si aceasta emancipare doua taisuri, iar acum, la niste zeci de ani dupa declansare, incepe sa-si arate coltii. Era absolut necesara si cred ca nici o femeie din ziua de azi nu si-ar putea imagina si in nici un caz dori, sa fi trait in vremurile in care femeile erau complet lipsite de drepturi.
Este insa firesc si ce se intampla acum pentru ca probabil nici o "castigare de drepturi" nu se face fara un soi de agresivitate in pretindere si in exercitarea drepturilor dobandite, dar observ ca se tinde spre ceva dincolo de egalitate si echilibru. Femeile au aceleasi drepturi si obligatii ca si barbatii, cel putin la nivel teoretic...au dreptul sa mearga si sa studieze la acelasi scoli, au dreptul sa aspire la aceleasi functii si chiar fac fata cu brio provocarilor...pana aici toate bune si frumoase, dar nu scapam ceva pe parcurs? Consecintele evidente care sunt?!
Cel mai adesea, absorbite de competitia cu barbatii, femeile uita sa fie femei, sotii si mame...Luptand sa-si construiasca o cariera, sa se intretina si sa aiba succes, exercitandu-si din plin dreptul de a munci de dimineata pana seara, se calesc si reusesc sa piarda unele din atributele feminitatii, devenind agresive de la atitudine la forme de "lupta". Oricat am incerca sa ne pastram feminitatea, trebuie sa recunoastem ca imprumutam de la barbati mai mult decat ni se potriveste atat in limbaj, cat si in comportament. Cate femei nu vorbesc cel putin la fel de colorat ca barbatii?! Mai multi prieteni barbati decat prietene femei, mi s-au confesat nemultumiti ca, in diverse momente, desi isi doreau o relatie cu cineva, au fost folositi ca simple aventuri...Femeia emancipata a reusit sa copieze barbatul in mai multe decat si-ar fi dorit pentru ca exista si reversul medaliei.
Barbatii, pe langa ca se gasesc intr-o continua confuzie in fata femeii care nu are aproape nimic in comun cu ceea ce au invatat ei despre femeie de-a lungul timpului, prin convietuire zilnica in medii mixte, nu doar acasa, ci si la scoala, la munca, la distractii, imprumuta de la femei mult mai multe decat am vrea...lasand la o parte tendintele din ce in ce mai accentuate in materie de estetica si cosmetica si preocuparea excesiva pentru imagine, mai grav este faptul ca barbatii incep sa ni se asemene sau, mai bine zis, sa semene cu ce erau femeile odata, ca si structura...sunt mai lipsiti de curaj si mai nesiguri, aspecte care sunt in contradictie cu ce stiam despre barbati, vorbesc, despica firul mai ceva decat femeile, sunt pasivi si asteapta ca partenerele sa ia deciziile.
Acesta este status-quo-ul si, din pacate, nu este tocmai benefic relatiilor, indiferent ca e vorba de cuplu sau de familie, pentru ca, dupa parerea mea, aceste relatii se nasc si, mai ales rezista, datorita diferentele dintre noi. Avem nevoie unii de altii tocmai pentru aceste diferente pe care ni le putem oferi reciproc, ca sa nu mai vorbim despre cum vom imprima copiilor nostri in familie modelele de barbat, respectiv femeie, atunci cand acestia deja seamana prea mult...si procesul e in plin avant...mergand tot inainte pe drumul asta, cine stie, poate peste cateva sute de ani, o sa aiba loc o revolutie de emancipare masculina :))
Nu contest ca exista inca zone sociale in care femeia este tratata la modul conservator, desi deja in foarte multe cazuri, cel putin la noi, femei lipsite de beneficiile emanciparii, din nevoia de a asigura cot la cot cu partenerul veniturile necesare, au plecat pe alte meleaguri, fapt ce a dus la destramarea multor familii si la neglijarea sau chiar abandonarea copiilor. Asa cum exista si femei emancipate, realizate in plan profesional, inca abuzate de barbati cu conceptii..."traditionaliste" e prea frumos spus.
Dar astea sunt extremele si intre ele, cei mai multi oameni se afla de fapt intr-o confuzie cu privire la rolul femeii si rolul barbatului in societate si in cuplu/ familie, iar redefinirea rolurilor va trebui sa aduca un echilibru, tinand cont de drepturile tuturor, ca oameni, dar si de diferentele existente intre barbati si femei, fara a mai cauta cu orice pret si sub orice aspect egalitatea intre doua entitati diferite.
felicitari!!! bine punctat articolul:)
RăspundețiȘtergereMulţam frumos! :)
RăspundețiȘtergere