Copilăria este un tărâm magic. Nu ştim când şi unde începe şi nu ştim când şi unde se termină. Ne trezim doar că numai suntem copii, că am ieşit din copilărie. Copilăria este o lume fermecată, duioasa, dulce, lină, în care orice se poate întâmpla. Este vârsta la care suntem cel mai aproape de toate tainele existenţei. Ne putem întâlni oricând cu balaurul cu şapte capete, cu zgripţuroaica cea haină, putem fi vrăjitori, eroi din filme sau benzi desenate, putem vizita orice loc din lume cu ochii minţii şi să credem cu tărie că am fost acolo cu adevărat...
Copilăria este singurul moment al vieţii în care trăim totul la maximă intensitate. În care plângem şi râdem în aceeaşi zi, în care ne supărăm şi iertăm după câteva momente, în care suntem singuri şi totodată cu toată lumea. In toata copilaria noastra cine ne educa, ce ne dezvolta, ce ne face sa crestem?
Specialiştii în psihologia copilului au afirmat că parinţii nu acordă importanţa necesară educaţiei copilului. Prin înţelegerea exactă a elementelor care contribuie la dezvoltarea unui copil părintele poate să controleze modul în care acesta îşi formează personalitatea; personalitate definitorie pentru baza acţiunilor din viitor..
Părinţii trebuie să răspundă nevoilor copiilor, în special celor emoţionale, care se concretizează în dorinţa de a fi ascultaţi, ăngrijiţi şi apreciaţi. În funcţie de vârsta şi nivelul de dezvoltare al acestuia, atitudinea părinţilor trebuie să fie corespunzătoare, deoarece fiecare vârstă a unui copil are nevoile ei.
Pentru a putea percepe sentimentele copilului, părintele trebuie să fie capabil să transmită propriile lui emoţii. Uneori este greu să întelegem dorinţele celor mici si explicaţiile lor nu ne lamuresc. O analiză mai atentă a situaţiei, a mediului în care traiesc, a pasiunilor lui sau a persoanelor cu care interacţionează ne poate lamuri. Chiar dacă sunt sinceri, aceştia trebuie sa fie stimulati să-şi mărturisească gândurile, să-şi poată arăta sentimentele.
Educaţia copilului este o provocare pentru orice părinte. Dacă învăţăm să facem o reprezentare clară şi complexă a ţelului pe care vrem să îl atingem atunci situaţiile pot fi mai simplu de abordat. Greşelile nu trebuie să ne descurajeze. Mai devreme sau mai târziu vom ajunge să ne înţelegem copiii şi să le acordăm sprijinul necesar. Experienţa ne ajută să devenim părinţi mai buni şi să preluam exemple din propria educaţie.
Lumea nu este perfectă şi nici noi nu suntem părinţi perfecţi. Trebuie să avem grijă să nu transmitem frustrările şi nemulţumirile noastre. Defectele noastre trebuie să fie exemple negative pentru copil iar calitaţile noastre să constituie un model demn de urmat. Ideea principală este să determinăm sursa nemulţumirilor care ne afectează şi să ne controlam atitudinea. Echilibrul este trăsătura perfectă care defineşte educaţia copilului.
Dilema cu privire la cât de corect este realizată educaţia unui copil a fost dezbatută de foarte mulţi psihologi. Părerea comună este aceea că fiecare cuplu trebuie să aplice metodele care se potrivesc personalităţii copilului. Nu există o lege strictă ci doar sfaturi care trebuie mai intâi analizate şi apoi aplicate.
Copiii nu au nevoie de părinţi ideali; ei îşi doresc ca aceştia să le reflecte dorinţele şi să le înteleagă nemulţumirile, să îi ajute când sunt nelămuriţi şi să ăi aprecieze atunci când merită. Schimbul reciproc de opinii pune bazele unei legături sincere între părinţi şi copii şi îi ajută să se cunoască mai bine.
În ciuda eforturilor noastre, există situaţii care ne depaşesc dar care ne ajută să realizam că, uneori , dezamagirile ne transformă în oameni mai puternici. Mediul pe care il asiguram copiilor noştri este oglindirea dorintelor si aspiratiilor noastre.
Părintii trebuie să se concentreze asupra modului în care se desfaşoară comunicarea în familie, asupra felului în care copilul îşi manifestă interesul sau dezinteresul cu privire la propunerile sau regulile care se aplică în casa. Trebuie să îşi lase nemulţumirile deoparte atunci când discuta cu fiii lor şi să îşi canalizeze întreaga atenţie asupra lor. Orice cuvânt spus acestora transmite nu doar ideile părinţilor ci şi sentimentele lor.
Se afișează postările cu eticheta sentimente. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sentimente. Afișați toate postările
Despre iubire
Am avut şi eu sentimente. Cred! Retroactiv privind, nu sunt sigur.
În tinereţe sufeream când se termina o relaţie. Simţeam că e ceva nelalocul lui, simţeam că o să îmi lipsească, simţeam că iubesc şi o vroiam înapoi. Sau eram doar încăpăţânat şi mândru. Mai apoi, simţeam dezamăgire. Mi se părea anormal ca persoana la care ţin să nu mai fie persoana de care m-am îndrăgostit. Schimbările ei nu mi se păreau deloc normale, nu eram obişnuit cu ele, nu făceau parte din persoana pe care o ştiam. Acum indiferenţă. Sunt un pic trist, dar îmi trece repede. Găsesc altceva, pe altcineva.
Şi da! Mi se întâmplă şi mie să mă trezesc dimineaţa lângă ea şi să mă întreb ce dracu' caut acolo. Mi se întâmplă să caut un motiv pentru care m-am îndrăgostit. Mi se întâmplă să o caut pe cea de care m-am îndrăgostit. Şi nu o găsesc.
Când începe şi când se termină iubirea?
Lumânare
Alături de tine sunt o lumânare care se consumă cotidian spre contopire cu amintirea, numai că revin la viaţă în fiecare zi şi devin, astfel, foc sentimental veşnic nestins... Mâinile tale mă aprind şi mă aşează la margine de suflet, acolo unde stau şi privesc în tăcere trecerea continuă a gândurilor care îţi macină linişte şi timp, răspândind lumină fără încetare, topindu-mă gradual, un sacrificiu pe care îl accept, totuşi, cu zâmbetul pe buze. Îţi veghez în tăcere concentrarea permanentă, depun un sărut virtual pe degetele lungi care sprijină fruntea prea devreme ridată şi devin paznicul incandescent al preumblărilor tale printre detractori, pramatii şi laşi. Încălzindu-ţi picioarele în nopţile lungi de iarnă, simt cum sângele curge prin venele tale ca un fluviu al pasiunii nestăvilite şi atunci trăiesc cu disperare dezamăgirea că sunt doar o simplă... lumânare. Am trimis o cerere către forurile competente, solicitând avizul pozitiv pentru transformarea mea în om, însă deocamdată, fiindcă birocraţia percepe tribut temporal, nu am primit niciun răspuns. Mă consolez cu ideea că rămân o prezenţă permanentă în viaţa ta, gândindu-mă cu teamă doar la dimineaţa fatală în care reaprinderea mea va fi o imposibilitate dureroasă. Ard în noapte, în vreme ce tu, constrânsă la compromisuri cu lumea întreagă, te întrebi dacă nu cumva ar fi mai bună evadarea ireversibilă către orizonturi îndepărtate care îţi trimit fiori de nostalgie. Te ridici, te apropii şi îţi încălzeşti mîinile la flacăra mea, iar lumânarea care doreşte să devină om lasă să curgă pe pielea fină lacrimă de ceară...
De ce iubim?
Sa iubesti nu e nimic, sa fi iubit e ceva. Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina pe care o avem. Cu idei distorsionate ce transpun frumusetea in altfel de interpretari si cu idealuri la limita irealitati, inperceptibile realului dar perceptibile in schimb noua, umili spectatori modelati de opinia publica. Cum se pot naste sentimente in felul acesta?
Si totusi reusim sa fim multumiti intr-o oarecare masura pe o perioada determinata.
De ce cautam perfectiunea cand stim ca nu exista? Daca am fi realisti ne-am da seama ca perfectiunea este intr-adevar plictisitoare, un lucru perfect iti vine sa il pui in vitrina pentru a nu se strica, atunci unde mai e distractia? Unde ar mai fi certurile care sunt sarea si piperul unei relatii si mai apoi impacarile care sunt atat de dulci?
Ei bine ele exista. La naiba !
Personal, stiu ca am calitati dar totusi si atatea defecte. De ce m-ar iubi „el” cand nu ating nici pe departe perfectiunea, cand adesea pot fi geloasa, cand nu imi poate intelege luptele mele interioare si sentimentele mele profunde? De ce ar face asta cand pot fii egoista, cand desi nu am dreptul vreau sa fiu sprijinita, rasfatata si protejata, cand plang la filme desi pe el il amuza, cand mandria mea e prea mare, cand sunt prea sincera, cand rad atunci cand el se asteapta sa plang, cand deznadajduiesc si ma inchid in lumea mea, cand uit deseori ce am si mi se face dor de ceea ce nu am si nu am avut?
Si in acelasi timp, de ce l-as iubi eu? Cand minte la inceput iar mai apoi ajunge sa spuna adevarul intr-un mod oribil, cand promite putin insa uita mult? Cand inseala atunci cand iubeste si paraseste atunci cand nu o mai face, cand tanjesc dupa iubire insa el nu imi ofera, cand crede ca „nu” inseamna „da”, cand nu isi da seama cata satisfactie imi dau lucrurile marunte, cand nu ii place ca cineva sa ii conteste autoritatea? Cand isi imagineaza ca scopul scuza intr-adevar mijloacele, cand nu lasa in urma o parere de rau, cand devine dezinteresat tocmai cand a reusit sa ma cucereasca? Dar mai ales, il urasc pentru ca stie ca nu pot trai fara el.
Am ales ca asta sa fie ultima data cand imi bat capul cu astfel de intrebari. Da, am gasit motive si as mai putea gasi, dar totusi aleg sa va iubesc cu bune si cu rele.
Pentru ca in ciuda a multe, reusiti sa ma faceti fericita.
http://voluptateaviselor.info/
Neaţa
Bună dimineaţa! În cazul în care mai este cineva care nu a văzut acest clip, îl postez şi aici cu intenţia de a vă colora a doua zi dintr-o săptămână care este deja pe sfârşite :D (vorbeşte un şomer care s-a trezit datorită câinelui care i-a sărit în cap).
Mult spor şi o zi uşoară!
Sentimentul
Sentimentul nu se poate scrie pe hîrtie si atunci trebuie exprimat prin fapte bine întemeiate. Mereu schimbate si cu multă originalitate trebuie sa ne gîndim la toate. Sentimentele sunt pentru totdeauna. Nu se pot cumpăra. Ele se compul din forţele noastre si cea mai importantă piesa a jocului este "sufletul" fără suflet nu putem muta piesa pe al cîmp de joc, realizand sentimentul.
Mulţi îşi exprima sentimentele prin viu-grai dar ele nu se iau în considerare pentru ca sunt doar nişte cuvinte spuse la întîmplare sau chiar le spun din suflet dar fără fapte nu poţi susţine sentimentul exprimat prin viu-grai.
Cele mai important lucru este sa înveţi, sa poţi demonstra celui de lîngă tine sentimentele prin fapte si mai puţin prin viu-grai.
Mulţi îşi exprima sentimentele prin viu-grai dar ele nu se iau în considerare pentru ca sunt doar nişte cuvinte spuse la întîmplare sau chiar le spun din suflet dar fără fapte nu poţi susţine sentimentul exprimat prin viu-grai.
Cele mai important lucru este sa înveţi, sa poţi demonstra celui de lîngă tine sentimentele prin fapte si mai puţin prin viu-grai.
Nebunia pe care NE-o traim
Traiesc intr-o lume haotica. Sau am trait deoarece nu pot spune cum a-ti trait voi! M-am dezvoltat frumos, dar mereu am suferit. Am suferit pentru ca lumea nu era fericita. Nu stiu de ce am vrut mereu ca nimeni sa nu sufere!!!Poate ca din cauza ca mie imi este frica de suferinta, sau pentru ca atunci cand sufar, sufar cu tot sufletul si asta e nasol tare!!!
Treptat am invatat...timpul si viata m-a invatat ca:
-sa ne lasam dusi de val si asta sa ne faca sa uitam cine suntem
-sa ne prabusim dar sa uitam ca noi putem zbura mereu
-ca ne place sa zambim , dar de fapt in sufletul nostru e un uragan intreg de suferinta si ca abia asteptam sa ramanem singuri ca sa putem lasa lacrimile sa curga liber
-ca unele peroane, prea multe din pacate, au cunoscut moartea inainte sa simta viata, pentru ca si-au taiat dreptul la viata din motive doar de ele stiute
-ca suferinta noastra nu opreste viata nimanui in loc, ca lumea cu toate ale ei merge inainte desi noi stagnam si plangem sau ne plangem de mila
-ca e minunat sa iubim total, ca asta sa ne faca sa traim ura in toata intensitatea ei
-ca de multe ori nu eram bagati in seama si ca sa sa intample asta ne-am purtat miseleste, am ignorat si mintit
-ca e simplu sa spui un da, cand sufletul tau tipa un imens nu
-ca e importanat timpul nostru, din cauza acestui gand pierdem oameni importanti din viata noastra sub pretextul ca nu avem timp pentru ei
-am cautat sa descoperim viata altcuiva si astfel am uitat de viata noastra; am uitat ca ea trebuie traita si nu exstinsa
-sa nu avem incredere deoarece stim ca nu putem oferi acest lucru
-sa ne laum protectie chiar si in fata unui om bun, desi cei dinainte ne-au ranit enorm si astfel ii facem pe cei din prezent sa plateasca pentru greselile celor din trecut
-sa prindem curaj cand nu mai era nevoie, cand deja faptul era consumat
-sa nu spuneam iarta-ma pentru ca stim ca nici noi nu iertam prea des
-sa nu mai credem in iubire deoarece un om ne-a dezamagit si credem ca ceea ce tine de acest minunat sentiment se opreste la acel om
-ca banii pot cumpara orice, ca bani pot rezolva orice, dar chiar si asa suntem cu inima franta si neimpliniti sufleteste
-sa fim neintelesi deoarece nu vrem si nu acceptam sa vorbim despre faptul ca sunt lucruri indeite in viata fiecaruia dintre noi
-am invatat sa avem pretentii, multe si mari pretentii desi sufletul nostru tanjeste dupa dragoste si un gest cald si linistit
-sa spunem ca "de maine" ne schimbam dar mereu "de maine" acesta devine vesnic si neschimbator
-sa vrem pace in lume, sa fie liniste dar noi suntem cei care declaram razboaie intregi pentru ca mintea noastra este camplu de lupta
-sa avem grija sa nu uitam ceva, sa nu uitam de cineva sa nu uitam ca am suferit si asta ne face sa ne razbunam si sa dam lectii unii la altii...
Suferinta, timpul, nemultmirile ma fac sa raman cu ceva din ele. Nu pot trece pe langa ele fara sa ma intreb de ce?....Din multe de ce-uri au reiesit cuvintele de mai sus...E autoanaliza...prea sincera cred!!!!
Tu ce ai invatat?
Treptat am invatat...timpul si viata m-a invatat ca:
-sa ne lasam dusi de val si asta sa ne faca sa uitam cine suntem
-sa ne prabusim dar sa uitam ca noi putem zbura mereu
-ca ne place sa zambim , dar de fapt in sufletul nostru e un uragan intreg de suferinta si ca abia asteptam sa ramanem singuri ca sa putem lasa lacrimile sa curga liber
-ca unele peroane, prea multe din pacate, au cunoscut moartea inainte sa simta viata, pentru ca si-au taiat dreptul la viata din motive doar de ele stiute
-ca suferinta noastra nu opreste viata nimanui in loc, ca lumea cu toate ale ei merge inainte desi noi stagnam si plangem sau ne plangem de mila
-ca e minunat sa iubim total, ca asta sa ne faca sa traim ura in toata intensitatea ei
-ca de multe ori nu eram bagati in seama si ca sa sa intample asta ne-am purtat miseleste, am ignorat si mintit
-ca e simplu sa spui un da, cand sufletul tau tipa un imens nu
-ca e importanat timpul nostru, din cauza acestui gand pierdem oameni importanti din viata noastra sub pretextul ca nu avem timp pentru ei
-am cautat sa descoperim viata altcuiva si astfel am uitat de viata noastra; am uitat ca ea trebuie traita si nu exstinsa
-sa nu avem incredere deoarece stim ca nu putem oferi acest lucru
-sa ne laum protectie chiar si in fata unui om bun, desi cei dinainte ne-au ranit enorm si astfel ii facem pe cei din prezent sa plateasca pentru greselile celor din trecut
-sa prindem curaj cand nu mai era nevoie, cand deja faptul era consumat
-sa nu spuneam iarta-ma pentru ca stim ca nici noi nu iertam prea des
-sa nu mai credem in iubire deoarece un om ne-a dezamagit si credem ca ceea ce tine de acest minunat sentiment se opreste la acel om
-ca banii pot cumpara orice, ca bani pot rezolva orice, dar chiar si asa suntem cu inima franta si neimpliniti sufleteste
-sa fim neintelesi deoarece nu vrem si nu acceptam sa vorbim despre faptul ca sunt lucruri indeite in viata fiecaruia dintre noi
-am invatat sa avem pretentii, multe si mari pretentii desi sufletul nostru tanjeste dupa dragoste si un gest cald si linistit
-sa spunem ca "de maine" ne schimbam dar mereu "de maine" acesta devine vesnic si neschimbator
-sa vrem pace in lume, sa fie liniste dar noi suntem cei care declaram razboaie intregi pentru ca mintea noastra este camplu de lupta
-sa avem grija sa nu uitam ceva, sa nu uitam de cineva sa nu uitam ca am suferit si asta ne face sa ne razbunam si sa dam lectii unii la altii...
Suferinta, timpul, nemultmirile ma fac sa raman cu ceva din ele. Nu pot trece pe langa ele fara sa ma intreb de ce?....Din multe de ce-uri au reiesit cuvintele de mai sus...E autoanaliza...prea sincera cred!!!!
Tu ce ai invatat?
Libera intr-un pustiu...
DAMIAN RICE - 9 crimes
Asculta mai multe audio Blog
Asculta negativul unei melodii lente, vechi ..nu avea nevoie de versuri..vroia doar liniste. Savurandu-si secundele de durere intr-un loc nocturn, nepopulat..doar ea invaluita intr-un aer rece, amar, dur, paralizant.Cu privirea impietrita la firul de lumina din incapere..parea lichid .Cu ochii incarcati de panica, imaginatia ii era asaltata de diverse posibilitati ...dorea cu disperare ceva dincolo de puterile ei.
A ramas captiva in acea stare, inima ii batea lent, ochii parca stateau sa tipe.Nu mai exista nici un fel de vointa sau speranta ,parea demna de mila. Avea nevoie de intelegere...de un suflet pur, care sa-i zambeasca si sa o scoata din tristetea esecului vroia sa vada o expresie prietenoasa. Era singura..si nu cunostea decat oameni care au dezamagit-o ...oameni mult prea preocupati de aparente -A zambit...amar!
A aprins o tigara, fumul era inecacios, lacrimile fierbinti, nu mai auzea sunetul pianului...era lipsita de aparare, abisul fiind inevitabil. Ii era frica sa nu atinga sfarsitul prapastiei, stia ca nu este suficient de puternica pentru a o
lua de la capat...si s-a lasat in voia destinului..in gol.lFum, lacrima, neputinta,durere,dor...fum,aer,intuneric,liniste,frica...fum. A stat neclintita minute in sir...doar mainile ii tremurau.Isi doarea sa adoarma...-imposibil! Era slefuita de chinuri.A inchis ochii, si a derulat ultimii ani din viata, nu stiu cat timp a trecut pana i-a deschis. Ii era dor de inocenta, de iluzii, de discutiile nesfarsite cu parintii, de certurile cu fratele ei, vroia sa ii auda vocea celei mai bune prietene care s-a mutat in Anglia. Ii era dor sa zambeasca sincer, sa rada in hohote fara sa-i pese de ceva. Sa stea ore intregi cu prietenii, sa vorbeasca despre lucruri inutile si sa-i priveasca fara sa-i critice.. fara sa-i pese ce sunt ei cu adevarat.. sa se bucure de fiecare secunda..sa profite de orice ocazie fara sa se gandeasca la consecinte..sa priveasca mai des la soare...sa faca pe cineva sa zambeasca chiar daca nu merita...Sa fie libera!
In cateva ore durerea si disconfortul pareau sa inceteze...am adormit. suparata pe mine ,suparata pe ei...suparata pe viata...
Unii oameni
Unii oameni sunt nascuti sa stea la marginea raului, unii sunt nascuti artisti, alti oameni traiesc pentru a rani, iar putini sunt cei ce asimileaza rautatea celor din jur cu pretul unui suflet curat.Unii oameni sunt nascuti pentru a construi din mizerie arta, altii sunt nascuti pentru a avea totul si pentru a nu cauta nimic. Unii oameni deschid ochii pentru a se hrani cu zambete, altii pentru a ucide sperante. Multi sunt inutili, pierduti pe drumul vietii, nascuti pentru a gasi oglinda, scopul, fericirea, talentul, iubirea.Unii oameni traiesc cu groaza in suflet, se impiedica de temerile lor la fiecare pas. Cat de greu este sa stim cine suntem.
Azi sunt umbra:| dar stiu ca ieri am facut un suflet sa spere.Maine stiu ca voi dezamagi doi prieteni, aseara am privit cerul si am auzit linistea si tot azi simt singuratatea cum ma apasa dar totusi scriu, chiar daca imi plang de mila.
Pentru ca..
Pentru ca îmi pasa,
Pentru ca tin la tine,
Pentru ca poate sa miroasă,
Pentru ca poate sa nu fie bine,
Pentru ca am dimineţi senine,
Pentru ca eşti alături de mine
Pentru ca mă faci sa rad.
Pentru ca tin la tine,
Pentru ca poate sa miroasă,
Pentru ca poate sa nu fie bine,
Pentru ca am dimineţi senine,
Pentru ca eşti alături de mine
Pentru ca mă faci sa rad.
Cum poti cuceri un barbat?
Daca te uiti si prin reviste...oricare, este imposibil sa nu gasesti un titlu care suna cam asa: "ce-i zapaceste pe barbati" sau " 10 lucruri pentru a-l da gata" , "cum sa-l aduci in extaz", s.a.m.d. Gizas...cum sa-l aduc in extaz? Mooaama ce revista desteapta. Iar daca citesti ce scrie acolo te iei cu mainile de par. Cred ca si un barbat ar ramane: wtf? Imi place mie asta? Wow...trebuie sa ascund revista sa nu vada nevasta/prietena, ca dracii m-au luat, alea chiar cred.
Chiar zilele trecute rasfoiam o capodopera de genul si scria : barbatii sunt atrasi de nasturii mari. In prima faza m-a bufnit rasul, apoi am incercat sa o iau logic...sa-i descheie mai repede? Probabil, dar acum hai sa facem o regula din asta, nu? Sunt sigura ca daca il intrebi pe el "auzi, ce iti place tie asa...mult, ce te atrage la o femeie?" Cu siguranta va raspunde: nasturii mari. Poate de revelion ma voi costuma intr-un nasture. Pfaaai, o sa-l dau gata pe domnul meu. Nu o sa-mi reziste, abia va astepta sa ajungem mai repede acasa.
Alta chestie care m-a amuzat copios "trebuie sa-i cazi la pat cand se asteapta mai putin". Ok, hai la cinema. Si eu cu patul dupa mine. Ce faci, ma intreaba el. Nu te asteptai, nu ? Ii raspund eu. L-am luat prin surprindere...am aplicat regula din revista, muhahaha.
Uitati: "7 reguli pentru a seduce un barbat":
1. Simuleaza indiferenta. Usor, nu? Hai ca suntem experte in a simula orgasmul, ce poate fi atat de greu si cu indiferenta asta. Exemplu: "te iubesc" iti zice el. Iar tu te uiti pe cer : sunt indiferenta, nu vezi? Cu siguranta va merge.
2.Nu-l suna. Pur si simplu nu-l suni. Niciodata. Cu siguranta este un pas spre reusita...sa va despartiti.
3.Fii indisponibila cand vrea el. Aici sunt mai multe aspecte. Primul: iubito esti atat de frumoasa...si incepe sa te sarute. Tu te dai doi pasi mai in spate si-i spui: sunt indisponibila cand vrei tu! Doi: te suna sa va intalniti. Prima data refuzi, a doua oara la fel...fii indisponibila, sa vedem pana cand. Oare barbatii sunt de acord cu regula asta?
4.Nu face sex de prima data. Aici sunt de acord, poti face multe altele....amor, dragoste.
5.Nu spune tu prima Te iubesc. Corect, poti astepta....si astepta...astepta...cri...cri...
6.Fa-l usor gelos. Hehe...cea mai tare regula. Foarte simplu. Iesiti undeva...te uiti finut in jur, vezi un tip mai aratos...si ii sari de gat...si il saruti...si il pipai. Hai incercati...il veti da gata!
7.Fa-l sa-ti simta lipsa. Nu-l contacta cu anii. Lasi sa treaca vreo 5 ani de la prima intalnire si apoi il suni. Cu siguranta va incepe sa planga si te va cere de sotie. Parol!
Oare ce se va intampla daca si barbatii au citit "7 reguli pentru a seduce o femeie"? Aceleasi reguli...
Baietii ce zic? Sunteti de acord cu ce scrie pe aici?
( Tot texul este compus de mine si trebuie tratat ca atare )
S-a schimbat definiţia iubirii
…sau modul în care se simte iubirea.
Seară de seară, noi, fetele Brumă (mama, sora şi eu) plus motanul, ne strângem în jurul telefonului şi facem reuniune de familie cu tata. Dăm pe speaker şi vorbim ca şi cum am fi toţi acasă şi povestim ce am făcut în ziua ce a trecut. Aseară însă s-a întâmplat ceva diferit, ceva frumos. După ce eu şi sora mea am schimbat câteva vorbe cu tata am lăsat-o şi pe mama să vorbească mai mult cu soţul ei, până la urmă ei se cunosc de mai multă vreme şi probabil au mai multe să îşi spună. La finalul discuţiei tata i-a spus nişte cuvinte pe care eu nu l-am mai auzit spunându-le de câţiva ani buni: ”Teo, ai grijă de tine şi nu uita cât de mult te iubesc!” Mi s-a părut extraordinar ca după aproape 30 de ani de căsătorie tata să îi spună mamei că el încă o iubeşte. Şi mai mult m-a încântat să descopăr că deşi a călcat strâmb uneori totul a fost o greşeală, căci altfel nu ar putea fi din moment ce tot pe soţia lui o iubeşte.
De la asta a pornit o adevărată analiză în mintea mea. Am început să divaghez prin amintiri, prin cele ce le-am constatat iar la final am ajuns la concluzia că s-a schimbat definiţia iubirii.
Pentru părinţii noştri iubirea era substituentul pentru orice lipsă (şi în perioada comunistă lipseau cam multe). Pentru noi iubirea s-a schimbat. Suntem într-o perioadă în care totul merge doar pe repede-înainte şi atunci şi ea se naşte în viteză şi moare tot aşa. Obţinem totul de-a gata şi tindem să ne comportăm la fel şi când vine vorba despre relaţii şi căsnicie. Visăm ca dragostea să vină instant, să dureze o viaţă, dar fără nici un efort. Principiul de bază, promovat şi ridicat în slavi de societatea de consum, conform căruia “doar binele tău contează, tu eşti pe primul plan” a luat locul conceptului pe care ni-l spuneau bunicii:”in momentul când iubeşti celălalt este pe primul loc.” Astfel dacă odată iubirea era mai mult decât suficientă, ţinea şi de foame şi de sete şi de tot ce mai putea ţine, trecea munţi si traversa mări, azi, ea trece prin stomac, prin conturi, prin ţoale de firmă şi prin cluburi. Iubirea s-a transformat, în timp, si este astazi ceea ce noi am vrut sa fie, un joc care alungă plictiseala şi ale cărui reguli pot fi reînnoite după bunul plac ori de câte ori vrem ceva nou.
Şi-acum mă-ntreb, de ce ne supărăm atât de tare când mama sau tata ne spun cu un ton dojenitor că nu ştim încă ce înseamnă iubirea?
Seară de seară, noi, fetele Brumă (mama, sora şi eu) plus motanul, ne strângem în jurul telefonului şi facem reuniune de familie cu tata. Dăm pe speaker şi vorbim ca şi cum am fi toţi acasă şi povestim ce am făcut în ziua ce a trecut. Aseară însă s-a întâmplat ceva diferit, ceva frumos. După ce eu şi sora mea am schimbat câteva vorbe cu tata am lăsat-o şi pe mama să vorbească mai mult cu soţul ei, până la urmă ei se cunosc de mai multă vreme şi probabil au mai multe să îşi spună. La finalul discuţiei tata i-a spus nişte cuvinte pe care eu nu l-am mai auzit spunându-le de câţiva ani buni: ”Teo, ai grijă de tine şi nu uita cât de mult te iubesc!” Mi s-a părut extraordinar ca după aproape 30 de ani de căsătorie tata să îi spună mamei că el încă o iubeşte. Şi mai mult m-a încântat să descopăr că deşi a călcat strâmb uneori totul a fost o greşeală, căci altfel nu ar putea fi din moment ce tot pe soţia lui o iubeşte.
De la asta a pornit o adevărată analiză în mintea mea. Am început să divaghez prin amintiri, prin cele ce le-am constatat iar la final am ajuns la concluzia că s-a schimbat definiţia iubirii.
Pentru părinţii noştri iubirea era substituentul pentru orice lipsă (şi în perioada comunistă lipseau cam multe). Pentru noi iubirea s-a schimbat. Suntem într-o perioadă în care totul merge doar pe repede-înainte şi atunci şi ea se naşte în viteză şi moare tot aşa. Obţinem totul de-a gata şi tindem să ne comportăm la fel şi când vine vorba despre relaţii şi căsnicie. Visăm ca dragostea să vină instant, să dureze o viaţă, dar fără nici un efort. Principiul de bază, promovat şi ridicat în slavi de societatea de consum, conform căruia “doar binele tău contează, tu eşti pe primul plan” a luat locul conceptului pe care ni-l spuneau bunicii:”in momentul când iubeşti celălalt este pe primul loc.” Astfel dacă odată iubirea era mai mult decât suficientă, ţinea şi de foame şi de sete şi de tot ce mai putea ţine, trecea munţi si traversa mări, azi, ea trece prin stomac, prin conturi, prin ţoale de firmă şi prin cluburi. Iubirea s-a transformat, în timp, si este astazi ceea ce noi am vrut sa fie, un joc care alungă plictiseala şi ale cărui reguli pot fi reînnoite după bunul plac ori de câte ori vrem ceva nou.
Şi-acum mă-ntreb, de ce ne supărăm atât de tare când mama sau tata ne spun cu un ton dojenitor că nu ştim încă ce înseamnă iubirea?
Anca Parghel
Merita sa ne amintim de ea macar o singura zi pe an!
O melodie care imi place foarte mult...
victima sau de neinteles?
R-De ce nu te iubesti?
eu-wow! ce te face sa crezi ca nu ma iubesc? :|
R-Nu te-am vazut niciodata in fata oglinzii sa te admiri sau sa spui ca azi te simti frumoasa. Esti ironica cand iti spun ca ti-ai cumparat un accesoriu dragut si mi se pare ciudat sa nu vorbesti despre tine.
eu-gresit! asta nu inseamna ca nu ma iubesc, doar ca nu astept complimente ieftine de la oameni. iar daca imi cumpar ceva "dragut" este logic ca ma reprezinta si imi place. Vorbesc despre mine cand este cazul, ma cunosc sau cred ca ma cunosc, sunt satula de gandurile mele, de oglinda mea, de tot ....eu. Ar fi prea mult pentru mine sa-i asfixiez si pe altii cu "Eu".
R- Da... dar daca nu te admiri tu nu iti vor observa nici altii calitatile.
eu-Altii e prea mult spus. Nu vor observa cei artificiali care pun pret doar pe aparente. Ca sa fii iubita nu trebuie sa porti decolteu si nici geanta roz!
R-Si totusi ai prieteni "artificiali" si te doare orice comentariu rautacios aruncat de marionete, manelisti etc. Unde este atunci increderea in tine?
eu- Corect! am incredere in mine, nu in altcineva. Comentariile nu imi murdaresc personalitatea si da, ma doare sa fiu criticata de niste "mucalisti" care nu au nicio realizare si nici macar un vis de urmat. Este mai profund si prea mult de explicat ca sa ma poti intelege. Prietenii mei artificiali :)) sunt ai mei... asta inseamna ca inca mai straluceste acel ceva care mi-a atras atentia la fiecare . Sigur ca atunci cand acea sclipire se face scrum, moare si prietenia.
R-Mi se pare arogant raspunsul. Tu nu ai defecte? Totul depinde de tine?Tu nu gresesti?
eu- App de aroganta, pana si aroganta poate fi "sclipirea" cuiva. Daca este original si ai sute de "glumite" la care doar aroganta din el da cele mai bune replici, ce faci daca se schimba, devine banal. Toti prietenii mei "au scris in frunte" un cuvant, pentru ca nu sunt prietena cu poze, haine, greutate , bani, diplome, inaltime, toate astea sunt auxiliare.1* Am defecte si calitati :)) la dracu` sunt si eu om. Nu-mi doresc sa fiu perfecta si nici sa ma schimb. Ce tu nu suporti la mine este foarte posibil sa fie "sclipirea" din mine pentru altul.2* Cu prietenii nu totul depinde de mine, eu detin jumatate. 3*Gresesc ...
R- Niciodata nu m-am gandit ca ai reguli pentru o prietenie...
eu-Dintotdeauna au existat aceste reguli nescrise. Unii dintre noi incercam sa le personalizam si le explicam cum putem.
R-Pentru iubire ai o regula?
eu-e greu... poti sa scrii milioane de cuvinte despre iubire si sa simti fiecare litera. Eu nu pot sa scriu mai mult de doua "iubesc iubirea"
R-Simt ca nu te cunosc:| de ce?
eu-Nu ai "citit printre randuri". Nu ma voi duce niciodata la cineva cu sufletul in mana sa i-l ofer. Eu am ferestrele deschise ... e adevarat ca multi nu le observa...
R-Tu esti trista:|.
eu-Depinde... la ce oameni ma uit. Sunt multumita ca nu a murit in mine tot ce e mort la altii.
R- Cum te vezi peste 10 ani?
eu-Daca nu-mi pierd increderea in ziua de maine voi fi curata si peste 10 ani.
R- Ce te face sa zambesti fara sa te poti opri, te-ai simtit vreodata fericita fara sa existe cel "dar"?
eu-of course :) zambesc din politete, zambesc sa ma scot dintr-o situatie penibila, zambesc sincer, zambesc cand vad ceva frumos :> , zambesc cand vorbesc cu tine -ma amuzi ;)) , ma bucur de orice detaliu. Trebuie sa fiu fumata sa zambesc fara sa ma pot opri!
R- :)) Nu mi-ai zis cand ai fost fericita.
eu- am multe amintiri fericite. Este imposibil ca pe drumul indeplinirii unui vis sa nu te intalnesti si cu fericirea, chiar daca nu mi-am indeplinit visul.
R-Urasti pe cineva?
eu- imi urasc orgoliul si pesimismul. Nu urasc pe nimeni dar nici nu-i pot suporta pe multi :) asta nu inseamna ca le doresc raul. Mi se pare ciudat sa ma intrebi daca urasc sau daca sunt fericita. Cum eram in ochii tai pana azi?
R- Erai fofo... si atat.
eu- au :)) a durut asta! Si acum ...
R- Nu stiu cum sa ma comport
eu-Fii tu.
eu-wow! ce te face sa crezi ca nu ma iubesc? :|
R-Nu te-am vazut niciodata in fata oglinzii sa te admiri sau sa spui ca azi te simti frumoasa. Esti ironica cand iti spun ca ti-ai cumparat un accesoriu dragut si mi se pare ciudat sa nu vorbesti despre tine.
eu-gresit! asta nu inseamna ca nu ma iubesc, doar ca nu astept complimente ieftine de la oameni. iar daca imi cumpar ceva "dragut" este logic ca ma reprezinta si imi place. Vorbesc despre mine cand este cazul, ma cunosc sau cred ca ma cunosc, sunt satula de gandurile mele, de oglinda mea, de tot ....eu. Ar fi prea mult pentru mine sa-i asfixiez si pe altii cu "Eu".
R- Da... dar daca nu te admiri tu nu iti vor observa nici altii calitatile.
eu-Altii e prea mult spus. Nu vor observa cei artificiali care pun pret doar pe aparente. Ca sa fii iubita nu trebuie sa porti decolteu si nici geanta roz!
R-Si totusi ai prieteni "artificiali" si te doare orice comentariu rautacios aruncat de marionete, manelisti etc. Unde este atunci increderea in tine?
eu- Corect! am incredere in mine, nu in altcineva. Comentariile nu imi murdaresc personalitatea si da, ma doare sa fiu criticata de niste "mucalisti" care nu au nicio realizare si nici macar un vis de urmat. Este mai profund si prea mult de explicat ca sa ma poti intelege. Prietenii mei artificiali :)) sunt ai mei... asta inseamna ca inca mai straluceste acel ceva care mi-a atras atentia la fiecare . Sigur ca atunci cand acea sclipire se face scrum, moare si prietenia.
R-Mi se pare arogant raspunsul. Tu nu ai defecte? Totul depinde de tine?Tu nu gresesti?
eu- App de aroganta, pana si aroganta poate fi "sclipirea" cuiva. Daca este original si ai sute de "glumite" la care doar aroganta din el da cele mai bune replici, ce faci daca se schimba, devine banal. Toti prietenii mei "au scris in frunte" un cuvant, pentru ca nu sunt prietena cu poze, haine, greutate , bani, diplome, inaltime, toate astea sunt auxiliare.1* Am defecte si calitati :)) la dracu` sunt si eu om. Nu-mi doresc sa fiu perfecta si nici sa ma schimb. Ce tu nu suporti la mine este foarte posibil sa fie "sclipirea" din mine pentru altul.2* Cu prietenii nu totul depinde de mine, eu detin jumatate. 3*Gresesc ...
R- Niciodata nu m-am gandit ca ai reguli pentru o prietenie...
eu-Dintotdeauna au existat aceste reguli nescrise. Unii dintre noi incercam sa le personalizam si le explicam cum putem.
R-Pentru iubire ai o regula?
eu-e greu... poti sa scrii milioane de cuvinte despre iubire si sa simti fiecare litera. Eu nu pot sa scriu mai mult de doua "iubesc iubirea"
R-Simt ca nu te cunosc:| de ce?
eu-Nu ai "citit printre randuri". Nu ma voi duce niciodata la cineva cu sufletul in mana sa i-l ofer. Eu am ferestrele deschise ... e adevarat ca multi nu le observa...
R-Tu esti trista:|.
eu-Depinde... la ce oameni ma uit. Sunt multumita ca nu a murit in mine tot ce e mort la altii.
R- Cum te vezi peste 10 ani?
eu-Daca nu-mi pierd increderea in ziua de maine voi fi curata si peste 10 ani.
R- Ce te face sa zambesti fara sa te poti opri, te-ai simtit vreodata fericita fara sa existe cel "dar"?
eu-of course :) zambesc din politete, zambesc sa ma scot dintr-o situatie penibila, zambesc sincer, zambesc cand vad ceva frumos :> , zambesc cand vorbesc cu tine -ma amuzi ;)) , ma bucur de orice detaliu. Trebuie sa fiu fumata sa zambesc fara sa ma pot opri!
R- :)) Nu mi-ai zis cand ai fost fericita.
eu- am multe amintiri fericite. Este imposibil ca pe drumul indeplinirii unui vis sa nu te intalnesti si cu fericirea, chiar daca nu mi-am indeplinit visul.
R-Urasti pe cineva?
eu- imi urasc orgoliul si pesimismul. Nu urasc pe nimeni dar nici nu-i pot suporta pe multi :) asta nu inseamna ca le doresc raul. Mi se pare ciudat sa ma intrebi daca urasc sau daca sunt fericita. Cum eram in ochii tai pana azi?
R- Erai fofo... si atat.
eu- au :)) a durut asta! Si acum ...
R- Nu stiu cum sa ma comport
eu-Fii tu.
Ca spuma-n ochi
Ştii cât de dureros e atunci când te speli pe faţă sau îţi şamponezi părul şi îţi intră spumă în ochi. Te ustură îngrozitor de tare, lacrimile şiroiesc pe obraji, dai cu multă apărece ca să îţi alini durerea şi te întrebi dacă nu cumva ai orbit. Mai arunci doi pumni de apă peste ochi, şi priveşti în oglindă un chip parcă înroşit după o perioadă de bocet prelung, dar cu o privire clară. Şi ţi se pare că într-adevăr vezi mai bine. Te calmezi şi te apleci după săpunul aruncat cât colo gândindu-te că totuţi ţi-a făcut un bine tot calvarul prin care ai trecut.
Exact la fel se întâmplă atunci când ai norocul să dai peste acele persoane care îţi deschid ochii mari şi te fac să vezi lucrurile chiar aşa cum sunt. Ei sunt aceia care nu te menajează, nu te cocoloşesc, nu te susţin orice ai face, nu se arată deloc impresionaţi nici de reuşitele şi nici de eşecurile tale dar te felicită când faci ceva demn de atenţia lor şi îţi aruncă un „ţi-am zis eu că aşa o să se întâmple dar tu nu ai vrut să asculţi” atunci când greşeşti, nu îţi întind o mână de ajutor atunci când te văd luptând să te ridici de la pământ, nici nu se dau peste cap să te dărâme.
Îi asemăn cu un săpun pentru că mereu sunt prin preajmă, dar nu fac nimic pentru ca tu să-i remarci sau ca să stabiliţi o relaţie de orice tip, sunt utili într-adevăr şi au darul să îţi arate realitatea într-un mod dureros, usturător, dar obiectiv. Le eşti indiferent dar nu pot să nu fie deranjaţi de faptul că încă mai visezi şi speri ca prostul la anumite lucruri pe care în mod clar nu le obţii. Iar dacă văd şi văd că te încăpăţânezi ca în ciuda unor dovezi clare să îţi menţii starea de îndobitocire poţi fi sigur că în momentul în care vei deschide în cele din urmă ochii, ei vor fi primii pe care îi vei vedea căci va fi plăcerea lor să te mai mustre odată, să te dojenească şi să îţi spună că probabil vei trece şi peste asta.
Pe ei, „spumanţi lacrimogeni”, duri dar mai înţelepţi ca mine, neîndurători dar având mai mereu dreptate, obiectivi şi nepăsători… Pe ei îi apreciez şi mi-i doresc mai mult în preajma mea decât pe codoşii care să îmi dea mereu dreptate, să renunţe uşor în favoarea a ceea ce vreau sau spun eu, să facă o groază de complimente gratuite şi neadevărate. Le sunt recunoscătoare celor care îmi dau o plamă sau un şut în fund dar îmi arată adevărul decât celor care îmi prezintă totul în nunaţe de roz şi mă îndeamnă să continui vânătoarea după cai verzi pe pereţi.
Lor le sunt datoare şi recunoscătoare pentru că nu m-au tratat tocmai bine. Lor le-aş spune oricând „Mersi că eşti atât de răutăcios/răutăcioasă şi neîndurat/ă, că iarăşi m-ai făcut să plâng, că nu te-ai sinchisit să-ntinzi o mână să mă pot ridica de la pământ!”
Exact la fel se întâmplă atunci când ai norocul să dai peste acele persoane care îţi deschid ochii mari şi te fac să vezi lucrurile chiar aşa cum sunt. Ei sunt aceia care nu te menajează, nu te cocoloşesc, nu te susţin orice ai face, nu se arată deloc impresionaţi nici de reuşitele şi nici de eşecurile tale dar te felicită când faci ceva demn de atenţia lor şi îţi aruncă un „ţi-am zis eu că aşa o să se întâmple dar tu nu ai vrut să asculţi” atunci când greşeşti, nu îţi întind o mână de ajutor atunci când te văd luptând să te ridici de la pământ, nici nu se dau peste cap să te dărâme. Îi asemăn cu un săpun pentru că mereu sunt prin preajmă, dar nu fac nimic pentru ca tu să-i remarci sau ca să stabiliţi o relaţie de orice tip, sunt utili într-adevăr şi au darul să îţi arate realitatea într-un mod dureros, usturător, dar obiectiv. Le eşti indiferent dar nu pot să nu fie deranjaţi de faptul că încă mai visezi şi speri ca prostul la anumite lucruri pe care în mod clar nu le obţii. Iar dacă văd şi văd că te încăpăţânezi ca în ciuda unor dovezi clare să îţi menţii starea de îndobitocire poţi fi sigur că în momentul în care vei deschide în cele din urmă ochii, ei vor fi primii pe care îi vei vedea căci va fi plăcerea lor să te mai mustre odată, să te dojenească şi să îţi spună că probabil vei trece şi peste asta.
Pe ei, „spumanţi lacrimogeni”, duri dar mai înţelepţi ca mine, neîndurători dar având mai mereu dreptate, obiectivi şi nepăsători… Pe ei îi apreciez şi mi-i doresc mai mult în preajma mea decât pe codoşii care să îmi dea mereu dreptate, să renunţe uşor în favoarea a ceea ce vreau sau spun eu, să facă o groază de complimente gratuite şi neadevărate. Le sunt recunoscătoare celor care îmi dau o plamă sau un şut în fund dar îmi arată adevărul decât celor care îmi prezintă totul în nunaţe de roz şi mă îndeamnă să continui vânătoarea după cai verzi pe pereţi.
Lor le sunt datoare şi recunoscătoare pentru că nu m-au tratat tocmai bine. Lor le-aş spune oricând „Mersi că eşti atât de răutăcios/răutăcioasă şi neîndurat/ă, că iarăşi m-ai făcut să plâng, că nu te-ai sinchisit să-ntinzi o mână să mă pot ridica de la pământ!”
Despre iubire
N-am incercat vreodata sa definesc iubirea, nu stiu daca mi-ar fi folosit la ceva, dar recunosc ca i-am dat oaresce atentie de-a lungul timpului si am incercat sa inteleg si eu ce e cu ea...De ce iubim pe cineva, ce declanseaza un sentiment nu ma preocupa in mod deosebit, pentru ca nu cred ca am raspunsuri...Oricat de bine m-as cunoaste si oricat de clar mi-ar fi ce-mi place, in general, nu pot spune de ce iubesc si ce anume ma face sa iubesc.
Pot face o lista cu calitati, cu trasaturi care imi plac la cineva pe care iubesc, e foarte simplu sa gasesti motive pentru care iubesti, dar asta nu inseamna nimic. Orice incercare de a raspunde la "de ce iubesti?" imi suna a generalizare cat se poate de falsa in raport cu ceea ce simti pentru ca, atunci cand te indragostesti nu cauti motive sa te indragostesti, ci pur si simplu se intampla. Oricat de irational ar suna, iubesc pentru ca iubesc si atat.
Dar ce se intampla in noi atunci cand iubim, cand ne indragostim? Nu discutam despre hormoni si chimie, pentru ca a simti atractie fizica nu inseamna nici macar a te indragosti si cu atat mai putin a iubi.
Iubim un om care are niste trasaturi, calitati si defecte...firesc ar fi sa credem ca il iubim pentru calitati, in realitate insa, ajungem sa iubim si defectele, sa le vedem ca pe ceva interesant, poate chiar ca pe niste calitati, si asta nu pentru ca ar face parte din vreun "model" sau pentru ca am fi "obisnuiti" cu ele. Exista atatea trasaturi comune pe care oamenii le au si, totusi, la cel pe care il iubim sunt unice...felul in care se imbina acestea si mai ales felul in care le manifesta le da unicitate, cel putin in ochii nostri...
Cum ar putea incapea intr-o lista enumerarea trasaturilor unui om, impreuna cu atitudini, gesturi, ticuri chiar, cu o multime de inflexiuni ale vocii care te impresioneaza, cu nenumarate idei, ganduri, sentimente pe care le descoperi intr-un om? Ce raspunsuri poate primi "de ce iubesti?" cand ai impresia ca fiecare gest e deosebit, cand o manifestare, poate caraghioasa, vazuta cu ochii mintii, devine una cat se poate de simpatica sau cand ti se pare ca fiecare privire e altfel? Cum am putea sa spunem "iubesc pentru ca..." altfel decat "il iubesc pentru ca e el" sau "o iubesc pentru ca e ea"?
Cunosc oameni care mi-ar spune ca suna nerealist si ca iubirea trebuie sa insemne cu totul altceva decat "nebunia" asta, care are prea putina legatura cu ratiunea. Sunt de acord ca o iubire, ca sa reziste, trebuie sa se bazeze pe mai mult decat atat, trebuie sa fie insotita de incredere, de intelegere reciproca, de sisteme de valori similare, de viziuni cat de cat apropiate despre viata. Dar toate astea nu inseamna nimic fara acea "nebunie", pentru ca, numai pornind de la ea, pastrand-o vie cat mai mult, are sens sa o imbogatesti cu celelalte ingrediente necesare.
O iubire, care sa reziste, se bazeaza atat pe simtire, cat si pe ratiune, dar si pe conflictul dintre ele. Da, suna poate aberant, romantic si naiv...surpriza! este cat se poate de adevarat si o sa povestesc de ce. Oricat incerc sa vad ratiunea si simtirea mergand mana in mana, ca si regula, nu reusesc....sa iubesti, sa simti, sa te indragostesti presupune totusi ca simtirea sa preia fraiele, inseamna totusi sa pierdem controlul. Chiar daca ne dorim sa iubim si ne place sa ne simtim indragostiti, in momentul in care se intampla, ratiunea trece pe planul doi...Ne convine sau nu, este dovedit stiintific faptul ca un om indragostit functioneaza cu 40% sub parametrii obisnuiti ai inteligentei sale :)
Intr-o atare situatie, este evident ca ratiunea nu poate asista pasiva la pierderea controlului si atunci, chiar daca teoretic suntem dispusi sa ne indragostim, ea tot riposteaza...ca o face prin sabotarea sentimentelor, incercand sa ne convinga, de exemplu, ca persoana nu este ceea ce ne trebuie sau cel putin nu este atat de minunata pe cat o vedem, ca, pentru a-si dovedi dreptatea, are chiar modalitati subtile prin care ne indeamna sa il provocam pe celalalt sa ne dezamageasca sau ca o face prin negarea sentimentelor si inducerea impresiei (retineti: impresie!) ca, de fapt, e o stare pasagera, o chestiune controlabila si fara consecinte, conteaza mai putin...important este ca, uite-asa, s-a declansat razboiul dintre ratiune si simtire...cu cat ratiunea este mai puternica si lupta mai abitir, cu atat simtirea este mai provocata sa contracareze si, in realitate, acest razboi nu va face decat sa dea mai multa putere sentimentelor :) Asta, evident, numai daca nu avem totusi o ratiune mult prea puternica, deja capabila sa actioneze foarte eficient in directia inhibarii sentimentelor sau daca nu este vorba de un foc de paie, usor de inhibat...Daca insa scanteia este reala si puternica, va reusi sa topeasca zapada ratiunii :)
O iubire acceptata de ratiune fara nici o cartire, de fapt, nu e iubire...sa iubesti niste calitati si sa accepti niste defecte este un bilant contabil in care activul sunt calitatile si pasivul este reprezentat de defecte, iar asta este doar suprematia ratiunii care iti dicteaza ce sa simti si, cu o simtire ceva mai usor de manipulat, rezultatul este un surogat de iubire, indusa de ratiune pentru ca si pentru ca si pentru ca....n motive stabilite neuronal, dar doar atat :)
In concluzie, iubirea e un soi de "nebunie", care incepe cu o lupta intre ratiune si simtire, continua cu o capitulare a ratiunii, pentru ca, fara aceasta capitulare, nu am vorbi de iubire...dupa care ratiunea isi revine, se scutura de praf si, neavand puterea sa mai impuna conditii, incearca intai sa se dumireasca ce s-a intamplat, e de bine, e de rau...daca va constata ca simtirea nu a fost chiar neinspirata si va zice macar "mda, ai si tu dreptate sa-ti placa", se incheie un armistitiu, ratiunea ne permite sa ne lasam prada simtirii, ba chiar o mai incurajeaza, ii mai da cate un bobarnac cand exagereaza si s-au creat premisele pentru ceva frumos si rezistent.
Mi-au placut foarte mult si m-am regasit de-a lungul timpului in niste vorbe de-alea celebre despre iubire. Cand n-am inteles-o sau cand am dus razboaie pierdute cu ea, razboaie din care am invatat ca, luptandu-te cu ea, nu faci decat sa-i dai putere, m-am consolat ca li s-a intamplat si altora :))
"O iubire provocată de cauze conştiente, de calităţi pentru care dicţionarul are cuvinte, de însuşiri externe, o iubire acordată ca un premiu pentru calităţi estetice, morale şi intelectuale, o iubire pe care o poţi justifica nu este iubire." (Garabet Ibraileanu)
"Inima are ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste." (Blaise Pascal)
"Dragostea nu înseamnă a ne privi lung unul pe celălalt, ci a te uita împreună în aceeaşi direcţie."(Antoine de Saint-Exupery)
"Cum naiba să explici în termeni chimici şi fizici un fenomen atât de important ca iubirea ?" (Einstein)
"Iubirea nu e o stare de luciditate, ci tocmai o renunţare la luciditate, un interimat al inimii." (Ionel Teodoreanu)
La multi ani!!!
Astazi este Sf. Andrei si vreau sa le urez tuturor celor care poarta acest nume, un sincer si calduros La Multi Ani! Sa traiti cu numele!
Va dedic aceasta melodie din suflet! Sa fiti fericiti si sanatosi :)
Va dedic aceasta melodie din suflet! Sa fiti fericiti si sanatosi :)
Cred ca m-am indragostit
Nu-i asa ca este cel mai dragut sufletel pe care l-ati vazut vreodata? Oricat m-as uita la acest clip, nu ma pot satura. Cu siguranta m-am indragostit.
Ce ochi mari ai bunicuto!!! (O_o)
Am facut si un exercitiu interesant cu privirea. Am inceput sa ma uit in oglinda la fiecare element al fetei mele. Sa le studiez in amanunt. Sa ma holbez la mine insumi 5 minute. Din diferite unghiuri. Detalii. Apoi sa ma reprivesc in ansamblu. Curios era ca vedeam alt chip. Tot eu, dar nu ma cunosteam. fiecare organ in parte eram eu. Dar per ansamblu nu. Am reusit sa imi vad chipul obiectiv. Asa am sis scapat de unele complexe.
Imi iubesc simturile. Sunt parti ale sinelui ce trebuie exploatate la maxim.
P.S.: Experimentati! Inventati sentimente!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)