Se presupune că părinţii trebuie să fie responsabili. Să aibă grijă ca odraslele lor să crească fericite. Fericirea nu ţine neapărat de situaţia materială. Copiii sunt frumoşi tocmai că sunt mici şi au nevoie de un sprijin. Au nevoie de o mână care să îi susţină în primii lor paşi, au nevoie de cineva să vorbească cu ei, au nevoie de ajutor, au nevoie de înţelegere, au nevoie de dragoste, de căldură, de protecţie.
Din păcate văd mulţi copii flămânzi, abuzaţi, trimişi să cerşească, copii desculţi pe asfaltul rece.Copii distruşi, copii cu copilăria distrusă. Ei sunt viitorii infractori, pentru că nu toţi pot să treacă peste traumele din copilărie. Copii care nu au învăţat să zâmbească, copii care nu ştiu să se bucure, copii crescuţi în suferinţă şi care consideră suferinţa ca stare de normalitate.
Ce-o fi fost în capul părinţilor care şi-au filmat copilul jucându-se cu o cobră? Ar putea fi ultima joacă a copilului. Sub privirile părinţilor. A celor care ar trebui să aibă grijă de el, să nu i se întâmple nimic rău. Unde e starea de normalitate?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu