Cu ce se mângâie un imbecil, de Tudor Arghezi

Folosul că trăieşti între câini, mâţe şi găini e înainte de toate moral. Pisicile şi dulăii nu dau, ca păsările, ouă şi nu dau nimic, afară de osteneală cu mătura, cu grebla, dar naturalia non turpia… Mai lipsesc din universitatea ogrăzii un cal, un bou şi un măgar pentru ca să fie aproape toate facultăţile casnice reprezentate. Cât priveşte broasca, bufniţa, ariciul, aceste blânde vieţuitoare ar corespunde cu nişte cursuri serale care ţin toată noaptea. Noctambulismul nu e o invenţie a jucătorilor de pocher, ci cea mai veche noctambulă e luna, pribeagă prin răspântiile cu becuri de stele, şi palidă ca o băutoare de absint.
Între oameni sînt tot soiul nu atât de varietăţi cât mai ales de variabilităţi. Că unul vine pe lume cârn şi altul prea lung la nas nu supără genul. Ceea ce jigneşte la om şi cu deosebire la omul civilizat e aptitudinea lui de a schimba câte nasuri doreşti şi oricâte obraze, pe care le poartă cu sine în buzunar. Tehnica transformării, atât a fizionomiei cât şi a capului cu totul, a dus la perfecţiune de materiale, subţiate treptat, până a le obţine aproape abstracte şi făcând cu putinţă transformarea lor lesnicioasă, fără să incomodeze mai mult ca un pachet de ţigări.
O infimă fracţiune de indivizi înţeleg lucrurile într-altfel, probabil cei mai mărginiţi, din care face parte cu evidentă neruşinare şi semnatarul. Noroc pentru colectivitate, că ei n-au nici un rol social şi că se fac de râs, când pe amvoane, când în scris, recomandând portul pe toată viaţa al unei singure fizionomii, pretinzând că nu s-ar uza la purtare, şi că nu trebuie dată la spălat. Relativ, ca să spunem aşa, la convingeri şi credinţe (vai! ce arhaisme!) schimbate săptămânal sau aninate pe anumite zile de călindar, un om politic eminent, şi fără îndoială de al nostru, a proclamat odinioară un mare adevăr, că numai proştii nu-şi primenesc părerile de câteva ori pe an.
Dar ce sînt animalele altceva, decît nişte proaste, de vreme ce se şi numesc dobitoace? Există şi la om această prostie masivă care face câteodată cât o inteligenţă şi-l face să prefere semenilor lui societatea câinilor, a mâţelor, a cocoşilor, a pomilor şi a florilor.
Nu-ţi poţi închipui, domnule cititor, de la etajul al zecelea al unui bloc ornat cu mozaicuri şi reflexe de sidef, ce bine te simţi între necuvântătoare şi nescriitoare. Fiecare pasăre piere pe limba ei. Curcanul nu face ca pitulicea, vrabia nu vrea să fie privighetoare, broasca numai în fabulă se umflă cât vaca. Cireşul nu dă caise, ciuperca nu face frunze, crăiţa îşi păstrează mirosul ei şi nu ia cu împrumut aromele crinului şi ale rozei. Te duci cu coşul de papură şi aduni ouăle găinii: ea nu dă portocale, nici mingi.
A! iată porcul. Bună dimineaţa, porcule, ia dă-te niţel deoparte să-ţi curăţ murdăria. Murdăria d-tale îmi place: atâta ştii, atâta faci şi nu te încurci cu idealuri mai sus de coada dumitale răsucită, ca să le spurci.

Publicat în Adevărul, 8 mai 1946,

şi face parte din volumul Pamflete, ed. Minerva, 1979.