Despre iubire

Iubirea, un teritoriu explorat, cu siguranta de multi dintre noi, dar trait altfel de fiecare! Mie mi se pare cel mai greu cuvant, cel mai plin cuvant, cel mai profund cuvant, cel mai intreg sentiment!

Fiecare dintre noi il simte, il traieste, il exprima, il arata altfel, in stilul lui propriu, dar indiferent de ce putem arata cand iubim, un singur lucru este evident : ni se citeste pe fata!

Iubirea ne face mai frumosi, mai sensibili, mai romantici, mai atenti, mai........linistiti sufleteste. Atunci cand iubim parca nu ne mai razboim interior cu noi insine, parca idealurile noastre s-au strans intr-o singura persoana.

Oare putem analiza si masura iubirea? Probabil ca nu, nici una, nici alta! Cred ca iubirea, desi nu poate fi masurata, poate fi foarte bine exprimata,de altii mai fatis,de altii mai timid, dar suntem constienti ca e ceva acolo cat de mic, si asa viata capata un alt sens, alte culori,si o simti... o simti in tot corpul..simti cum te transforma, cum te face sa zambesti altfel decat o faceai inainte!

Poti iubi intr-o singura zi, poti sa-ti dai seama ca "celalalt" e atat de minunat intr-o secunda, desi il cunosti de ceva timp, nu intelegi de ce iti tremura carnea pe oase cat ai clipi. Se poate stinge dragostea tot intr-o singura zi? Eu cred ca dragostea adevarata nu are cum sa se stinga intr-o zi, e ilogic.

Acum dupa mult timp imi dau seama ca a ajunge sa nu mai iubesti un om se face treptat. Mici amanunte pe care nu le bagai in seama, mici amanunte ce considerai ca nu trebuie discutate, mici amanunte care treptat te speriau, mici amanunte care apoi parca deveneau rutina...da, aceste toate mici amanunte au dus la transformarea iubirii intr-un sentiment de neputinta, intr-un sentiment de pura obisnuinta cu cel de langa tine, aceste mici amanunte au stricat farmecul iubirii ! Daca sunt romanticul innascut, daca cred cu toata fiinta mea in iubire, daca fara iubire nu concep existenta, daca fiind adolescenta gandeam ca iubirile adevarate nu mor niciodata, acum pot sa spun ca iubirile adevarate nu mor, nu pier, dar se inchid, se tem, se ascund si apoi exista ca si cum nici nu ar fi fost, exista inchise in noi poate pentru tot restul vietii!

Am ajuns in stadiul in care nu mai cred ca pentru a fi fericita alaturi de el am nevoie doar de iubire. Ca daca ne iubim totul este posibil. Ei bine, nu e asa! Iubirea este strans legata de respect, de fidelitate, de sinceritate, de sex si incredere totala.

Nu voi intelege niciodata de ce tinerii care se iubesc si sunt atat de frumosi, la un moment dat unul dintre ei are o aventura pentru ca se plictisea. De ce se plictisea? De iubire, ca iubea si era iubit/a? Nu. Se plictisea pentru ca iubirea era doar in mintea lui/ei, nu si in sufletul lor. Era doar la nivel de dorinta si ideal, nu si realizare.

De asta, dragii mei sa nu va mirati cand pe doi dintre apropiatii vostri ii vedeati fericiti si azi va spun "ne-am despartit!"...poate ca aparent e ilogic si greu de inteles, dar interior unul dintre ei simtea ca e in plus in locul in care celalat se simtea minunat si era nevoie sa caute si sa gaseasca pe un altul/alta care se pliaza usor pe sufletul lui!