Intalnire nenascuta...inca

Cand lumea-mi se cerne printre vise,

cand tu pleci pintre cuvinte,

privesc.

Ploua cu picuri de tristete,

bate vant cu frunze inca

nenascute de timp...

Si apoi...

Apoi gandesc.

Ma simt incuiata in celula ignorantei ,

a nesensului si a culorii ce inca

nu are nume.

Pornesc...merg.

Ma impiedic de propiile-mi idei,

de propriile-mi sentimente,

ganduri si trairi.

Soptesc,

Dar soaptele nu mai au culoare, nici ton, nici putere.

Vorbesc.

Vorbele nu vor sa-mi ia vocea in brate...

Si apoi....

Apoi se face soare!

Se pierd in razele aurii

Cuvinte, trairi si aripa zboului frant.

Nu mi lua viata din aripi....Cerule!

lasa-ma sa mi te gasesc....

In negura noptii

mastile de foc plang

si infinitatea negrului cade ;

Si apoi...

Apoi e liniste.

Nemasurata liniste

in care se naste o cineva

ce ma inspaimanta

dar,

pe care o stiu....

Tacere.

Clipa.

Teama.

Aud....

Hai sa facem cunostiinta;

Sunt umbra ta!

....sperantele-ti dezgolite

nu-ti pot sufoca

visele pierdute in ,

eternul labirint al

nemuririi!
Am tacut cutremurata...

A trecut ceva timp

si iata-ma aici!