Iarna e pentru Sinaia si cota 1400

Gata, de maine e iarna, oficial. Imi da asa o stare de rau inceputul de sezon. Sau mai bine spus sfarsitul . Niciodata nu mi-au placut trecerile de la ceva la altceva, am avut mereu problema asta. Nu-mi place sa renunt la nimic, nici la oameni, nici la timp. Ma apuca depresia de septembrie din august, doar fiindca stiu ca vine. Iarna e mai greu. Nu mai e nici partea aia de happy, e frig, e ger, nu soare, nu pot sa ma retrag intr-un colt de iarba si sa ma simt ok. Si nu mai e omul asta aici. Am avut pana la un punct un om al meu, care sa ma sustina in tot si toate, dar l-am pierdut undeva pe drum si nu-mi aduc aminte exact cand si unde, stiu doar ca m-am intors sa-i cer ceva si nu mai era acolo. Asta o sa fie prima iarna de cand nu-l mai am. Parca as vrea sa apuc timpul de coada si sa-l trag inapoi ca in Tom si Jerry. Si ca sa scap putin de mine si de toate drumurile pe care le stiu am sa fug in munti. Sau poate din tara, ma mai gandesc. Se tot invart astia si intreaba de Craciun, Revelion, moasa-sa pe gheata. Eu vreau sa scap de ei si astia nimic, se tin ca ciulinii in par. Fug cat mai departe iarna asta, oricum nu ma mai tine nimic in urma, de data asta chiar nimic. Pentru prima oara nu ma mai leaga nimic de locul asta, si ma incearca o stare ciudata, putin regret, putina amaraciune , un strop de lipsa de curaj si putina libertate.
Pana la urma, trec peste , dar e asa urat sa mergi de unul singur, mai ales iarna. Iarna e cea mai pacatoasa. Iarna e pentru cuddle si ciocolata calda, filme sub plapuma si baruri cu lumina calda si moale. Si Sinaia, iarna asta nu ma mai duc la Sinaia. Nasol, cred c-o sa ma astepte, se obisnuise cu ideea ca vin in fiecare Decembrie. Asta e, orasului o sa-i treaca mai repede, casuta in schimb, e prea sentimentala... Bine ca traiesc in lumea lui Bobby si am 1000 de prieteni. Bafta mea!